Eu cad în sus...
Eu cad în sus de fiecare dată, când brânciul mă-nghiontește în spinare
Și chiar de-o coastă încă mă mai doare, mai urc spre Dumnezeu încă o treaptă.
M-agăț de cer cu stânga și în dreapta car un poem de vineri fără nume,
Spre tine și spre-albastru să mă-ndrume cu versu-n care ți se-ncuibă șoapta...
Am drum de stele-n galaxia albă și nove mi se prind de cingătoare,
Să-mi lumineze calea către soare, din perseide-mi împletesc o salbă...
Eu cad în sus și mai sfidez o lege și-n zborul nefiresc invoc o muză,
Să-mi cânte poeziile pe buză, de îngrădire și cenzuri să mă dezlege.
Căderea mi-e bizară, nefirească, un singur gând mai bântuie-n tăcere,
Să cad în sus cu aripi de acere și raiul, în grădini, să mă primească...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.