Să-mi cânți cobzar
Să-mi cânți cobzar bătrân ceva,
Să-mi cânți ce știi mai bine.
Că vin ți-oi da și bani ți-oi da
Și haina de pe mine.
Că vin ți-oi da și bani ți-oi da
Și haina de pe mine.
Să-mi cânți cobzar bătrân ceva,
Să-mi cânți și din vioară,
Că doar s-o isprăvi de-acum
O viață-atât de-amară.
Că doar s-o isprăvi de-acum
O viață-atât de-amară.
Lăsați-mă lângă pahar,
De viață nici că-mi pasă,
Căci sunt copil al nimănui
Și n-am nici bani nici casă.
Căci sunt copil al nimănui
Și n-am nici bani nici casă.
Lăsați-mă în fum să stau
În crâșma-ntunecată.
Să beau, să cânt și-apoi să uit
Căci am iubit odată.
Să beau, să cânt și-apoi să uit,
Căci am iubit odată.
cântec interpretat de Gică Petrescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre vioară
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre iubire
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre bani
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Cântec de chef
Mai adu-mi vin. Singurătatea-mi îneacă gâtul ca un praf.
Și să-mi aduci pe cel mai oacheș țigan, de colo, din taraf,
Să beau cu el și-apoi să-mi cânte.
Să-mi cânte mult, cu ochii-nchiși
Romanțe de pe vremea-n care fecioare anemice, blânde,
Plângeau iubiri aeriene sub floarea albilor caiși.
Ce negru ești, țigane, și ce vioară veche...
Să nu-mi cânți după note, să-mi cânți după ureche
Și să te-nalți pe vârfuri cu fiecare notă
Și ochii-nchiși tot timpul. Am bani străvechi, de aur...
Și-s vesel, măi țigane, căci semeni a balaur
Cu labele în ghete și coada-n redingotă.
Tu ai iubit vreodată? de ce-ai iubit țigane?
Avea ochi albi și umezi ca miezul de castane
Și buze ca măceașa și sânii tari ca piatra?
Șofran avea pe pielea întinsă pe obraji
Și bani de fier cu toartă, în salbe, pe grumaji
Și-n sânge focul aprig cu care crește șatra?
Te-ai îmbătat țigane, dacă începi să plângi,
Îți tremură vioara căci simte cum o strângi
Și-arcușul ți se-ndoaie, în mână, că-l frămânți
De ce-ai iubit, țigane? De ce nu vrei să mori?
Eu nu plâng. Bea ca mine și spânzurăte-n zori...
Dar nu. Tu ai vioara și tot mai poți să cânți.
poezie celebră de Tudor Mușatescu din Doresc ca micile mele rândulețe (2003)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre plâns, poezii despre alb, poezii despre virginitate, poezii despre urechi, poezii despre timp sau poezii despre sâni

Să cânți cobzar bătrân, să cânți, că după ce ai închis ochii îți cântă și ție altul.
aforism de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și aforisme despre muzică, aforisme despre ochi sau aforisme despre bătrânețe

Gramatica și medicul
Odată îmi trimise un medic renumit
Pe fiu-său la școală pe două luni, cu dorul
Să fac din el gramatic și retor, căci feciorul
Isteț era la vorbă și gând, un îndrăcit,
Da-n lună cu piciorul.
În școală eu, firește, voind să-l introduc
În taină de gramatici, încep cu poezia;
Iau versul Iliadei: Să-mi cânți, muză mânia,
Căci ea pe mulți trimite la iad, apoi apuc
Să-i spun ce-i prozodia.
Deseară, când băiatul se duce la părinți,
El spune ce-i prin școală și prinde să recite:
Să-mi cânți, muză mânia, căci ea pe mulți trimite
La iad; vestitul doctor a prins să criște-n dinți
Ca cei scoși din sărite.
Atâta i-a fost școala baiatului; de-atunci
El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne
Ținea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne
De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci
Ca versul să-i îndemne.
Trecură zile multe, și-odată mă-ntâlnesc
Cu doctorul pe stradă; fățiș venind spre mine,
El râde, mă salută, poftindu-mi bani și bine,
Eu resalut, și dânsul cu glasul prietenesc
Mi-a zis șoptind în fine:
Mulțam de ostăneală! Tu vrei să-nveți pe fiu
În ce mod se trimite la iad? Să plătesc taxă
La școală? Dar acasă nu pot să-i dau eu praxă?
Pe mulți trimit, amice, la iad! Deși nu știu
Nici boabă de sintaxă!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre medicină
- poezii despre medici
- poezii despre poezie
- poezii despre școală
- poezii despre versuri
- poezii despre râs
- poezii despre prietenie
- poezii despre gramatică
Laudă-mă gură, că ți-oi da friptură, că de nu mă-i lăuda, nici mâncare nu ți-oi da.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe proverbe despre mâncare, proverbe despre laudă sau proverbe despre gură

Patimă nescrisă
Uneori aș vrea să te cunosc
Sau poate e mai bine să rămâi necunoscut,
Căci doar așa pot eu să te iubesc
Fără să știu de-al tău prezent și nici trecut,
Uneori aș vrea să-mi cânți doar mie
Și ochii tăi căprui să-i tot privesc,
Iar dragostea ce-o simt acum în mine
C-o bucurie nelumească s-o trăiesc,
Uneori aș vrea să nu te fi-ntâlnit
Să pot să-mi văd de viețile trăite,
Cu zile scurte și mai lungi
Cu nopțile senine mai dormite,
Uneori aș vrea să nu mă întristez,
Când știu că al tău trudit suflet
Pe mine nu m-a regăsit,
Iar visul meu s-a velnicit în plânset.
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre visare, poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre suflet sau poezii despre somn
De ce să-mi fie....
de ce îmi este dor de tine
când poate să nu-mi fie dor
de ce nu-mi este dor de mine
când vreau să plec de aci, să mor,
de ce nu-mi este dor de o altă
ființă pe care nici că am iubit
să fie chiar o cealaltă
cu care în vis eu am trăit,
lăsați-mă mai bine în pace
căci vreau să mor, să plec de aici
să nu mai dau de vreo rapace
cu ochii mici, de licurici,
să-mi faceți sus, un cuib de paie
aproape de cerul cu nori
să vină doar cele bălaie
să ne iubim din noapte-n zori,
și eu să vă privesc de sus
să n-am cuvinte pentru voi
decât să vă mai fiu supus
mai bine dorm între strigoi.
poezie de Stejărel Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre strigoi, poezii despre păr blond, poezii despre pace, poezii despre ochi sau poezii despre nori
Nathan: Stai puțin... Astea... sunt cumva... haine noi?
Haley: A observat. Da, sunt. Au legătură cu noua Haley. Îți place cum îmi vin?
Nathan: Da, dar ce s-a întâmplat cu vechea Haley?
Haley: Nimic. M-am gândit să încerc lucruri noi.
Nathan: Sună bine. Ce fel de lucruri?
Haley: Nu știu. Sunt multe chestii pe care aș vrea să le-ncerc.
Nathan: Ca de exemplu să faci prostioare cu mine?
Haley (îl ciupește): Ca de exemplu snowboarding.
Nathan: Aha. Te pot învăța și asta.
Haley: Da?
Nathan: Da.
Haley: Ca lumea.
Nathan: Altceva?
Haley: Mi-ar plăcea să m-apuc de cântat.
Nathan: Știi să cânți?
Haley: Eu... ăă... cânt când nu e nimeni prin preajmă.
Nathan: Ar trebui să-mi cânți ceva într-una din zile.
Haley: OK, da, o să-ți... o să-ți cânt pe pârtie.
replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muzică, citate despre învățătură, citate despre zile, citate despre vestimentație sau citate despre timp
Nu pot nici măcar să-mi imaginez cum e viața, dacă nu cânți la vioară.
citat din Maxim Vengerov
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vioară, citate despre viață sau citate despre imaginație

Eu, cea a nimănui...
Îmi aparțin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine și nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu știu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte
Nu vreau să-mi plâng de milă deși o fac mereu
Căci viața asta-i scurtă și sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Și nici cu diamante sau chiar aurul tot
Nu știu de unde vin și nu voi ști vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ți-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă rănești prea crunt
Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi și noroi?
Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Și-n clipa cea din urmă, să uiți c-am existat,
Așa cum știi că totul are un loc al lui
În viața asta care pe toți ne-a acceptat...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre iertare, poezii despre gânduri, poezii despre existență, poezii despre diamante sau poezii despre cărți
Nu acum
ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi
ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde
ar fi trebui s-aștep
dar nu acum
căci nu am loc
ar fi trebuit să-ți fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu
ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puțin
ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi
ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte
ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat
ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc
ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit
ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.
poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre ploaie, poezii despre odihnă sau poezii despre noapte
Prietenul
Prietenul
Te rog, azi, să-mi întinzi o mână,
Căci sunt bolnav și sufletul mi-e frate cu pelinul.
Și mâine, mâna mea o să-ți devină,
La fel, sprijinul ce mângâie și alină.
Te rog, azi, inima-ți să-mi dai,
Căci a mea, mă doare și suspină.
Și mâine, pe a mea o să o ai,
Să te înțeleagă și să te susțină.
Te rog, azi, să-mi dai privirea,
Să o îndrept spre-o altă zare,
Căci a mea, și-a stins sclipirea,
Pierdută-n-ntr-un apus de disperare.
De un prieten am nevoie azi,
Să-mi spună doar că-i lângă mine.
Căci în viață, când mai cazi,
Te ajută un prieten lângă tine.
Și de n-oi fi, de-mi ești numai în gând,
Te rog să știi prea bine,
Că te poți baza pe mine, oricând,
Atât cât viața mă va ține.
poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (5 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre devenire, poezii despre boală sau poezii despre ajutor
Greierașul
Toată vara stai și cânți
Și pe dealuri, și pe lunci...
Tu nu strângi ca și furnica
Căci, nu-ți pasă de nimica...
Dar, o slujbă tot o faci:
Cânți mereu și nu te lași!
Și eu vreau să fac la fel,
Și să cânt un cântecel!
De e ploaie sau furtună,
Vreau să am inimă bună
Să Îl laud neîncetat,
Pe Acel ce m-a creat!
Amin
poezie pentru copii de Simona Sav
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre laudă, poezii despre inimă, poezii despre greieri, poezii despre greierele și furnica sau poezii despre furnici
Gânduri preoperatorii
Lăsați-mă să mor neoperat!
Numai când văd chirurgul, mă-nfioară
Că n-am curajul să mă las tăiat
Și
nici atâția bani câți o să-mi ceară!
epigramă de Nichi Ursei din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre gânduri, epigrame despre curaj, epigrame despre chirurgie sau epigrame despre bani
La ce ?
Cum să visez că-n viitor când nu-s nici în prezent
Iubitul tău, căci tu nu mă iubești,
Așa ți-am stat în umbră permanent,
Dar nici că vrei să-mi spui ce îti dorești.
Sunt bumerang, și-un ochi din care lacrimi se mai storc,
Ești sigură de mine că nu am cum să plec,
M-arunci cu ușurință căci știi că mă întorc,
Dar oare pentru ce sau pentru cine mă întrec?
Așa copil naiv în ale vieții sunt,
Și mă opresc adesea -n prag și mă gândesc,
Am anii care-i am și sunt cărunt,
La ce mi-a folosit în viață să iubesc?
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr cărunt, poezii despre prezent, poezii despre naivitate sau poezii despre dorințe

Mă învelesc în iarbă
Huliți-mă cât sunt viață!
Să mă slăviti-n prefață...
Căci mie chiar nu-mi pasă
Fila mie masă și casă.
Nedorind rece carcasă
Ce nu vă e țel nici casă!
Căci eu beau apă-n baltă
Și mă învelesc cu iarbă
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o fată necăjită
prin colb de drum asfaltul greu
mușcă cu fierbințeală din pasul meu
atârnată și dureros în mâna dreaptă
duc o parte din necăjita mea viață
stânga tresare și duce greoi
o parte din destinul cel mi la-ți dat voi
n-am casă, n-am bani, am doar 12 ani
ce-i târâi cu mine așteptând alții noi
ziare vând și-mi-s murdară rău de tot
căci nu sunt robinete cu apă peste tot
seara cu groza-o-n-tâmpin și încet eu plâng
căci sunt o fată ce nu poate să ducă tot
poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre jurnalism sau poezii despre durere

Uite-așa și pe dincolo
Trup de pasăre măiastră,
Te-oi iubi pe ici pe colo,
Și te-oi așeza în glastră,
Uite-așa și pe dincolo.
Și ți-oi cânta la vioară,
Într-un ritm suav, tremolo,
Te-oi pupa pe inimioară,
Uite-așa și pe dincolo.
Ți-oi mângâia sânii copți
Și ți-oi tricota scampolo,
Vom petrece multe nopți,
Uite-așa și pe dincolo.
Vom căuta Infinitul,
Lungă-i calea pân' acolo,
Te-oi iubi ca Stan Pățitul,
Uite-așa și pe dincolo.
Doamnă cu ochii de mură,
Te-oi iubi precum Apolo
Și ți-oi cere să-mi dai gură,
Uite-așa și pe dincolo.
Ne-om iubi în Marea Neagră,
Vom juca cu sânii polo,
Statuetă de tanagră,
Uite-așa și pe dincolo.
De nu vei fi de acord,
Voi rămâne, doamnă, solo,
Și voi plânge monocord,
Uite-așa și pe dincolo
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ritm, poezii despre păsări sau poezii despre negru

Supărarea primarului
Ce-aveți, oameni buni, cu mine?!
Sunt primar de zeci de ani;
N-am distrus nici bănci, nici mine.
Am trei firme, dar n-am bani.
epigramă de Victor Becheanu (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Victor Becheanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre supărare sau epigrame despre oameni buni

Nistor: Nu eu, șefu'; eu n-am uitat nimic. Dar tocmai mi-am amintit că nici Ly, nici Nick n-au dat banii pentru consumația noastră. Deci ei au uitat ceva, pentru că n-au plătit.
Nick: Ce n-am dat?! "Banii"?! Ce "banii"?
Nistor: Cum adică, "ce bani"? Banii!
Nick: Nu înțeleg... Ce sunt ăia, "banii"? Nu știu ce înseamnă, nu cunosc termenul. Ce înțelegeți voi prin "banii" și la ce vă folosesc?
Nistor: Dar mă uimești! Banii sunt folosiți pentru a plăti obligațiile și datoriile. Dacă voi nu folosiți bani, atunci cum sau cu ce veți plăti acum consumația noastră?
Nick: Să plătim?! Și asta ce mai înseamnă?
Nistor: Ce vrei să spui? Cum să nu știi ce înseamnă să plătești?
Nick: Păi... Serios că nu știu! Altfel, aș fi "plătit", cu "banii", cum spuneți voi.
Nistor: Să plătești înseamnă să dai ceva în schimb, să achiți consumația. Iar noi am primit multe bunătăți, dar nimeni n-a dat nimic în schimb, ceea ce înseamnă că n-am plătit.
Nick: Aha, înțeleg... Dar de ce să dăm ceva în schimb?
Nistor: Pentru că așa se procedează de obicei, așa e corect. Nu poți primi ceva, fără a da altceva în schimb, altfel rămâi dator.
Nick: Deci voi dați în schimbul a ceea ce primiți "banii".
Nistor: Da, noi dăm bani, căci ei sunt făcuți pentru așa ceva.
Nick: Aha; deci "bani".
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plată, citate despre bani, citate despre șefi, citate despre schimbare sau citate despre cunoaștere

Să-ți amintești de mine
Să-ți amintești de mine atunci când voi pleca,
Când voi pleca departe, într-un ținut tăcut,
Când să mă iei de mână tu nu vei mai putea,
Nici eu ca să mai stau, cu toate c-aș fi vrut.
Să-ți amintești de mine când zi de zi de-acum
În van vei încerca de viitor să-mi zici
Vreau doar să-ți amintești că e sfârșit de drum
Și nu mai este timp de rugăciuni și frici.
Dar dacă tu mă vei uita o vreme
Și-apoi îți vei aduce-aminte iar
Nu dispera, că totu-i necesar,
Căci prin aceste gânduri eu persist
Dar e mai bine să le-alungi devreme
Decât să-ți amintești și să fii trist.
poezie de Christina Georgina Rossetti, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre sfârșit, poezii despre religie sau poezii despre frică