Transtizanii sânt Românii carii lăcuesc în Transtizia, pe lângă râul Tisa, spre răsărit şi apus de el, pe unde au lăcuit din vechime; deşi acum s-au mai întrupat cu Ungurii, Slavii.

Iosif Genilie în Principe de Geografie şi Astronomie, IX. Transtizanii (1847)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transnistranii sânt Românii carii lăcuesc în Transtiria sau Transnistria, peste Nistru, numit Tira din vechime, strămutaţi de demult într-acolo; deşi acum sânt mai întrupaţi cu Lehii, Ruşii.

Iosif Genilie în Principe de Geografie şi Astronomie, X. Transnistranii (1847)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transistranii sau Aurelianii sânt la 100 mii Romăni carii lăcuesc în Transistria, peste Dunăre, Istru numit de de mult, Sinţari numiţi în Macedonia, Tesalia, Albania, Sclavonia, duşi pe acolo de pe la anii 274 de împăratul Aurelian, ş. a. l.

Acum sânt mai mult întrupaţi cu Grecii, Bulgarii, Sârbii, Arnăuţii.

Iosif Genilie în Principe de Geografie şi Astronomie, VIII. Transistranii (1847)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iaşii, cu 66 mii loc., cap. Moldaviei, pe lângă râul Bahluiul. Iaşii s-a numit aşa de la colonia romană, a Iassilor prenumită, şi este capitala ţării de pe la 1565; mai înainte era Suceava.
Edificii şi temple sânt: Mitropolia, Trierarhii, Golia, Academia, Galata, Socola, şi alte multe palate domneşti şi private.

Iosif Genilie în Principe de geografie pentru tinerimea studioasă, Capitale şi locuri semnate. I. În Ţara de Sus (1851)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nşel,
Era-n april:
Copil şi el,
Şi ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi şi-au căzut.
Cum şi-au zâmbit,
Şi s-au iubit.

Şi-au hoinărit
În jos şi-n sus,
Spre răsărit
Şi spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărţit;
Şi ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…

II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Şi vezi
Trecând
Perechi
La braţ,
Şi cum
Te-abaţi
Din drum,
Oftezi
Şi-ţi chemi
În gând
Un blând
Profil,
Şi gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!

III
Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i de mirare

Spre apus pleacă-o mulţime,
(Spania, Olanda, Franţa)
Căci românii, din vechime
S-au deprins cu transhumanţa.

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clima Romăniei este potrivită şi priită; aerul curat şi sănătos, dar spre munţi este mai rece decât la câmpii; timpurile ei sânt potrivite, şi zioa cea mai mare de 15 ceasuri; cea mai mică de 9, asemenea şi noaptea.

Iosif Genilie în Principe de Geografie şi Astronomie (1847)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Germanii sunt un popor 'rece', nordicii la fel, englezii aroganţi, italienii prefăcuţi, sârbii şi albanezii răi, slavii dinspre răsărit şi mai şi, numai noi românii suntem un popor cald si primitor.

aforism de Alex Dospian (septembrie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri încurcate

nu înţelegeam nimic
nici nu aveam ce
totul era murdar şi trist
în mine, în jur
priveam cum ţipă nebunia din mine
gândurile se lungeau în tăcere
supărat, le-am legat
de la apus la răsărit
sau de la răsărit la apus
nu îmi aduc aminte acum
oricum, acum, sunt scrum
umbra săruta cuvântul ce se poticnea pe lângă drum
asta ştiu sigur acum
visele au rămas rătăcite în pustiu
am simţit cum sufletele se răceau încet
pulsul absent
un fior stăbătea tăcerea
am aprins zorile, într-o clipă nebună
eram beat de tristeţe
azi mă despart, de lume, de aer, de mine
pe cer, păsări fără raţiune
se zbat în vârtejul unui vânt
desigur şi el nebun
dimineaţa pe ţărm, nu a venit nimeni
pescăruşii plecaseră spre alt meleag

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Lângă râul acesta am crescut,
lîngă râul acesta am descoperit copacii
şi adâncimea pădurii, lângă râul acesta
am învăţat pentru totdeauna mirosul apei.

Primii oameni pe acest râu i-am văzut,
cu feţele arse de soare, cu plutele lor din
trunchiuri, cu acele cufere împletite din răchită,
în care n-am ştiut niciodată ce duceau.
Omul îmbrăcat în cămaşă largă şi lungă ca o
rasă preoţească, ce şi-a întins braţele înspre
răsărit şi apus în apele acestui râu s-a înfipt
ca o cruce mare şi albă. Pe malul acestui râu
număram cocorii sub primele frunze
ale toamnei.

Eram copii, încă nu ştiam că aici nu este
nici un ecou, că tot ce vorbim dispare pentru
totdeauna, se topeşte în vuietul surd al apei
ca într-o vată lichidă ce nu întoarce nimic înapoi,
nici râs, nici plâns, nici ţipăt, nici şoaptă, nici
cântec.

Râul acesta ne-a legănat iubirea, el este chiar
viaţa noastră, chiar iubirea noastră; nu ştim
de unde izvorăşte şi unde se termină,
dar care curge, curge fără sfârşit.

Pe gleznele noastre urcă lin valurile calde
ale amurgului...

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romania este acum pământul dintre Carpaţi, Dunăre şi Prut; cuprinde două staturi sau ţări: Romănia şi Moldavia; apoi Transilvania şi alte ţinuturi şi colonii romăneşti vechi, zece cu totul.

Iosif Genilie în Principe de Geografie şi Astronomie (1847)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-vă din lumină

Călătoream dinspre apus spre răsărit
şi am văzut, că moarte nu există,
că toate insurecţiile asupra acestui regim
sunt ornamente în jurul vieţii săpate,
şi mai sunt dihotomii ale Limbii,
ce, dacă e mută,
în "panta rei" o trezesc îngerii încuviinţaţi
de un om, de un om.
Dinspre apus călătoresc în fiecare zi
şi-mi decelez singura proverbialitate occidentală,
despre donatorii de sânge îndrăgostiţi de timp,
de unde pleacă înspre origini, spre lumină.
Atât de flegmatic am călătorit şi am descoperit
ce inutili în inserţiuni sunt vesticii,
care proslăvesc misterul beznelor.
Pe coloana vertebrală a estului e atâta lumină,
încât presimt revigorarea
sosirii mele din călătorie,
în locul de unde am pornit dinspre Apus.
Panta rei, ca o milostivă alegorie
a umanităţii...
Încep să călătoresc
pe unde mă duce lumina mută
din interiorul creierului, identic cu mine:
-Daţi-vă din lumină,
daimonii s-au întors
cu faţa spre soare.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul care curge spre apus

La poalele acestui deal
rădăcinele scurte-ale orhideeii sunt înmuiate-n râu,
cărarea nisipoasă drintre pini este foarte curată, fără noroi;
în ploaia fină-a serii, cucii cântă,
cine spune că nimeni nu mai poate fi iarăşi tânăr?
Până şi râul din faţa uşii curge spre apus –
de ce n-ar putea un om cu părul alb cânta dimineaţa aidoma unui cocoş tânăr?

poezie de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romănia are 5 râuri mai mari: Dunărea, care o desparte de Serbia şi Bulgaria, şi se varsă spre răs. în m. Neagră; Oltul ce vine din Transilvania; Argeşul, Ialomiţa şi Siretul care, ca şi celelalte, se varsă în Dunăre spre mz.

Romănia are 5 gârle mai mari: Jiiul, Vedea, Dâmboviţa ce dă în Argeş; Prahova, care se varsă în Ialomiţa; Buzăul ce dă în Siret, şal.

Iosif Genilie în Principe de Geografie şi Astronomie (1847)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul român, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus.

citat din Avner Ronald Schiller
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre alte zări

Mă lumina cândva scânteia
S-ajung pe unde mulţi s-au dus,
Dar văd c-abia la vârsta treia
Mă-ndrept, în fine, spre APUS!

epigramă de Nicolae Bunduri din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orient Emigrants

Revin din vis şi parcă-s mai departe
Când vesel sânt, sânt totuşi mult mai trist
Deşi m-agăţ de–a cerului vechi toarte
Şi-arunc la Dumnezeu un acatist

Am raportat, văzduhul că se-mparte
Între păstorii Mahomed şi Christ
Ce pun în viaţă tot mai multă moarte
Sub un pretext dogmatic globalist

Ei cer lui Prometeu să ducă focul
Să vadă fum de jertfe-n Orient
Cei doi Mesia îşi admiră jocul
Şi totala pace-n foc şi-armament

Păşesc tăcuţi spre lume ca-nspre mormânt
Migranţii înşiraţi ca-ntr-un muzeu
Şi caută căznit un alt şezământ
Aproape acum de-al nostru Dumnezeu

Se-nvolburau în visele deşarte
Şi regăseau salvarea-n Mahomed
Ei lumii s-au mândrit c-un plus de moarte
Şi-au rămas c-o viaţă-n care nu acced

poezie de Stelian Platon (20 septembrie 2015)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul se învârteşte însă de la vest spre est, adică de la apus spre răsărit şi de-aceea vedem bolta cerească mişcându-se de la est spre vest, adică de la răsărit spre apus. Iluzia e tot aceea pe care o încercăm când ne aflăm într'un vagon al unui tren în mişcare: Dacă privim pe fereastră, ni se pare că fug arborii, fug casele, pe când în realitate ştim bine că trenul e cel care fuge. Şi încotro fug pomii şi casele? Tocmai în direcţie opusă trenului. Nu trebuie să ne mirăm că învârtirea boltei cereşti este o simplă părere; o vedem şi totuşi nu există.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct în răsăritul propriului apus

Între răsărit şi îngenuncheatul apus
Creştetul meu desenează un semicerc.

Între apus şi-ndepărtatul răsărit
Umbra mea desenează cercul întreg.

Ce punct e-n răsăritul propriului apus?
Nici duhul universului nu are răspuns!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!