Cucuie

N-am crezut cât e de şuie
Lumea asta, să vă spui:
Cineva a rupt un cui
Într-o ţară unde cuie
Voie să se rupă nu e,
Ca apoi, unde mai pui,
Îi trecu prin cap, hai-hui,
O idee, să se suie,
Să declare că el cuie
A rupt multe-n viaţa lui
Şi îl doare în ţugui,
Plus c-ar vrea şi o statuie
Fiin'că prost el cică nu e
Altul ca şi dumnealui,
Dar aşa cum percepui,
Orice uşă o descuie
Că, bănuţii ca să-i puie
N-are unde,-al dracului!
De-a ajuns, pe cărărui,
Membru permanent în UE,
Cu-o grămadă de cucuie,
Iară io... să fac pistrui!
Jur, am rupt numai un cui,
Într-o seară cu-o duduie
Galbenă ca o gutuie,
De-o lăsai doar cu-n cucui,
Şi plătesc... de nu vă spui!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucuie

N-am crezut cât e de şuie
Lumea asta, să vă spui:
Cineva a rupt un cui
Într-o ţară unde cuie
Voie să se rupă nu e,
Ca apoi, unde mai pui,
Îi trecu prin cap, hai-hui,
O idee, să se suie,
Să declare că el cuie
A rupt multe-n viaţa lui
Şi îl doare în ţugui,
Plus c-ar vrea şi o statuie
Fi'n'că prost el cică nu e
Altul ca şi dumnealui,
Dar aşa cum percepui,
Orice uşă o descuie
Că bănuţii ca să-i puie
N-are unde-al dracului!
De-a ajuns, pe cărărui,
Membru permanent în UE
Cu-o grămadă de cucuie,
Iară io... să fac pistrui!
Jur, am rupt numai un cui,
Într-o seară cu-o duduie
Galbenă ca o gutuie
De-o lăsai doar cu-n cucui,
Şi plătesc... de nu vă spui!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-mi spui...

De-mi spui cine-a dat viaţa întâiului atom,
De-mi spui de unde vine pe lume întâiul om,
De-mi spui unde să află fiinţa prea putinte
Ce lumea a creat-o zicând două cuvinte,
De-mi spui de ce e lumea şi care-i ţinta sa,
De ce se mişcă totul şi-n veci se va mişca,
De-mi spui aceste toate, atunci m-apuc şi eu
Să-ţi spun cam unde este şi cum e Dumnezeu.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele şi furnica

Dintre fabulele care
Au avut succes odată,
Este una ce îmi pare,
Astăzi, foarte demodată,

Chiar mai mult, inoportună
Pentru-această rânduială,
Cu-o morală care-i sună
Nici ca nuca-n tencuială ;

"Greierele şi furnica"...
Lăutar, ea gospodină!...
Fac pariu că şi bunica
De-ar citi-o se închină

Fiind vremile schimbate,
Crize lungi şi barosane,
Plus că nu sunt menţionate,
Celulare, blugi, Merţane,

Iar apoi, e-o "Uniune",
Ce, pentru armonizare,
Fabulei i s-ar impune
O reactualizare

După legi europene,
Şi cerinţelor de piaţă,
Puse vechile catrene
La situaţia de faţă,

Fără vreo discriminare,
Sau rasism, iar în finală
Greierele fi'nd cel care
Va veni cu o morală

(Orişicum, de vreţi-nu-vreţi,
Doar privind la noua eră,
Cam toţi vechii cântăreţi
Au făcut azi carieră!)...

Greierele, deci, artist,
Cu conservator, se ştie,
Domiciliu, navetist,
Neplătind la stat simbrie,

După şpriţuri şi manele,
Cam pe la sfârşit de vară,
Rămânând fără lovele
Şi sacâz pentru vioară

S-a gândit că n-are rost,
La furnica cea ingrată,
Să mai meargă ca un prost
A mai lua sictir o dată

Şi s-a dus la bancă, drept,
Cu elan şi bucurie,
Precum omul înţelept
Să se bage-n datorie ;

Credit, neavând vreodată,
I-a fost... dulce, sugerat,
De o viespie-nţepată
Să se ducă la furat....

Trecu strada vizavi,
La o bancă şi mai mare
Unde ăia,-n plină zi,
I-au rupt câteva picioare ;

Dar povestea lui, şocantă,
Fiind vorba de lovele,
Acu-i mai interesantă,
Ca şi în telenovele:

Dup-atâtea ghinioane,
Prin ce şmen, nu am habar,
A vândut, pe milioane,
Scripca lui ca... Stradivar!

Virtuos, plin de talente,
Şi bengos la caracter,
Se trezi, eminamente,
Peste noapte că-i bancher,

De-a-nceput chiar a se teme
Nu de foame, nici de sete,
Regulat de noi probleme:
Banii trebuiau să fete,

Şi cum fraieri n-a găsit
Să producă fecundare,
Nu ştiu cum, şi-a amintit
De furnica muncitoare (!?)

Care, fiind gospodină
Şi naivă, dedicată,
Era, fără altă vină,
Prada cea mai indicată

Să-i ofere-un împrumut
Cu-o dobândă ideală,
Doi la sută, doar atât,
(Asta numai de momeală)

Pentru ţoale, termopane,
Chiar şi două limuzine,
Ori să-şi bage silicoane
Să le-oftice pe vecine ;

Aşa că, într-o clipită
Şi cât doar ai zice peşte,
Furnicuţa ispitită
A făcut ce-i omeneşte,

Coborând pe înserat
Dintr-un Mercedes balşoi
Şi cu-n pept de-a virusat
Cam un sfert de muşuroi,

Până-n zori, când ( băi bădie,
Cum se dă şi azi din fleancă!)
Devenise pandemie....
Toate-au dat buluc la bancă,

Unde, binefăcător,
Cu-n procent de-ţi dai karate,
Le-a dat greierele, lor,
Cât puteau căra în spate,

De-a ajuns un muşuroi,
Furnicuţe muncitoare,
Generaţii apoi
Să plătescă fi'nd datoare,

Întreit, chiar mă gândesc,
Pentru zeci, sute de ani,
Fi'n'că timp ăi de trudesc
N-au, oricum, să facă bani...

Iar acuma, spre finală,
Greierele, cum spusei,
Va veni cu o morală
Ce-o găsiţi şi singurei

Numai de veţi lua aminte
La o mică eroare:
O furnică... n-are minte
Să ajungă debitoare!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, bătut în cuie...

Suflete, bătut în cuie,
Corpul unde l-ai lăsat?!
Au la cer încet se suie
Iar tu zaci însângerat?!

Suflete, nu poţi să zbori,
Te-au prins cuiele de cruce,
Nu te-nnalţi, nu te cobori,
Nu mai ai unde te duce.

Suflet greu, mai ai putere
Să te lapezi de durere?!

poezie de Mihail Mataringa (1 octombrie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vin?

de unde vin?
dintr-o răscruce
de gust pelin
şi altul dulce
în zborul lin
o adiere
de rozmarin
ca mângâiere
m-a rupt din flori
să te îmbete
cu reci fiori
de Dragobete
ca să rămân
la ceas de seară
lângă-al tău sân
dulce fecioară
purtat de dor
de vrajă plin
din ierbi covor
de-acolo vin!

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu răni, m-am rupt din Ţară...

Cu răni, m-am rupt din Ţară, din munţi şi din izvoare,
Târâş mă duce dorul prin dealuri şi câmpii.
Cu umbrele de nori plutesc pe-a ei răzoare
Şi-i sorb în piept parfumul din lunci, din flori, din vii...

Orice amurg mi-aduce zvon de tălăngi duioase
Sosind din depărtări prin brize de ocean,
Iar stelele-mi pulsează ecouri luminoase
De cânt de ciocârlie, de doine cu alean.

E taina grea pe care doar gândul meu o ştie,
Drapelul tricolor şi-o casă dintr-un crâng,
O salcie pletoasă pitită într-o vie
Şi-o lacrimă ascunsă sub crengile ce plâng...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna am rupt o buruiană şi am plantat o floare acolo unde am crezut că poate să răsară.

citat celebru din Abraham Lincoln
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuie ruginite

CUIE RUGINITE (Ziua întâia)

Vin ciorile pe crengile căzute
şi umbrele prin curte se-ndesesc,
în poama acră-a mărului creţesc
briceagul tatei singur se ascute.

Ulucile din garduri stau să cadă,
iar cuiele în babe-au ruginit,
îl văd pe tata stând nedumerit
pe banca învechită din ogradă.

L-aud că-njură foarte supărat
de luna măsii-n cerul cristalin
căci zidurile toate s-au surpat
când a vorbit la megafon Stalin.

CUIE RUGINITE (Ziua a doua)

De azi de dimineaţă îndrept cuie –
le-am scos de ieri din gardul prăbuşit,
l-aud pe tata înjurând mâhnit
de cerul măsii stors dintr-o gutuie.

Întreb de cuie noi, neruginite,
şi de uluci de brad, că sunt mai moi,
dar tata pomeneşte d-un altoi
ce-mi va opri cuvintele rostite.

Şi supărat se-ndreaptă spre grădină
să dreagă gardul rupt lângă anin –
din când în când se-aude în surdină
înjurături slăvindu-l pe Stalin!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Julia: Nu e fiul tău.
Sean: Ce vrei să spui? Eram acolo când a fost conceput. Eu l-am adus pe lume. Seamănă cu mine în toate; e prea închis în el, prea rupt de ce se întâmplă în jur. Cât despre Ava... ea parcă nu face parte din familia McNamara – asta e adevărat. Asta încerci să-mi spui? Asta vrei să spui?!
Julia: N-am vrut să spun...
Sean: Răspunde-mi la întrebare! Sunt tatăl lui Matt!
Julia: Christian e tatăl lui Matt!

replici din filmul serial Prietenie pe muchie de cuţit
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Welcome to Romania!

După ani de viaţă-amară,
Prin stăini muncind cu spor,
M-a cuprins un dor de ţară
Şi de-al satului ogor;

Cum ajung, din avion,
Dracu' ştie, de-un puhoi,
Cu Pandele, văru' Ion,
Ne-am trezit luaţi şi noi

Până într-o piaţă mare,
Unde, toţi strigau, nebuni,
"Jos guvernul, jos cutare,
Noi sunten aici stăpâni!"

Io, ca omul, după drum,
Fui cuprins de-o întrebare...
Nu-mi pica fisa nicicum
Ce-i atâta supărare?!

Să îmi spună un bolând,
Că dau jos, acolo-n piaţă,
Cel mai bun guvern, decând
Comuniştii sunt în viaţă!

"Mai, nenică",-i zic lu' Ion-
"Toţi dişmanii mei să moară!
Nu cumva, din avion,
Am ajuns în altă ţară?!"

Până când văzui pe unii,
Ca în filme de oroare,
Ȋmpărţind, mascaţi ca hunii,
Un pulan la fiecare...

Io, cum sunt băftos şi-n vis,
Nu c-aş vrea să mă dau mare,
Căci le numărai, precis,
Luai vr'o patru pe spinare...

Nu vă spun cum m-am simţit
Cu-o primire-aşa frumoasă,
Dar pe loc m-am dumirit
C-ajunsei la noi acasă!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de moarte

Într-o zi Bird i-a pus tatălui său o întrebare; avea şase ani:
Tată, unde eram acum o sută de ani, înainte de-a mă naşte?
Unde voi fi o sută de ani după ce voi muri?
Tată, ce se va întâmpla cu mine după ce voi muri?
Fără să scoată un cuvânt, tatăl său l-a lovit peste gură,
i-a rupt doi dinţi şi i-a umplut faţa de sânge,
iar Bird a uitat frica de moarte.

poezie de Kenzaburō Ōe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emulaţia morţii

Dedicat lui Mircea Luncaşu, "forever my friend"

Murit, e început de moarte,
forma normală de a "nu fi",
iar naşte viaţă-i doar o carte,
capitol scurt... de-a vieţui.

Moartea-i inexistenţa lungă,
un fel de infinit crezut,
iar viaţa, ca la foaie, o dungă,
un pliu infim ‘ntre "nu-i", "avut".

Morţi, "nu suntem" o întregă moarte,
doar între rupt de-o scurtă "viu",
un episod cu-o formă, a parte
la o esenţă... etern "nu fiu"!

Viaţa e tot o despărţire
prin naştere, "nu vreau", murit,
când te întorci în nemurire,
ea veşnicie... nu "pierit"!

E ea, murirea, o sfinţire,
intrarea în sublim suprem.
De aceea morţii, în fericire,
ne uită, nu ne vor... de-i vrem.

Doar ea murirea ne adună
pe toţi, rămaşi etern fideli,
evadaţi vieţii, o Scriptură
de nefiri... Fiinţe doar niţel.

E negrul dominant, e lipsa
preponderent universal,
iar naşterea-i numai eclipsa...
un fel de "a fi", nenatural.

Fărâme am fi dintr-un Bing Bang
ce-a rupt inexistentul veşnic,
dând viaţa... un "a fi" de ştreang,
doar dovedind "nefiind" cucernic.

"A fi" e doar o îmbrăcăminte
de forme de la un "neform".
O raţiune scurtă, minte
de la neantul... el conform!

Muriţi, redevenim esenţă,
"netrăind" moartea de la viaţă,
tristeţea, amar de-o existenţă...
ce-a dat doar la "ne fim" o faţă.

De acolo liniştea deplină,
chipul senin la cel murit
indiferent, găsind lumină...
ce tot mereu ne-a ispitit.

Am tot aprins-o celor morţi,
ce ei o au ferice în negru,
odihniţi, nebătând la porţi
o viaţă... tot visând "integru"

de neatins... de-un viu tenebru...

La moarte, naşterea-i recul
şi viaţa... mortului un emul...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie doar numele tău e slăbiciune

Măi nevastă măi nevastă
iar mi-ai rupt o coastă
şi îmi spui apoi că eu
nu-s bătut de Dumnezeu

epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (20 septembrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiul tăcerilor comunicante

şomezi şi toată lumea e inutilă
tace din principiu
un fel de grevă generală în care
numărul solicitat nu e alocat
are telefonul închis
sau nu se află în aria de acoperire

ai vrea să îţi zbori asta din cap
ai vrea chiar de mîine să pui
mîna şi să o chemi la interviu
ai vrea să-i spui că e pe ducă
şi că asta-i situaţia dar mai e o şansă
o nenorocire mai veselă sau ceva

e un principiu mortal nu există scăpare
doar pentru cei cîţiva
stupid-prăpădiţi norocoşi

lumea e un sistem silenţios dat dracului
de muncit şi de sexy
care pînă la urmă tot te va vinde
la piaţa de vechituri

vom şoma fiecare nu visaţi altceva
pe toţi îi disponibilizează uzanţele de zi cu zi
viaţa preferă mereu ceva nou
ceva mai al dracului
sau altceva mult mai sexy

iar noi tăcem sau o lălăim aşa
cu foamea de gît
hoţi prăduiţi sau fugiţi
amuţim sau ţipăm ca din gură de moarte

în timp ce sărăcia asta de viaţă se duce
mîndră şi tăcută
naiba ştie unde
dar tot mai departe

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să-mi scrii

Să-mi scrii, să-mi spui că in grădină
La noi acasă caisele s-au copt
Că seara la fereastră e lumină
Si toate sunt aşa cum ştiu c-au fost

Aştept să-mi spui dacă la crucea veche
In iarbă-s maci sau fire de mohor
Dacă e gardul rupt si prin el vede
Ochiul tăcut al unui trecător

Aştept să-mi scrii dacă a fost aseară
O ploaie in torent nestăvilit
Si dacă tigla a rămas pe casă
Aş vrea să-mi spui că incă n-am murit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară

Aş vrea într-o seară să ne întâlnim
Dar nu ştiu când e mai bine să ieşim
Lunea n-are nici un rost
Marţi e rău că merge prost
Miercuri ştii şi tu că e zi de post

Joi mi-e imposibil să te întâlnesc
Că mănânc c-un unchi pe care-l moştenesc
Vineri nu se poate, nu
Că postesc şi eu şi tu
Numai sâmbătă putem să ne dăm rendezvous

Şi dacă ne-o place stăm chiar până-n zori de zi
Că duminică putem dormi

Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară
Într-o cârciumioară la şosea
Unde cântă un pian şi-o vioară
Şi-unde nu ne vede nimenea

Perechi perechi amorezaţii stau la masă
Şi nu văd nimic în jurul lor
Guriţă iau de consumaţie ce le pasă
Dacă-şi fac jurăminte de-amor

Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară
Într-o cârciumioară la şosea

Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară
Într-o cârciumioară la şosea.

cântec interpretat de Jean Moscopol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?!

Pe unde eşti când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde eşti când ceru-i plin de stele,
Când ţi-as zidi din ele-n cer castele?!

Pe unde eşti în nopţi cu lună plină,
Când mă îmbrăţişai ca o glicină?!
Pe unde eşti când rupt de oboseală,
Mi-aş pune capul lin în a ta poală?!

Pe unde eşti când mor de dor şi jale
Şi leac mi-ar fi să-ţi strâng coapsele tale?!
Pe unde eşti când gândul mi-e la tine
Şi-s bântuit de îndoieli haine?!

Pe unde eşti când sufletul mi-e frânt
Şi-alerg ca un nebun şi mă frământ?!
Pe unde eşti când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!

Pe unde eşti, c-aş bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde eşti când viaţa mea-i o luptă
Şi timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşmintele noastre

Îţi aminteşti? Eram într-o încăpere
Cu ziduri calde ca suflarea noastră
Iar muzica ţesea cu propria ei vrere
Viaţa şi moartea-n pânza ei măiastră.
Mâinile tale faţa ca norii mi-au atins
(Ploaia cădea în râul ce se vărsa departe)
Şi degetele-n tihnă tot trupul mi-au cuprins
Simţeam căldura lor în fiecare parte.
Şi din acel ţinut aflat în depărtări
Te auzeam întruna cum numele-mi strigai
Iar glasul tău părea venit din alte zări
De aceea aş fi vrut să ştiu unde erai
Şi să-nţeleg ce-mi spui, ca astfel eu să pot
Să ştiu ce s-a încâlcit şi ce s-a rupt de tot.

poezie de Kelly Cherry, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum zvâcneşte primăvara-n mine...

Se dezmorţesc poemele în mine,
Mustesc în stihuri sevele-n culori.
Sub adieri de verde, theremine
Scriu simfonii pe lujere de flori...

Zefirul mi se plimbă prin artere,
Odoarele mă parfumează-adânc
Şi parcă aş putea s-alerg prin ere
Legată de al primăverii-oblânc...

Mai stăruie zăpada ruşinată
Pe câte-un vârf de munte, lângă cer,
Dar e frumoasă-aşa nevinovată
Între-anotimpuri, ca un grănicer...

Viteze, firele de iarbă suie
Pe cărărui ascunse în pământ,
E Dumnezeu cel care ne descuie
Tărâmul în cel mai frumos veşmânt...

E o eferveşcenţă-n toate cele
Şi parcă grijile aleargă înspre nord
Nu sunt de-ajuns de lungi braţele mele
S-adune toată primăvara-n cord...

Mi-aşez pe frunte-albastru rupt din mare
Din orizontul unde se unesc
Şi cer şi mare-n răsărit de soare
Şi cum să nu mă bucur că trăiesc?

Desculţă-alerg şi-arunc veşminte grele,
În urma mea dezbrac poemul trist
Să plângă singur. Lacrimile mele
Nu vreau să fie probă că exist...

Azi vreau să zbor în stol cu toţi lăstunii,
S-ating nemărginiri ce jinduiesc,
S-ajung pân' la singurătatea lunii
Şi că e primăvară, să-i şoptesc...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!