BURICUL PĂMÂNTULUI

e aici, buricul pământului,
în miezul ţipătului
crinului tăiat,
în arşiţa setei din
muguri,
când poţi atinge fântâna
cu flacăra
fără să se stingă;

în curtea interioară
a cuvântului, în
grădina miresmelor
virgine, în grajdurile
cu dobitoace şi
fiare plângând--

în ombilicul pietrei
care te loveşte!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izolarium

Într-un cătun pierdut,
Cu fiare şi sânge în flăcări,
Primul şi ultimul meu culcuş,
Cine să ştie izbeliştea ceriului
Obosit în ograda cu dobitoace?

Cine să mai caute sfâşierea
Cuvântului îngenuncheat
Pe prispă părăginită
Şi cine să bată în poarta rezemată
Într -un pociump de acăţ
Şi cine să strige numele
Îmbătrânit cu apa fântânii
Fără ciutură?

Şi, mai ales, dar, mai ales,
Cine să -mi întindă
Ultima vadră
Cu sângele lui Iisus?

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a născut buricul pământului, dar i s-a tăiat buricul.

aforism de David Boia (11 august 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ombilicul

Profesorul de medicină
Ne-a spus la curs ce-i ombilicul;
De nu ni-l definea-n latină...
Puteam să jur că e buricul.

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înscrisurile

semnele arse în zidirea
cu miresmele trupului,
să rotunjească
duh şi făptură!

cine va descifra iubirea
cum în arbore
sămânţa crucii?

cine va reteza
ombilicul singurătăţii,
ehehei,

şi, mai ales,

cine va împărtăşi
aceeaşi moarte
pentru înviere?

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buricul pământului e şi el tot ţărână, doar n-o realizează.

aforism de Teodor Burnar
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rug

Cât o mână de pustie jertfa,
Cât o jertfă mila ta lumească.
E lumească-ngenuncherea-n humă--
Huma nu mai poate cer să nască.

E încinsă-amiaza dăruirii,
Dăruirea ştie să şi ceară --
Ceara candelei când arde crinul,
Crinul născătorii din fecioară.

Apoi muguri înverzesc pe cruce,
Crucea îţi adapă cerul veşted.
Pe când toate par să se usuce,
Cosmosul întreg în tine creşte!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În deşertul setei

În deşertul setei,
Într-un gol vital,
Ca într-un antal,
E cuibul poetei...

Zarea siluetei –
Vis oriental,
În deşertul setei –
Gând transcedental.

Aripa egretei –
Zbor sentimental,
Vers esenţial –
Patima Planetei...

În deşertul setei!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la moda cu buricul gol

Fetei cu buricul gol
I-am replicat în băşcălie,
Simplu şi fără ocol:
Mi-am lăsat şi eu chelie.

epigramă de Alexandru Truţă
Adăugat de Alexandru Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIMENIRE

sabia în mâna idolului,
prin galerii
tortura ochilor cu cerul
subţiat de ape
subterane;

descheie cămaşa cuvântului,
sloboade fiara
plângând în mâinile
pruncului zglobiu--

în curând
tăişul luminii,
în curând tava de aur
cu scorbura inimii
gâlgâind cu râsete
cristaline...

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai treabă cu un egoist, străduieşte-te să-ţi impui şi tu mici egoisme, ca să-l trezeşti din visul în care el e buricul pământului.

citat din Beatrice Vaisman (24 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margarete

Doar margarete înfloresc în curte.
Şi-au întins florile până la scări.
Ca să ajungă până aici au urcat dealul.
Aşa puternice sunt grădinile noastre.

Şi marele castan se pleacă adânc,
Crengile uscate şi le-a acoperit cu flori.
Cu frunzele sărută margaretele şi iarba.
Că nu-ţi vine să crezi că e aşa bătrân.

Cu ramurile sale atinge iarba,
Baldachinu-i acoperă rotundul pământului.
E-atât de mare şi se pleacă adânc.
Trebuie să vezi pentru a putea crede.

Iar fântâna aceasta, care cândva dădea
Apă celor însetaţi, atâţia-ani la rând
Oameni au băut din ea, animale şi păsări.
Ba chiar şi florile, în anotimpul uscat
Au supt rouă înainte.

Când merg acolo, iar oamenii îmi spun:
"Nu mai e nimeni, au plecat cu toţii",
Ştiu că-i aşa, şi totuşi nu cred întru totul.
Au rămas încă fântâna, castanul,
Şi aceste margarete.

poezie de Zofia Walas, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

În făptură

În miezul ochiului, cum
În rana fântânii!
Ultima dorinţă înainte de
Lepădarea ruşinii, înainte de
Înveşmântarea oglinzii cu sinele--

Înfăşurat în drapelele stirpei
Să te laşi sfâşiat
De urmaşi
Pe golgotele suirii-n osândă!

În făptură
Sângele regăsit
Cum crinul la portile
Infernului!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grădina cu magnolii

Nu, nu mă mai cuprind voluptoasele porniri
din serile când ea aştepta
în grădina cu magnolii,
pe o bancă unde şi azi o mai caut
şi nu ştiu cum de se întâmplă.
Acum noaptea-i tristă, grădina singură,
nu mai păstrează aroma visului parfumat,
doar cuvintele spuse care strivesc
fantome de ceară şi câteva gânduri ispită
care se adună târziu sub lustra de fier
zâmbitoare-n lumină.
Nu mă părăsiţi păsărilor, le strig,
vine gerul iernii, aşteptaţi
în tufa deasă de lonicera,
ascunse în ramuri.
O să vă rup din pâinea mea zilnică,
o pun pe masa săracă, firimituri
şi poeme neterminate.
Să nu ne acopere liniştea urâtă,
chemati şi voi de pe drumuri femeia.
Eu rămân aici,
să nu se stingă focul poeziei,
poate în călătoria prin stele
mă va zări şi-mi va trimite prin voi
o bucurie care să topească
îngheţul din cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce nu ştiai...

Îţi spuneam odată că sunt piatră
ceea ce nu ştiai...
era că fiecare piatră a trăit
somnul pietrei
şi a văzut, cum văd şi eu,
prin somnul pământului,
prin somnul aerului,
prin somnul apei,
prin somnul trupului...
Numai nesfârşitul dans al luminii
n-am reuşit să-l văd... pentru că... lumina,
lumina nu doarme niciodată!
Şi-atunci... m-am întors
în somnul pietrei şi-n mine,
în uitare şi-n aduceri-aminte,
ascunzându-mă în miezul muntelui
unde ochii ce privesc,
nu pot pătrunde!

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noapte

întunericul se scurge
ca lava unui vulcan
ca o smoală revarsată de oceanul rece
cuprinde umerii pământului
cu braţe invizibile
înaintează silenţios peste lumea vie
nu-şi caută drum
se aşterne ca o haină
peste trecerea timpului
o vezi
o poţi respira
dar nu o poţi atinge
prinde între palmele
ce ascund căutări
ochii minţii
licărind de atâtea întrebări
străpung flacăra arzândă a sufletului
unde iubirea
seamană a renaştere
adăposteşte pulsul repezit
al luminii unui nou început.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub dealul Lunii

Sub dealul lunii, în căsuţa veche,
Mai poţi simţi ce inima ta simte?
Mai ai şi tu pe undeva pereche?
Întreb, aşa, ca omul fără minte.

Căci mă înfăş cu patimile stelei,
Până orbesc de tot sub chipul lunii;
Mai lăcrimez cu lacrimile mele,
E râsul meu pe buzele genunii.

Când trunchiul trupului e vâlvătaie
Pe răsuflarea sângelui pustie,
Încă mai simţi că-ntreaga lume-a ta e,
Iar dragostea mai poate să invie!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendă

Arzi, flacără sfântă, arzi,
arzi în noaptea aceasta adânc chinuită.
Prea fericită eşti, prea fericită,
piatră scumpă a valurilor,
cristal în colierul pâraielor!
Rugă nălţată pentru o roză-cunună a ţărmului,
în aburul miresmelor, primăvara-n poiana
în care cresc aştri în iarbă
şi cuvintele-n zbor se rotesc ca dansul de fluturi
peste focul buzelor tale!
Sfinte, prea sfinte, arzi şi strigă,
strigă enormul cuvânt al inimii noastre
în această noapte de chin.
Martir în grădinile împărăteşti să te mistui
cu o flacără mare!
Flacăra, flacăra este a ta,
flacăra, hulubul arzând care trece în zbor
peste capul tău, noaptea,
flacăra, focul de aur purtând
sfâşiatul tău suflet, prin întunecime!

poezie clasică de Gunnar Ekelof, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea şi alte dobitoace (Fabula înscăunării)

O vulpe şuie, tinerică,
Ce nu ştia deloc de frică,
S-a hotărât, de dimineaţă,
Că-i musai de-a ieşi în faţă.
Gătită foc, nevoie mare,
Îşi puse coada pe spinare
Şi-n mersu-i sprinten juna vulpe
Îşi etalează-a sale pulpe.
Se-nvârte printre dobitoace,
Campanie de zor îşi face,
Se dă pe lângă-un lup burtos,
Ce e la pungă foarte gros
Ş-are un jilţ în Parlament,
Că vulpea noastră, evident,
Ţinteşte să ajungă sus,
De-aceea şi la bou s-a dus
S-o sprijine în adunare,
Pentr-un fotoliu cât mai mare.
Trecu şi pe la un măgar,
Că vocea lui, se ştie clar,
Când rage pe la adunare
Câştigă orice confruntare
Şi toate cele dobitoace,
Cum zice el – aşa se face.
Propuse, deci, pe juna vulpe,
Ce-l ameţea cu-a sale pulpe -
Ministru chiar atunci, pe loc
Şi iată, niciun dobitoc
Nu s-a împotrivit deloc.

Morala:
Dobitoace mari, vulpiţe
Tupeiste şi pipiţe,
Fiare ale codrului -
În fruntea norodului.

fabulă de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (18 iunie 2010)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea în vremea virusului

Chiar acum, dar
chiar acuma, mi-au luat călcâiele foc după tine!
Musai acuma, în învelişul din nu ştiu ce polimeri izolatori să ard eu cu flacăra genezei,
iar, tu, rece aidoma vremurilor de ciumă,
oh, când nici pur ca o piatră vulcanică,
nu m-ai atins!

Neapărat acum,
dar obligatoriu acum,
chiar eu să mă îndrăgostesc,
numai eu sa iubesc muntele de sare,
când pentru altul ai respirat virusul!

No, numai!
Nu eşti tu, cea plecată prin Gomorele
sodomiţilor!
Tu nici măcar ciumă nu mai eşti!
Eu sunt cu eterna Mea în vremea noastră!

Doamne,
Întrucât
Chiar acum sa mă îndrăgostesc eu,
musai acuma de cea care
poartă pe un blid de lemn
retezarea unui cap,
fără să ştie
că buzele lui nu vor amuţi niciodată,
în vremea dragostei
pe timp de virus!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi înţelege niciodată suferinţa unuia dacă n- ai trăit o vreme cu faţa ascunsă în palme, uneori strângând degetele atât de încordat ca să nu mai vorbeşti cu tine însuţi despre singurătate, despre arşiţa interioară rezultată din procesul izolării tale faţă de tine însuţi.
Singurătatea neagă o parte din tine pentru că acea parte este a pământului. Cealaltă parte este a spiritului şi aparţine cerescului, parte formată din instanţă şi neant sau triumful suprem al luminii.

Camelia Opriţa în Iubirea nu are dreptul la somn
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!