Rosu si negru

E întuneric şi mi-e frig...
Tavanul din lemn e mult prea aproape...
Sunt singură:
Doar demonii îmi mai vorbesc...

Cel mai bun prieten
Mi-a fost cuţitul...
Sângele mi-a curs
Roşu pentru tine...

Mi-am închis ochii şi m-am rugat
Unui Dumnezeu din ceruri...
Dar EU nu cred în EL
Şi EL nu m-a ascultat...

Priveam cu o plăcere dureroasă
Roşul vieţii ce se scurge...
Şuvoaie calde de sentimente,
Patimi, vise, dor...

Lacrimi dulci mi-au umezit
Pentru ultima dată, ochii...
Vroiam să mor...
Şi am murit...

Mi-e frig şi e întuneric...
Sicriul din lemn e mult prea strâmt...
Nu sunt singură:
Îngerii din Rai îmi zâmbesc...

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de noi...

Ca niciodată azi mi-e dor de tine,
Şi-atât de mult aş vrea să îţi vorbesc,
Iar zâmbetu-ţi candid să-l ţin pentru mine,
Ca-n zilele ce vor veni... să pot să trăiesc.
Ca niciodată azi am vrut să-ţi scriu,
Dar cuvintele în neant au dispărut,
Chinul inimii am crezut că pot să-l descriu,
Dar e prea dureros, iar tocul mi-e mut.
Ca niciodată azi am vrut să-ţi şoptesc
Vorbe dulci, să râd cu lacrimi de fericire,
Chiar şi ochii frumoşi voiam să ţi privesc,
Să simţi că am nevoie de tine, de-a ta iubire.
Ca niciodată azi mi-am dorit să te-mbrăţişez,
Să te ating, să-mi poţi simţi inima cum bate,
Dar nu eşti lângă mine, iar eu mă dezintegrez,
Nici gândul nu te ajunge, eşti mult prea departe.
Ca niciodată azi inima-mi tristă mi-a plâns,
Lacrimi de argint pe obraz curgând puhoi,
Chiar şi sufletul de tristeţe mi-a fost învins
Şi mi-e atât de dor de tine, mi-e dor de noi...

poezie de Daciana Lazăr (22 ianuarie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară, am mers pe străzi şi am adus cu noi patru oameni. Printre ei era o femeie care era foarte bolnavă. Le-am spus surorilor: "Aveţi voi grijă de ceilalţi trei, eu voi avea grijă de această femeie". Am ajutat-o să se întindă pe un pat şi am observat pe faţa ei un zâmbet fericit. Ea mi-a luat mâna şi a spus doar atât: "Mulţumesc". Apoi a murit. Nu am putut să o ajut, dar mi-am analizat conştiinţa în faţa ei. M-am întrebat: "Ce aş fi spus eu dacă aş fi fost în locul ei?" Răspunsul meu era foarte simplu, aş fi încercat să îi atrag atenţia asupra mea. I-aş fi spus: "Mi-e foame, sunt pe moarte, mi-e frig, mă doare" sau altceva asemănător. Dar ea mi-a dăruit mult mai mult: iubirea ei plină de recunoştinţă. Şi a murit cu un zâmbet pe faţă.

citat clasic din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Mi-am închis durerea în suflet
Şi am rugat ochii să nu plângă
Căci am ştiut că nu veţi înţelege
Şi îmi veţi cere motivele acestei stări.

Mi-am pus la suflet cheie
Şi am şters colţurile ochilor cu mâneca
Fiindcă mi-a fost teamă că veţi observa
Şi îmi veţi cere socoteală pentru lacrimi.

Aveam ochii umezi şi mă durea sufletul
Dar nu-mi permiteam să vărs lacrimi
Căci aţi fi înţeles greşit
Şi m-aţi fi certat că-s prea slab...

Mi-am pus lacăt la suflet,
Mi-am impus jurământul tăcerii
Şi m-am minţit că nu veţi înţelege
În timp ce conştiinţa îmi şoptea opusul.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plouă

Imi plouă pe inimă cu picături de rouă
sunt reci si plăcute
ce bine.
Îmi plouă.
Pe ochi si pe gură imi plouă cu lacrimi
ce gust bun au ele.
de dor si de patimi.
Si-n creier, cu gânduri nebune
să vin după tine.
la tine.
Vin?
Spune.
Imi plouă cu tine, cu vorbele tale tăcute
cu ochii tăi negri si buzele mute.
Sunt udă.
mi-e frig si mi-e bine.
Sunt apă
adorm si visez că te scalzi.
Mă scapă
de dor
de durere si zbucium.
Nu bea, sunt sărată
în lacrimi te scalzi, nu in apă curată.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mi-e frig
în cochilia
în care trăiesc
numărând
doi paşi înapoi
şi unul-nainte
aşa ca o rugă
sau poate blestem
de la unu până la şapte
mi-e teamă de frig
şi nevertebrate
încă respir
cu plămânii ce mi-au daţi
de Tine
Îţi mulţumesc
Doamne
pentru că sunt

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă tu

Învaţă-mă tu!
Poate anii mi-s duşmani
Şi mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai ştiu să privesc
Şi doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiţi,
Cum taci...

Învaţă-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Şi mi-am uitat simplitatea frumosului
În paşii prea mulţi,
Poate nu mai ştiu să fiu
Şi doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învaţă-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Şi mi-am ucis cuvintele calde
În aşteptarea prea lungă,
Poate nu mai ştiu să vorbesc,
Şi doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învaţă-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Şi mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai ştiu să merg
Şi doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învaţă-mă tu!
Poate viaţa mi-e joc
Şi mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai ştiu să iubesc
Şi doar vreau:
Cum simţi, cum vrei, cum spui,
Cum simţi...

poezie de Gabriela Chişcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crispare

mi-e dor, bună dimineaţa, să-ţi spun.
acum, în întuneric.
aştept ore,
lungi şi pline de vise,
cu tine.
mi-e dor de eul meu pur
cu înfăţişarea ta,
crispată.
pe tine aş vrea să-l infăşor
în jurul tău, eu-l meu.
să te sufoc.
mi-e dor de iubire nebună
cu lacrimi şi jale,
cu moarte,
cu tremur şi râsete.
eu pentru tine...
mi-e dor.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ce mi-e dor de tine?
Pentru că timpul nu se schimbă când doreşti
Şi pentru că, în mine, e multă rutină
De când ai plecat, într-o falsă lumină,
Văd clipa prezentă şi zaţul din ceşti
Îmi spune că sunt, vinovat fără vină.

De ce mi-e dor de tine?
Pentru că am încercat să nu-mi fie
Şi nu mi-a ieşit.
Pentru că nu poţi trăi într-o lume pustie,
Pe un fals teritoriu, cu munţi de hârtie.
Pentru că, prea mult te-am iubit
Şi-acestă iubire e-o flacără vie.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne, dă-mi cerneală să scriu!
Să nu-mi mai fie aşa de grea
tăcerea

cu cerneala din ochii iubitului
am scris mult
dar mereu găseam colile albe
dimineţa

cerneala din ochii mamei
nu intră în stiloul meu

cerneala cerului de noapte
nu m-am îndurat s-o fur stelelor
şi totuşi Dumnezeu mi-a ascultat
rugăciunea
şi mi-a trimis în loc de cerneală,
lacrimi, să tot scriu...

poezie de Anca Elisei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş bea dintr-o oală de lut

Mi-e sete de tine,
Te-aş bea dintr-o vadră,
Dintr-o oală de lut ars,
Cu dragoste,
Cu buzele arse,
Cu sete,
Mi-e sete de tine,
Mi-e dor de tine,
Să-mi curgi
Roşu ca sângele pe bărbie,
Pe trup,
Pe vise,
Să ţin capul pe spate
Până îmi vezi stele în irişi,
Te-aş bea până la fund,
Cu patimă,
Cu poftă,
Ca un mort de sete
Într-o zi de post negru,
Te-aş bea ca un ţăran însetat
Într-un lan de secară,
Ca un prunc lipit de sânul mamei.
Ca un sărut fără de sfârşit.
Te iubesc,
Pletele tale sunt o cascadă,
Ochii de izvor,
Te-aş bea fără măsură
Dintr-o vadră
Cioplită în lemn de salcâm,
Te-aş bea
Dintr-o oală de lut ars.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine dragostea

Te-am întrebat, iubito,
De unde vine dragostea,
Şi tu nu mi-ai răspuns
Şi eu m-am uita în ochii tăi
Trişti şi de lacrimi uzi.
Am întrebat un bătrân cu părul cărunt
Şi el a zis că nu ştie,
Că dragostea lui a murit de mult.
Am întrebat un copil cu ochii albaştrii
Şi el spus că nu ştie,
Că este prea mic.
Atuci am întrebat cerul şi pământul,
Sufletul şi gândul.
Ei tot nu mi-au răspuns.
Şi numai mama mi-a spus
Că dragostea vine din inima ta
Şi de la Dumnezeu de sus.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
Mi-e dor de viaţă, ca de bucurie.
Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
Mi-e dor de clipa fără de sfârşit.

Mi-e dor de vise care-s împlinite
Mi-e dor de taine nedescoperite.
Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
Mi-e dor de mine şi mi-e dor de... Tine.

Putea să fie, dar păcat, n-a fost
Acum, când îmi doream mai mult un rost
Unde am greşit şi ce-am cerut eu oare?!
Lasă-mi măcar speranţă-n inima ce doare.

Rămâne doar o amintire dragă
E trist, dar pentru o viaţă-ntreagă...
Iubire veşnică de tu vei dărui,
Dragoste nemărginită vei găsi.

poezie de Mariana Simionescu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele şi nopţile măcinate de viaţă.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi stelele se întunecă
în flacăra roşului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
şi nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă striveşte,
rămân aşa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu braţe largi de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi
şi urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima – pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi steaua lui se întunecă
în flacăra roşului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
şi n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îţi aud plânsul fără răspuns;
aşa uşor cum sunt,
umblu în apele care ţi-au cutreierat ochii,
învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aş fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca şi cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în ochii tăi

Vine noaptea cu întunericul rupt de vânt,
tu nu vrei să mergi mai departe
eu nu te oblig.

Priveşte-mă cum măsor paşii timpului
printre cuvintele poveştilor tale
şi nu le cred,
dar asta nu e o scuză.

Îmi frâng mâinile de suspiciune
şi mă rog pentru liniştea mea sufletească,
nu vreau să fac să te doară
rămăşiţele noastre de sentimente incerte,
caut în ele o rază de lumină,
dar am nevoie de mai mult
şi totul e o ruină
când mă atingi dezinvolt.

Privesc
în ochii tăi şi nu zăresc nicio stea,
cândva cerul nostru nu avea nori negri,
acum îţi coboară pe tâmple zăpezile iernii
şi mi-e frig,
atât de frig că am furnici sub piele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Ca îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul diagnostic

nu ştiu
aş vrea să cred că azi viaţa îmi aparţine
deşi parcă e pentru prima dată când
mi-e dor de moarte...

am senzaţia că aştept
pe cineva
şi că trebuie să mă gătesc frumos
să-mi pun cămaşa albă
cea cu gulerul lat
costumul şi cravata gri
mai întâi o să-mi lustruiesc pantofii ăia negri
cumpăraţi
pentru nunta fiicei mele

între mine şi distanţa
de afară există multă ceaţă
mi-au amorţit braţele şi încheieturile
tremur nervos mi-e frică
de o blocare
a privirii
dincolo de lumină

mi s-au împăienjenit ochii
mă târăsc aproape inuman
vorbesc gângăvit
de parcă
aş avea un opritor de cuvinte
mi s-a făcut frică
o frică închisă
precum rana
care refuză durerea
şi mi-e puţin frig simt că
mă afund deviant într-o lume în care
realitatea nu ţine cont
de sentimente şi lucruri
nu văd nici oameni decât
un spaţiu îngust
şi umed
ca igrasia crescută dinăuntru

peste alte gesturi
plouă

încă mai plouă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haz de necaz (tare-i rău să fii singur, când eşti bolnav!)

M-a pălit o gripă dură
Cu dureri de cap şi gât
Şi o tuse de-anvergură
La pământ m-a doborât.
Nu mi-a trebuit mâncare,
Nici ţigare, nici cafea
Şi aveam şi febră mare
Şi spinarea mă durea.
Singură, ca vai de mine
Mi-am dorit să mor subit.
Mi-ar fi fost cu mult mai bine
Moartea dac-ar fi venit.
Dar, mi-era de poezie
Şi de Cookie, că le las
Şi mi-am tras una-n chelie
Şi azi am făcut un pas.
Mai târâş, în patru labe
M-am urnit şi-am scos-o-afar'
Cum oi fi ajuns în casă,
Nu prea ştiu şi n-am habar.
Am mîncat şi o lămâie,
Că nu pot să mânc nimic
Şi din cap până-n călcâie
Mă zgâlţâie-un drac de frig.
Sper să nu mă duc de-acuma
La loc cu verdeaţă, zic.
Pentru lume e totuna,
De mai sunt sau nu-s nimic.
Da' mai vreau s-apuc o vară,
Să mă mut lângă copil.
Şi să mai trag o ţigară
Şi s-ajung şi la azil...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul Îngerului

Un înger drag mi-a apărut în vis,
M-a luat de mână, şi mi-a spus:
"Viaţa nu e întotdeauna ceea ce pare,
Nici pe oameni nu-i cântări după înfăţişare:"

Mama m-a luat de mână
Şi mi-a şoptit:
"Te voi conduce în locul unde visele sunt vii
Închide ochii şi inima-ţi deschide,
Pe tine te vei redescoperi "
Ea m-a condus prin Întuneric şi Lumină,
În brâul curcubeului învăluită, calm-senină.
Fiecare culoare e un vis ce se poate împlini,
M-a condus aievea printre galaxii
Apoi am ajuns într-o grădină
Mângâiată de o boare divină.
Mama mi-a spus cu vorbă blajină:
"Admiră copacii şi florile,
Miroase şi gustă din roade"!
Am privit, am mirosit, am gustat,
Şi totul era dulce, era parfumat,
Era o curgere în armonie,
Aş fi rămas acolo o veşnicie...
Îngerul m-a luat de mână şi mi-a spus:
"Toate acestea îţi aparţin, în inima ta au curs,
Visul te va conduce spre ele în fiecare noapte,
Cu visul înaripat poţi călători departe!"
***
De-atunci viaţa mea este divină,
Împart tuturor, taina ascunsă în grădină
Visele dulci de Iubire şi Lumină,
Şi îngerul mă conduce, în fiecare noapte
Pe tărâmuri necuprinse şi îndepărtate,
Unde Mama-înger îmi revarsă în inimă
Căldură, Armonie şi blândă Lumină.

partea a 2-a

Văzându-mi lacrima din ochi curat
Ce printre gene mi s-a strecurat,
Îngerul a venit, şi m-a-ntrebat:
-"De ce eşti tristă"?
-"Sunt singură, i-am răspuns,
Şi-un dor adânc de tine m-a străpuns".
Cu ochii ei duioşi, m-a-mbărbătat,
Şi mi-a destăinuit:
"Dumnezeul bun şi preaiubit
Astăzi mi-a îngăduit
Să-ţi şterg lacrima,
Şi să-ţi spun că întotdeauna
De îngeri eşti înconjurată,
Că singură, nu vei fi niciodată.
Deschide-ţi inima curată!"

La piept m-a strâns cu drag,
Şoptindu-mi:
"Copilul meu, copil iubit
Îngerii sunt pretutindeni
Atunci când te simţi rătăcit,
Îngerul poate fi străinul întâlnit
Ce-ţi zâmbeşte arătându-ţi drumul.
Poate fi fără vârstă, poate avea riduri.
Îngerii pot fi pretutindeni,
Se pot deghiza în prieteni,
Sau "aşa-zişii" duşmani,
În fraţi, surori sau propriii copii.
Doar în Lumină ei călătoresc
Cu misiuni dumnezeieşti
Abătându-ţi paşii
Când eşti aproape de abis
Orientându-te pe cale
Aşa cum ţi-a fost scris.

Când vei deschide ochii,
Toate acestea le vei zări
Oriunde în lume, astăzi, vei privi!

"Acum a venit vremea să plec..."
Am început a plânge şi m-am trezit...
Precum în grabă a venit,
La fel de repede m-a părăsit.
"Rămas bun, astăzi nu-ţi voi spune,
Pentru că în Ceruri se întâmplă o minune,
În Sferele Înalte e o întreagă lume
În care Tu şi Eu avem un loc anume..."

poezie de Floarea Cărbune (26 martie 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!