Nimic în lumea asta
Nimic în lumea asta nu doboară
Speranța ce se zbate-ncrezătoare,
Cum cântă-n gândul fragedei fecioare,
Al îngerilor cor ce-o desfătară.
Iar frigul nopții cerul îl despică,
Lăsând să urce tainic ruga vie,
Din voci împreunate-n bagdadie,
Ce-n tihnă peste ziduri se ridică.
La Carul Mare timpul se înjugă
Trăgând pe bolta veche nouă urmă
Și închinări nedeslușite-ndrugă,
Sădind visări în neclintita turmă,
Ce nu ia-n seamă ancestrala fugă
De moartea care mersul ei il curmă.
sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
O pasăre în zboru-i văzduhul îl despică,
Când cerul larg deschide ferestrele în zori
Și raze jucăușe în patru zări ridică,
Să prindă strâns, în panglici, perdelele de nori.
catren de Mihaela Banu (5 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strâng liniștea ...
Strâng liniștea din zorii dimineții,
Iar din amiaza zilei iau tumultul
Și-mi înfirip din ele mersul vieții,
Adăugând la ceas târziu ocultul.
În gânduri caut întregit răspunsul,
La întrebări ce timpul mi le pune
Și caut să-nțeleg tot nepătrunsul,
Cu mâini împreunate-n rugăciune.
Adulmec vraja care se prelinge
Din dorul meu, înseninat de vise.
Sub teii-n floare-alerg, privind cum ninge,
Pe sufletul speranțelor promise.
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Roma
Un plânset m-a ajuns pe câmpia cea mare
"O, Romă! Tu nu mai ești Roma cea veche"
Așa cânta păstorul de porci, trecând călare.
Sub fumuri albăstrui, în fața mea - obscure
Sub Apenini - lungi șiruri de palate,
Imensa catedrală, cea fără de pereche.
Iar dincolo e țărmul - pe valuri înspumate
Mulțime de corăbii - a lebedelor turmă,
Căzută-n letargie sub ziduri măcinate.
Și m-a cuprins un plâns, văzând în urmă
Al dimineții vânt, cum leagănă și-nșiră
Corăbii - lanț de suflete, ce-n zări se curmă.
Și mă-mpietrise teama, când pieriră
Ai valurilor îngeri - și am rămas doar eu
Cu Roma ce se surpă - eu, singur, cu-a mea liră.
Și soarele-n deșert, prea crudul zeu
M-a întrebat: Oare văzut-ai Roma?...
Nicicând nu m-a cuprins un plâns mai greu.
poezie de Juliusz Slowacki din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Duminică în lacrimi;
În tihnă plânge cerul.
Din trupul lui cad picuri,
Ce spintecă eterul...
catren de Mihaela Banu (1 februarie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea arogantă
Ce arogant e cerul de atăta blândețe
cu stele copile atârnate de bătrânețe
cu luna opacă
cu noaptea tăioasă scoasă din teacă
cu tine la marginea ochiului meu.
E o deplasare a ființei
din șopronul copilăriei în care
nasc blânde pe fân în ulcioare
zâmbind din șolduri bocitoare.
Ce arogant e cerul unei fecioare
când îi trece pământul printre picioare
cu carul mic în carul mare
la târg pe cer
în gura mare...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E șantier în bloc
Trei renovări, ce țin de peste-o lună,
Ascult la noi pe scară, ca la lojă.
Cum gândul nu-mi aud, mă dau cu ojă;
Pe cine ar putea să indispună?!
O bormașină-mi sfredelește-n creieri.
Un flex mai taie ce-o mai fi rămas.
Parcă e un concert la contrabas,
Ori zici că am în țeastă-un cuib de greieri
Noaptea visez cum pică ziduri sparte,
După un zgomot lung, asurzitor.
E șantier in bloc, e ca la carte.
Vă-ntreb cu-o biată urmă de umor:
Să-mi caut cu chirie-n altă parte,
Sau voi fi-nvinuită de omor?!
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cad efemere
cad efemere din singurătăți de riduri
tristețea se trage mută în exprimare.
printre degete pe vârfuri trec viduri
lăsând urme de năluciri subțiri fugare.
viața e o probă de goală absență...
provoacă accelerări de gânduri uriașe
prin spărturi de spații utilă evidență,
cu răsuflări risipă spre ecouri lașe.
în grija pământului de sub talpă ești
apoi lut peste alt lut fără umeri lungit.
doar în vesta iubirii retras te amăgești
prin adn-ul spirală, cu gândul încâlcit.
alteori ți se pare clipa mai înaltă
și cu ochiul unealtă sfere scobești
lăsând o umbră de îndoială presată,
pe spectre opuse între care gonești.
mersul la sfârșit de lume ne învață
cum pas să altoim din negrăita humă;
cu cer dus în spate într-o veche raniță,
noi căutători-n golurile ce se curmă.
cu privirea-n urmă la piciorele unei livezi
dispăruți în alb, aninați de esențe,
în noul context ivit doar speranță te vezi,
cu inelul urechii ce scârțâie de carențe.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eminescu
El e cerul și pământul,
Mândru fiu al țării mele,-
Iscusit sădind cuvântul,
Neclintit de vremuri grele.
E luceafărul speranței,
Sufletul acestei nații,
Cuget, talgerul balanței,
Urcat între constelații.
acrostih de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar o speranță
Timpul a trecut, lăsând în urmă,
Doar o speranță, ce ușor se stinge...
Nu va rămâne, decât o mică umbră,
A dulce-i fetițe, ce-n genunchi ea plânge.
Ochii umeziți i se-nchid în uitare,
Glasu-i piere în negura nopții,
Gândul la tine și acum o doare,
Plimbându-se singură în voia morții...
Toate mă dor, de atâta așteptat
În gândul meu sinistru și rece,
Cu natura dezlănțuită, aș fi luptat,
Dacă-aș fi știut că totul va trece.
Și-n urmă nu va rămâne decât surâsul tău,
Cald și-mbietor ca și prima dată,
De la rădăcină aș fi rupt ce-i rău,
Dacă inima ta, n-ar fi fost mutată.
poezie de Eugenia Calancea (13 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
E lumea într-un haos ...
E lumea într-un haos, nimic nu-i de-nțeles.
Mă-ntreb cu-ngrijorare, vreo ordine a fost?!
Cât timp plăti-vom oare nemăsuratul cost,
Al legilor injuste, scoase din interes?!
E lumea într-un haos. Sămânța lui s-a pus
În brazdele trecute și-n zbuciumul de ieri,
Ieșind din cruzii germeni ai noi primăveri,
Lăstarii gata veștezi ai lumii la apus.
E lumea într-un haos... Ne zbatem fără rost?!
La moartea omenirii ne vom uita absenți,
Lăsând nepedepsite vechi clici de prepotenți,
Riscând în mod nevrednic al firii adăpost?!
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La așa parlament, așa lege
Trei câini la fiecare stână;
Oile pasc mai pe sub mână.
Votat-au legea pân' la urmă,
Că-nvinse spiritul de... turmă
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bolta rece
Peste boltă paște frigul
de surâd prin semizei
cărămizi sărind ca tigrul
își pun rouă pe cercei
Crămuiesc
în șorțuri îngeri adevăr peste minciuni
s-a lăsat sub boltă frigul
peste suflete-n tăciuni
Dansatoarele îngănă
maiestoase prin ciment
au lăsat în urmă urme
ce mă duc la faliment...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranța mea
Speranța mea, născută-n deal sub Cruce
Când am băut din Râu de Apă Vie,
S-a avântat pe-o Cale ce străluce,
Pe-ai Jertfei lumeni, înspre veșnicie.
Speranța mea s-a dezbrăcat de humă,
S-a înălțat ca aburul pe-ogoare,
Mai sus, mai sus, lăsând norii în urmă,
Ca o scânteie se scaldă în Soare.
Speranța mea nu se îneacă-n tină,
Și-a sfărâmat sinapse, lanțuri grele,
Ajunsă-n Țara-n care nu-i străină,
Clipește necurmat, Stea între stele.
Speranța mea, pe-o mare ca de sticlă,
La Tronul sfânt îmi cată mărturia,
Mă-ndeamnă iar și iar să mai rabd încă,
Să lupt căci în curând vine Mesia.
Speranța mea mă leagă de un Nume,
Cu firul depănat de pe orbită,
Sunt iernile mai reci, dar mai puține
Și voi ajunge-n Țara mult dorită.
Speranța-mi este o sabie de foc,
Despică norii, pâcla lumii deasă,
Scânteie pe Calea pe care mă-ntorc,
S-ajung la Ținta Iubirii, Acasă.
Mă va cuprinde Mirele în brațe,
Nimic nu poate să fie mai frumos,
Acolo se vor Împlini Speranțe,
În Dragostea eternă, în Isus Cristos.
Amin!
poezie de Ana Haz din Aleea sufletului meu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
În casa mea ...
În casa mea cu-arome de cetină de brad,
Sub șemineu-n care se zbat luciri de foc,
Pe-un pat făcut în grabă din flori de busuioc,
Lângă iubita-mi dulce, mă las încet să cad.
Îi mângâi părul galben, ca spicele de grâu.
Se-apleacă peste mine cu ochii scânteind.
Se-aude, ca prin ceață, doar focul pâlpâind
Și cetera iubirii, ca susurul de râu.
O aripă divină întinde peste noi,
Pe inimile noastre, care-n mănunchi se zbat,
Pe pielea ta virgină, pe zâmbetul curat,
Veșmântul ei de purpuri, văzând că suntem goi.
Iubita mea frumoasă, cu mersul tău mlădiu,
Îți las o sărutare în palmă amanet.
Din vorbe negrăite-ți compun un nou sonet,
Adulmecând arome din trupul tău, când scriu.
Rămâi în casa noastră, mireasă să te fac
Și lasă-n urmă viața ce-n ceață s-a pierdut.
Din inimi regăsite, din timpul ne-nceput,
Să ancorăm o punte-ntrupată pentr-un veac.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oi de Lună
Îți pășteai, ciobane, oile pe Lună
Și nimic din noaptea albă ce-mi era
Nu băgai în seamă, nu puteai vedea,
Nu simțeai cum lupii-n ochi mi se adună.
Și s-au strâns în haită alergând pe norii
Ce treceau prin fața turmei tale reci,
Au sărit pe Lună-n zbor de lilieci,
Culegând mioare-n pajiști iluzorii.
Ai rămas, bădie, sprijinit în bâtă,
Fără nicio oaie sau de griji vreo urmă,
Luna-i stână goală, rece și urâtă.
Ochii mei adună haita coborâtă
Din văzduhul nopții care-abia se curmă
Și se-nchid în visul c-un cioban și-o turmă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zborul cu scânduri
Lumea a devenit un vis bizar
Pentru cel care a avut îndrăzneala lui Icar
Cad lacrimi de foc peste aripile-i de șindrilă
Noroiul domnește peste universul de cleștar
Poarta bisericii e mare, zăvorul greu sugrumă trandafirul roșu
Timpul se ascunde în morminte sub lespezi devenite trup
Moartea se prelinge încet pe ziduri
Neantul țipă din cupolă
Îngerii se ascund sfioși in păru-i
Acolo unde mâna sa îi omoară
Privi-vor iarăși cerul
Din ochii nemișcati ai unei rândunele
Ghioceii, flori de măr, în temnița din munte
În mintea unui zeu pribeag
poezie de Florin Constantin (februarie 2010)
Adăugat de Florin Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul consolării
Potrivnicul destin te ia la trântă,
Dar poți să lași o urmă-n infinit,
Precum o lasă melcul negreșit,
Pe lujerul ce-n soare se avântă.
Cu visul libertății răstignit,
În vârful care inima-ți încântă,
Să fugi din turma proastă și înfrântă
De biciul șuierând necontenit.
Privește cu speranță spre zenit,
Iar soarta, în final, dacă îți curmă
Urcușul către vârful însorit,
Împacă-te cu gândul de pe urmă
Că-n viață cel puțin ai dovedit
Voința evadării dintr-o turmă!
sonet de Pavel Lică din Râsete în cer și pe pământ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar astăzi
frigul trece prin pori și sângerează puternic
am îmbătrânit altă soluție nu există
poate e timpul să ademenesc moartea
și să o împiedic să mai treacă
printre oameni
aș face orice dar nu mai am timp
e inutil să mai vorbesc despre asta
liniștea crește ca un mușuroi
și în ochiul stâng am o zbatere
de ceva vreme
simt o senzație ciudată
în dimineața asta o să las lumea
să se cațere pe mine ca iedera pe ziduri
să coboare în adânc
să picteze scene cu sfinți
sau ceva obscen
nu-mi pasă
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Întunecarea la față
M-am pomenit deodată ca cerbul împușcat,
În salt când se-avântă peste corola lumii,
Când prin păduri de stele se simte împărat,
Al ciutelor fecioare și pețitor bărbat
Și-al spațiilor pline de strălucirea lunii,
Care-i absorb lumina în beznă din înalt.
M-am pomenit deodată precum Adam cel gol,
Degustător din pomul oprit și lăudat,
Cutezător în faptă cu riscul asumat
Și surghiunit din vară în frigul de la pol,
Considerând de-atuncea iubirea un păcat,
Iertarea ca virtute, dar... veșnic neiertat.
Mă pomenesc adesea rugându-mă în van,
Căci timpul mi se pare mai scurt pe zi ce trece
Și mulțumind în taină c-am mai trăit un an,
Nimic nu mă mai miră și tot mă lasă rece,
Întunecat la față și tot mai inuman,
Pe lumea asta moartă când văd ce se petrece.
Mă pomenesc în lumea cea nemaipomenită,
Cum nu se află alta în Cerul cunoscut,
Să văd, că-n ani-lumină distanța-i răstignită,
În lipsa de măsură a timpului pierdut
Și se vânează timpul prezent nepetrecut,
Cu-aceleași diamante din pușca ruginită.
poezie de Ovidiu Vasile din Versuri clare dulci-amare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt femeia copac, de nimic nu mă tem;
Am brațe și suflet, am gânduri și vise.
Ating bolta 'naltă cu fruntea și gem.
Ma țin rădăcinile-n tină cuprinse.
catren de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!