(NE)Antagonic
Învață-mă să-mi las penele să alunece
De-a lungul gâtului curbat
Atunci când capul se apleacă sub aripi strânse
Și se încovoaie sub lumina umbrelor
Arcuită este mlădierea grației întoarse în tonuri de alb
Și suplă este trecerea timpului pe deasupra lebedelor
Privind spre cer în valuri
Aerul este calea și zborul
Iar văzduhul tăcere de nori
Învață-mă să-mi fiu lebădă
În imaginea fără reflexii a uitării.
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Alice Diana Boboc. [Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre lebede
- poezii despre zbor
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre nori
- poezii despre imagine
- poezii despre aripi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.