Verdict

Oglinzi din pansamente sfinte
Brodează cerul dărâmat în noi,
La colţul străzii azi se vând plăcinte
Din betoane scorojite, moi...

Cumpărăm anafură şi sânge
Să burdujim prezentul colţuros,
C-un dinte şui o babă plânge
Că i-au căzut caninii jos.

Zâmbim în lacrima ce trece
Peste podeţul vechi, pe râu,
Umbra în valuri dă să-nece
Fusta cea cloşă până-n brâu.

Se văd oglinzile cum sapă
Imagini pline de amor,
O iapă mânzul îşi adapă
În loc de apă cu lichior.

Dă bici spre rai Adam şi Eva,
Mărul e putred în gâtlej,
S-a terminat în basme greva
Pornită de la un vârtej!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul din vecini

Când Eva şi Adam erau în rai,
Pe frunze de-ntuneric ei cântau din nai,
Şarpele dansa din şolduri pe tulpină
Până-n ziua-n care veniră o vecină.

Eva pizmuitoare se uita atentă
Făcând din ochii ageri câte-o piruetă,
Adam sedus de mărul, vecinii lui, din sân
Dori să se înfrupte, se rugă la Stăpân.

Domnul, o, Preabunul, a încuviinţat
Şi-Adam fără astâmpăr mereu s-a înfruptat,
De-atunci este zicala că mărul din vecini
Este mai bun la alţii chiar dacă are spini!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de azi

Munceşte mult că n-are stare,
Îşi face el o casă mare:
Betoane omule, betoane.

Un gard înalt să nu se vadă
Omul ce trece pe stradă.
Astea sunt ale lui toane:
Betoane omule, betoane.

În curte iarbă să nu fie,
O face ca în farmacie.
Şi peste astea vrea să toarne:
Betoane omule, betoane.

Când timpul e să plece
Că viaţa-i scurtă, iute trece,
Face ceva, parca sunt vane:
Betoane omule, betoane.

Gândeşte doar de azi pe mâine
Şi-n urma lui vezi ce rămâne:
O casă mare, garduri, vane...
Betoane omule, betoane.

poezie de Adrian Timofte (ianuarie 2020)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutarea care plânge

Se agită steaua mea
Într-un ochi căzut în spini,
Cu razele eclipsate
Rătăceşte prin străini.

Caută prin hieroglife
Să-şi semneze vindecarea,
Steaua mea e agitată –
Şi-a pierdut demult cărarea.

O mireasmă-aduce timpul
Pe-a ei rază necuprinsă,
Ninge peste ţară şansa,
Agitarea-i neatinsă.

Cin' cristalizează ciobul
Vindecărilor de sânge?
Peste tot umblă desculţă
Sărutarea care plânge!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima fulger

Sângele tremură pe buza
Dorului redesenat de moaşte
Şi în spuza clipei îşi ia zborul
Poezia care-n ceruri naşte.

Sincer am vorbit în sinea mea
Hematiilor ce mi te ştiu vecină,
Trupul plin de rouă-n sentimente
Curge în izvorul tainic din retină.

Stau ochii aţintiţi spre generaţii,
Nimicitori din umbra frământării
Şi cerul tot devine puf albastru
Şi lacrima un fulger, încercării!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul a căzut în odihnă pe umerii mei,
Capul îmi stă cocoţat în braţele tale,
O furtună de sânge umflă sentimentele
Care-adună mângâieri in visele carnale.
Pictez virgula tăcerii pe torsul iubirii,
Sub fruntea anotimpului de umbre încercat,
Îmi lărgesc semnul inimii în cartea
Prin care edificiul vieţii lacrimi a vărsat.
Pe raftu-nfrigurat cu pagini negre, sfinte,
Degete flămânde răsfoiesc din greu,
Am citit, o, Doamne, citesc, vreau să descopăr
Sub care parte-a cerului voi odihni şi eu?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucându-se cu pământenii "de-a Wilhelm Tell", Amor ţinteşte "mărul ispitei", Marte - "mărul lui Adam".

aforism de N. Petrescu-Redi (2 februarie 2013)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn morţilor

Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntr-una an de an,
noi v-auzim curgând sub glie,
ca un şuvoi subpământean!

Aţi luminat cu jertfe sfinte
pământul, până-n temelii,
căci arde ţara de morminte,
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n ţară,
vă regăsim mereu în noi!

De vi s-au smuls şi flori şi cruce
şi dacă locul, nu vi-l ştim,
tot gândul nostru-n el v-aduce,
îngenuncheri de heruvim.

Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane.
Morţi sfinţi în lupte şi furtuni,
noi am făcut din voi icoane,
şi vă purtăm pe frunţi cununi.

Nu plângem lacrima de sânge,
ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plânge,
ci se cuminecă prin voi.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Cum cauţi tu, din foi de primăvară
Să faci boboci de floare şi de vis
Când totu-n brumă trece spre-nserare
Cum trece lacrima din ochiul stins?!

poezie de Marin Moscu din Între două capete de lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra de amor

Ochii-nlăcrimaţi sunt arşi de uitare,
Dulcele surâs e apusă floare,
Trupu-nobilat în braţe cu fior
Risipeşte-n mine un albastru dor.

Ceaţa e beţie pe zarea cu brazi,
Întind amăgirii mâna să nu cazi
Peste genunchii ascunselor lumini
Unde zoresc noaptea hoardele de crini.

De-atâta boală-n inima pornită
Uit stelele în vatra risipită
Şi ochii tăi, surâsul, însetarea
Îmbrăţişează searbăd depărtarea.

Adun din candelă rugile fierbinţi,
Imaginile cu îngerii în dinţi,
Risipesc în zboruri doruri după dor
Pentru amiaza clepsidrei de amor.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera secretelor

În camera secretelor se pun
Oase peste oase, - n ochii mei
Tăcerea e odihnă colţuroasă
Ce-atârnă greu în bărbile de zei.

S-ascunde taina în cenuşi târzii,
Galop de iele trece-n veşnic vis,
Ordinea lucrurilor e migratoare
În putred nod de paradis.

Şi-adună zborul libertatea
În secrete nude, mişcătoare,
Infinitu-aşteaptă lămurirea
Ce-n sânge desenează-un soare.

În camera secretelor se fierbe
Clorofila oaselor ce-ncap
În ceara formelor turnând odihna
În noua baionetă a unui vechi satrap.

Atârnă greu în bărbile de zei
Cuvântul meu plecat ca o spirală
Spre ceaţa unde ochii umezesc
Istoria ce de trecut se spală.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunetul

Tunetul căzut din norul strâmb
mi-amintea că încă este vară,
luna prinsă-n colţul unui dâmb
cobora pe umbra de la scară.

Dar deodată, parcă din senin,
dinspre munţi venea o vijelie
aducând cu ea numai venin
peste aşteptarea mea târzie.

Şi în roata vântului cuprins,
auzeam urări venind din flintă
în adâncul gândului desprins
din zăpezi căzute peste nuntă.

Am simţit cum cerul se rupea
peste umbra ei întârziată,
vântul peste umăr îmi striga:
nu se va întoarce niciodată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stinge inima Greciei

Stinge inima Greciei c-un codru de pâine,
C-o lacrimă din inimă pornită,
C-o vorbă dulce în suflet rumenită,
Nu sta pământene la pândă ca un câine...

Stinge inima Greciei c-un zbor de porumbei,
C-o rugă către Domnul pură-nălţătoare,
Să le aducă viaţa din nou la picioare,
Olimpul să le fie totem peste scântei...

Stinge inima Greciei c-un gest de-ncurajare,
Dă-le ajutorul să se-nalţe din nou,
Pietrifică-amintirea poporului erou,
Istoric amintirea o mai au sub soare...

Stinge inima Greciei sau dă-i noi însemne
În zborul către viaţă şi al ei progres,
Pragul încercării cu tact să fie şters.
Doamne, omenirea învaţ-o să se-ndemne!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea golită în noi

Ascuns e-n inima mea
Fulgerul iubirii tale,
Vâjâind precum o stea
Pe un nor prins în zăbale.

Hăţu-i visul prelungit
Prin vertebre şi prin sânge,
Unde dorul a zidit
Lacrima ce amar plânge.

Fulgerul va arde totul,
Chiar a inimii culoare,
Iubirea va fi resortul
Care va ieşi la soare.

Şi va prinde în cârlige
Rufele spălate-n doi,
În lacrima care frânge
Lumea golită în noi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă din soare cu aripi

Plouă din soare cu aripi de apă,
Zbori cu elan prin inima mea,
Pescăruşii din ochi se adapă
Atârnaţi vertebral de o stea.

Traversăm în valuri oceanul vieţii,
Stropi înfloraţi în suflet descriu
Frumuseţi din geana dimineţii,
Vreau să fie aşa şi-n veşnicul târziu.

Şi reciproc, o, Doamne, vreau să fie,
Aripi de apă s-ajungă până-n soare,
Să intru-n inima iubitei ca în vie,
Să mă îmbăt cu-a dragostei licoare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra unui om şi-a unui câine

M-am chircit lângă un om şi-un câine,
La umbra lor era un pic mai bine,
Încât zâmbea în lacrimi cerul
Ascunzând de prefăcuţi misterul.

Se curbau în mine oasele tăcerii,
Clipa deznădejdii şi-a plăcerii,
Se mistuia sub frunzele din zare
Viaţa care mişca în aripi trecătoare.

M-am visat la umbră şi am stat
Cu mâinile de un vârtej legat,
M-am trezit apoi şi cum să fie bine?
Omul m-a muşcat în lacrimă de câine!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul discordiei

Ai muşcat cu ură din mărul discordiei,
poate n-ai ştiut ce se poate întâmpla
când îţi laşi amprenta pe valul durerii răscolite.

Spui cuvinte pline de complicităţi,
intri acolo unde fierberea dă în foc
cum se revarsă apele peste maluri înalte
şi fac stricăciuni.

Nu crezi că totul poate scăpa de sub control
şi lumea intră-n dezordine,
eu sper că nu-i prea târziu, să te laşi învins,
să aştepţi zilele în care te regăseşti cuminte.

Pornirile mă lasă pe gânduri,
se nasc semne care sapă adânc în convingeri
şi nu pot trece peste podul fragil
fără tristeţe şi teamă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lună mumificată

Mi-am prins sângele
într-o pânză păcătoasă
adâncită ca o implozie,
în colţul unei oglinzi
croită din glasuri azurii,
croită din sâmburii taifasurilor,
croită din secunde fulgurante,
croită dintr-un material
pe moarte, ce poluează sensul cuvintelor,
explicate în dicţionarul
în care mi-am uitat o secundă
de lumină, de sâmburi, de glasuri,
promisă crinilor
smulşi din caninii tăi uscaţi.

Am învăţat o macara să vorbească
limbile vertebratelor
şi i-au crescut aripi în formă de şenile,
dar integralele mele
fug din carapacea bine definită
a studenţilor, în care vibrează
o sută trei mii de statui îngălbenite
cu piele de cârtiţă.

O lună mumificată
cu pietrele din brăţara ta,
făcută ulterior o ramură,
pe care cresc migrene
însufleţite de spiritele româneşti
din politică şi uneori,
aş vrea ca luna să curgă
peste petalele de trandafir
şi peste ianuarie
cusută cu plăgi,
aşezate milimetric,
în umbra soarelui din faţă
în care o ne trăim sufletele.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbite

ovaluri, ferestre fără ochi
se cască în orice loc
nu-mi înalţ privirea
s-ar izbi în adîncul de tunel orb
aud doar cerul zăngănindu-şi şuvoiul
de oase
şi înfigîndu-se în orbitele goale ale oraşului
în una din ele te-ai oprit
îţi flutură privirea peste oglinzi concave
ca nişte fîşii decupate
de pulsul tăios al razelor

curgerea dimineţii
plouînd rouă din cerul ca o duminică
a devenit puls sunînd strident
bătaia unei inimi metalice.
odată se filtra prin oglinzi deschise spre cer.
oglinzile s-au curbat în mine
lumina năvăleşte ţipătoare
încît se face gheaţă spartă în cioburi...

cerul îşi urneşte cu greu oglinzile crăpate
cărăbănindu-şi bolovanul numit dimineaţă
dincolo de oraş
ochii noştri
mult prea cusuţi cu litere
îşi trec privirile prin texte ca printr-o răzătoare
fluturîndu-le apoi oarbe
fîşii de ziar

poezie de Irina Monica Bazon
Adăugat de Anca Diana Vasluianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Boemă şi rece, o clipă mai trece
Spre zări argintii.
Ambrozie scumpă spre mare adâncă
Te-ndeamnă să vii,
Să treci pragul vieţii, în valul ceţii,
Al nopţii amnar
Şi robă de stele să-ţi pun peste umeri
De taină şi jar.
Lumina-n clepsidră să-şi cearnă prezentul -
Vulcan irosit...
În vânturi, o ramură frântă se plânge!
Ce mult te-am iubit!
Boemă şi rece o clipă mai trece
Spre zări argintii,
Iubire - o clipă, luciri efemere,
O singură zi.
Eternă şi gravă se pierde în mâine
Şi lacrima mea.
Doar eu şi tăcerea... O mare de taină
În inima bântuită de fantasmele timpului,
DA!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Boemă şi rece, o clipă mai trece
Spre zări argintii.
Ambrozie scumpă spre mare adâncă
Te-ndeamnă şă vii,
Să treci pragul vieţii, în valul ceţii,
Al nopţii amnar
Şi robă de stele să-ţi pun peste umeri
De taină şi jar.
Lumina-n clepsidră să-şi cearnă prezentul -
Vulcan irosit...
În vânturi, o ramură frântă se plânge!
Ce mult te-am iubit!
Boemă şi rece o clipă mai trece
Spre zări argintii,
Iubire - o clipă, luciri efemere,
O singură zi.
Eternă şi gravă se pierde în mâine
Şi lacrima mea.
Doar eu şi tăcerea... O mare de taină
În inima bântuită de fantasmele timpului,
DA!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!