Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Mai mult demn

a stat în genunchi cât s-a citit evanghelia
i s-a părut mai mult demn decât greu
când s-a ridicat s-a simțit mai înalt
și s-a refugiat în rugăciune

plin de simțăminte ca un călugăr în devenire
își concentra gândurile
și se simțea ușor în interior
fără cuvinte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Întrebare

duminica s-a ridicat astăzi în picioare
întoarsă la rolul de zi de sărbătoarte
o simt stăpână pe sufletul meu
în genunchi mă rog să nu fiu scăpat din vedere
și cred în cele zece porunci neconditionat.

dacă sufletul se ridică la cer
în afara păcatelor care ne ademenesc zilnic
ce mai rămâne pe pământ
demn de o cauză divină?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Gândurile dimineții

dimineața-i răsărită din ape
tu-mi urmărești lacomă trecerea
cu gândurile desmierdate de lumină
să-ți hrănești sufletul cu dragoste

la pragul cunoașterii timpul așteaptă
cu clipele rotunjite pe cadran
ca într-un ritual

îmbracă povestea în argintul din cuvinte
și în genunchi roagă copacii
să-ți adumbrească flacăra din piept
în alcătuirea împlinirii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Bătrânul

Urcă pe scara vârstei în solitudine
omul cu gândurile scrise și-n vorbe
cu multe întrebări nepuse
și răspunsuri clare și lungi.
Un trup ponosit de prea multe întâmplări
care-ți mângâie auzul cu sunete difuze
un cântec de leagăn pe genunchi.
Iartă tot neastâmpărul
din pornirile iuți ale tinereții
respiră prin cuvinte alese
învelit în omături de ceară
ca într-o rugăciune.
Știe prea multe ca să mai spună
se odihnește cu pauze scurte
continuă obosit și îngândurat
cu ochi umezi, nevinovat
de dragostea cu care ne primește
pe toți în inima sa
ca pe niște copii
fără vârstă.

poezie de (10 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nimeni nu se lasă mințit

A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puțin spațiu de întoarcere.

Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporește tot mai mult,
nimeni nu se lasă mințit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,

o neîncredere se ridică încet din genunchi.

Cine va sta în umbră să judece,
va ști să lase la urmă răspunsul
mult mai subțire decât se așteaptă
și mai străin decât noi, de întrebare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Seara cu chemări

Azi ninge pe străzile orașului
ninge cu fulgi mari dezlânați
parcă cerul scarmănă nori albi
ce se depun repede și apoși pe umeri.

Oamenii se grăbesc să intre undeva,
e o stare întrucâtva deschisă
și-mi place să privesc pe geam din interior
femeile și fulgii fără astâmpăr.

Seara îmi trimite chemări
fără răspuns deocamdată
dar cu gândurile duse.

O nouă noapte plină de ninsori,
o căldură odihnitoare de la sobă
cu zgomot molcom de flacără
cu tine e mai mult decât o poveste.

Și ce iubire poate fi
când taci ca un filozof construind
propriul sistem de referințe
din care nu reușește să mai scape.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ca într-o fabulă

La cât de mare se credea
nu-l recunoștea nimeni,

erau mici probleme de aspect interior
care îl risipeau pe drum,

praf în ochii privitorilor
fără nicio culoare de remarcat conținutul.

La fel ca într-o fabulă
în care se cântă pe arcuri înalt
când ele sunt rupte,

se vrea un joc al unirii
pe pajiști uscate demult
de seceta gândirii.

voință lipsă
idei...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Fără teama din vorbe

Când streșinile iubirii curg
pe acoperișul ei strălucește soarele,

gândurile mele se întrupează în cuvinte
fără teama din vorbe
se scaldă în oglinzile cerului.

La fel ca-n marginile visului
când se termină totul pe neașteptate
de rămâi cu o părere de rău sau de bine.

străbați apoi ținutul naiului
cu reflexe purtate-n memorie
cum cântecul ciocârliei.

macii câmpiei s-au trezit
ascultă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Înrădăcinat în cuvinte

nu mă iubesc picioarele ce dor și obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuți
privesc cu părtinire ce se întâmplă
și caută.

Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,

nu pot aștepta
clipele se suprimă grăbite,
știu ce urmează și nu mi-e frică
trebuie să trec cu înțelegere
pragul nesfârșitului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cântec fără cuvinte

Nepereche luceafărul
mângâie cu raze reci
fecioarele pământului,

în țesătura nopții de vară
stelele mocnesc de invidie,

când se topește lumina
de iubire în inimi,
în piept se închide
verbul nescris.

Cântec fără cuvinte

ne lasă în rugă
cu genunchii pe piatră
și ea rece.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ce-o fi o fi

am pierdut din gânduri stăruința
concentrarea pe un ideal
am rămas cu ce-o fi o fi
nu mai încep nicio zidire de viitor
dar mă păstrez în casa veche
încăpătoare pentru suflet

lipsit de prejudecăți
mai fac un timp eforturi
dar fără să mă hazardez prea mult
îmi forțez cât pot norocul
până cad în genunchi fără cuvinte
și caut zile umbroase

sunt doar un om supus greșelii
cu gustul otrăvit de amarul durerii
închis în singurătatea provincială
precum un uitat de lume
aruncat cum o frunză toamna
în ploaia bolnavă și tristă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Într-un poem fără cuvinte

Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafață o parte din adânc,
nu te temi de nereușită,
eu îmi caut îndeletniciri ciudate.

Liniștea mea plânge după forme de înțelegere,
a ta nu suportă timpul de așteptare
ce nu trebuie să fie lung.

Fără îndoială ard nerăbdarea ca pe o căpiță de fân
și lumina îmi curge prin oase,
mă las purtat de gândul care se scrie singur
într-un poem fără cuvinte.

Nu-mi plac sentimentele ce se schimbă ca anotimpurile,
eu le conserv și le rămân dator
și când le pierd
nu mă vindec ușor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

În genunchi o rugă tot repet

Prin vorbe o să curgă lumina
cu foc în sângele cuvintelor,
inima le absoarbe din răsăritul zilei
prin mugurii care floare devin.

Timpul rămas în secundarul clipelor
te cheamă să fugi odată cu el,
să simți de scapi câte ceva pe drum
cum stelele căzătoare din cer.

De uit în tainic să mă cuprind
în genunchi o rugă tot repet,
mai sus decât în picioare să mă înalț
pe urmele zborului de îngeri albi.

Deși încerc să mă lepăd în albastrul cu nod,
puterea culorii nu mă atinge
mai mult decât teama ce se mistuie-n mine
că nu pot s-ating mântuirea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Pasărea Phoenix

Renaște, tainic, din cuvinte,
Sub cerul falnic, înstelat,
Poetul este stat în... stat,
La interval de două chinte.

Și-i animat de simțăminte,
Adesea greu de egalat,
Renaște, tainic, din cuvinte,
Buimac, suav și siderat...

Și înlăuntru-i exilat,
În simptomatica-i sorginte,
Poetu-acela făr' de minte,
Fiind de-Apollo posedat,

Renaște, tainic, din cuvinte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Mă irită vorbele mari

nemulțumirea încă mai strigă în mine
întrebările cad întotdeauna când nu te aștepți
și răspunsurile verosimile sunt greu de dat
ai rămas atât de convinsă
ca un ceas care nu se oprește niciodată

mă irită vorbele mari
fără substanță în spusele multor oameni
deobicei nu-i ascult
dar sunt atent la tot ce se întâmpă-n societate
mă întristez fără să vreau
îmi aleg cuvintele cu grije de culegător
am nevoie mai mult de meditație decât de explicare
până mă conving cum curg lucrurile

multe gânduri se macină prin memorie
fără umbră de liniște
pe pământul plin de nesiguranță și împrevizibil
alerg ca un schilod prin deșert
cu speranțe mereu agățate
de orizonturile care fug tot mai departe

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nu mă mai regăsesc în trup

n-am întârziat mult
închis în interior
am pornit pe drumul luptei consecvente
în care nu mă las niciodată învins

privesc cu înverșunare
sunt un gladiator în fața morții
cu tot sufletul mai presus de cer

lumina care mă învăluie arde cu foc
nu mă mai regăsesc în trup
doresc să cuceresc un alt spațiu
fără milă.

știu voi rămâne să-mi vindec rănile
cu iubirea ta pansament
prin care nu mai supurează

liniștea pe care o învăț pe de rost
nu are cuvinte
are doar gesturi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cât pot meditez

când public
unii spun că scriu mult
am scris câte puțin
anii s-au strâns mulți și grei
nimeni nu mă intreabă
doar fac deducții neadecvate
asta-i lumea noastră

eu îi privesc
cu blândețea anilor albi

uneori mă întreb de ce mai scriu
și nu găsesc răspuns
poate că simt ceva interior
ce irumpe fără să vreau

fără dialog fiecare-i mulțumit cu ce crede
eu nu înțeleg preocuparea
cât pot meditez
și scriu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Eu cred odată cu tine

Tu nici n-ai fost,
eu ți-am citit chipul printre femeile pământene
și l-am lăsat să capete trup de fecioară
asemenea Ceciliei.

Eu cred odată cu tine,
sunt mai mult decât poți tu vedea
mirele virtual care ne unește-n simțiri
sub dreapta îngemănare a cerului
unde fără niciun împărat
credem în el
și sângerăm în adevărurile lui
din cuvânt
până la sfârșit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cu toată inima

Își căută gândurile și ele sunt la mine,
i-am simțit golul fiind gata s-o ajut
cu toată inima.

Dorește să se mute cu tot bagajul
pentru totdeauna,
în brațele nopții îi simt chemarea
cu dăruirea umedă de așteptare,
semne se nasc în tot ce se înlănțuie
și peste umăr o să-i fac locul liber.

Dacă din mine irumpe o lumină
și ochii ei mi se așează-n cuvinte,
nu mai rămâne decât iubirea de neînlocuit
ca o frângere împreună a timpului.

În bucuria din care mă răscumpăr,
tandră și fierbinte cu nuri împliniți
străbațe pacea visului și dorință
strălucitoare ca o prințesă de basm.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ochiul magic

Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiți,

voi uita pe unde am fost și dacă am fost
ori am lăsat la alții ce am avut,

mă voi despărți cu totul de trup
chiar și gândurile mă vor părăsi,

o umbră poate să-și aducă aminte
de soare când m-am ascuns,

voi întra într-un labirint fără ieșire
în care și steaua mi se va topi.

Nu voi mai simți nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,

voi iubi altfel decât am știut
fiindcă inimă nu voi avea,

doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.

Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

În vremurile cu nimb pe frunte

În fiecare noapte împlinesc o zi,
nu le mai socotesc numărul,
mi se pare o impietate să mă gândesc
la trecerea lor liberă prin mine
până la un punct sau două ori puncte, puncte.

N-am păcălit în vreun fel destinul
deși aș fi vrut,
când totul mi s-a părut un joc de zaruri
din care puteam ieși câștigător.

În vremurile cu nimb pe frunte
m-am îndrăgostit de o femeie,
am uitat trecutul și am iubit-o,
mi s-au întâmplat ridicări și căderi
dar n-am rămas niciodată-n genunchi
un singur Dumezeu m-a ocrotit
și acela era al meu.

Fiecare împlinire m-a găsit acasă
am îmbătrânit tot așteptând ziua sublimă
nu știam să o scriu cu majuscule
într-un poem fără cuvintele tale
pe o hârtie lăsată după icoana mamei.

Așa că, îmi adun puterile rămase
și le voi zidi în sufletul tău,
să le scrii într-o carte cu poeme
ca să înflorească în gândurile urmașilor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook