Dor de dor
Dorul dor mi-e departe,
Inimile sunt zdrobite
De blestemul ce le arde
De cându-s îndrăgostite.
Strângem pumnii a-ncleștare,
Timpul sfărâmăm în clipe,
Pe-amândoi zilnic ne doare
Visul că n-avem aripe.
Am zbura în ceruri line
Peste-nchipuiri și poate
Zările ar fi senine
Întru revărsări de noapte.
Ne-am pudra cu ochi de stele
Și am risipi săruturi,
Am topi semnele grele
Și am umple mii de ciuturi.
Luna ar sorbi grăbită,
Căprioarele la fel,
Galaxia -ndrăgostită
S-ar ascunde -ntr-un inel.
Cu tine aș arde clipa
Bucuroși că-n univers
S-a întins ușor aripa
Zborului topit în vers!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Citate similare
Galaxia lebedelor negre
Cerul fulgeră, se acordează-n vară
Cu inima dorului pe-arcuș de vioară,
Brațele tale în galaxii de vers unduite
Lasă lebedele de dor pescuite.
În parfumul de-arome respiră ușor
Ordinea zborului înșirat în iubire și dor,
Stau la pândă, ocolesc înaltul păcat,
M-ascund lângă tine noaptea în pat.
Mesajul gâtului tău de lebădă mă-mbie
Să intru-n galaxia-ți de vis și poezie,
Să-mi iau povară zborul și iubirea,
Să nu cedez sclipirii de-a zbura aiurea.
Nectarul vieții crește fericirea pură,
Floarea de colț plantată-n bătătură,
Slovă de credință în cântări integre
În galaxia unde albim lebede negre!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când dorul de tine...
Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, ești numai dor, ești stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu și nu mai luminează ca la-nceput.
Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viață ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi și inima mă doare.
Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâșietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut și nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe brațul tău m-aș odihni și nu m-aș sătura, în veșnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ți spun cât te iubesc.
Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme și-ai să revii
Și iarăși vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înțeleg, târziu, că nu se mai poate și-adorm plângând, cu tine-n gând.
poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem...
Suntem atât de mari
În clipe de ardoare,
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare,
Suntem străini de tot
În clipa solitară,
Suntem cu toți copii
Ai lumii omnimare!
Vin pescărușii în zbor
Și iar mă strecoară fiori,
Pe umeri se așează grei nori...
Mi-e dor! De acasă mi-e dor!..
Și las să mă cheme în zori
Din ceruri un strigăt ușor,
Totul e vis trecător,
Doar dorul rămâne a fi dor!
Măi dorule!..
Vântule, vântule tu,
Ia-mă de aici și mă du,
Du-mă pe aripi de stea,
Ascultă ce-mi vrea inima!
Nu vreau nimic ce-i al tău,
Lasă-mi, te rog,
Ce-i al meu!..
Ploaia îmi bate în ani,
Schimbă clepsidre-n noian:
Totul e vis trecător!...
Mi-e dor!
De casă mi-e dor!..
Măi dorule,
Vântule, Timpule!..
Suntem atât de mari
În clipe triumfale!..
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare!..
Suntem
Și nu suntem
În clipe
Infernale!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caniculară
Arde soarele-orbitor,
Arde când îl sorbi, nectarul.
Totul arde ca-n cuptor
Și te arde ospătarul!
epigramă de Giuseppe Navarra din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt semnul tău de întrebare
În mine-mbobocește timpul
Venit din ochii tăi de stele,
Mă tot cuprinde, crește dorul
Și ne ascundem printre ele.
Mă năpădesc din amintire
Frumoase clipele trăite
Și sufletul mereu mă arde,
Rămân pe căi nedeslușite.
Urmează raza lungă-a rugii,
Devastatoare în chemare,
Deși rămâi iubirea mea,
Sunt semnul tău de întrebare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt semnul tău de întrebare
În mine-mbobocește timpul
Venit din ochii tăi de stele,
Mă tot cuprinde, crește dorul
Și ne ascundem printre ele.
Mă năpădesc din amintire
Frumoase clipele trăite
Și sufletul mereu mă arde,
Rămân pe căi nedeslușite.
Urmează raza lungă-a rugii,
Devastatoare în chemare,
Deși rămâi iubirea mea,
Sunt semnul tău de întrebare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt jar
sunt jar aprins si ard in fiecare noapte
In dimineți cu soare mă trezesc
Iubesc poienile cu șoapte
Si tot ce- n jurul meu zăresc....
Iubesc viața, țin cu disperare
De clipa care mi- a rămas
Mă voi topi intr-un apus de soare
Când chipul meu rămâne fără glas
Dar nimeni nu- i iertat de timpul
Ce ține-n pumn intregul univers
Eu scriu si m-amăgesc cu visul
De a lăsa in urma mea un vers
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pregătit de-o tainică
întâlnire în drum spre zare
colbul se ridică când valul
se amestecă-n soare
la tine mă gândesc
oricât de departe ai fi
ești aproape de mine
stele de dorință vor arde
ascult timpul șopotind
cu tine mă voi întâlni
noapte de noapte bună
de pândă și seducție
la umbra șoaptelor
totul se mișcă în acele locuri
vântul ba se ascunde
ba se vede grăbit
luna se preface-n sferă
pășesc de-o taină în umbra
unui nor stăpânit de simțire
învăluit de aerul altei lumi
stăpânite de demonii frunzei căzute
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt jar
sunt jar aprins și ard în fiecare noapte
În dimineți cu soare mă trezesc
Iubesc poienile cu șoapte
Și tot ce- n jurul meu zăresc....
Iubesc viața, țin cu disperare
De clipa care mi-a rămas
Mă voi topi într-un apus de soare
Când chipul meu rămâne fără glas
Dar nimeni nu-i iertat de timpul
Ce ține-n pumn întregul univers
Eu scriu și m-amăgesc cu visul
De a lăsa în urma mea un vers
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă doare mamă și mă doare tată!
Pământule ce ascunzi în adâncimi
Oase și suflete de oameni buni,
Izvor ce ape line șerpuiești
Peste pustiul gliei strămoșești,
Voi porumbei cu albul vostru pur,
Spuneți-mi, cât mi-e dat să mai îndur?!
Cad maluri peste maluri de pământ,
În brazde nu mai sunt semințe, în grâu
S-au adunat înfometate larve
Și șobolanul lan de aur roade.
Voi cerșetori în haine zdrențuite,
Cât mai purtați dorințe înlănțuite,
Cu talpa ruginind de atâtea cuie,
Vă curg speranțe rupte din călcâie.
Din palme mirosind a bălegar,
Părinți ce ați făcut copiii mari,
Vă curg sudori amestecate-n jale
De munca fără plată și vă doare,
Vă sunt privirile în nopți închise
De deznădejdea visurilor plânse!
Mă doare bunule, mă doare bună,
Că s-au uscat copacii în rădăcină
Și nu mai sunt lăstari să înflorească,
Să împodobească glia strămoșească!
Mă doare mamă și mă doare tată
Că s-a surpat căsuța părintească,
Stingheri vă duceți zilele sărmane
Lipsiți de fii, cu inimile goale,
Bolnavi vă plângeți așteptări uitate
În pieptul încă plin de demnitate!
Să mă iertați, să ne iertați plecatul
Nu-i rostu acesta, nu acesta-i datul
Dar ne-a ajuns și jalea și oftatul
În care îmbrăcați în noapte patul!
Mă arde pân la Dumnezeu dorința
Să schimb în lama secerii velința,
Să mă ridic, să iau din cui toporul,
Să le prezint străbunilor onorul!
Mă doare mamă și mă doare tată
Dorul de voi, de țară și de casă
Și arde aprig jar aprins în mine
Dorul de libertate și de bine!
15.07.2020
poezie de Ileana Vlădușel (15 iulie 2020)
Adăugat de Ileana Vlădușel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nelacrima
Clipește și află ce-i clipa momentul
din care capacul se pune la loc
să umple cu aburul fraged absentul
apoi condensatul să pice în foc
Mă rog de o frunză să-mi dea din verdeață
când soarele-mi arde venirea aici
sunt doar pe o clipă cusută cu ață
de ploaie cu acul din ghem de arici
Mă simt mușcătura din mărul văratic
un vierme îmi cântă în păr de dormit
și poate albastrul vibrând pe jăratic
ce-n sine absoarbe un mic asfințit
Mă dărui destinsă acum picăturii
să verse un vers în acest univers
e bubă de clipe pe-ntreg cerul gurii
Ne-nghite o moarte agilă din mers
poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluture orb
Înfășor necuprinsul în vis,
Căprioarele sunt piele pe câmpie,
Privesc lumea ce trece în scris
Cu stelele din noi în poezie.
Izbesc fereastra curată, fluture orb,
Trec îndurând nerăbdarea
De-a vopsi cu cretă un corb
Ce-și pronunță în cer mormântarea.
Zdrobesc fereastra ce minte cuarțul
Tăind infinit adiere de zvon,
Luna lovește poetul cu lanțul
Purtat între coapse pe vârf de creion.
Tactilele clipe sunt valuri pustii,
Barca pierdută revine la mal,
Căprioarele prind aripi, în vii
Iubirea nechează-n copită de cal.
Visul se-ndreaptă în trupeșă cale,
Lumea învăluie totu-n culori,
În ochiul uitat de vestale
Renaște-un fluture orb, uneori!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Mi-e dor de tine, mamă!
Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...
Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,
Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...
Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.
Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.
Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-ai să mai revii!
Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...
Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine, mamă!
Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...
Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,
Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...
Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.
Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.
Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-ai să mai revii!
Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...
Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sens în visul nesfârșit
Două lebede desenează în cer
Sau pe un val, o inimă-alungită.
În ea se scaldă steaua mea
În clipele din trecerea grăbită.
Un cuib de raze mătăsos
E rotunjit sub aripa iubirii,
Turma aurie falnic înotând
Încearcă noul glas al fericirii.
Există-aievea încă-un zbor! Există
Iubirea mea, desenul alungit;
Cu tine însemna-voi punct cu punct,
Sensul nostru-n visul nesfârșit!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne vom iubi o viață și o noapte
Sentimentele urcă pe semafoare invizibile,
Puncte încărcate cu prelungiri carnale,
Avansez adulmecând linia verde
Definită între două aripi cardinale.
Un nod de grâu îmi ține suflu-n mâini,
Lunec ușor prin noua lui culoare,
Sunt îndrăgostit nebunește de maci,
Depărtarea de tine, iubito, mă doare.
Culorile vieții pun zebrele sub roți,
Semaforu-i în inimi cu sensuri brodate,
Ți-am promis de la primele săruturi
Că sub el ne vom iubi o viață și-o noapte!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colb de stele
Se scutură anii de nisipuri fierbinți
Și clipa își scurge-n aval nimicnicia
Clepsidra ascunde senină săruturi cuminți
În tolba sa rece se pierde veșnicia.
Migrează suspinul prin trupul ades lovit
E sufletul un colb de stele prin univers
Cerșetori de secunde suntem prin infinit
Ne cuibărim o clipă la umbra unui vers.
Nu vrem să-nțelegem că e atât de ușor
Să dăruim iubirea, e tot ce noi avem
În plenitudinea unui vis de călător
Suntem ca niște fluturi și veșnicie cerem.
Dormim în grota efemeră a unui vis măreț
Săpând adânc în căutarea fericirii
Neantul ne găsește și dorul cel răzleț
Iubirea fără margini e scrisă-n legea firii.
În praf de stele e cuprinsă nemărginirea
A dragostei putere ne cheamă iar și iar
Alegerea cea dreaptă ne este împlinirea
Iubirea susținută nu poate fi-n zadar.
poezie de Violeta Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor ...
Mi-e dor de tine soare,
Mi-e dor de strălucirea ta,
De stoluri de cocoare,
Când vine primăvara.
Mi-e dor de luna plină
Din nopțile de vară.
Mi-e dor de-o zi senină
Sub nucul de la țară.
Mi-e dor de toamna ruginie
Când își revarsă rodul.
De strugurele copt în vie,
De grâul care umple podul.
Și de iarnă-mi este dor,
Când arde focu-în vatră,
Când fierbe oala pe cuptor
Și-i cald în casa toată.
Mi-e dor de anu-întreg, se pare,
Și nu de unul, de mai mulți.
Aș vrea să mai trăiesc sub soare,
Cât viețuiesc munții cărunți.
Nicicând din viață n-aș pleca,
Dar e lăsat de Dumnezeu,
Când la ceruri voi urca,
Cu drag sărut pământul meu.
poezie de Dumitru Delcă (11 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Foc
Un foc de aș fi... doar langa tine aș arde,
Și cenușa mea in cele patru vânturi ar zbura.
Ca foc... pot toată lumea vede...
Și flacăra... mi-o pot a alina.
Sunt foc... pătrund schăntei aprinse
In sufletul pe care îl iubesc.
În nopțile senine și deschise
Doar eu voi arde până te zăresc.
Nu vrei sa fiu eu focul vieții tale
Să ardem la nesfârșit numai noi doi.
Să nu ne stângă marile puhoaie
Să fim puternici chiar și peste ploi.
De nu pot arde... inima îmi tace
Și clipele frumoase se topesc.
Un foc de sunt vă rog să îmi dați pace
Să ard... pe acest pământ căt mai trăiesc.
La foc... v-ați încălzit in zile triste
Și-n ieri geroase, eu v-am ocrotit.
Acum... în jur sunt dealuri pustiite...
Și eu... sunt stins... că voi nu m-ați iubit.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce i-am poruncit lui Dumnezeu
Se jefuiesc stele pe cer
Ca-ntr-o țiganiadă falsă
Și din ciocanul meu de ger
Cioplesc icoana ta întoarsă.
Au adormit lalele negre
Pe o scriptură fără zei
Și un diavol stă de veghe
La întâlniri cu farisei.
Păcatul meu, întins pe toți,
Mă arde ca o moarte vie;
În tine sunt și-ai să mă scoți
Și-apoi să mă redai tot mie!
Mi-e teamă că dintr-o aripă
O să ajung subit ateu,
Căci clipa nu mai este clipă
Cu mine și cu Dumnezeu.
Mă-nclină univers marin
Pe o clepsidră de granit,
Mă-nclină univers alpin
Pe munți cu piscuri de-afanit,
Ce se topesc în lava grea
A corpurilor mamifere,
Iar pleoapa lumii pleoapa mea,
Sărută două emisfere,
Dar mă ascund într-un cocon,
Pentru o primăvară nouă,
Și-mi pun și ploile palton,
Să-mi fie, poate, mâine rouă.
Și când te lași, să mă strivești
Până ating ce-i sub pământ,
Căci doar acolo mai trăiești
Și-acolo mori într-un cuvânt!
Tu, Dumnezeu, să-ngenunchezi!
Tu, Dumnezeu, să-mi spui pe nume!
Și doar în mine să te-ncrezi,
Acum când sunt singur pe lume...
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!