Insul cu tupeu

La modă este insul cu tupeu,-
Tot mai mulţi se pliază pe tipar.
De la opincă la parlamentar,
Din te miri ce, zici că-i calci pe bombeu.

Şi claxonează tâmpi dintr-un bemveu,
Ori politician, ori beizadea,
Luând un biet bătrân în zeflemea,
Privindu-l strâmb, ca pe-ultimul pigmeu.

Nici nu i-a dat pe-obraz primul tuleu,
Că ia un aer atotştiutor,
Ce văd c-a devenit molipsitor,
Deşi-i e mintea goală ca un pneu.

Din întâmplare dacă-i în troleu
Şi nu-i loc liber, n-o să ţi-l dea el.
Încearcă să ai nervii de oţel,
Că mai e pân' la capăt de traseu!

Ajuns ca orice om la vreun ghişeu,
Mult prea grăbit să stea cu toţi în rând,
Va face gât şi-o să constaţi curând,
Că ai în faţă-un soi de dumnezeu.

De nu-ţi ţii gura primeşti şi-un croşeu.
Cu-al lui statut la coadă cum să stea?!
Un rânjet hâd nimic nu prevedea,
Nicicum un şpiţ direct la peroneu.

E pretutindeni, devenit clişeu,
Cu burta revărsată, mai mult gol.
Nici pe departe nu face un pol,-
Asta de pun la preţ şi-al lui maieu.

Este din soiul şmecher, derbedeu,
Ce te vexează la fiece pas.
De-i plin de bani, sau nu, iţi râde-n nas;
În ochii alor lui e-un fel de zmeu.

Aduce tot mai mult c-un cimpanzeu,
Ce-ţi sare-n ochii şi-atunci când îl eviţi.
E din subspecia neşlefuiţi.
Pe când o să-l văd piesă de muzeu?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traieşti şi mori în lumea ta diformă

Cât pot să mai îndur cu cerbicie,
Cuvinte din belşug, cu iz obscen,
Ce scârţâie strident, ca un refren,
Cântat continuu pân' la isterie?!
Parcă-s lovită de apoplexie;
Mă ţin cu mâna strâns, de abdomen
Şi vărs în punga de polistiren,
Vexată de o ta grosolănie.
Trăieşti şi mori în lumea ta diformă
În gesturi şi porniri pui mult tupeu,
Când râgâi nesimţit, după-o shaormă,
Sau fluieri după fete în troleu,
Crezând c-aşa arăţi că eşti în formă.
În ochii mei eşti şi rămâi pigmeu.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Cristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe locu-ntâi, nu-ncape vorbă...

Pe locu-ntâi la orice-autostradă,
Nu-ncape vorbă şi-un copil o ştie,
Românul, cel mai tare-n meserie,
Nu poate nici o clipă să mai şadă.

N-avem la fonduri pic de alergie.
Guvernul, surclasând orice bravadă,
Le ia, le-nvârte, le face rocadă
Şi-n plus, scoate şi bani din visterie.

Cum munca nu ne pare o corvoadă,
Am dat ultimul strop de energie,
Ne-am întrecut vecinii-n vrednicie,
Că ei, pe lângă noi, sunt proşti grămadă.

Ca să şofezi, e-un fel de terapie,
Cu planul în avans pe o decadă.
Cum nimănui nu-i arde de vreo sfadă,
S-a dus şi riscul de apoplexie.

V-o spun fără putinţă de tăgadă:
Nicicând n-am auzit de-o cârdăşie,
De bani furaţi, sau vreo potlogărie,-
N-a existat nici umbră de dovadă.

Cuprins tot natul ca de isterie,
Face plimbări, de zici că e paradă,
De parcă lumea a ajuns nomadă,
Iar zdravăn mai e unul dintr-o mie.

Vorbesc în dodii, mai întind o nadă,
Exagerez despre tehnologie.
În fapt, toate-s statistici pe hârtie,
Iar noi suntem pe locu-ntâi, din coadă...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul aguridei

Când strugurii sunt copţi şi sus,
Zici că nu-i vrei, că-s aguridă,
Dar salivezi ca o gravidă
Şi te-nvârteşti precum un fus.

Ţi-a devenit faţa lividă,
Când năvălit-a un intrus.
Când strugurii sunt copţi şi sus,
Zici că nu-i vrei, că-s aguridă.

Privind cu chipul descompus,
Îl urmăreşti plin de obidă
Şi chiar de rişti să fi răpus,
Îi sari direct la carotidă,
Când strugurii sunt copţi şi sus.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângi, ţară iubită, pentru copilul nenăscut care este moştenitorul temerilor noastre. Să nu iubească pamântul prea mult. Să nu râdă prea bucuros când simte apa şiroindu-i printre degete, nici să nu stea prea tăcut când soarele ce apune înroşeşte savana. Să nu fie prea emoţionat cand aude păsările cântând, nici să nu îndrăgească prea mult un munte sau o vale. Pentru că teama îl va lipsi de toate dacă dă prea mult.

Alan Paton în Cry, the beloved country! (1985)
Adăugat de Rosca Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne...

Nu mă face Doamne, floare,
Frumoasă dar trecătoare;
Nu mă face nici albină,
Pot să zbor... da-s gospodină!

Nu mă face Doamne, cer,
Dacă nu mă laşi să sper
În senin, din răsărit
Şi până la asfinţit.

Nici om nu prea vreau să fiu,
Fiindcă aflu prea târziu,
După ce, prea mult greşesc
Cum trebuia să trăiesc!

Fă-mă Doamne, un copac -
Nici bogat, dar nici sărac:
Iarna să mă odihnesc,
Primăvara-ntineresc.

Deşi, n-aş vrea orice pom,
Să mă taie orice om;
Fă-mă Doamne, falnic brad
Cărui frunzele nu-i cad.

Chiar şi-atunci când m-or tăia,
Voi sclipi de ziua Ta:
De Crăciun, strălucitor,
După care... pot să mor!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cu un... căţel

Când vorbesc cu al meu căţel,
Chiar dacă-i "mut" el mă-nţelege,
De-l cert şi-i spun că e mişel,
Pentru el vorba mea e... lege.

Oricât aş vrea să-l ocolesc,
Apare-n jur ca o iscoadă,
De-l mângâi sau de-l dojenesc
El scheaună şi dă din... coadă.

E un semnal că-i prieten drag,
De şi l-am botezat: "dulăul",
De-i cald, de-i frig mă-aşteaptă-n prag
Iar "prieteni-mi" doresc doar... "hăul".

De mult, cu coaja mea de pâine
Am mai hrănit şi-un om sărman,
Căţelul a crescu şi-i... câine
Iar prietenul îmi e... duşman.

Stau şi mă-ntreb cum este bine?
S-ajuţi plebeul că-i sărman,
Sau să ai prieten doar un câine
Ce-ţi este prieten, nu duşman?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (august 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

M-am întors într-o zi în sat
Să mai adoarmă în mine tristeţea
Şi toţi salcâmii m-au întrebat
Unde? Unde ţi-e tinereţea?

Am pierdut-o – le-am spus – am pierdut-o demult,
Zi cu zi am pierdut-o şi noapte cu noapte.
Mi-au mâncat-o oraşul plin de tumult
Şi cântecele toate rostite în şoapte.

Am vrut să văd casa în care-am crescut,
Poarta a rămas zăvorâtă.
De ce te-ai întors? Ce mai cauţi aici?
S-a răstit la mine o umbră urâtă.

Nu te speria, i-am răspuns, n-am să-ţi cer
Nici pâine, nici struguri, nici rodii,
Doresc doar atât: să-mplinesc
Ce e scris în străvechile zodii.

Am să cad într-un somn adânc,
Cu nimic n-o să te mai supăr,
O să mă schimb într-o trestie
Ori poate într-o floare de nufăr.

O să mă urc pe-o creastă de nor,
Cu norul să mă duc pân' la soare.
Să suflu printre buze în el
Să ardă mai repede şi mai tare.

Am să călătoresc cu norul apoi,
Mult mai sus şi mult mai departe,
Poate că voi ajunge într-o zi la o stea
Pe care să fie şi viaţă, şi moarte.

Miezul Universului o să-l caut,
Va fi de aur? Va fi de rubin?
Când eram tânăr, aveam ochii
Albaştri ca lanul de in.

Acum, ochii mei sunt tulburi de tot,
Prea mult i-am ţinut scăldaţi în lumină.
Văd cu ei lumea prin care-am trecut
Şi lumea care e pe drum şi-o să vină.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fandositei - Parodie după "Primăverii" de Şt.O.Iosif

O, tu, cea mai fiţoasă dintre dame,
Ce-ţi fluturi mândră, formele nurlii,
Pe toţi bărbaţii lumii-i vezi zurlii
Şi mult prea boi, la caru-ţi să se-nhame!

Cam des îi schimbi, de parcă-s pălării,
Te risipeşti, sărind din floare-n floare,
Dar anii trec, vei fi în renovare
Şi o să zaci cu dosu-n bălării!

Prea mult hormonii tăi se ambalară
Şi-ajuns-ai doar o damă de consum,
În timp ce toţi iubiţi-ţi se-nsurară.

Şi cănd vei fi curând sexagenară,
Cu plasmă şi cămin în livingrum,
Nici Scaraoţchi n-o să te mai ceară!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foloseşte clipa

Dacă viaţa ce-o primeşti
Vrei s-o trăieşti bine,
Numai sta să te gândeşti.
Nu-ţi fie ruşine!

Din ea te înfruptă.
Ia tot ce-ţi oferă.
Ba chiar te şi luptă
S-o faci mai prosperă.

Asta este miza
Să trăieşti mai mult.
Că de vine criza
Totul e pierdut.

Foloseşte clipa!
Ăsta-i sfatul meu.
Nu fi la Antipa
Piesă de muzeu.

poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru verde

Atât de verde e marea ochilor tăi mult prea trişti,
Şi-atât de săraţi sunt ochii tăi în mareea mării,
Că-mi trezesc în sufletu-mi trist un noian de nelinişti,
Mă fac să renunţ înc-odată la gândul plecării.

Mult mai de preţ ca gândul este-n noi iubirea vieţii,
Mult mai de preţ ca iubirea e verdele lăcrimând,
Mult mai de preţ ca lacrima-i verdele frumuseţii,
Mult mai de preţ pentru mine e viaţa ta şi-al tău gând.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Sărac, nu mă mai gândesc la libertate
nici nu am ce face cu ea,
e şi democraţia destinată numai celor avuţi,
un fel de clamare continuă
care nu e de niciun folos celor mulţi.

Nici nu ştiu ce vom face fără niciun drept
cei din justiţie sunt independenţi, etc.
pot face ce vor şi când vor
pot pune alte cuvinte în propoziţii
pot schimba şi pierde dovezi
ori construi după interes,
cu democraţia şi dreptatea nu poţi face nimic
cel mult poţi deveni o victimă
care îşi cere să plece din ţară.

Visele au devenit ruginite şi desuete,
un fel de infatuare desumflată brusc,
o bucurie adusă la plâns târziu.

Când mă îneacă dezamăgirea
şi capăt o greutatea-n picioare
de nu mai poate ţine pasul drept,
rămân un copac desfrunzit
în iarna vieţii geroasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirile

Motto: "N-ai cum să te pierzi, şi nici să greşeşti
Dacă în inima ta pe Iisus Îl primeşti"...

Fericit omul bun, şi frumos, şi curat
Iisus Hristos şi pentru el S-a rugat

Pe Muntele Măslinilor şi pe Cruce
În urletele gloatei năuce.

Fericit cel ce pierde totul în viaţă
Avere, trufie măreaţă –

Dar nu şi credinţa în Domnul Iisus
Care pe toţi ne iubeşte nespus.

Fericită femeia ridicată de îngeri la stele
Din mocirla păcatelor grele.

Ea trupul şi sufletul şi-a pângărit
Dar totul se iartă, fiindcă s-a pocăit.

Fericiţi sunt acei care dau la sărmani
Un blid de mâncare, o haină sau bani.

Nu-i lăsaţi cu mâna întinsă şi goală
Ei vă judecă aspru, cu lacrimi şi boală.

Nimic nu vă costă să faceţi un bine
Înmuiaţi-vă inima, nu vă fie ruşine.

Iisus nu vrea jertfă, ci milă ne cere
Iar mila e-un veşnic izvor de putere.

Fericiţi cei ce se roagă la pronia cerească
Nu să ceară ceva, ci să mulţumească.

Tatăl Ceresc nu primeşte petiţii
Ca un funcţionar la ghişeu, vanitos şi ros de ambiţii.

El ştie prea bine ce ne lipseşte
Nici o viaţă nu se termină în coadă de peşte.

Totul e limpede pentru Judecătorul Suprem
Eu ştiu cum lucrează, mă smeresc şi mă tem.

Fericit cel ce-n zori de zi se trezeşte
Şi păsările cerului, cu mâna lui, le hrăneşte.

Îşi împarte cu animalele pita
Căci ochiul stăpânului îngraşă vita.

Le adapă, le vorbeşte cu drag
Cheamă şi-un doctor, de-i vreun câine beteag.

Apăraţi vietăţile firii de rele
Poarta Raiului or să vi-o deschidă doar ele.

Acei ce ucid, sau torturează animale
În lumea de apoi vor avea parte de chinuri infernale.

Fericiţi şi acei care zilnic cinstesc
Pe mama şi pe tatăl lor pământesc.

Nici pe dinainte să nu le treacă
Din chipurile lor – icoane să facă.

Să-şi iubească şi copiii daţi de Dumnezeu Sfântul
Pentru a se înmulţi şi a umple Pământul.

Fericiţi şi de-a pururi binecuvântaţi
Fie aceia care sunt oameni adevăraţi.

Cei care au bun-simţ şi onoare
Cei cu caracter nobil şi tare.

Fugiţi de lichele, ocoliţi pe nebuni
Nu staţi cu gura căscată la moara lor de minciuni.

Iar dacă vrăjmaşul încă nu se dă dus
Puneţi mâna pe bici, la fel ca Iisus.

Nu-i contra Bibliei, sau dacă-i păcat
Vi se iartă, că mult aţi răbdat.

Fericiţi chiar şi cei nefericiţi
Fiindcă Domnul aşa ne încearcă, să ştiţi.

Iar după o grea întristare
Negreşit, vine răsplata cea mare.

Fericiţi cei ce mor şi se duc la cei dragi
Călăuziţi de o stea, precum biblicii Magi.

Atunci, ca-ntr-o pictură renascentistă
Vor înţelege că moartea, de fapt, nu există.

Că lumea în care intrăm e mai bună
Şi-n ea nu e loc de păcat şi minciună.

Ferice de cei care cred cu ardoare
Că Dumnezeu nu a făcut nimic la-ntâmplare.

Aceste cuvinte să le citiţi
Duminica, după ce la biserică vă spovediţi.

Când clopote plouă cu aur de sus
Bucuraţi-vă! – spune Domnul Iisus.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (2 mai 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopastişa

Să pastişezi e mult mai la-ndemână
decât să scrii ceva original
în aste vremi e-un obicei banal
o formă de a fi mereu "în mână"...

Pentru comozi, pastişa e-o lucrare
ce nu încearcă mintea foarte mult,
avem literatură pe pământ
să pastişăm aşa, cu disperare...

Pot înţelege astea foarte bine,
ce nu-nţeleg, e un alt procedeu:
să te autopastişezi mereu
asta e culmea culmilor. Cum, cine?!

Îi ştiţi şi voi, sunt peste tot, abundă
care de care mai "original", mai "tare"
sunt semizei într-o lume datoare
să îi slăvească-n fiece secundă...

Sunt multe de vorbit, voi face asta
şi-n alte dăţi, când plin voi fi de silă
de mi se-apleacă ori din mare milă,
când autopastişa-şi pune creasta.

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 18 februarie 2018 (18 februarie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada marelui beţiv

I

Sătul şi-nvins de lumea asta vană
Eu beau peste măsură – când am bani...
Şi fiindcă-mi trece viaţa de pomană
O să-i pun capăt – peste câţiva ani

Se spune despre mine–şi mulţi ar confirma
Că sunt o brânză bună, într-un burduf de câine,
Că dacă beat prin crâşme mult mai puţin aş sta
Nu m-aş gândi cu frică la ziua cea de mâine.

Şi fiindcă niciodată cu banii nu stau bine
Se spune despre mine că-s leneş şi calic
Că mi-am făcut părinţii şi neamul de ruşine
Că fac degeaba umbră şi nu-s bun de nimic.

O, voi copii ai urii şi-ai vorbelor deşarte!
Uşor e să vezi paiul din ochiul celuilalt...
Nu trebuie nici minte – şi nici prea multă carte
S-apuci pisica moartă şi s-o dai peste gard.

Trăiţi, deci, nu vă iau în seamă...
Aşa veţi fi mereu – o gloată de mârlani;
Tot mai scârbit de lumea asta vană
Eu beau peste măsură – când am bani.

II

Am vrut să fiu chefliu peste măsură
Şi derbedeu simpatic şi-alintat
Dar am turnat prea multă vodcă-n gură
Şi-am devenit beţiv şi desfrânat.

Am vrut să fiu prieten cu golanii
Şi curvelor prieten eu m-am vrut,
Dar mi-am pierdut zadarnic anii, banii
Şi am devenit un cinic cu chip slut

Căci curvele murdare sunt şi proaste
Golanii toţi – o gloată de pleşcari...
Boema mea s-a dovedit o oaste
Plină de mincinoşi şi potlogari.

M-am vrut, apoi, prieten cu oamenii de treabă
Dar marfa şi-ambalajul sunt lucruri diferite:
Sub masca politeţii şi-a vorbelor smerite
Găsit-am lăcomie şi inimi ipocrite.

Dezamăgit, azi, m-am închis în mine...
Biet mizantrop cu sufletul uscat
Pierdut-am pe vecie speranţa de mai bine
Şi-n ceţurile crâşmei, deplin m-am înecat.

III

Amarul crâşmei l-am gustat deplin
Cu inima, cu sufletul, cu glasul...
Şi astfel, mereu, cu boabe de suspin,
Am presărat vieţii mele pasul.

O, de-aţi şti, prieteni, cât de mult
M-am ferit de noapte şi cădere!
Dar al tinereţii viu tumult
Să-l feresc de crâşme, n-am putere.

Zvon de muzică şi de desfrâu,
Râsete de târfe-nfierbântate
Şi duhoarea acră de rachiu –
Preţ primit pe-a vieţii libertate.

Primăveri şi veri şi toamne reci
Vin la rând, după cum le e datul
Însă, anii mei - seminţe seci
Nu rodesc nimic, decât păcatul.

Anii mei – scântei ce-ncet s-au stins
Nu mai au nici preţ, nici căutare
Sufletu-mi – bătrân cu părul nins –
Nu mai caută nici o cărare.

Nici iubiri şi nici un suflu viu
Nu mai vin să zguduie vârtos
Mintea-mi îmbâcsită de rachiu –
Sunt bolnav, urât şi plângăcios.

Deci, vedeţi, prieteni, cum zburaţi
Şi pe ce cărări vă duceţi pasul
De nu vreţi amarul să-l gustaţi –
Cu inima, cu sufletul, cu glasul.

IV

Prea mult alcool şi prea puţină viaţă
Datu-i-am acestui hoit să poarte...
Şi uite-aşa, cu ochii mei de gheaţă
Mă duc, ireversibil, către moarte.

Nici un folos şi nici o mângâiere
În aburii beţiei n-am găsit
M-a ros ca lepra scârnăva plăcere
De-a mă minţi şi de a fi minţit.

N-am priceput, sau n-am avut puterea
Ca să pricep al lumii tainic sens
În sterpe sentimente şi-n tăcerea
Unei prosteşti timidităţi mi-am ars durerea

Am fost, pe rând, sentimental şi cinic
Am fost om bun şi mare derbedeu...
Iubit-am fără noimă şi speranţă
Fără să ştiu, de fapt, cine sunt eu.

Am vrut să ştiu de toate şi nimica
N-am înţeles din mersul ăstei lumi;
Ca un blestem, tristeţile şi frica
M-au tot împins pe margini de genuni.

Nu-mi amintesc să fi făcut vreun bine
Nici mie – şi nici altcuiva...
Privind în urmă simt numai ruşine
Şi-un gol imens îmi umple inima.

Viaţa mea? Doar bâjbâieli prin ceaţă
Şi vise ce-au plecat de mult, departe...
Şi, uite-aşa, cu ochii mei de gheaţă
Mă duc, ireversibil, către moarte.

V

Stau în crâşmă beat şi beau tutun
Şi gânduri tot mai negre vin duium
Atâtea vise prefăcute-n scrum!
Ce mă îneacă, oare, lacrimă sau fum?

Miros fetid şi chipuri fără vârstă...
Acesta-i raiul nostru pământesc?!
Din când în când o voce mă mai mustră:
"De ce te-ai aruncat în trai lumesc?"

Şi n-am nici amintiri, nici viitor...
O, cum s-au dus aiurea veri şi toamne!
Ci iartă, dacă poţi, acest popor –
Căci neputinţă-i numele lui, Doamne!

Istoria nu-i diamant să-l şlefuieşti
Şi soarta marfă nu-i – ca să o târgui
Nu poţi împlini tot ce gândeşti
Şi-n van nemernicia-ţi tângui.

... Stau în crâşmă beat şi fără glas
Sufletul mi-e îmbâcsit de scame...
Ci, mă iartă-aşa, de bun-rămas –
Căci neputinţă-i numele meu, Doamne!

VI

M-a distrus alcoolul...
Timp fără nimic...
Hei, şi pân' la moarte
Nu-i decât un pic...

Cenuşie-i casa –
Viaţa-i cenuşie...
C-am trăit degeaba -
Nimeni să nu ştie.

Scame-mi umplu ochii
Spaime mă dobor
Dacă nu-s speranţe,
Bine-i c-o să mor.

Iată, ăsta-i chipul
Stins şi pustiit
Gura care-njură
Azi a amuţit.

Am sperat aiurea
Şi-am băut prea des
Şi m-am plâns întruna
Că sunt neînţeles.

Nu mai simt iubire
Totu-i cenuşiu
Ciocârlii a moarte
Cântă în pustiu.

M-a distrus alcoolul...
Viaţa-i cenuşie
C-am trăit degeaba –
Nimeni să nu ştie...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gând cu glas tare...

Nu-ncape-ndoială ca voi merge în rai
Fără vreo pilă sau să dau vreun parai,
Nu-ncape nici gândul că e bun sau că-i rău
El iese pe gură cum l-a dat Dumnezău
Şi-astfel reiese că sunt deştept nătărău...
Nu-ncape-ndoială ca voi arde în iad
De dor de iubire la doar minus un grad
Nu-ncape nici mintea de-i bună sau rea
Şi-atunci dă pe-afară că-i vine-a făta
Din asta reiese că dracu-i sadea....
Când capul e troacă, latrină ţi-e guru
Iar viaţa-ţi confirmă: gura bate...-mprejuru!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (29 iunie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se gândea la Hogwarts, mai mult decât orice altceva, mai mult chiar decât Vâjthaţ, îi era dor de prietenii lui cei mai buni, Ron Weasley şi Hermione Granger. Dar se părea că ei nu-i duceau dorul deloc... Nici unul dintre ei nu-i scrisese nici un rând toată vara, chiar dacă Ron îi promisese să-l invite la el.

J.K. Rowling în Harry Potter şi camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi lăsa mintea să conducă. Foloseşte-ţi corpul; nu gândi prea mult. Aşa încep războaiele, cu oameni care gândesc prea mult. Viaţa este dans şi dansul este viaţă - acelaşi lucru. Iar noi dansăm până obosim şi când suntem obosiţi nu putem face războaie.

citat din Monet Robier
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!