Transformare

M-am hotărât, mă deghizez
Şi vreau să văd, mă recunoşti
Dacă de-acum mă erijez
În Crai, conducător de oşti?

Ori poate, doar, într-un pălmaş
Ce strânge spicele la piept,
Şi roboteşte pe imaş
Cu trupul frânt, dar cuget drept.

Poate mă schimb într-un izvor
Ce-şi udă glia, susurând,
Ori mă prefac într-un condor
Ce se înalţă... doar în gând.

Ce ziceţi, mă prefac vulcan,
Sau, delicată, o gazelă,
Ori poate peşte, un calcan,
O floare-n lan, o imortelă?

Să mă transform în curcubeu
Cu zâmbet (răsturnat) sub soare,
Să vă ofer, când vă e greu,
Din trupul meu suav, culoare?

Nu v-aţi decis? Tot eu vă spun:
Un morpho fluture mă fac
Şi-apoi iubesc ca un nebun
O floare roşie de mac.

poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am vrut să demonstez că un actor poate juca orice, că poate fi credibil şi într-un voievod, şi într-un ţăran şi într-un om slab şi într-un om puternic şi într-un borfaş şi într-un jurist.

citat din Amza Pellea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vii, să vii

aş vrea să vii
pe ţărmul mării într-o zi
dar tu nu vii...
aş vrea să vreau
dar nu mai vreau
azi vreau doar să te iubesc
aşa cum vreau, aşa cum pot
să te cuprind cu palme durererii
în lacrima tăcerii
să te dezbrac de întrebări
să te aşez pe câmp cu flori
pe trupul de jad să aştern săruturi mii
să strâng cuvintele ce curg
să ating încet-încet
un sân micuţ, un tainic dor
în dans suav, uşor, încetişor
să te sărut ca un nebun
de jos în sus
pe unde o să apuc
apoi să o iau de la început
un magic carusel a două sufletele împletite
într-un joc nebun, de dor
aş vrea,
offf, cât aş vrea şi câte aş vrea...
şi ani trec în aşteptarea unui dor
aşa că scriu pe ţărm, poveşti de amor...
de ce nu vii femeie într-o zi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am

Şi chiar nu contează nici cât şi nici ce,
Ce bine că am şi ce bine că e,
Ce bine că râd, chiar de lacrimi mai curg,
Am rază de soare, am zi, am amurg

Am vise născute din ochi migdalaţi,
Ce-mi cer sărutări pe obraji sidefaţi,
Am drept să iubesc inocent şi nebun
Şi glas ce mă-ndeamnă cuvinte să-ţi spun

Nu vreau să renunţ, pot avea tot ce n-am,
Am dulci amintiri să nu uit cât iubeam,
Am urmele tale în suflet şi-n gând,
De suflet sensibil cu trupul plăpând

Am dreptul să fiu în poem mângâieri
Şi flori să-ţi ofer, chiar de poate nu ceri,
Ba chiar am mai mult decât tot ce visam,
Am dragostea ta şi pe tine te am

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot

nu mai rezist, vino balsam pentru inimă
te iubesc, te iubesc, te iubesc
seara s-a transformat într-un plânset
fără de culoare e luna şi stelele
şoptesc într-un pahar din care ai băut
te iubesc, te iubesc, te iubesc
plâng, nu vreau nimic, nimic nu cer
ochii au făcut miting cu gaze lacrimogene
te iubesc, te iubesc, te iubesc
o spun de dimineaţă fără să trag aer
într-un accelerat de puls stingher
suspin pe stradă şi-n tramvai
te iubesc, te iubesc, te iubesc
sunt mâhnit şi simt că totul e aprins
inima-mi arde, gura strigă
te iubesc, te iubesc, te iubesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conducător este acela care...

Conducător este acela care
în luptă nu a cedat.
Cel care a sădit o floare
când biruinţă a aflat.
Conducător este acela care
a stat de strajă neclintit.
Ţării a adus onoare,
când pe duşmani i-a biruit.
Conducător este acela care
neobosit a căutat,
Soluţii pentru salvare,
când poporul a oftat.
Acela ce-şi iubeşte neamul.
Acela e conducător
dacă apără izvorul, ramul
şi-al patriei întins ogor.
Acela ce sfidează moartea
şi viaţa tuturor o preţuieşte.
Cel ce grija ţării poartă noaptea,
conducător se numeşte.
Acela ce duce-n lume
faima ţării, nu a sa.
Aceluia îi spui pe nume
conducător în ţara ta.
Acela care a unit Carpaţii
cu ţărmul însorit al mării,
Acela poate fi numit
conducător în fruntea ţării.
Numai cinste şi onoare
aceluia ce poate face,
Din nou România Mare,
neamul să trăiască-n pace.
Cel care într-adevăr e om,
acela poate fi conducător.
Acela poate sta pe tron
şi e iubit de-al său popor.
Doar cel care vindecă rana
poporului greu umilit,
Să poarte în veci coroana
de conducător iubit.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori

De câte ori să îţi mai spun
Că te iubesc ca un nebun
De câte ori să mai cerşesc
Iubirea ta ca dar ceresc

De câte ori să mai adorm
Ca să visez de tine-n somn
Şi umbra ta s-o strâng la piept
De-atâtea ori am să te iert

Atâta timp cât voi trăi
Te voi iubi fără să ştii
Chiar şi atunci când am să fiu
În lanuri verzi sau în pustiu

De multe ori n-ai să mă crezi
Sau poate n-ai să mă mai vezi
Eu te privesc în zi şi noapte
Mă rog de bine să ai parte

De atâtea ori când o privesc
Mă văd cu ea într-un duet
Şi nu mai vreau să irosesc
Doar simple versuri de poet

De câte ori ai s-o mai vezi
Tu trecătorule celest
Să-i spui că am jurat pe veci
Numai pe ea să o iubesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul uşor...
Aş vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aş vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aş vrea să fiu o gingaşă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aş vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, peşte, sau chiar rândunică.
Aş vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aş vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aş vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeţ, sau marea adâncă.
Aş vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aş vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aş vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aş vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aş vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capete aplecate într-un genunchi

de-ar picura puţină ambrozie din cer
şi smirnă
pe umilinţă,
oamenii n-ar mai umbla cu capul în piept,
cu pâine mucegăită
prin buzunare,
cu becurile stinse de sărbători,

cheile lumii sunt undeva pe fundul
unui vulcan explodând,
e mai greu e prevedea trecutul decât
viitorul,
prezentul e în stare de veghe,

mă chinuie un fel de iarnă,
parcă-i o moarte mai lentă,
abstractă tortură,
ieşită dintr-o lungă agonie a duhurilor nebune pe
Pământul sterp şi lacom,

aidoma sufletului
mă prefac într-un cal pe cer,
tot mai volatil,
să bat cu copitele pe aura sfinţilor,
să picure puţină ambrozie şi slavă
şi smirnă
pe capetele aplecate într-un
genunchi,
înainte de vreme.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eros 2

E-atâta dor în pomii înfloriţi
Când se revarsă ploaia din petale,
Că se trezesc toţi demonii-adormiţi
Să se răsfeţe-n mierea vorbei tale!
Eşti o minune cu ochii mari şi verzi,
Cu trupul crud de brazdă răscolită,
Azur m-aş face, doar ca tu să crezi
Că ţi-am fost scris şi că mi-ai fost ursită!
Că te iubesc cu murmur de izvoare
Când ora trage zorii peste timp,
Şi visul umple lumea de culoare
Din margini de Infern până-n Olimp...
Când mi se zbate-n sânge glasul tău
Doar în iubire vreau să mă prefac,
Şi jur solemn, pe-o lacrimă de zeu
Că te cuprind cu sufletul... şi tac!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stâncă eu am fost

Stâncă eu am fost şi am intrat
În apa rece ce curge la picioare
Întinsă în apă stau, m-am arătat
inima-mi bate într-o strâmtoare

Te iubesc şi ştii, îţi spun acum
Mă luminezi cu sărutări de ploaie
Şi dorul vreau să-mi ardă scrum,
Dar apa curge din izvor şiroaie

Tu să fii un nor pufos cu ploaie
Şi scutură apă rece din belsug
Să-mi spele trupul ce stă la soare
Cu apa curgătoare rana să o ung

Eu te iubesc, iubirea este regală
Mă poartă-n zbor până sus la astre
Şi-mi curge în vene ca o urzeală
Nopţile îmi par flori de crin albastre

Mă-nvăluie într-un mister în seară
Curge ca un izvor limpede de fericire
Mă regăsesc în căldura de primăvară
Îndrăgostit eşti tu, suflete fără sfârşire

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floral desăvârşit

Oh, câtă simetrie în formă şi culoare
Îmbie câmpuri, luminiş, imaşuri,
Mai cultivate, sau neştiutor, panaşe
Umplând văzduh de izuri... doar o floare!

Câtă splendoare-i 'ntr-un buchet de simţuri,
Luate într-un suflet dintr-un gând de dor,
Pentr-o mireasmă de bizar amor,
Se înduplecând, să-şi dea inel de anotimpuri.

Căuş de miere în zborul aerat,
C-obraji spre soare căutându-şi zâmbet.
Covor fragil, coral de sunet, zumzet
Armonic, aur de polen-carat...

... O pată de culoare într-o planetă albastră,
Se mistuind în fruct pentru sămânţă
Să poarte vis într-un frumos, ce anunţă
An după an, sfârşind întâmplător... în glastră.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun in toate...

şi dacă n-oi mai sta să te aştept
nebun în toate
să-mi spui când am sa-ţi cad la piept
că nu se poate

şi dacă n-oi porni pe urma ta
nebun în toate
la fel să-mi spui c-aşa ceva
că nu poate

şi dacă v-oi mai sta să te aştept
nebun în toate
tu să mă ierti că n-am fost drept
că se mai poate...

poezie de Iurie Osoianu (7 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară inundată

Lampa mea de citit e un cerc gri de uitare.
În rest, nimicul ud. Poate doar un fluture
prins cu un ac într-un mototol de vată cu spirt.
Poate un soi de ură pe cele din vis,
care nici acolo nu se-mplinesc.
Poate o milă care mă străbate
din ce în ce mai rar. Mila, această frică imensă.
Orăcăie broaştele.

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leda şi lebăda

Un suflu brusc... Aripa se mai zbate,
Uimită-şi simte gâtul strâns în cioc,
I-s coapsele de aripi mângâiate
Şi-o strânge lebăda la piept, cu foc.

Cum poate spaima să se smulgă din
Înalta slavă-n pene-ntruchipată?
Ce poate trupul ei, sub albul chin,
Decât să-i simtă inima bărbată?

Fiori i se strecoară prin spinare.
E turnu-n flăcări şi e zidul frânt.
Mort e-Agamemnon... Poate să priceapă

Ea, tremurând sub cruda zburătoare,
Puterea strânsă-n penele-veşmânt
Când ea, din plisc, cu nepăsare-o scapă?

sonet de William Butler Yeats, traducere de Aurel Covaci
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

Dacă-mi dai un semn,
Poate am să te chem,
Şi-şi trimit formal,
Trenul personal.

Şi te chem solemn,
Ca la un consemn,
Să pornesc apoi,
Un tren fără noi.

Şi mărturisesc,
Că te mai iubesc,
Şi de-am să te uit,
Dă-mă dispărut.

Că am fost mereu,
Doar noi, tu şi eu,
Într-un paradis
Devenit abis.

Şi de-am să greşesc
Să mă-ndrăgostesc
De altcineva,
Nu mă blestema.

Ai greşit şi tu,
Astăzi, da şi nu,
Şi ai să mă vinzi,
Iar la suferinzi.

Poate că-s naiv
Dar am un motiv,
Să aştept un tren
Fără vreun însemn.

Şi dacă mă vrei
Vino să mă iei,
De pe un peron
Fără de blazon.

Şi am să-ţi şoptesc,
Doar că te iubesc,
Într-un trist oraş,
C-un tren fără naş.

Poate că-s boem,
Şi duc la extrem,
Dar rămân străin
În al tău destin.

Şi ca un final,
Scrie în jurnal,
C-am rămas captiv
Unui mit naiv.

Poate că-s nebun,
Că mă mai consum,
Şi-aştept în oraş,
Trenul fără naş.

Şi nu te acuz,
Dar devin confuz,
Că aştept etern,
Tot ultimul tren.

Nu te mai îndemn,
Totuşi dă-mi un semn,
Şi dacă-am să uit,
Dă-mă dispărut...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie violetă

Stau ca barza-ntr-un picior,
Creierii mi-i pedepsesc,
Să gândească repejor,
Cum să spun că vă iubesc.

Pana o tot răsucesc-
(Până-acum am rupt vrei trei).
Vreau să spun că vă iubesc,
Precum mierea-n flori de tei.

Scriu şi şterg, mă răzgândesc,
Vreau să vă colind frumos,
Să simţiţi că vă iubesc,
Vreau s-o spun cât mai spumos.

Dar nu-mi iese, mă căznesc,
Să o spun mai somptuos,
Cât de mult eu vă iubesc
Şi cât de năbădăios.

Un colind am vrut să scriu,
Într-un fel mai nefiresc,
Unu,-aşa mai fistichiu,
Ca să ştiţi că vă iubesc.

Cum să fac, să pot să spun,
Într-un mod mai pitoresc,
Dintr-o frunză de alun,
Cum şi-n ce fel vă iubesc?

Cred c-aţi înţeles, eu sper,
Că, pe toţi vă îndrăgesc.
La mulţi ani şi leru-i ler,
Să trăiţi şi vă iubesc!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasajul terorii, legat la ochi

Deodat' orice lumină se stinge.
Nodul din gât, gândurile cu putere mi le strânge.
Alerg... fug de greaua obscuritate ce mă copleşeşte,
dubiul se strecoară hoţeşte, învelit în astuţie...
Nici o stradă-n faţa mea, nici o soluţie.
Îmi curăţ ochii dar nu văd nimic...
Nu e momentul de-a vedea
dar inima şi trupul poftesc alchimic
firave raze se lumină sau o stea.
Sunt pelegrinul pierdut de zile într-un arid deşert,
ce ar muri doar pentru a simţi alert,
dulcea mângâiere a unei picături pe buzele-nsetate
ce la viaţă l-ar readuce fără doar şi poate.
E gestul ce-l face pe om clarvăzător sau orb,
înger cu aripi albe sau conducător acerb.
Acum însă e inutil... e doar întuneric,
în beznă sunt încătuşat ermetic.
Voiam să văd dar m-am legat la ochi,
nimeni acum nu-mi face de deochi.
Subit din fugă m-am oprit,
picioarele se urmăresc unul pe altul
într-un ritm paşnic, liniştit
căci sunt un mândru hibernacul.
Am căzut, cad şi voi cădea
dar voi merge şi nu voi renunţa
pentru că, deşi legat la ochi, eu pot vedea...
Pleoapele nu le deschid dar mâinile împreunez,
cu credinţa-n suflet orice teroare îndepărtez.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate tu

Poate tu ai ştiut
De la bun început,
Ai ştiut cum va fi
De-ai să pleci într-o zi.

Ai plecat mai spre sud,
Unde păsări se-aud,
Unde pleacă cocori,
Continent de splendori.

Aş fi vrut ca să ştiu,
Măcar într-un târziu,
Să nu te mai aştept,
Într-un secol abject.

Când te-ntorci, să m-anunţi
Să nu mor printre munţi,
Într-un trist anotimp,
Într-un loc fără timp...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!