Poemul din păr

Azi m-am vopsit...
Un gri perlat
ca toamna cea gri
strălucind, pe-nserat.
Întâi mi-am cumpărat vopseaua
albă ca neaua,
apoi, o picătură
fără măsură, de ceaţă
şi le-am amestecat
în cafeaua mea caldă
de dimineaţă!
N-am mai băut,
le-am lăsat doar o clipă
în ceşcuţa cea verde şi mică!
Apoi am luat
şuviţă cu şuviţă
şi le-am colorat
cu un vârf de peniţă...
Încet, încet,
ca pe un bloc de desen
şi-n părul meu alb
a apărut un poem!
Cuvinte nu am
să-ţi explic şi... nu-mi vin
căci toate-au rămas
în poemul sublim!
Dacă ai şti,
ce frumos am pictat...
Un gri perlat
ca toamna cea gri
strălucind pe-nserat!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

UITARE PE BUCĂŢI

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare pe bucăţi

(Dintr-un volum ce fi-va, totuşi)

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pierdute

Cuvinte aruncate, cuvinte pierdute
Rămase libere nesupuse
Pe toate le-am cules din vremurile trecute
Pe toate le-am înviat din vremurile apuse.

Şi le-am spălat cu rouă de soare
Le-am presărat pe ropotul ploii
Le-am zvântat apoi cu a verii boare
Şi le-am omorât din umbră toţi strigoii.

Apoi le-am aruncat pe toate în mare
De unde valul le-a adus la picioarele tale
Ca o sublimă şi imensă desfătare
Nişte religve din vremuri abisale.

Să le culegi cu grijă şi iubire.
La piept să le agheţi ca mărţişor
Să fie dovadă vie în amintire
Că-n inima ta eu mă răsfrâng, cu dor.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în alb

lovit la rădăcină poemul a părut că geme
brusc s-a prăbuşit în palmele asudate
s-a lăsat frământat cu o ştiinţă a îndepărtării
de degete învăţate să mototolească cu sârg
pagini cu doar câteva
cuvinte scrise

se făcuse dimineaţă
parcă am zis ceva nu mai ştiu exact ce
mi-amintesc doar că le-am auzit
văd cum am pus mâna pe stilou şi le-am scris printre
cele câteva rânduri invizibile
cuvintele acelea de început
ce nu-s la-ndemână oricând
o clipă am avut curajul să mă aplec spre coşul cu hârtii
să ridic ultimul ghemotoc pagină albă la lumina zilei
sau poate mi s-a părut

în noaptea următoare am vrut să dorm
ceva nu mă lăsa în pace
parcă toate cele patru camere ale inimii deveniseră una
iar în ea se mutau locatari noi
abia atunci mi-am dat seama că nu sunt singură
şi am bătut cu sfială la fiecare uşă
şi mi s-a deschis

ei bine de atunci de fiecare dată
am fost invitată cu bucurie înăuntru
într-o zi am primit de la noii locatari al doilea rând de chei
şi mă simt îndatorată
acum intru şi ies când doresc
şi nicio ordonanţă de urgenţă nu mă poate da afară

de atunci am început să cred că doar
anumite cuvinte inocente mă locuiesc
visând în locul meu poemul

apoi treaba mea să-l scriu la lumina zilei sau în întunericul nopţii
la licăririle focurilor lui Dumnezeu

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul vieţii mele

Eu sunt precum o frunză în toamna deghizată,
Sunt o poveste rară în veac sau poate-un mit,
Îmi curg prin vene rânduri şi doruri îndrăzneţe,
Iar sus pe Dealul Negru bat clopote la schit.

Şi în amurgul zilei lăsând în urmă calea,
Pădurea mă invită să stau la adăpost,
Plătesc tribut trei versuri ce le-am adus cu mine,
Când paşii mi se-adapă din lutul fără rost.

În sânge simt cum urcă trăiri din Testament,
Esenţe de lumină izvorând din ceaţă,
Cuvintele m-apasă cu ritmuri de blestem
Şi dorul lor mă arde până dimineaţă.

Le-am recitat în şoaptă, iar cerul cocoşat
De ultimele stele parcă îmi răspunde:
" Tu, te-ai născut din lutul pădurii pe-nserat.
Nu rătăci acum când dorul te pătrunde! "

Astăzi îi dedic toamnei poemul vieţii mele,
Trăiri îmi dau bineţe şi curg necontenit,
La geam aştept tăcută şi cercetând iar dealul,
Nu mai aud bătând clopote-n vechiul schit.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile ce ţi le-am dat

Florile ce ţi le-am dat
S-au uscat!
Vorbele ce ţi le-am spus
Au apus!
Parcul unde mă plimbai
Ca-ntr-un rai,
De bătrân şi veştejit
A murit.
Numai doru-mi fără glas
A rămas!
El sub geamul tău în zori
Pune flori,
Ca să simţi că-n toamna rea,
Ce cădea,
Îţi trimit din depărtări
Sărutări!

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

El şi-a pus cafeaua
liniştit în ceaşcă,
laptele l-a pus
în ceaşca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
şi cu linguriţa
l-a amestecat.

a băut cafeaua,
ceaşca a lăsat
fără să-mi vorbească.
a scos o ţigară,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a făcut -
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

şi s-a ridicat,
şi-a pus pălăria
cu un gest distrat,
şi-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

(şi atunci mi-am strâns
fruntea grea în palme
şi am plâns...
am plâns...)

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vieţii

Atâtea amintiri am strâns în viaţă –
ce grele-mi par când anii se tot duc!
S-au aşezat pe gânduri ca o ceaţă
să îmi cobească-n cântecul de cuc!...
Iar de privesc aevea peste vreme,
spre căile pe care le-am parcurs,
mă răsucesc pe muchii de dileme,
rămase cu-ntrebări fără răspuns.

Mi-am căutat destinul printre stele,
din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele
pe zdrenţele căzute dintr-un nor.
Din drumul meu am izgonit himere,
care-aşteptau credinţa să-mi-o ia,
am frânt din ochi ispite efemere,
ieşite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,
le-am şlefuit şi nume sfânt le-am dat,
mi le-au furat mişeii, pe-apucate,
zicând că ei în taină le-au creat.
Ajuns acum în toamna vieţii mele,
privind în urmă parcă mă-nspăimânt,
destinul meu, luat cândva din stele,
se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,
lăsând pământu-n urmă răscolit,
mai ud cu stropi de viaţă câte-o floare
când văd că se-ofileşte-n asfinţit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

La toamna ta

După ce-am reuşit
Să îmi dau seama
Că frunza galbenă
Nu-şi recunoaşte
Verdele rătăcit,
De teama
Vântului izgonit
De tristeţe,
Am luat în braţe
Cele două feţe
Ale trecutului,
Le-am lipit
Şi le-am aruncat în toamnă.

poezie de Claudiu Toma
Adăugat de Adelina Stoleru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnificaţie

Pe masă buchetul de lalele
Ce le-am cules împreună
Încă nu s-a vestejit
Dovadă că încă îmi păstrezi
Dragostea ce mi-am dorit.

De aceea mi-am luat creionul
Şi le-am schiţat pe o filă albă
Voi căuta să le dau acelaşi colorit
Vreau să ştii că asta-nseamnă
Că te iubesc necontenit.

poezie de Mihai Leonte (5 noiembrie 1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am numărat fericirea

N-am numărat niciodată paşii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Şi nu ştiu dacă vor fi fost suficienţi!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei să ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremaţiei, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar ştiu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!

N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înţelepţire!
Dar ştiu precis că, niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseţii nu le voi fi ţinut seama...
Poate le-am spus de prea puţine ori!
Dar ştiu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!

N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...
Unele nu vor fi fost reuşite, din cauza propriei dureri!
Dar ştiu că, pe cele mai convingătoare, nu le-am dăruit, încă!
Nici drumurile pe care le voi fi străbătut
De dragul Dreptăţii şi Binelui, nu le voi fi memorat...
Poate voi fi mers prea repede, ori prea încet!
Dar pe ultimul, musai să alerg, ca să ajung la timp!

N-am numărat niciodată răsăriturile, dimineţile, amiezile
Din călătoria mea pe Pământ...
Sigur, am irosit mult mai multe decât am putut agonisi!
Dar vreau ca, apusul să mă găsească în tumultul trudei!
Nici de numărul zilelor în care am îngenunchiat
Pentru a mulţumi Fericirii, nu m-am învrednicit...
Poate Spaţiul şi Timpul nu-mi vor fi fost îndeajuns!
Dar în fiece noapte slăvesc cerul, dăruit de Tatăl Însuşi!

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proastă calitate

Am fost indus în eroare,
C-aşa-i negoţu' azi la noi,
Poate să fie şi-un gunoi
Reclamă-i doar şi prezentare;

Am cumpărat nişte cuţite,
Vreo şase toate, set frumos,
Mânere vere, de-abanos
Şi lame frate, ascuţite;

Le-am luat pentru bucătărie,
Nu mă-ntreba cât am plătit
Că sunt atât de şucărit,
Le duc ‘napoi la prăvălie;

S-a întâmplat ieri după masă
Ceva de am rămas blocat,
Cuţitele ce le-am luat
Nu vreau să le mai văd în casă,

Nu mint şi nu fac băşcăle,
Că soacră-mea, pe negândit',
Căzu cu burta-ntr-un cuţit...
Păi nene, să vezi tragedie:
Al dracului... s-a îndoit!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pri­mele poezii le-am citit la şcoală, în manuale. Erau po­ezii cu partidul. Mi se păreau minunate, aş fi vrut să scriu şi eu la fel. Când m-am hotărât să scriu primul poem, prin clasa a şasea, mi-am luat carneţelul şi m-am dus în pădure. Eram convins că, dacă vrei să scrii despre pădure, trebuie să mergi în pădure. Eram complet în afara literaturii pe atunci. Dar s-a în­tâmplat apoi să merg în casa unui avocat, el mi-a arătat un vo­lum de Blaga, care m-a lăsat cu respiraţia tăiată. Asta mi-a declanşat febra lecturilor.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu...

Ştiu că sunt pietre pe care calc,
ciobite şi calde,
Apa prin care se pierd
este revărsată din sufletul tău,
îmi spală călcâiele sângerânde.
Îmi spune să merg înainte,
să nu mă uit înapoi,
doar înainte, spre locul de unde se naşte.
Mi-am atins obrajii şi tâmplele
şi apoi am sorbit-o încet din căuşul palmelor
în care o strânsesem.
Linişte,
culoare densă,
bătaie de inimă,
petale,
viu,
respiraţie,
atingere,
vârtej,
amintire...
Am ajuns la izvor pe înserat
şi m-am lăsat în voia braţelor
pe care le-am căutat atât de mult.

poezie de Alin Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căutat cuvinte virginale, cuvinte puturoase, cuvinte cu râie: le-am excitat aroma, le-am avivat rănile cu sticlă pisată şi le-am infectat pe unele complect; şi cum de la ele la azur e o distanţă directă, o corespondenţă, am făcut pe cale artificială şi cuvinte oglinditoare sau străvezii şi am silit să intre în lumina lor eterogenul, ca într-o vitrină de optician ambulant.

Tudor Arghezi în Ars poetica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a luat toamna tributul de verde

şi-a luat iar toamna tributul de verde
frunzele picură arămite de atâta amurg
mi-am lipit buzele de petalele ofilite
şi am simţit gustul de uscăciune
cum e şi sufletul meu
şi tot acum l-am înţeles pe Paler
când am intrat pe uşă tăcând
pentru că tu plecaseşi
lăsându-mi doar amintirile
şi-am mai ştiut ce înseamnă
mâna mea întinsă
cer-şin-du-te...

şi-a luat toamna tributul de iubire
de verde
iar eu mă (re)trăiesc din amintiri
a-min-tiri...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu le ştim pe toate

Au fost momente când aş fi crezut
Că le-am aflat pe toate-n astă viaţă
Dar întorcând un lucru pe-altă faţă
Găseam mereu ceva necunoscut

În caravana vieţii am urcat
Şi m-am hrănit cu aparenţe oarbe
Fără să simt cum timpul mă tot soarbe
Într-un nimic tăcut, dar colorat.

Avut-au mulţi destul curaj să vrea
O picătură plină de păcate
Crezând ca mine, că le ştiu pe toate
Au spart ulciorul ce le-a dat să bea

Doar stele ce mai ieri le-am adorat
Sădeau dezamăgiri pe ai mei umeri
Şi de n-am vrut ca tu să mi le numeri
E pentru că n-am vrut să ai păcat.

Să nu mai crezi nici tu că cineva
Le poate şti vreodată chiar pe toate
Când scris ne-a fost, pe drum viaţa ne scoate
Apa ne-aduce... vântul ne va lua...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând stingher

Am luat
într-o noapte
oglinda cerului
şi mi-am privit gândurile
rătăcind printre altele,
străine mie.
Erau,
acelea,
mai licărinde şi mai vii,
dar clipoceau în culorile
altor curcubeie.
Le-am admirat îndelung,
apoi le-am adunat pe ale mele
într-unul singur,
stingher,
dar purtând culorile
curcubeului meu
prin oglinda cerului.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul are un gând de spus, o frumuseţă de mărturisit; şi-şi zice: "Aceasta este partea cea mai bună din mine; cât despre rest... am mâncat, am băut, am iubit, am urât ca oricine! Viaţa mi-a fost ca un abur şi acum nu mai e; uite acestea le-am văzut şi le-am cunoscut. Dacă ceva a avut valoare în viaţa mea, apoi acestea din carte merită să fie împrăştiate vouă."

citat din John Ruskin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute,
rămase nespuse,
pe toate le-am cules
şi le-am spălat cu rouă-de-soare.
Le-am presărat pe ropotul ploii
şi le-am înfipt în mare,
de unde valul le va aduce la picioarele tale.
Să nu te apleci!
Eu am închis odată valul în mâini
şi-am presărat fire de iarbă
pe creştetul universului
şi-am văzut:
Deasupra...
Dedesubt...
Nimicul îşi face culcuş.

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!