
Singur, fără nimeni
Ferească Dumnezeu, dacă mai poate,
pe fiecare, de singurătate,
acesta-mi pare lucrul cel mai greu,
ferească-mă de mine Dumnezeu.
Ferească-mă noroiul de noroaie,
ferească-mă plouândul nor - de ploaie,
ferească-mă singurătatea mea
ca singur să mă nărui pe podea.
Și gura să-mi aud cum milă cere,
vreunor pași din vreo apropiere,
și, fără nimeni, să mă sting în glas,
pe lume cât de singur am rămas.
Atât de singur sunt pe-acest pământ,
că nimeni nu va ști dacă mai sunt.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Nimeni nu e singur pe pământ
Nimeni nu e singur pe pământ,
Cineva în grija lui îl are,
Nici cei singuri - singuri nu mai sunt
Dacă are umbră fiecare.
Singur stai în casă și gândești
Că ești singur fără mântuire,
Dar în pragul casei părintești
Se aude-un greierat subțire.
O scrisoare-ți foșnește-n mâini,
Un poștaș la ușa ta mai bate,
Latră-n depărtare niște câini,
N-ai să mai cunoști singurătate.
Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapă,
Când în plânsa sete, cineva
Îți aduce un pahar cu apă.
Umbre jos și norii sus pe cer,
Cai păscând și soarele în scapăt,
Om stingher în drum spre om stingher
Nimeni nu e singur pan' la capăt.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rar
Singur, singur, singur,
Într-un han, departe
Doarme și hangiul,
Străzile-s deșarte,
Singur, singur, singur
Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beție
Și s-asculți pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă
Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine
Și de-atâta vreme
Nu știe de mine
Nimeni, nimeni, nimeni
Tremur, tremur, tremur
Orice ironie
Vă rămâne vouă
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur
Veșnic, veșnic, veșnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme
Peste vise bruma,
Veșnic, veșnic, veșnic
Singur, singur, singur,
Vreme de beție
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia
Îmi lipesc fruntea
De geamul rece,
Afară plouă
Și s-a lăsat amurgul
Mă simt atât de singur...
Cu mine,
Nu mai e decât Bacovia,
Cu plumbul
Aripilor reci,
Sunt singur
În această lume...
Mă tot întreb,
Cine mai sunt
Și ce rost
Am avut în lume,
Afară plouă
Și sunt singur...
Un ultim pescăruș,
Pierdut pe cer,
Ce caută
Cu disperare
Un țărm,
El zboară
Prin furtună...
Un simplu scriitor,
Fără talent
Ce scrie poezii
Fără înțeles,
Doar ploaie
Și singurătate...
poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur
Obârșiile-izvoare
mă mai leagă. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, să nu fiu singur.
Jaruri sfinte, nor fierbinte,
trec pe cer, să nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pământ să nu cânt singur.
Umbra-alături ia ființă,
unde merg, să nu merg singur.
Neguri vin din neființă
mărturii că nu sunt singur.
Vulturi din robie scapă
și se-nalță; nu lupt singur.
Cade în abis o apă,
în adânc să nu cad singur.
Focuri sunt și e credință.
Acest gând cât mai palpită
schimbă moartea-n biruință:
nu sunt singur, nu sunt singur.
poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Singur
singur
neavând pe nimeni care sa spună ceva
pe nimeni care să latre
orice cuvânt
cât ar fi el de simplu si neînsemnat
cât de minuscul
singur
si dragostea era undeva departe
tu voiai mai mult decât îti puteam eu oferi
poate din lipsa dragostei
sau nu stiu
niciodată nu am crezut în asta
ai vrut să mă distrugi
încet
fără ca nimeni sa știe
singur
am trăit tot timpul cu gândul ăsta
la fel cum un bătrân îsi așteaptă pensia
înaintea să își vadă sfârșitul
totul era plin,
iar eu mă simțeam în plus
singur
si nimeni suficient de deștept să mă înțeleagă
poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tonuri
zi de zi zi după zi continui să-mi îndepărtez sufletul
și deși pare că am totul sub control
îmi ameninț existența și fiecare înțelege altceva
în mintea lor sunt un om singur la fel și dumnezeu
un dumnezeu singur
și îmi spun usor
nu există trezire
există doar o structură a morții
un animal pe care-l mișcăm
azi!
poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi pași
Eu n-am făcut un pas spre tine,
Tu n-ai făcut un pas spre mine;
Rămas-au doi
Pași între noi.
De-aș fi făcut un pas spre tine,
Și-ai fi făcut un pas spre mine,
N-ar mai fi doi
Pași între noi.
Iar dacă fac un pas spre tine,
Dar tu nu faci un pas spre mine,
Nu mai sunt doi
Pași între noi.
Tu, dacă faci un pas spre mine,
Iar eu nu fac un pas spre tine,
Tot n-ar fi doi
Pași între noi.
De fac un pas, dar nu spre tine,
Și faci un pas, dar nu spre mine,
Iar nu sunt doi
Pași între noi.
De-aș fi făcut un singur pas,
Un singur pas ar fi rămas
De pus, nu doi
Pași, între noi.
Eu, primul pas dacă-l făceam,
Un singur pas doar mai aveam
Pus între noi,
Nu doi, nu doi.
poezie de Marius Robu (9 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un om profund singur, am o nevoie maniacală de singurătate. E esența mea, pe care am vrut întotdeaua s-o exprim în literatură. Singurătatea, pentru mine, este lucrul cel mai prețios și mai dezirabil. Nu am nicio plăcere să socializez sau să-mi fac relații. În același timp, însă, n-aș putea trăi nici cu desăvârșire singur, căci am nevoie, în aceeași măsură, și de dragoste, de căldură umană.
Mircea Cărtărescu în revista "The ONE", interviu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Singur
Singur ca crucea pe culme,
Singur ca spinul sub brume,
Singur ca barca pustie,
Singur ca floarea-n câmpie,
Singur ca ciotul de lemn,
Singur ca fiara prin semn,
Singur ca-umbra-n pământ,
Singur ca aripa-n vânt,
Singur ca mama la ușă-așteptând.
poezie de Virginia Baran (3 decembrie 2012)
Adăugat de Virginia Baran

Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul trebuie să se creeze singur. El nu este un produs finit. Și omul se poate crea doar singur, nimeni nu o poate face în locul lui. Fiecare trebuie să lucreze singur asupra sa; fiecare se trezește singur.
citat celebru din Osho
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemă finală
Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu stie nimeni
Ascuns în pivnita adânca, fără a spune un cuvânt
Singur să fumez acolo nestiut de nimeni
Altfel, e greu pe pământ...
Pe stradă urle viata, si moartea
Si plângă poetii poema lor vana...
Stiu...
Dar foamea grozavă nu-i glumă, nu-i vis --
Plumb, si furtună, si pustiu,
Finis...
Istoria contemporană...
E timpul... toti nervii te vor...
O, vino odată, măret viitor.
Eu trebuie să plec, să uit ceea ce nu stie nimeni
Mâhnit de crimele burgheze, fără a spune un cuvânt
Singur să mă pierd în lume nestiut de nimeni
Altfel, e greu pe pământ...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de spirit
Deseori
stând singur
sunt, cel puțin,
cu mine
însumi.
Când
nu sunt singur,
nu sunt
cu nimeni.
poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt sigur
Doamne, cât pot să fiu de singur!...
(Îmi începusem poezia)
Dar Dumnezeu, rupând hârtia
Mi-a spus: Ești singur că ești sigur?
Ce să-i răspund lui Dumnezeu
Care-i mai singur decât mine?
(M-am întrebat în gândul meu)
Sunt sigur, Doamne, doar de Tine!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopoțelul, au sosit scrisori... Dintr-o veche obișnuință aștept ceva din afară: vine o persoană plăcută, vreo veste bună într-o scrisoare. Aștept și în același timp știu prea bine că din afară n-are cum să-mi vină nimic bun. Nu pot nici măcar să mă gândesc cine din afară, ce om și ce veste mi-ar putea aduce o adevărată bucurie. Ce poate să mă bucure? Ce pot să-mi doresc? Numai un singur lucru, pe care pot să mi-l ofer singur: o apropiere tot mai mare de Dumnezeu, contopirea cu El. Nu sunt într-o stare bună de spirit; ce bucurie pot să-mi ofer? Pot să-mi ofer și acum o bucurie, și încă mare: să înving această dispoziție, să mă folosesc de ea pentru a învăța chiar și în timpul ei să nu întrerup comunicarea cu Dumnezeu.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur
nu sunt singur, am o umbră fugărindu-mi zilnic pasul,
am și-un tunet rupt din ceruri când îmi obosește glasul,
am și Soarele și Luna, am și bolta înstelată,
am și-o poză cu o fată cu rochița dantelată.
nu sunt singur, am oglinda încruntată riduri-riduri,
am speranțe-n depărtare, am și ziduri după ziduri,
am și-o muză ce mă doare printre vise fără număr,
am și stropii grei de ploaie picurându-mă rar pe umăr.
nu sunt singur, am credința și mă rog la sfânta cruce,
am și vise colorate, am și lacrime caduce,
am și-o inimă ce bate, bate-ntruna ca o toacă,
am și-un înger și un demon îndemnându-mă la joacă.
nu sunt singur, am un suflet rătăcit printre cuvinte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă morții din morminte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă valul când se sparge,
nu sunt singur într-o mare scufundare de catarge.
poezie de Ionuț Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Stau singur
singur cu mine de-mi vine
să fug de-acasă
dar mi-e frică să nu vii
și să nu mă găsești plecat
în beția vremii să ascult
melancolia ce vine din pustiu
sunt timpurile mele
merg pe străzile uitate de soare
trag cu ochiul în urma mea
singur singur singur
tremur plin de ură gândindu-mă
la viața irosită prostește
în brațele tale am îmbătrânit
mă simt o bătrână sferă
de vreo zece mii de ani
stau în inelul tău de vrăjitoare
sunt singur în patul meu
de aur pierdut la cărți
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi singur a devenit o boala rușinoasă. De ce oare fuge toată lumea de singurătate? Pentru că ea te obligă să cugeți. În zilele noastre Descartes n-ar mai scrie: "Cuget, deci exist". Ar spune: "Sunt singur, deci cuget". Nimeni nu vrea singurătatea, pentru că îți lasă prea mult timp pentru cugetare. Or, cu cât cugeți mai mult, cu atât ești mai inteligent, deci mai trist.
citat din Frederic Beigbeder
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

COPILUL fără de BOMBOANE, II
Visele mele, visele mele toate
Au miros de bomboane colorate;
Unii le au și nu le-mpart unor
Eu le doresc să le dau dor cu dor...
Fără de mamă, fără de tată
Pe străzile vieții tot singur
Privesc spre vitrina înaltă
Bomboanele-n color contur...
Nimeni nu-mi zice nimic:
Copile, vino și gustă un pic...
Dacă era mama cu mine poate
Gustam vise/ bomboane colorate!
Visele mele, visele mele toate
Au miros de bomboane colorate;
Unii le au și nu le-mpart unor
Eu le doresc să le dau dor cu dor...
Singur, singur fără de frați
La milă vieți/ a celorlalți...
Cum să mă întorc "acasă",
Inima mea din vise-i retrasă...
Nu vreau de la viață nimic
(Poate nici să fiu astăzi iubit!)...
Vreau doar o cutie cu bomboane
Să o-mpart Doamne, acum, la fiecare!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate
Singur.
Singur când te naști.
Singur când iubești.
Singur când mori.
Cine poate înțelege
nevoia de singurătate?
Dar de iubire?
poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea dăruiește bucurie numai dacă e deplină, divină, dacă îi iubești pe toți, adică îl iubești pe Dumnezeu și nu aștepți vreo răsplată nici de la Dumnezeu, nici de la oameni, dacă nimeni n-o cunoaște. Cum apare fie și un singur om pe care nu-l iubești, sau grija de a fi lăudat, grija ca iubirea să-ți fie de folos, dispare binele iubirii. (Nebunia întru Hristos.)
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94

Comentează! | Votează! | Copiază!