(NE)Antagonic

Învaţă-mă să-mi las penele să alunece
De-a lungul gâtului curbat
Atunci când capul se apleacă sub aripi strânse
Şi se încovoaie sub lumina umbrelor
Arcuită este mlădierea graţiei întoarse în tonuri de alb
Şi suplă este trecerea timpului pe deasupra lebedelor
Privind spre cer în valuri
Aerul este calea şi zborul
Iar văzduhul – tăcere de nori
Învaţă-mă să-mi fiu lebădă
În imaginea fără reflexii a uitării.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

învaţă-mă căderea prin rotaţie, ca un burghiu. butaş de viţă înfipt în nisip. învaţă-mă să strig cu sângele a mii de alexandre şi luize. învaţă-mă să fiu zăpada unui trup uman cu sufletul multiplu. învaţă-mă să-mi hrănesc cu laptele mamei surogat bărbatul castrat chimic născut dintr-o trinitate curvă. învaţă-mă comportamentul unei maşini permanent gravidă si aptă pentru sex. învaţă-mă cum se simte dragostea sinceritatea durerea respectul lumina în umbră şi prin distanţare.

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Învaţă-mă uitarea -
dorinţă de şoaptă printre secunde
înveleşte-mă şi priveşte-mă dând visele la o parte
de amintire
Visele nu-s altceva decât oglinzi care nu se sparg
ci doar curg în trecut
când ne trezim în noi
Alerg spre aer în visul întredeschis în care ştiu că visez
şi spintec cu buzele respiraţia ta

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă să fiu tu

să-ţi gust nefericirile
până la ultima brazdă a sufletului
să-ţi mângâi intenţiile nesăvârşite
şi să-ţi ascult întrebările apocaliptice
să-ţi adun dezastrele
ca pe frunzele ce cad toamna
hai
învaţă-mă să fiu tu în fiecare secundă
să te trăiesc ca pe ceva ce îmi aparţine
şi în momentele de luciditate
când absolutul mă traversează
să te pot rosti ca pe un Dumnezeu
hai
învaţă-mă cum să-ţi deschid pieptul
în nopţile când luna doarme leneşă pe podea
şi lupii îşi strigă foamea prin păduri
când filosofiile se bat cap în cap
şi totul devine oblic
chiar şi gândul că te-aş putea poseda

învaţă-mă să scriu alt poem
în care moartea să fie o femeie subţire
iar mutilările noastre succesive
să pară jocuri perverse
hai
suflete
învaţă-mă să fiu tu
ca să pot înţelege
şi să pot asculta
tropotul cailor
când albastrul le mângâie copitele
hai
suflete
hai
sub şenilele reci ale timpului
unde ne trăim păcatul

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

învaţă-mă iar să iubesc!...

Doamne, în ce loc ai ascuns iubirea?
pentru că mintea mea este plină de uitare,
chiar şi trupul tău crucificat a fost dat uitării
şi inima mi-e pustie,
nu mai plânge, nu mai iartă,
ochii îmi sunt plini de noaptea
unde doar cocoşii cântă de trei ori
şi zornăie arginţii -
treizeci,
buzele mele au uitat să murmure,
iar sărutul lor pângăreşte...

Doamne,
învaţă-mă iar să iubesc!...

poezie din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targoviste, 2011
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserare

Îngeri la amurg privesc
tăcerea
curcubee rătăcite
respiră aburul pământului
stele ard cu aripi
şi se lasă închise
de pleoapa timpului.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă profană

Stăpâna mea, învaţă-mă să plâng,
Aşa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...

Să plâng şi eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...

Învaţă-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieţii mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliţă şi-un scut...

Şi dacă-n viaţă n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca şi Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învaţă-mă să mor!...

poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundaţiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă puternică, puternică atunci când dorm şi când sunt trează, puternică în oase şi în suflet. Apoi învaţă-mă, ţinând cont de disperarea mea, să mă împart vieţii, să ştiu ce, şi cât, şi cui să dau. Învaţă-mă tu să nu mă amărăsc.

citat din Sylvia Plath
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnir de aripi

Vino şi mă ia de unde lumea
se sfârşeşte
cu o bătaie de aripi
îngheţată
Vino si mă cheamă
să merg cu tine
să intrăm pe un şirag de mărgele
lăsate pe marginea
ferestrei
unei colibe
umbrită de uitare
mărgele împrăştiate
pe pământul de lut
ars de iubire

spune-mi că viaţa îşi încetează
bătaia într-un turnir de aripi
ecouri în inimă
când pasărea colibri
celebrează a mia bătaie
a aripilor sale

vino şi spune-mi că mă urmezi
printre liane despletite
îmi oferi flori de mărgean
aranjez buchetul într-o scoică
valuri răzbat din vaza mea
când mă rătăcesc
printre nisipuri
de vegetaţie luxuriantă
dune misterioase
se afundă în oceanul
care începe
dincolo de ocean

păşesc şi alerg şi mă pierd
şi aleg calea ce mă urmează
printre colibe şi tufişuri
în care căluţii de mare
şi-au găsit sălaş
şi nechează

vino şi învaţă-mă ca
din palma mea
inorogi
ce îşi flutură coama
de mohair
să îmi soarbă iubirea

vântul le sărută puritatea
din coamă răsar
zulufi răzvrătiţi
de adierea lui
urmele copitelor
acoperite sunt de lăsarea serii
coboară pe umeri
în coama ninsă a inorogulului
pasărea colibri
se ascunde

vino! te chem sa mă duci
unde totul se sfîrşeşte
când începe
iubirea

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi glisante

Sunt prinsă de gheara şoimului
Ce mă ţine pe rogojina lui
Îşi împreunează aripile glisante deasupra mea
când trebuie să mă apere de dragoni

E chioşc cuibul lui în care dimineţile îşi pierd penele
şi se învârt în jurul ciocului său cu aripile strânse
planează şoimul cutezător în resemnarea lui
şi mă caută în acvariul cu peşti
întinde gheara de care sunt prinsă fără să mă vadă
şi descrie cercuri concentrice
mici vârtejuri în inimă

Mi-e mâna obosită
şi gheara lui tremură
emoţie, tristeţe, nesiguraţă
să îmi dea drumul? lăsată să alerg printre culorile dragonilor de cretă colorată
îmi las părul să îmi fluture în curentul născut din bătaia aripilor şoimului

îmi dau seama că ochii şoimului privesc în ochii dragonilor de pe ceainic
se studiază reciproc şi pornesc bătălia din priviri
în oglinđirea ceainicului ce dă în clocot pe măsuţa lui de bronz
înclinat pe o parte nu ia parte la luptă
priveşte şi fierbe
şi stropeşte penele zburlite ale şoimului şi dragonii sprijiniţi pe ceainic
cu picături luate din acvariu
eu înot printre aripile glisante ale şoimului

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

O punte către cer

Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric
În lume rătăceam prea trist şi fără tine
Şi nu aveam un înger de mână să mă poarte,
Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine.

Am căutat să aflu o punte către cer
Prin rugăciuni pioase, fierbinţi - rai de cuvinte,
Tu vino să-mi zideşti al veşniciei chip!
Învaţă-mă să urc a Tale trepte sfinte!

Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,
Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când
Statornica-mi credinţă cu lacrimi şi simţire,
Ajunge sus la stele şi-Ţi lasă al meu gând.

- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta
Şi lacrima-ţi fierbinte nu este risipită!
Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin
Şi rugăciunea ta iţi este auzită.

- Acum mă simt uşor şi-mi e atât de bine
Când ştiu că eşti nădejde a umărului meu,
Spre casă drumul, Doamne, eu îl găsesc cu Tine,
Credinţă fără margini îmi e cuvântul Tău.

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Învaţă-mă!"

Învaţă-mă să iubesc
Ca să învăţ să trăiesc!

distih de Toma Ion Mihai (14 martie 2019)
Adăugat de Toma Ion Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Învaţă-mă să zbor...
Învaţă-mă să zbor sau să trăiesc,
În ceasul desfrunzirii dintre noi,
Să pot privi la umerii tăi goi
Atât de blând, de viu şi de firesc.

Atât de greu, atât de nebunesc
Nu mai avem nici timp pentru risipă,
Învaţă-mă să zbor măcar o clipă
Să pot privi de sus ce-i pământesc.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distih eroic

Plop tânăr, încrustat în miezul verii,
Cu ramuri vii şi frunză sclipitoare,
Când râul vântului te scaldă,
Învaţă-mă să râd ca tine-n soare,
Să-i sorb lumina caldă.

Plop negru, încrustat în ger
Şi-ncremenit sub lună
Cu rămuriş de zgură şi de fier...
Învaţă-mă să uit lumina verii
Şi-n câmp silhui
Să dau tristeţea mea tăcerii
Şi gândurile mele nimănui...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galaxia lebedelor negre

Cerul fulgeră, se acordează-n vară
Cu inima dorului pe-arcuş de vioară,
Braţele tale în galaxii de vers unduite
Lasă lebedele de dor pescuite.

În parfumul de-arome respiră uşor
Ordinea zborului înşirat în iubire şi dor,
Stau la pândă, ocolesc înaltul păcat,
M-ascund lângă tine noaptea în pat.

Mesajul gâtului tău de lebădă mă-mbie
Să intru-n galaxia-ţi de vis şi poezie,
Să-mi iau povară zborul şi iubirea,
Să nu cedez sclipirii de-a zbura aiurea.

Nectarul vieţii creşte fericirea pură,
Floarea de colţ plantată-n bătătură,
Slovă de credinţă în cântări integre
În galaxia unde albim lebede negre!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raport către Don Quijote!

Da-mi, Don Quijote,
din a ta măsură
un trup fragil
şi armură aspră
din suflul tău
învaţă-mă
să zbor
şi din umane năzuinţe
- Învaţă-mă atunci când mor -
să 'nalţ un zmeu!
peste cel mai grozav,
peste cel mai senin,
minunat curcubeu
în care mai plânge şi azi
neînţeles Dumnezeu!

poezie de Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir de floare

azi cerul s-a despletit de valuri
cioburi de stele
curg, se scurg
din ochii tăi femeie
umblam descuţ de gânduri, de păcate
mă cufundam tăcut în valuri
uneori împleteam din frunze şiraguri de şoapte
să le aşez pe trupul tău în noapte
obosit mă înveleam în mantii de humă
sunt poetul ce plânge în umbră
tu păşeai tăcută în penumbră
căutam muza printre cioburi de speranţă ucisă
trist, frământam în palme alte gânduri
să învelesc noaptea cu marea
mi-e dor să îmbrăţişez văzduhul în lacrima cuvântului nescris
să urc spre cer, a visare
să-mi caut muza în zare
scriu, scriu
şi-n dimineaţa crudă
o veste bate-n geamul sorţii
să mă deschid într-o chemare
invaţă-mă Doamne, cuvântul din lacrima morţii
învaţă-mă să te iubesc femeie
să-mi fii muză, dor şi scânteie
să modelez cuvinte-n cer
ce tainic cântă astăzi marea
ce lungă-i este aşteptarea
tu înfloreşti în zorii noi femeie din întunericul nestins
eşti fir de floare, eşti surâs
eşti lacrima ca a topit apusul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă din nou jocurile dragostei

Însingurat, hirsut, ascuns în propria-mi carapace
Nu mai ştiu dulceaţa trupului de femeie,
Lasă-mă să te ţin în braţe, lasă-mă să simt
Mirosul tău îmbătător, să te mângâi pe creştet,
Lasă-mi simţul tactil să-ţi descopere încet
Pielea gâtului şi a coapsei. O, tu eşti
Cea mai frumoasă de pe Pământ,
Tu luminezi cale de o mie de leghe,
Precum penajul de aur al unei păsări de munte,
Precum chiparosul în iarba spelbă, când se lasă înserarea,
Precum globul de cristal plutind pe apă,
Trupul tău e harfa pe care au cântat zeii.
O, Adonai, Adonai, pe femeia aceasta ai făcut-o pentru mine,
Ea e perechea mea şi ai trimis-o într-un târziu
Să mă trezească din somn, să mă scoată din moarte,
Să-mi spele ochii. Bine ai venit femeie, îţi spun,
Învaţă-mă din nou jocurile dragostei, căci le-am uitat.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cad în sus...

Eu cad în sus de fiecare dată, când brânciul mă-nghionteşte în spinare
Şi chiar de-o coastă încă mă mai doare, mai urc spre Dumnezeu încă o treaptă.

M-agăţ de cer cu stânga şi în dreapta car un poem de vineri fără nume,
Spre tine şi spre-albastru să mă-ndrume cu versu-n care ţi se-ncuibă şoapta...

Am drum de stele-n galaxia albă şi nove mi se prind de cingătoare,
Să-mi lumineze calea către soare, din perseide-mi împletesc o salbă...

Eu cad în sus şi mai sfidez o lege şi-n zborul nefiresc invoc o muză,
Să-mi cânte poeziile pe buză, de îngrădire şi cenzuri să mă dezlege.

Căderea mi-e bizară, nefirească, un singur gând mai bântuie-n tăcere,
Să cad în sus cu aripi de acere şi raiul, în grădini, să mă primească...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă tu

Învaţă-mă tu!
Poate anii mi-s duşmani
Şi mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai ştiu să privesc
Şi doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiţi,
Cum taci...

Învaţă-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Şi mi-am uitat simplitatea frumosului
În paşii prea mulţi,
Poate nu mai ştiu să fiu
Şi doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învaţă-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Şi mi-am ucis cuvintele calde
În aşteptarea prea lungă,
Poate nu mai ştiu să vorbesc,
Şi doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învaţă-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Şi mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai ştiu să merg
Şi doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învaţă-mă tu!
Poate viaţa mi-e joc
Şi mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai ştiu să iubesc
Şi doar vreau:
Cum simţi, cum vrei, cum spui,
Cum simţi...

poezie de Gabriela Chişcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitudine

În nemişcările lor, statuile respiră încât le cresc aripi
În infinit
Din pleoapa întredeschisă lacrima se prelinge
Într-o altă zi în care oglinzile transformă imaginile în hârtie -
Reflexii de zbor inert.

Atingem lumina cu degetele şi prindem chipuri

După ce somnul se duce, rămân insule de sare din lacrimi uscate
Trecem sentimentele de la unul la altul cu mişcări de perpetuum mobile
Fără să lăsăm nimic la vedere
Iar cuvintele curg pe piele ca nişte umbre.

Între prima şi ultima zi de sculptare
Primim căldura ce ne modelează,
Închizând-o în noi într-un mod unic.

Ne intoxicăm cu aer, dar îl schimbăm între noi –
Neclintirea noastră se face în linişte,
Pentru că niciodată privirile absente nu ating soclul.

Fără să îmbătrânească vreodată,
Statuile poartă în ele portrete de oameni vii.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!