Despre soartă

Tristeţe mă apasă atunci când uit de tine,
Privire infinită şi apusă...
A ta iubire doare, dar mă las pătrunsă,
Şi tot atunci o simt c-ar vrea să mă aline.

E tot ce ştiu... şi tot ce ştiu voi tace...
N-am să ajung o stâncă fără sânge!
Chiar de vânt puternic astăzi mă înfrânge,
Tăcerea mea va tulbura suflete sărace.

Despărţirea vine în ceasul cel mai dulce,
Rămas bun spune vântul prin culori...
Şi ploaia cu safire, pădurea ce adori,
Cu ele şi iubirea şi însăţi a ta cruce.

O altă viaţă aşteaptă să înceapă acum,
Altundeva departe, unde-i doar dreptate...
O viaţă cu o lume perfectă întru toate,
Unde-i numai ziuă, noapte nicidecum!

Mă doare gândul meu ce vrea a sta la tine,
Cu cât clipe scurgând trăirea pe pământ,
Aşa de mult iubesc tăcerea din cuvânt
Ce-l voi rosti în toamna regină în suspine.

Şi aş zbura spre răsărit să afli şi tu despre zbor...
Ce soartă duse-ntru sfârşit dorinţa cea mai mare
Şi puse semnătură peste a mea ardoare?...
Să fiu şi să fii, prinzându-mă în dor!

Nepotolit se-aruncă înspre mine înverşunat,
Cel care m-a dorit cândva o sclavă...
Dar privesc la el... faţă lăcrimată cu privire gravă,
Şi cu zbucium rece pe chipu-i însetat.

Rostesc o rugăciune să alin durerea-i
Şi apele-mi sărate, pe-obraz răsar neaşteptat...
Ah, fericire... vină tu la mine s-aduci ce am sperat,
Iar tu, ducând cu tine şi purtând averea-i.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior

Privirea ta - cântec zurliu,
Eu am ucis cu nepăsare,
S-ajung la tine nu mai ştiu,
Aş vrea să vin, dar prea mult doare...

Surâsul tău - parfum de rouă,
Eu l-am deschis cu un suspin,
Te văd plângând atunci când plouă,
Dar eu la tine n-am să vin...

Şi ochii tăi - safire de-aur,
Îi mai privesc şi-acum în vis,
Sunt egoistă, nu te caut,
Dar te iubesc, mereu ţi-am zis...

Poveşti mai ştiu despre iubire,
Dar ca a noastră alta nu-i,
Tu vrei să prinzi a mea privire
Cu o frânghie, să o-ncui.

Genele-mi plâng, doar luna ştie,
Cât de aprins e focu-n mine,
Dar mă gândesc cum o să fie,
Dac-am s-ajung plângând la tine.

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc cu cerul... (întru toate)

Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Şi mă trezesc că-ţi desenez
Profilul tău... ca pe un mire.

Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reuşesc să mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viaţa doar fiind.

Atunci când nu mai ştiu de tine...
Vorbesc cu cerul şi îl rog,
Să-mi dea curând veştile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.

Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când eşti cu mine... sunt întru toate.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare aşteptarea care tace...
Prin gânduri rătăcesc şi tot la tine,
În sentimente frumoase şi opace
Mă regăsesc cu simţăminte pline.

Mă doare când nu te văd odată...
Să te ating, cum o făceam cândva...
Aşa durere n-am avut vreodată,
Aş vrea să-mi scrii, să spui ceva!

Mă doare fără tine cum nu ştii...
Zbuciumate clipe, că nu-mi eşti...!
Aştept pierdută să te-ntorci, să vii,
Nu-mi doresc decât să mă iubeşti...!

Şi sper ca viaţa mult să mă iubească,
Să îmi ofere tot ce i-am cerut...
Dezamăgiri să nu mai lovească,
Inima care de la-nceput te-a vrut...

Lui M. C.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ta...

şi m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
durerea a fost numai a mea... şi vina-i parte-n parte!
şi m-ai înstrăinat tacit... fără vreun cuvânt!
prin caracteru-ţi plictisit... am încetat să cânt.

şi n-am putut a te uita... aşa cum mi s-a spus...
ştiu că doar inima-mi chema... iubirea-n nepătruns.
şi mi-am pus mii de întrebări... de ce atâta dor...?
dar am primit numai mirări... şi taine care dor.

am fost privită cum nu sunt... aşa cum tu vedeai...
nu eu, dar sufletul mi-e sfânt... şimţeai, dar nu credeai!
şi au trecut clipe şi zile... şi tot n-am încetat...
a te-nrăma numai în file... eu tot, tot am sperat!

dragostea-i tot ce-am vrut să ştii... să te învăt iubirea!
să-ncepi şi tu a dărui... simţindu-ţi împlinirea.
şi tot alerg după cai verzi... visând la o schimbare...
iar tu îmi râzi şi spui că vezi... perfecţiuni eroare.

şi m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
aş fi-nţeles inima-ţi rea... şi-aş fi mers mai departe!
dar ai tăcut prea mult şi doare... atunci când nu mai ştii...
ce-i autentic, sau eroare... ca să exişti, să fii!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare într-un tablou

Aşa voiam să simt fiorul cel mai moale,
Cum dragostea timid simţeam că dă târcoale,
Voiam să pot avea zâmbet curat,
Să fiu iubită angelic, venerat.

Aş fi dorit să simt valuri stelare,
Atunci când inimi dansează cu ardoare;
Să pot să dăruiesc atât cât am,
Să fi primit ce eu nu mai aveam.

Aşa voiam să simt viaţa într-o privire!
Să am curajul să-mi lepăd a mea fire,
Să fiu o alta pe care s-o iubeşti
Să-ţi satur setea, să nu te plictiseşti.

Aş fi dorit să pot să mă imprim în mintea ta,
Să fi rămas la infinit doar eu în ea...
Să fiu comoara după care alergi,
Să mă descoperi şi să nu mă negi...

Aşa voiam ca ploaia să vină să mă ude,
Atunci când lacrima în zâmbet se ascunde...!
Să fiu visul atunci când tu adormi,
Şi razele de soare jucându-se prin pomi.

Aş fi dorit să-nvăţ fericirea pe care o scriam,
Să fi uitat durerea, atunci când îţi zâmbeam;
Dar iată, am aflat prin tine să trăiesc din nou...
Pictând a mea viaţă într-un alt tablou.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu...

Nu ştiu ce viaţa îmi rezervă mâine...
Nu ştiu de va fi bine cum doresc...
Dragostea să vină, să răsune,
Căci doar prin dragoste mă împlinesc.

Nu ştiu de m-ai iubit vreodată...
Să te întorci, să ne iubim nespus...
Ceasul rău, să vină niciodată,
Iar dragostea să nu aibă apus.

Şi ştiu că mult ne va fi bine...
Şi ştiu ce mult putem iubi...
Inima să nu mai suspine,
Şi de regrete, nu ne vom lovi.

Şi ştiu o viaţă ce o visez cu tine...
Atât de fericită... ca în vis...!
Visul realitate el devine,
Şi fericirea ieşită din abis...

Şi ştiu că ai temeri adânci...
Ţi-e teamă de tot ce va urma...
Te rog iubirea să n-o mai arunci,
Şi nici pe mine să mă laşi în urma ta...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri şi coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu eşti lângă mine!

Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puţin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înţeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.

poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia care m-a ucis

Legea inimii e scrisă în fiinţă;
Am învăţat prin veacuri să aştept...
Rămas este un dor, o ultimă dorinţă,
Să mă înalţ în timp şi să învăţ să sper.

Acum ascult pe tine cum mi te povesteşti,
Nu este loc să fie şi vocea mea acolo
În locul unde zaci, unde te poticneşti...
În inima pătrunsă de mult prea multe goluri.

Iată-mă din nou, singură pe-alee...
Unul a plecat... altul a venit...
Alţii or să vină, să intre, dar n-au cheie,
În inima care, cândva te-a găzduit.

Viaţă între scheme fără nici un sens!
Un pahar de griji pe care îl bei singur...
Ai un plan să dai... mai şters, sau mai dens,
Eşti regină viaţă! Regină în nimicuri!

Nu te întreb ce-are să fie,
Sau cine eşti... ce vrei cu mine...
Doar să-mi vorbeşti de nebunie,
Căci o cunoşti atât de bine!...

Să n-ai un scop, sau... infinite
Aşa ca tine, cum tu eşti...
Tu viaţă, tu – planuri sortite –
Când ne urăşti, când ne iubeşti.

Ştiu cine m-a ucis! Eu nu credeam în moarte!
Dar în prietenie, mult am crezut în ea...
Cea care am iubit-o şi-am sprijinit-o în toate,
Nu a dorit decât, viaţa să îmi ia!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă de mister

În doruri multe, cristaline
Venit-am ca să mă îngrop,
Cu al meu tril să se îngâne
Durerea dintr-al meu potop.

Astăzi a curs lacrima rece
Dintr-a cântatului ecou,
Născut în mine să îmi sece
Dorinţa de a fi erou.

Beatitudini milenare furau înverşunat
Doruri curate şi amare,
Dintr-un trecut prea tulburat
Cu clipe fără de savoare.

În ceasul care cântă clipa
Mă plâng în jalnic regăsit...
Şi chiar de mi-am găsit aripa,
N-am să mai zbor spre asfinţit.

Culoare dulce şi opacă –
Aşa se-arată acum destinul –
Nu ştiu de-i cineva să-i placă,
Cum mi-a plăcut mie pelinul.

Am adorat să plâng în mine...
Şi-atunci esenţa mea spălată,
Se definea să mă aline,
Precum şi soarta-mi iritantă.

Cu cât mulţime mă-nconjoară,
Cu-atât sunt eu însingurată...
Cu cât ajung singură-n seară
Din dimineaţa resemnată.

Am fost în chinuri de vecie,
Dar zăbovit-au efemer...
Acum eman doar bucurie,
Dar inima mi-e un mister...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostită...

Îmi fură noaptea amintirea care,
Mă îmbăta iar de tine... cu noi doi...
Acele amintiri dulci şi polare,
Trăite prin ploi şi soare amândoi...

Printre petalele trecutului suav zâmbesc,
Cu zâmbete ce plâng dezamăgire...
Imagini cu noi îmi amintesc,
Când te credeam, crezând în fericire...

O indolenţă doare când mă sună,
La ceas târziu, plimbarea-n gând cu tine...
Iubirea dintre noi să nu apună,
Căci te iubesc cum mă iubesc pe mine.

Şi ce te-aş mângâia acum, iubire...
Pe sufletu-ţi ce mult m-a îndrăgit,
Nicicând nu vei fi amintire...
În inimă îmi arzi încet, mocnit.

Trec zile, una câte una peste noi...
Mă doare lipsa jumătăţii mele!
M-aş regăsi cu tine şi prin ploi,
Căci mi-ai intrat în sânge şi în piele...

Cum dorul mă apasă-n miez de noapte...
Aşa doresc să mă doreşti, iubire!
Mi-e dor să îţi aud cuvinte, şoapte...
Mi-e sete de a noastră împlinire.

Revino şi iubeşte-mă odată!...
Am obosit să tot aştept dorind...
A noastră soartă este scrisă, dată,
Şi ne vom ferici doar dăruind...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al tău zâmbet, iubire

Mă-ntreb cum poate o privire
A sfredeli aşa intens,
Mii de particule safire
Torsionând rigidu-mi sens.

Aseară, am venit spre tine
Şi n-am văzut, decât tardiv,
Dragostea ta-n zâmbete pline
Încurajând spre un motiv.

Un simţământ torid venise
Să zăpăcească progresiv,
O inimă ce împietrise...
Topindu-se în ea pasiv.

Şi mi-a schimbat întreaga seară,
Doar o privire şi-un cuvânt...!
Deşi, banal privit de-afară,
Aşa puţin, multe au frânt.

Şi cum să pot să îţi exprim,
Cât mă aprinde al tău zâmbet?...
Te simt şi ştiu, la fel simţim...
Negând acut trăiri în suflet.

Oare te vezi când mă priveşti
Şi trăsăturile-ţi vibrează?...
O clipă-n timp parcă opreşti
Să-mi dăruieşti rază cu rază.

Nu ţi-am vorbit şi n-am lăsat
A se citi în mine valul,
Ce lacom s-a însămânţat
Din zâmbetul robindu-mi graiul.

Un zâmbet dulce şi-o pornire
Din ochii tăi ce-au tresărit,
Când m-ai zărit prin parc, iubire,
Zâmbindu-mi fără de sfârşit.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să zbor din nou spre soare

Mă uit pe cer şi văd viaţa ca pe-o alinare,
Aş vrea să zbor din nou spre soare,
Dar nu vreau să las suflete dragi pe pamant,
Că dorul vine ca o adiere de vânt.
Tu eşti o fiinţă dulce, blândă, frumoasă,
Pentru tine nu plec nici macar de la masă.
Uneori inima mea se zbate tare în piept,
Şi simt că sufletul meu ajunge în deşert,
Atunci văd la tine noi sentimente
Şi ca niciodată îmi faci complimente,
Dar gândul meu e din nou la tine soare,
Vreau să fac un zbor când iar mă doare.

poezie de Eugenia Calancea (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea spune multe

Uneori tăcerea spune multe,
Când nici în şoaptă n-am cum să-ţi vorbesc
Ochii tăi îmi cântă-n slove de cuvinte
Şi timpul stă pe loc atunci când te privesc,

Uneori tăcerea spune multe,
În odaia mea când singură eu stau
Iar visele-mi vorbesc atât de multe
Şi n-am la nimeni să le dau,

Uneori tăcerea spune multe,
Când cerul înstelat eu îl zăresc
Şi stele-mi vorbesc doar în cuvinte
Ce nu ştiu eu să le rostesc,

Uneori tăcerea spune multe,
Când eu la tine mă gândesc
Cum aş putea să-ţi spun fără cuvinte
Că doar pe tine te iubesc.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să învăţ despre mine

Să-nvăţ uitând să număr zilele ce trec,
Inima s-opresc din ploi, atunci când sec
Lângă o fiinţă la care-aş vrea să stau
În inimă şi suflet, să dau şi nu să iau!

Să-nvăţ să uit să scriu ce aş citi mereu,
Să scriu ce aş vorbi despre Dumnezeu,
O piatră de suflare mi-ar fi un vânt nebun
Pe care l-aş închide într-un vechi album.

Să-nvăţ să nu mai lupt atunci când nu-i uşor
Să mă eliberez prin boală şi să zbor,
Unde o ploaie rece m-aşteaptă trâmbiţat
Să mă trezească sumbru din visul de păcat.

Să-nvăţ să simt când doare o faptă virtuoasă,
O Dunăre sărată, răsplată tenebroasă,
Pe lacrima ce curge din trup neîmpăcat...
Eu nu pot să mă iert, mai mult de am iertat.

Să-nvăţ să văd o lume care nu mă vede
Şi să percep un lanţ în câmpul cel mai verde,
O piedică de viaţă oprindu-mă din mers
Răpeşte tinereţea, dar străluceşte-n vers...

Să-nvăţ să mă ascult când alţii îmi vorbesc,
S-aud ce îmi ascund atunci când îmi şoptesc,
Lângă un pian şi-o lumânare aprinsă
Îmi cânt durerea arsă şi nicicând nestinsă.

Să-nvăţ să te ascult, când taci tot mai mereu,
Ar fi dorinţa ta, dar n-ar fi felul meu,
Cum soarele străbate pe faţa ta zâmbind,
Aşa aş vrea să-ţi fiu, tăcerea risipind.

Să-nvăţ să te iubesc când te retragi sfios,
Să-nvăţ să nu se nască orgoliul păcătos,
Însă iubirea-ţi curge prin trupul adormit...
De ce noi am opri-o dintr-un bun sfârşit?...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără oprire...!

Când sufletul îţi plânge, bag de seamă,
Că nimeni şi nimic nu-ţi este bun...
Trăieşti anxietate şi în teamă
Şi pe alocuri te crezi chiar şi nebun...!

Când zâmbetul nu se mai naşte pe-a ta faţă...
În inimă ai cioburi şi eşti frânt!
Iar viaţa ta, subţire ca o aţă,
Simţi că este ca o frunză-n vânt...

Şi în final, totul e despre iubire...
Nu te numeşti om de nu iubeşti!
Rămâi praf, nisip şi amintire
De nu ai depăşit ceea ce eşti!

Şi sunt îndrăgostită şi mă doare...
Când dragostea ce-o am nu îmi răspunde,
Când eu o strig, dar a mea chemare
În a sa inimă nu îi pătrunde...

Aş vrea să fiu iubită cât iubesc...!
Aşa eu definesc o fericire,
Pe care tot visez s-o întâlnesc...
Şi doar aşa e viaţă cu împlinire!...

Şi sunt evoluată întru toate...!
Şi mult crescută în toleranţă şi iubire,
Aş vrea să vezi şi tu asta, poate...
Şi-atunci mă vei iubi fără oprire...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La miezul nopţii va cădea o stea

la miezul nopţii va cădea o stea
purtând cu ea toată iubirea mea,
va ninge peste tine linişte senină,
chemând dorinţa de mine să vină...

la miezul nopţii am să te chem, iubire,
cu patimă îin suflet şi-n privire,
din depărtări de dor de tine pline,
de şoapte blânde, de tandre suspine,
dorind ce ştiu că tu nu poţi să-mi dai,
cerând iubirea-ţi, desi ştiu că n-ai...

la miezul noptii va cădea o stea
ducând cu ea toată iubirea mea...

poezie de Elena Vlădescu (30 decembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă fără precedent... (Doresc!)

Şi tot ce fac e să mă-ntreb de tine,
De-ţi este bine, de eşti fericit...
Şi chiar de nu ai procedat cum se cuvine,
Eu te-nţeleg, te iubesc şi nu te vreau robit!

Şi chiar de m-ai îndepărtat când te doream,
Am acceptat, plângând în mine mut...
N-ai vrut să ştii ce am simţit şi ce simţeam,
N-ai vrut să dai iubire cu-mprumut.

Şi îmi doresc să fii tot al meu!...
Nu vreau doar jumătăţi de viaţă!
De-acum să fim doar noi doi mereu,
Să spargem distanţa cea de gheaţă...

Şi tot ce fac, îmi zboară inima spre tine...
Nu pot să o opresc...!
O parte din mine, să fi rămas la tine,
E tot ce sper şi tot ce îmi doresc.

Şi îmi doresc povestea care,
Ne readuce în faţă pe amândoi...
Mă iubeşti tu, atât de tare oare,
Să fii al meu... să ne unim din doi?...

Mi-e dor imens de zâmbetul tău dulce,
Mi-e dor să mă arunci în lumi de vis...
Ce aduce ceasul, anul nu aduce
Şi sper la un miracol mult visat, nestins!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albi porumbei dau în zbor

Spre depărtarea albastră
Am dat porumbiţa-n zbor,
Să-ţi aducă la fereastră
Iubirea şi al meu dor.

N-am ştiut că depărtarea
Doare chiar atât de mult.
Nici că aşterne uitarea
Peste tot ce ai mai scump.

Mă doare sufletul mamă
Că nu mai eşti lângă mine.
Revino la mine, mamă!
Să-mi fie şi mie bine.

Lângă tine, mamă dragă,
Mă simt ca o rândunea.
Pot zbura în zarea largă
Să am şi eu steaua mea.

Dorul meu aş vrea să zboare
S-ajungă, mamă, la tine.
Să-ţi aducă alinare
Şi iubire dela mine.

Din pragul casei părinteşti,
Albi porumbei dau în zbor,
Să-ţi aducă, mamă, veşti
De la al tău pruncuşor.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu de toamnă

E toamnă, e târziu şi nu ştiu cine
Îşi picură din cer tăcerea mută!
Te simt cum vii să tulburi iar în mine
Tăcerea sufletului. Taci şi-ascultă!

Nu zi nimic; nu tulbura tăcerea!
Tu nu-ţi dai seama? Un cuvânt de-ai spune
Ai deştepta în mine iar durerea
Iubirii care-ar vrea să se răzbune.

Abia am reuşit s-o mint, şi-acum
Tu vii s-aduci cu tine iar regret?
Să o trezeşti cu-al tău parfum?
Nu o trezi! Te rog păşeşte-ncet!

I-am spus că e târziu şi că-n grădină
Şi florile-au murit, fiindcă e toamnă,
Că nu mai au căldură şi lumină
Şi chipul tău nimic nu mai înseamnă!

Tu nu observi ce linişte e-n mine?
Cum toamna-şi fredonează trist cântarea?
Cum picură... tăcere, nu ştiu cine,
Şi peste toate-aşterne-ncet uitarea?

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!