
Te-ntoarce, tu, făptură!
Un fluture se pierde încet spre 'naltul cer,
Pășind timid pe urme de nevăzute fire,
Ce toate-ntrepătrunse țes slavei împletire,
Ca un năvod pe luciul bătrânului eter.
Nu am în piept puterea să-i strig ce rău mă tem,
Că viața lui plăpândă se numără în clipe,
Iar zborul lui spre ceruri în zbateri de aripe,
O să îi împlinească al vieții lui blestem.
Te-ntoarce, tu, făptură, de unde ți-ai luat zborul!
Sau poate la-nălțime vrei visele să-ți stâmperi,
Să faci întoarsă calea până nu-i tras zăvorul
Și-n timp, ireversibil, să n-ai cum să răscumperi
Al vieții fir, ce stingher, se-agață în fuiorul
De vise nemplinite, ce-oriunde poți să-ți cumperi.
sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mama
Tu, mamă, iartă-mi fiecare lacrimă de a ta,
Ascultă-mi mamă gândurile, ești binecuvântarea mea,
Și pentru fiecare noapte când ai stat cu teamă,
De ce nu sun, dacă sunt bine, tu, iartă-mă, o, mamă.
Te-aș scrie-n mii de versuri și te-aș repeta într-una,
Ca mama nu sunt toate, ca mama nu-i niciuna,
Az zmulge ani din viața mea doar ca să ți-i dau ție,
Așa cum tu din viața ta mi-ai dat viață și mie.
Te simt în fiecare gând și-n fiecare dor,
Și mamă, în fiecare zi spre tine vreau să zbor,
Vreau să pot fi lângă tine, să mă strângi la piept,
Să pot să îți sărut iar mâna de atâta timp aștept.
De-ai putea să pierzi din bani să-ți cumperi sănătate,
Nu te zgârci, să-ți cumperi multă, că-n rest le ai pe toate,
Mi-aș sacrifica întreaga viață doar să te știu bine,
Așa cum ți-ai sacrificat-o tu să-mi fie bine mie.
M-aș urca până la cer, ți-aș scrie chiar și-n stele,
"Te iubesc, ființă dragă, ești sensul vieții mele"
Iar pentru fiecare lacrimă ce n-am băgato-n seamă,
Te rog tu să mă ierți pe mine, draga mea, sfântă mamă.
poezie de Ionela Hondreac (26 iunie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Daruri
Ți-am luat rochie să-ți strâng mijloc
Și sâni să-ți țin din sprinten joc.
M-am făcut sânge-n ruj de buze
Să mă-ntinzi cald, vorbe confuze.
Ți-am luat și fustă liră-n spumă
Să-ți stea pe șolduri moi de pumă
Să-ți ating coapse și genunchi,
Să-ți fiu cordon, de trup mănunchi.
Ți-am luat pantofi să calci în zbor
Să mă faci pas cu pas amor,
Să-mi fi sensul de mers în lume;
Să-ți strig pe străzi rimatul nume.
M-am înnegrit rimel de gene
Să-ți fac umbrar de suave semne
Și-n telefon m-am pus cartelă
Să-ți fiu minute-n șir... Rebelă!
M-am tras inel cu filigrame
Să-ți fiu ușor pe deget, grame
Să-ți iei din mine strălucire...
M-am dedicat ție iubire.
M-am tras ca glonțu-n ghint de țeavă
Străjer să-ți fiu la clipa gravă;
De singură vei fi vreodată,
Să rămâi castă, neîntinată.
Ți-am luat parfum să-l ai de iarnă
Când floarea ta în fulgi se cearnă.
M-am făcut tot miresmi de seră
Să-ți păstrez iz de efemeră.
Ți-am luat cercei pe gât s-ating
Catifelatul derm, să sting
Cuvinte ce n-ai vrea s-auzi
Și de-s iubiri să nu răspunzi.
Ți-am luat cadou salbă de vise
Să le-mplinești sau ții promise
Și perle ți-am făcut brățări
Să ți-ating mâna peste mări...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedespărțiți
Și dacă voi pleca de-aici,
Acolo unde e poveste,
Aș vrea, de vrei, atât să-mi zici
Că vei dori să-ți dau de veste
Atunci am să cobor cumva,
Să îți aduc din cer aripe,
Ca tu, zburând, să poți urma
Un drum spre ale mele clipe
Nu trebuie decât să-mi spui
Dorința ta de-a fi cu mine,
N-am să te las a nimănui,
Când eu visez să fiu cu tine
Iar dacă visele răzbesc
Aici, precum și-n altă lume,
Promit că am să te găsesc,
Acolo unde n-avem nume
Tu să aștepți și să nu uiți,
Niciunde nu e prea departe,
Atâta vreau... să mă asculți,
Nici Dumnezeu nu ne desparte!
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine încet amurgul
Vine încet amurgul ca o ceață deasă
Și un văl tot mai rece peste ani îți lasă
Tainele tăcerii spun ciudate șoapte:
Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte?
Unde dormi la noapte?
Vine încet plecarea ca o judecată
Un vârtej la capăt are calea lată
Dacă de la ceruri au să te alunge,
Unde te vei duce, unde vei ajunge?
Unde vei ajunge?
Vine încet sfârșitul ca o despărțire
Ori spre întuneric, ori spre strălucire
Vine viața care veșnic nu va trece
Dacă n-ai pe Domnul unde-o vei petrece?
Unde-o vei petrece?
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

NUNTĂ ÎN CER
(Soției mele, Aurelia)
Iubita mea îți cer, acum, aripa,
Ce ne unește pe vecie clipa;
Vom poposi în zbor, să-ți pun cunună,
Din stele, pe o margine de Lună,
Să ne putem lua, de-acolo, zborul,
Spre Raiul unde-și țin, acum, soborul,
Frumoasele grădinilor, din care,
Ai răsărit în viața mea, ca floare.
Petalele-ți sunt aripi neștiute;
Eu nu am aripi, însă, nevăzute,
Purta-te-vor, doar versurile mele,
În zborul către cerul plin de stele,
În faeton, făcut din Carul Mare,
Ferindu-te, cu-al meu sărut, de Soare,
Până ajungem la Lumina Vieții,
Ce cheamă la-nviere și poeții.
Și-acolo-n Cer, iubita mea,-n nuntire,
Uita-vom că există și murire,
Și tineri vom rămâne-n veșnicie,
Cât dragostea nu moare-n Poezie!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc încet
Se duc încet, nebune clipe
Spre amurg,
Cerul întreg întinde-aripe,
Stele curg.
Păsări plutesc, ca o chemare
Sau îndemn,
Îmbobocită... ca o floare,
Îmi faci semn.
Rebele gânduri spre lumină
Mă împing
Și-n lacrima de rouă plină
Vise sting.
Doar tu si eu, frunze căzute
Din nimic
Și din dureri... necunoscute,
Mă ridic.
Se duc încet, acele clipe
Care-au fost,
Tot alergând înspre risipe
Fără rost.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise înaripate
Lăsați visele să zboare,
Să treacă dincolo de ușa zăvorâtă.
Sâ ajungă dincolo de nori,
În alte țări din alte galaxii
Și să se-ntoarcă pe pământ,
Cu îngerii din cer
Căci poate că în astă lume,
Dură și reală,
Este nevoie de -o lume ilustrată, inventată,
În care bocancii minții să-ți fie schiuri spre Univers.
Și din șireturi să faci corzi,
Spre a te cățări până la stele,
Să faci un leagăn unde să pui flori de vise,
Pe care să le-arunci spre Soare...
Hai, visează la dragostea construită în doi.
Visează și ai să vezi
Cum inima nu-ți va mai fi prizonieră.
Fă-o regină și dă-i dreptul de a alege!
Te rog din suflet, omule! Eu trebuie să plec....
Până mă voi întoarce visează!
Cheia fericirii o are fiecare din noi.
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfătoși prieteni
Ca la bătrâni, dacă nu-i ai
Să-i cumperi, că oricum te costă!...
Și pe nevastă s-o faci fostă
Și de nu au, tu să le dai?!?
Veșnic prezenți în a da sfaturi
Nu-și fac din rezultat probleme,
Că la eșec n-au de ce geme;
Singur te cureți de rahaturi!
Nici pentru bani nu-ți sunt credit
Că tot ei au mereu nevoie
Să-i ții nătângule dom' Goe...
Din ei să-ți facă un audit!
De vrei să-ți iei mașină nouă
De lux, cu șarm decapotabil;
"E cum de n-ai indispensabil
Pe ploaie, iarna sau pe rouă"!?
Poți tot să spui; n-ai bani, ți-e rău,
De-n urmă ești cu minte, rate...
Răspuns e; "dacă-i sănătate
E și spital, e și bulău"!?
De-ți sunt și la servici, colegi,
Te poți baza că-ți pun o pilă
La șefi; că tot le plângi de milă
Și-i lauzi... Ei te rad, nu-s blegi!
Așa că ține-te de gură
Până și dinți de ți-or cădea;
Că de lătrat e vreo cățea
Sfătoasă... și de mușcătură!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Albatros în zbor
În zborul tău spre orizonturi neștiute,
Tu te înalți suprem peste oceanul planetar,
Peste furtuni și naufragii absolute,
Stăpânitor peste comori ascunse de corsari.
Ca și un zeu veghezi corăbierii lumii,
Precum Poseidon din templul de pe Olymp,
Sfidezi abisul negru-al mării și-al furtunii,
Taifun apocaliptic, venit de peste timp...
Ca visele omenirii, tu poți să zbori oriunde.
Tu poți să faci ca ziua de azi să pară ieri,
Doar zborul omenirii pornește spre niciunde
Și-ajunge-n orizonturi ce duc spre nicăieri.
De la un pol la altul aprinzi lumina lumii,
Al mării nesfârșite, semeț cuceritor,
O cruce se înalță din mijlocul furtunii,
Un înger al speranței, un albatros în zbor...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire
Într-un ungher de noapte
stă treaz eternul meu vis,
și-n ultimul somn, de moarte,
mă va urmări, poate-n Paradis.
Vis neîmplinit ce mi-ai bântuit viața,
și nu doar nopțile,
nu ți-ai întors către mine fața,
nu mi-ai deschis porțile,
te-ai așezat povârniș
în calea urcușului,
văl de ceață spre luminiș,
furtună destin în zborul pescărușului.
Acum, știu cum să te-alung:
dacă voi închide ochii,
n-o să mai dorm,
cu gândul o să-ți străpung
travestiul în negre rochii,
chipul hidos și diform...
poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Albatros în zbor
În zborul tău spre orizonturi neștiute,
Tu te înalți suprem peste oceanul planetar,
Stăpân peste furtuni și naufragii absolute,
Peste comori nemaivăzute, ascunse de corsari.
Ca și un zeu veghezi corăbierii lumii,
Precum Poseidon din templul de pe Olymp,
Sfidezi abisul negru al mării și-al furtunii,
Taifun apocaliptic, venit de peste timp...
Ca visele omenirii, tu poți să zbori oriunde,
Tu poți să faci ca ziua de azi să pară ieri,
Doar zborul omenirii pornește spre niciunde,
Și ajunge-n orizonturi, ce duc spre nicăieri.
De la un pol la altul aprinzi lumina lumii,
Al mării nesfârșite, semeț cuceritor,
O cruce se înalță din mijlocul furtunii,
Un înger al speranței, un albatros în zbor...
poezie de Marian Florentin Ursu (8 iulie 2018)
Adăugat de Marian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă azi mai ești în viață
Dacă azi mai ești în viață
Încă nu ești chiar pierdut
Căci ți sa mai dat o șansa
Să răscumperi ce-ai pirdut.
Iar acesta este timpul
Cel ce a trecut mereu
Dar tu n-ai luat aminte
Și-ai făcut numai ce-i rău.
Ți-ai ales cărări straine
Departe de Dumnezeu
N-ai vrut ca să iei aminte
La jertfa Fiului Său.
Inima ți-a fost departe
Să faci bani, să faci avere
Nu uita căci tot ce-ai face
În lumea aceasta piere.
Catva timp poate ți-e bine
Dar cu timpul vei vedea
Căci un gol îți va rămâne
Și pace nu vei avea.
Se va apropia și ziua
Când linie vei trăgea
Se va cântarii atuncea
Tu cu ce vei rămânea?
Astăzi vezi, încă se poate
Răscumpără tot ce poți
Adunați in Cer comoara
Nu te trudi pentru hoți.
Căci acol-unde-ai comoare
Va fii și inima ta
De-o îndrepți spre veșnicie
Viața ta se va schimba.
Dumnezeu încă te așteaptă
Nu mai sta nepăsător
Alearga cât se mai poate
a bunul nostru "Păstor".
AMIN
poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezrobire
În față-s gloatele flămânde,
În spate doar dureri, șuvoi,
Vrei să pornești, dar spune unde?
Unde e locul pentru noi?!
Jeliți?! Dar cine să înțeleagă?
Averile din cela rai
Fac ploșnițe ce vor să-ți sugă
Și sângele pe care-l ai!
Nu te-ntreba: cum pot ei oare?
Întreabă, ce să faci doar tu?
Că tu i-ai pus în capul mare
Ei nu te văd pe tine, nu!
Atunci, jelește-te pe tine,
Dar să nu faci cale întoarsă
Și lasă soarele să-ți intre,
Măcar un pic, la tine-n casă
Apoi revezi a ta cătană
Să nu te-ncrezi în cei netoți,
Că vieții tale ei pun vamă
Și înțelegi că mulți sunt hoți!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitul meu
Iubitul meu, de tine mă despart
Cu sufletul în mii de cioburi spart.
Cine-i de vină? Poate amândoi,
Că n-am simțit ce se-ntâmpla cu noi.
Sorbind licoarea dulce din pahar,
Cum ne-am îndepărtat, nu am habar.
Doar amintiri duioase se mai zbat
Între o lacrimă și-un biet oftat.
Prin soare, ploi, mă voi plimba ades
Tot întrebându-mă ce s-a ales,
Dintr-o iubire care promitea
Să nu-și ia zborul ca o rândunea.
Îți las pe masă un bilet stingher,
În care vreau iertare să îmi cer,
Cu gânduri multe pentru rămas-bun,
Când am avut atâta timp să-ți spun.
Dar timpul a trecut nerăbdător,
Lăsându-mi vorbele pierdute-n zbor.
Acum, când totu-i prea târziu, aș vrea
Să bați a doua oară-n ușa mea,
Să te opresc la mine și să strig:
Ia-mi sufletul în palme, că mi-e frig!
Și-n loc de bun-rămas să mă săruți,
Cu buze moi și dulci rămase muți.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te strig ...
Te strig imensitate a sufletului meu,
În primeniri de ziuă să mă renaști din rouă.
Fă inimi rânduite să cânte amândouă,
Ca-ntr-un acord frenetic al lirei lui Orfeu!
Te strig intensitate a dorului nebun,
Deschide-ți larg fereastra spre limpezite ceruri
Și din seninul bolții înșiră-mi giuvaieruri,
Cu care-aș vrea destinul iubirii să îmbun!
Te strig nemărginire a timpului hapsân,
Întoarce iar clepsidra și slobod lasă ceasul
Și-n contopiri divine, când ni se-nalță glasul,
Așterne-mi infinitul sărutului pe sân.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O, până când?...
De-atâta vreme-auzi și tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină și spre rai,
Și tot n-asculți, nici plânsul, nici cântarea
Și nu-ți îndrepți nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai și tu lucrurile care
Pe alții mulți i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când așa?
O, tu cunoști că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Și totuși tu rămâi pe căi deșarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns și-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?
Tu știi și de la tine ce așteaptă
De-atâta vreme și astăzi Dumnezeu!
Cunoști chemarea sfântă și-nțeleaptă,
Cunoști și calea rea și calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?
A mai trecut un an din scurta-ți viață
Și-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopții ceață,
O, rupe-ți vălul negru de pe față:
O, până când, o, până când mai stai?
Curând solia morții-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ți-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albă
Tu-mi înfloriseși într-un gând,
Eu ți-ncolțisem în priviri,
Și ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.
Erai atât de albă, tu,
Și la-nceputul vieții eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu
În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălțau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Și-n cântece de ciocârlii.
Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind cerescul meu zenit,
Văd zborul meu pecetluit
Și lunecând spre azimut,
Cu plâns tăcut, mă pierd în lut...
catren de Mihaela Banu (13 iulie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am ăncercat
Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Și printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.
Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Și-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.
Apoi m-am desfăcut la piept
Și inima bătând ți-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înțelept
Să mi-o-ngrijești..., măcar am năzuit.
Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri și-n eternitate...,
N-ai auzit și-am început să țip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.
Și din adânca mea simțire
Adesea, când mă emoționez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă rușinez.
Am râs și-am plâns și am iubit
Profund, fierbinte și curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...
Din vise am creat realitate
Și în realitate am visat!
Știu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!
Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care și-o dorea orice bărbat,
Tu ți-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.
Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumusețe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...
poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăbrelind zadarnic zborul - Sonet
Zeci zefire zgândărind
Zorii zilelor zburlite,
Zornăie zale zorite
Zvelte ziduri zămislind.
Ziua zburdă-n zări zvâcnind.
Zac zorele zvânturate-
Zumzet, zarve zvăpăiate,
Zelos zimții-și zăngănind.
Zăbovind zăganul zorul,
Zace-n zaua-i zdruncinat.
Zgârie-n zadar zăvorul,
Zvârcolindu-se-n zăporul
Zbaterilor, zbuciumat,
Zăbrelind zadarnic zborul.
sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!