
Din vară până-n primăvară
Se stinge vara lent în ploile de toamnă,
Râd strugurii din vii, dar pleacă rândunele
Și-un dor de ducă lin, nostalgic mă îndeamnă
Să zbor hai-hui cu gândul pe firul vieții mele
Să trec prin codrii vechi, agale, cu încetul,
Când frunzele de-aramă foșnesc în blând alint
Și-apoi, cum măiestrit ne-ademenea Poetul,
Spre mândra glăsuire-a pădurii de argint...
Vrăjit de toamnă, văd cum totul parcă joacă
În ampla simfonie de viersuri ori culori...
Cu fulgi de nea zglobii, cristal și promoroacă
Natura-mbracă straiul festiv, de sărbători!
De-acum, Moș Nicolae, Crăciunul trec pe rând,
Cu fast, Revelionul preschimbă anu-n țară,
Iar prin nămeți și geruri ne ispitește-n gând
Ea, calda primăvară, renașterea sprințară...
poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre păduri
- poezii despre gânduri
- poezii despre zăpadă
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre sărbători
- poezii despre struguri
- poezii despre rândunele
Citate similare
Toamnă
A mai trecut o toamnă după toamnă
Și tot așa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi și noapte frunzele căzând.
Prin parc trec pași nepăsători și toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă și-ncă-o toamnă
Deși ninsoare-n barbă aș fi vrut.
Aș vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeași viață nepermis de lungă
Aceeași toamnă fără de sfârșit.
poezie de Mihail Mataringa (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sfârșit, poezii despre parcuri, poezii despre noapte, poezii despre moarte, poezii despre infinit sau poezii despre frunze
Toamnă aurie
Toamnă, toamnă aurie,
Ai adus peste câmpie
Covor de frunze ruginite
Și zile cu ploi cernite.
Toamnă, toamnă aurie,
S-au stors strugurii din vie.
Porumbul s-a recoltat,
Oile trec la iernat.
Toamnă, toamnă aurie,
Tu faci bolta plumburie,
Aduci ploi, aduci răcoare,
Și-n zbor, păsări călătoare.
Toamnă, toamnă aurie
Cu căciulă brumărie,
Ne aduni pe toți în casă,
Pentru iarna friguroasă.
poezie de Dumitru Delcă (7 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zile, poezii despre timp, poezii despre recoltă, poezii despre păsările călătoare, poezii despre păsări sau poezii despre ploaie
Melancolie de toamnă
Iubite, mai trece și-această toamnă,
Trec frunzele din nucul cel bătrân,
Iar sufletu-mi obosit mă îndeamnă
Să zidesc vise ce-n urmă ne rămân.
M-a cuprins melancolia dintr-odată
Privind culorile ce plutesc în vânt,
Nu mi-e bine fără tine niciodată,
Nici bine, mereu cu tine-n gând.
Iubite, iubirea ta n-are-un nume,
Este pustie ca și toamna târzie...
Mi-i gândul să fug departe în lume
Să uit, să mă ascund în poezie...
De sub gene-o lacrimă îmi curge
Și-n ea toamna aievea se-oglindește,
Iar nucul desfrunzit începe-a plânge
Văzând că timpul trece, nu se-oprește.
Iubite, pleacă și această toamnă,
Frunzele-mi sunt așternutul rece,
Ș-un dor cumplit la iubire mă-ndeamnă
Trecând cu tine prin toamna ce trece.
poezie de Camelia Boț (2 octombrie 2020)
Adăugat de Camelia Boț

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre melancolie, poezii despre vânt, poezii despre visare, poezii despre poezie, poezii despre plâns sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Încă o toamnă...
Când viersul toamnei prinde să s-audă
Și vântul scoate frunzele la dans,
Când noaptea stă cu ziua în balans,
Iar vremea se vestește tot mai udă
Când ceasul pierde-o oră din avans
Și plouă ca-ntr-un vis de paparudă,
Amenință cu ghețuri iarna crudă
Ținând natura-ntreagă în suspans...
Atunci, strângând bucatele-n hambare,
Grijind prin preajma casei, ca oricare,
Un gând tulburător te săgetează:
Mai pierzi un an din zestrea moștenită
Și-o lacrimă strivești, abia simțită
Că vara vieții-n timp se depărtează!
sonet de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suspans, poezii despre moștenire sau poezii despre iarnă

Pastel de toamnă
O vară trece în zadar,
Veni-vor zilele mai rele
Și totul pare-a fi contrar
................. voinței mele.
...
În părul meu, de-acum mai rar
În care nu mai sunt inele,
Apar sclipirile de var
.................... prin firicele.
.....
Pe malul mării de cleștar,
Printre nisip și pietricele,
Adie aspru, vânt hoinar,
.............. strivind castele.
.....
Se taie codrii de stejar
Și-n locul lor apar șosele
Iar dealurile iar și iar,
................... sunt golicele.
.......
Privind pe-un cer de nori murdar,
Plecând un stol de rândunele,
O să simțim ceva bizar
...................... și dor de ele.
.......
Mă uit acum, c-un gust amar,
Prin veștedele floricele
Și totul pare-a fi contrar
................. voinței mele.
poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șosele, poezii despre stejari sau poezii despre păr

Zbor. O frunză de toamnă ruginie se naște în primăvară, trece prin vara vieții, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieții și parcă spune: "Ce frumos este să zbori pentru prima și ultima oară!".
Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre zbor
- citate despre toamnă
- citate despre viață
- citate despre primăvară
- citate despre naștere
- citate despre frunze
- citate despre frumusețe
- citate despre copaci

Gânduri în amurg
Trec anii plutind molcomi, ca norii călători
Ce-aduc o zi ploioasă, iar alta însorită,
Prin viața ce se scurge de-acuma liniștită,
Cu nostalgii, necazuri și-arare sărbători...
Ca un magnet m-atrage grădina înflorită,
Amestec anestezic de-arome și culori...
Cu pomii dragi, cu câinii vorbesc, iar uneori
Cu umbre vechi: pierduții, ce-nvie-ntr-o clipită
Sclipiri din vremea dusă le depăn cu migală,
Ca flori de gând alese, presate între file
Herbar ce-mi strânge viața, petală cu petală...
Încerc să scriu, să ferec cu lacăte cuvântul,
Că florile plăpânde trăiesc puține zile
Și de le uit prin ronduri, le risipește vântul!
sonet de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre vorbire sau poezii despre nori

Gânduri în amurg
Trec anii plutind molcom, ca norii călători
Ce-aduc o zi ploioasă, iar alta însorită
Prin viața ce se scurge de-acuma liniștită,
Cu nostalgii, necazuri și-arare sărbători...
Ca un magnet m-atrage grădina înflorită,
Amestec anestezic de-arome și culori...
Cu pomii dragi, cu câinii vorbesc, iar uneori
Cu umbre vechi: pierduții, ce-nvie-ntr-o clipită!
Sclipiri din vremea dusă le depăn cu migală,
Ca flori de gând alese, presate între file -
Herbar ce-mi strânge viața, petală cu petală...
Încerc să scriu, să ferec cu lacăte cuvântul,
Că florile plăpânde trăiesc puține zile
Și de le uit prin ronduri, le risipește vântul!
poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul
Peste iarbă și prin oase
Trec numai lumini de coase
Și prin gene de izvor
Trec numai bărbați de zbor...
Peste fum și nopți de scrum
Trec numai lumini de fum,
Peste trecere de sapă
Trec numai lumini de apă,
Tremurânde, tremurând
Ca lumina de pa gând,
Tremurânde, tremurat
Ca lumina de bărbat...
Și la moară și la plug
Trec numai bărbați de rug...
Și pe zări și pe sub zări
Trec numai bărbați călări,
Și pe mări și pe sub mări
Trec bărbsați de luminări...
Când se crapă noaptea-n două,
Trec numai bărbați de rouă...
Bărbătosul vin e vin
Când bărbatul brea senin
Și la toamnă de bărbat
Cad femei de sărutat
Peste iarbă și prin oase
Trec numai bărbați de coase
Și pe Dunăre de fum,
Trec numai bărbați de drum...
poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre bărbați, poezii despre femei și bărbați, poezii despre sărut sau poezii despre rouă
E toamnă iar în frunze
e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
și în petale de flori
e toamnă în dimineți argintii
în firul de iarbă pârjolit
e toamnă când nu mă știi ce e visul
sau să mai crezi
când ziua parcă e roasă
și cerul coboară pe la amiezi
de simți cum te apasă
te apasă....
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre miezul zilei sau poezii despre dimineață
Melancolie de toamnă
sentimentul meu crește ca o floare
fecundată de fluturi în zări minunate
farmec discret plin de candoare
melancolie topită în zâmbete voalate.
fremătare suavă ca frunza de toamnă
trece prin iubire prin strune de vioară
peste mări necunoscute să zbor mă îndeamnă
cu vise depănate cu pe fuioare de seară.
trec anii prin mine ca ploaia prin răzoare
lasă în ființa mea un cântec duios
alungă regretele dincolo de izvoare
unde sufletul rezonează religios.
romantism solar cu gust de cicoare
mă înalți spre universul melodios.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre zâmbet, poezii despre vioară sau poezii despre seară
Trec și toamna...
dacă trec și toamna asta
iar o toamnă ar sosi,
am deschis demult fereasta,
le primesc și orice-ar fi...
cuibărită e în mine
și pe alții îi așteaptă,
stă la pândă printre rime,
o vom scrie toți odată
dacă trec și toamna asta
chiar de-i vară pe afară,
voi pași în fulgi de iarnă,
iarna rece, solitară
nu mă plâng, nu am regrete,
totul a fost prea frumos,
primăvara, vara, sete,
mi-a adus toamna pe jos
a venit încet, cu timpul,
care nu l-am drămuit,
acum îmi zâmbește chipul,
mi-amintesc cum am iubit
toamnă dulce, dulce toamnă,
doamne, sărut-mâna doamne,
am strâns doruri pentru iarnă
și mă ard ca niște toamne
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate sau poezii despre primăvară
Arpegiu de vară
se răcorește vara în izvoare limpezi
și se strecoară prin susur de argint
soarele încălzește recile lespezi
liniște presară cu stări de alint.
pădurea răsună de cântece repezi
trec și prin mine în șiruri succint
se răcorește vara în izvoare limpezi
și se strecoară prin susur de argint.
greierii în scenă spectaculoși arpezi
acordează viori cu trup de hiacint
departe e iarna cu alai de zăpezi
și timpul vesel are aromă de absint.
se răcorește vara în izvoare limpezi
și se strecoară prin susur de argint.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre greieri, poezii despre argint sau poezii despre Soare

Miroase-a toamnă
Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece și-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".
Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă și-a gogoși
Când cu ghiozdanele în spate
Spre școală trec copii sfioși.
Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deșteptător
În zori de zi nu l-a trezit...
Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele și le-a lungit.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre umor, poezii despre fructe sau poezii despre copaci
De toamnă
Unde-i, toamnă, vara ta, ziua cu miros de nucă,
unde s strugurii de vin, unde-i dorul tău de ducă?
să m-așez în pragul serii descântat de înfrunzire
și să-mi fie dorul iar punte spre copilărie.
Ce frumoasă-mi pari acuma ca și cântecul de nai
ca odihna unui susur de izvor ce curge-n rai
ca o nesfârșită zare dincolo de curcubeu
ca nisipul ce se scurge în clepsidra unui zeu!
Hai și lasă-mi-te, toamnă, tot de vara ta cuprinsă
ca o elegantă doamnă cu țigara ei aprinsă
și te-du, du-te departe, dincolo de nemurire,
numai mie lasă-mi, toamnă, sfânta mea nedumerire!
poezie de Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre odihnă, poezii despre nisip sau poezii despre dor
Toamnă, toamnă, toamnă
Norii iarăși se descarcă
Și acum ca astă vară.
Anotimpul ăsta parcă
A mai fost și-n primăvară.
epigramă de Valentin Groza din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre toamnă, epigrame despre primăvară, epigrame despre nori sau epigrame despre anotimpuri

De toamnă...
Vezi?! Afară plouă... Și e frig... Și plâng
Tremurându-și umbra, frunzele de rug,
Frunzele brumate și trudind de ger,
Într-un dans de ceară pe ascunsul cer.
Plouă mocănește, cu stropi mici și reci,
Spaimă-ntre copacii-ngenuncheați pe veci
Și de remușcare, șoaptele se-adună
Și vuiesc prelegeri... Se întorc spre humă...
Brațele în rugă de gutuie coaptă,
Ca un clopot, încă, plânsul și-l arată.
Timpul, în clepsidră, rostul său își are -
Rod pentru rodirea toamnei următoare...
Trec peste cadavre, printre ramuri frânte...
Vântu-n simfonie, pe acorduri blânde,
Iar îmi cere mâna... Și pe portativ
Notele dansează într-un ritm lasciv...
Ploi bolnăvicioase... Trec copii la școală...
Toamnă... toamna vieții, crudă și amară,
Vin cu scorțișoară, iz de guturai,
Toamna iarăși vine cu al său alai!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dans, poezii despre senzualitate sau poezii despre ritm

Afară-i toamnă ...
Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele își foșnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Și-și pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzișuri moarte.
E timp destul să răsfoiești o carte.
Șuvițele tale roșcat-aurii,
Împrăștie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă și coaptă.
Vântul își drege glasul, ca în șoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanța toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei și noi;
În suflete e primăvară-n doi.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vrăbii, poezii despre vară, poezii despre urechi sau poezii despre porturi

Cad...
Cad stele... Buze de ametist
Sângerează petale de vis.
Cu tălpile goale,
Calc pe mormântul de umbre.
Mă doare tăcerea...
Și întunericul, când pe rând,
Se surupă,
În lumea impură și râncedă.
Mortea lor devine o luptă.
Ca niște eroi înveșmântați
Cu zale de aur și de cuvânt,
Se întorc spre pământ.
Cad frunzele - poeme chihlimbării
Și călimara e goală.
Doar gândurile foșnesc
La fereastra pe care
Ploile le-au lăsat întâia cărare.
Cad stele... și frunze... și ploi...
În inimă s-a strâns mâlul durerilor...
Este toamnă!
Poate ultima toamnă din noi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre tăcere, poezii despre inimă sau poezii despre eroism
Dorințe de toamnă
lasă-mi toamnă strugurii dulci
și arome de castane coapte
lasă-mi florile în văi și lunci
nori ruginii se strecoară în șoapte.
lasă-mi toamnă frunzele verzi
în codri ce adăpostesc atâtea basme
te-ai legat de mine ca să nu te pierzi
prin lumea înțesată cu marasme.
lasă-mi toamnă iubirea mireană
visul cu care pot zbura la stele
lasă-mi cântecul viu de soprană
să se cuibărească în gândurile mele.
lasă-mi lumina să mă mai iubească
soarele iubirii în mine să crească.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde