Sărutul tău
E noapte și plouă încet, plouă mărunt
Și eu stau singur ca un obiect
Uitat de cineva, demult.
Numai sărutul tău pe buze îl mai simt,
O, tu lumina veții mele
Care îmi luminezi sufletul și întunecatul meu gând.
Te aștept din nou să vii,
În mez de noapte sau în zori de zi,
Să-mi mai dai odată sărutul tău cel dulce
Apoi fie ori ce-ar fi.
Căci de nimic nu mă tem,
Chiar nici de moarte, de ea mă păzesc,
Dar fără tine, draga mea,
Simt că nu pot să mai trăiesc.
poezie de Vladimir Potlog (28 iunie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.