Roma

Un plânset m-a ajuns pe câmpia cea mare
"O, Romă! Tu nu mai eşti Roma cea veche"
Aşa cânta păstorul de porci, trecând călare.

Sub fumuri albăstrui, în faţa mea - obscure
Sub Apenini - lungi şiruri de palate,
Imensa catedrală, cea fără de pereche.

Iar dincolo e ţărmul - pe valuri înspumate
Mulţime de corăbii - a lebedelor turmă,
Căzută-n letargie sub ziduri măcinate.

Şi m-a cuprins un plâns, văzând în urmă
Al dimineţii vânt, cum leagănă şi-nşiră
Corăbii - lanţ de suflete, ce-n zări se curmă.

Şi mă-mpietrise teama, când pieriră
Ai valurilor îngeri - şi am rămas doar eu
Cu Roma ce se surpă - eu, singur, cu-a mea liră.

Şi soarele-n deşert, prea crudul zeu
M-a întrebat: Oare văzut-ai Roma?...
Nicicând nu m-a cuprins un plâns mai greu.

poezie de Juliusz Slowacki din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marty: Bun. Îmi amintesc ceva despre Roma. Roma. Roma. Acolo trăiesc romanii. Audrey Hepburn a avut o vacanţă acolo. E şi numele unui cântec al formaţiei B52.
Rory: E vorba de o altă Romă.
Marty: Gata. Nu-mi pot aminti. Facultatea îmi distruge spiritul. În fiecare zi aflu lucruri pe care nu le ştiam, ceea ce mă face să mă simt prost.

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia lebedelor

Corăbii elegante pe luciul apei,
Corăbii vii pentru suflet si gând,
Corăbii de vis, ce-s încărcate toate,
Numai cu iubire şi fidelitate,
Cu multa frumusete si puritate,
Toate pentru un singur partener... şi când,
Unul din ei pleacă definitiv şi departe
Sau are eşec la " cuibărit", ori a pierit-
Cel rămas, de tristete şi dor,
Se " topeşte", simte sfârşitul,
Şi dă drumul in zări unui cântec
Niciodată de lebădă cântat,
Este "Elegia ",
Minunat " Cântecul lebedei", pentru moarte cântat...
*
"Lebăda are un singur partener toată viaţa, ea nu cânta, decât la sfârşit..."

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma nu-i doar o cetate

O, Doamne atotputernic,
Cât eşti de bun şi milostiv!
Timpul ai oprit în ornic,
Eu să-l privesc admirativ.

Roma nu-i doar o cetate
E casa ta de pe Pământ,
Intrai azi cu pietate,
Făcui cu Cerul legământ.

M-ai primit în Colosseum
Tapetat cu-nţelepciune,
Simt că intru în delirium
Îţi cer Doamne iertăciune.

Rădăcini sunt pe Columna
Adusă-n piaţă de Traian,
Demnitatea e cununa
Dacilor din gàolian.

Fontana di Trevi este
Poezie şi-ncântare,
Frumuseţea trece peste
Orice fel de nuanţare.

Doamne ai adus tablouri
În biserici, edificii
Caravagio-i şi alături
Albul din laptele stâncii.

Vechi de mii de ani sub soare
Sau sub stele căzătoare
Statui albe sunt cursoare
De la cer şi pân' la mare.

Plâng fântâni, spală păcate,
Cânta pietrele din pieţe,
Sunt aici dar şi departe
Dau istoriei bineţe.

Roma nu-i doar o cetate
E poveste şi e vie
Poezie-i făr' de moarte
E a noastră abaţie.

Prin oameni Doamne ai lucrat
Şi veşnicia-i desenat
Îţi mulţumesc neîncetat
Căci bucurie Tu mi-ai dat!

Roma nu-i doar o cetate
E grădina cu amintiri
Fără timp, fără etate
Coroană de marturisiri.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma

Roma – tron al strălucirii, bazar a tot ce e bun, curte a întregii lumi, care toată încape într-însa.

definiţie clasică de Baltasar Gracian în Criticon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Olimpiada de la Roma

La sat merg cei cu medicina,
La Roma aşii cu prăjina.
Aşa-i normal: ajung departe
Cei cu picioare, nu cu carte!

epigramă de Traian Dănciuloiu din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie

Încremeni câmpia sub ochi geloşi de soare
Că-n dor năprasnic iaca, inima i-o arsă
Căci doar zâmbind şăgalnic, ucisă orice boare
Ce-n ochii verzi de iarbă în zori de zi se varsă.

Şi-a mai secat izvorul ce-atât iubea câmpia
Că-i săruta piciorul de mal cu unda-i rece
Şi-ar fi uscat şi codrul cuprins de gelozia
Ce-l chinuia de-o vară şi nu părea a-i trece!

Aerul căzu greu, pătură ce-a cuprins
În sărutări de foc trup proaspăt de câmpie
Căci nici un vânt nu stinge parjolul ce s-a-ntins
O molimă de suflet numită gelozie...

Ce-ar mai fi plâns câmpia dar lacrima-i secase
Şi florile din plete în vânt se scuturau
Muriseră şi macii ce-o lume-o fermecase
Pe-obrajii de câmpie sfioşi când înfloreau.

Ţipa pământu-ntruna cerul să-l înmoaie
Şi guri căsca-nsetate de-o binecuvântare
Ai milă de câmpie, mai dă-ne, Doamne, ploaie
Şi stâmpără parjolul ce arde-n ochi de soare.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie

Încremeni câmpia sub ochi geloşi de soare
Că-n dor năprasnic iaca, inima i-o arsă
Căci doar zâmbind şăgalnic, ucisă orice boare
Ce-n ochii verzi de iarbă în zori de zi se varsă.

Şi-a mai secat izvorul ce-atât iubea câmpia
Că-i săruta piciorul, de mal, cu unda-i rece,
Şi-ar fi uscat şi codrul cuprins de gelozia
Ce-l chinuia de-o vară şi nu părea a-i trece!

Aerul căzu greu, pătură ce-a cuprins
În sărutări de foc trup proaspăt de câmpie,
Căci nici un vânt nu stinge parjolul ce s-a-ntins
O molimă de suflet numită gelozie...

Ce-ar mai fi plâns câmpia dar lacrima-i secase,
Şi florile din plete în vânt se scuturau...
Muriseră şi macii ce-o lume-o fermecase
Pe-obrajii de câmpie sfioşi când înfloreau.

Ţipa pământu-ntruna cerul să-l înmoaie,
Şi guri căsca-nsetate de-o binecuvântare:
- Ai milă de câmpie, mai dă-ne, Doamne, ploaie
Şi stâmpără parjolul ce arde-n ochi de soare!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Roma lui Ovidius

poetului latin Publius Ovidius Naso, exilat la Pontus Euxinus

Când ai plecat din Roma,
Te-au plâns, poete, aştrii,
Iar îngerii din ceruri
Vărsau din ochi albaştri
Potop de-amare lacrimi
Aflând ce cruntă soartă
Spre-îndepărtatul Tomis
Al tău exil te poartă...

Pe marmura cea sobră
A vechilor palate,
Pe Viile de tine
Atât de mult umblate,
Se revărsa un vaiet
Din piepturi de fecioară
Cerând, vai, îndurare,
Ca versul să nu moară!

Dintre femei, din aur,
Ai fost ursit să pleci
La Pontus Euxinus
Modest ca să petreci,
Pe lângă geţii liberi
Să vieţuieşti o vreme
Sperând, din suferinţă,
La Roma să te cheme.

M-au dus prin Urbe paşii
Acuma, peste ani
Şi întrebat-am Tibrul
Şi parcul cu platani,
De ştiu de firul vieţii,
De-a bardului iubire,
De jertfa împlinită,
Mult mai presus de fire.

Am întrebat şi piatra
Augustului mărit:
--Pedeapsa lui Ovidius
De unde-a răsărit?
Dar peste tot răspunsul
Mi-a fost şoptit în taină
Şi însuşi împăratul
A dat tăcerii haină...

Tărâmul ce odată
Te-a luat în găzduire
Îţi poartă amintirea
În veşnică iubire.
Iar stihurile tale
Pieirii n-au fost date,
Izvod latinităţii
Şi astăzi sunt scandate.

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maximus: Cinci mii de oameni stau în noroiul îngheţat. Trei mii dintre ei sunt răniţi şi sângerează. Două mii nu vor mai pleca de aici. Nu vreau să cred că au luptat şi au murit degeaba.
Marcus Aurelius: Şi ce vrei să crezi?
Maximus: Că au luptat pentru tine şi pentru Roma.
Marcus Aurelius: Şi ce reprezintă Roma, Maximus?
Maximus: Am văzut multe alte locuri din lume. Lumea este barbară, crudă şi întunecată. Roma reprezintă lumina.
Marcus Aurelius: Totuşi, tu nu ai fost niciodată la Roma. Nu ai văzut ce a devenit. Sunt pe moarte, Maximus. Iar când un om îşi simte sfârşitul aproape... vrea să creadă că viaţa lui a avut un scop. Ce va spune lumea despre mine în anii ce vor veni? Voi fi cunoscut ca filosof? Ca războinic? Ca tiran?... Sau voi fi împăratul care a restituit Romei adevărata ei identitate? A fost odată un vis numit Roma. Putea fi doar şoptit. Dacă nu îl şopteai, dispărea... aţât de fragil era. Şi mă tem că nu va rezista acestei ierni.

replici din filmul artistic Gladiatorul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul norilor

Corăbii albe înşirate
Pe un ocean de cer albastru,
Trec păzite de un astru,
Către tărâmuri neumblate.

Împinse de vântul aspru
Se rup ca valuri înspumate,
Corăbii albe înşirate
Pe un ocean de cer albastru.

Convoiul alb bolta străbate
Irizând în alabastru;
Se rotesc circumterestru,
De nori cohorte răsfirate,

Corăbii albe înşirate...

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele şi nopţile măcinate de viaţă.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi stelele se întunecă
în flacăra roşului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
şi nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă striveşte,
rămân aşa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu braţe largi de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi
şi urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima – pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi steaua lui se întunecă
în flacăra roşului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
şi n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îţi aud plânsul fără răspuns;
aşa uşor cum sunt,
umblu în apele care ţi-au cutreierat ochii,
învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aş fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca şi cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma

Roma, cetate eternă
Din care s-au născut oamenii mari,
Imperatori, oratori şi cărturari,
Ea este slăvită în cer şi pe pământ
Cu cetăţile ei vechi,
Cu al său latin cuvănt!
Ea o să rămână veşnic
Un oraş etern şi sfânt.

poezie de Vladimir Potlog (24 august 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

oenolog

Oenologul

E o veche meserie,
De la Roma ne-a rămas;
El e singurul ce ştie
Că "in vino veritas".

definiţie epigramatică de Dan Norea din Epi... Gramatica, Definiţii meseriaşe (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşii hoţilor din Roma

Vru Roma ca de ei să se salveze,
Căci hoţii mişunau pe orice stradă
Şi reuşi, curmând oricare sfadă,
În Dacia mai toţi să-i exileze
De-atunci, ei continuat-au să viseze,
Ca Roma iarăşi pradă să le cadă
Au folosit "emanciparea" nadă,
Dorind urmaşii să-şi îndestuleze
Iar vremurile astăzi s-au schimbat
Urmaşii-n Cizmă s-au "repatriat"
Dar stirpea lor, la noi nu a pierit,
Mereu ne fură-n chip nemăsurat,
Îi întâlnim cum nu ne-am fi dorit
Şi astăzi, în structurile de stat.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva eu construiam corăbii

Cândva eu construiam corăbii
Din filele caietelor de şcoală
Şi le lansam pe-ntortocheate ălbii
Cu gându-nsăilat pe coală.

Pluteau pe valuri în aval
Mulţi Feţi-Frumoşi şi Cosânzene,
Eu vechi corsar stam tot la mal
Şi ambarcam doar Sânziene.

Se scufundau într-o vâltoare
Corăbii zeci cu vânt în vele
Şi-acuma-s trist şi mult mă doare
C-au dispărut cu ele... iele!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche

Să observaţi un lucru: un ţăran
nu merge cu nevasta niciodată
alături, ea foşneşte ca un lan
în faţa lui ştiindu-se chemată.

Chiar dacă dânsa se zăreşte-n urmă
şi el 'nainte merge gânditor,
inima ei se-ntinde, ori se curmă
ca flacăra în ochii lui de dor.

În văzul lui femeia e pământul
de semănat şi sărutat mereu,
din care ies feciorii şi cuvântul
cel potrivit la bine şi la greu.

Ea-şi leagănă lumina ca o luntre
'naintea paşilor acestui om
purtându-i sufletul de piatră printre
râuri de păsări negre şi nesomn.

Mereu trec unul după altul, parcă
dânsul ar fi copilul ei curat -
poate ţăranca e străvechea arcă
trecând peste potop întregul sat.

Că şi-a purtat doar înăuntru viaţa
prin valuri de războaie şi schimbări;
bărbatul când îşi urcă dimineaţa
femeia-i vine strălucind din zări.

Şi ca să-şi vadă însăşi rădăcina
se dă în urma ei pios c-un pas:
de moare ea, se năruie lumina;
de cade el, lumina i-a rămas.

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un stat devine prea puternic, el e ca o apă care se revarsă singur, după cum s-a văzut la state ca Roma, Turcia, Spania ş. a. m. d.

citat clasic din Francis Bacon
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 3

Ovidiu rătăcise peste mare,
În mantia regescului destin
Şi-n valuri, răsărite din uitare,
Doinise ca un geniu carpatin..

Zadarnic mai cânta Titanu-acela
De multă măreţie şi frământ,
Baloanelor de vis, urzind nacela
Şi aruncând-o-n suliţe de vânt...

Venise o scrisoare de la Roma,
S-a dat o graţiere cu ocnaşii...
Lămâii şi smochinii strâng aroma,
S-aline cu săruturi ucigaşii...

Ovidiu mai ştia şi din-nainte,
Că binele trăieşte n morminte...

sonet de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un eveniment esenţial nu se produce în Roma; Naşterea se produce în Betleem, Răstignirea în Ierusalim, Învierea în iad, Apocalipsa în Patmos, Pnevamatocraţia de o mie de ani - la Athos... Singurul eveniment care întemeiază absurda pretenţie care a sâcâit din primele veacuri Biserica, este moartea lui Petru la Roma.

Ion Buga în În faţa Golgotei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) că mai nainte de o sută cinci ani după Hristos, noi Rumânii nu lăcuiam aici; Partiea noastră era Italiea, şi oraşul nostru Roma, de la care ne au rămas şi numele Rumâni, au Romani.

Ţara Rumânească cu cele după la spatele ei împreună, se numea Dacie, căci era lăcuită de nişte oameni foarte barbari şi sălbăticoşi ce se zicea Daci. Craiul acestora anume Decebal, fiind de aciaşi natură cu suppuşii săi, mai totdeauna bântuia vecinatele Naţii ce se stăpânea de Romani. (...)

Marele Traian însă, văzând că locurile ei sânt foarte frumoase şi roditoare, râdică o mulţime de case au familii întregi de la Roma, şi le făcu să vie a se aşeza cu lăcuinţa pe ele. Asfelu de băjenii mari şi vecinice se zic Collonii. Adintâiu Collonie de Romani, cum a trecut în Daciea, s-a aşezat la judeţul ce se anumit după numele lor Romanaţi şi un Prinţu de viţă împărătească anume Caracal, pe care luaseră cu dânşii de la Roma ca să le fie cârmuitor, a zidit oraşul Caracalul. Altă Collonie mare ce-a lăcuit partea aceea unde acum se numeşte Moldova, a descălecat în locul ce se zice Roman, iarăşi de la numele lor de Romani. Toată lipsa Dacilor acum era plinită cu Romani; Ţara lor nu mai avea pentru ce să se mai zică Dacie căci se lăcuia de biruitori; aceştia o numea după numele lor Rumâniea.

Grigorie Pleşoianu în Cele dintâiu cunoştinţe pentru trebuinţa copiilor care încep a citi, Idee repede despre istoriea Rumânilor (1828)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!