Orânduire

Orânduire
Ai petrecut la genunchiul pământului să vezi de-i templul gol sau plin,
cât untdelemn a ars în candela vegherii cu senin, cât s-a prelins în pelin?
Ai zăbovit pe ştiuletele îngălbenit de ploi,
despăturind orele în foi subţiri, în nevoi?
L-ai curăţat de răni, de asperităţi ca pe alesele vase,
l-ai hrănit cu anafură, cu tăciuni?
S-a statornicit dorul în oase?
Din colţul neîmbrăţişat de vizite împărăteşti,
din împingeri peste largul zării,
privirile arse se prăvăleau peste tractoare, caleşti.
Arau depărtarea pe câmpuri înnămolite, domneşti.
Salutul vieţii porţiona cuprinsul: de-o parte înfloritul, de alta ninsul.
Se deschideau obloane, se-nchideau tăpşanuri în treieratul inimii la foc încins.
Pământul străbătut de asinul înconjurat de heruvimi a separat orânduirea de neorânduire...
Ce e-n fire? Cum se-mpărtăşeşte timpul cu iubire? (26 ianuarie 2018)-Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul ploii

Colindul ploii
Leru-i ler, pecete sfântă,
îngerii din ceruri cântă,
Stau de strajă la hotare
Tremură şi câmp şi zare.
Leru-i ler, mir de lumină,
Tu ne ţii, Doamne, de mână,
Ne ridici dintre ruine,
Cu braţe de doruri pline.
Ne dai pită, ne dai sare,
Ardem ca o lumânare,
Pe genunchi ne pui cetate.
Scrii în noi cu bunătate.
Blânde Tată, cu iubire,
Ne salţi zilnic peste fire,
Stăm în palma de rodiri,
Şi gustăm din Fericiri.
Leru-i ler, de sărbători,
Sufletul miroase a flori.
(12-13 oct. 2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (12 octombrie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar divin

Ninge... fluturi de mătase
Mi-au intrat în ochi şi-n oase,
Se preumblă peste râu,
Şi în sus şi până-n brâu,
Ninge-n aşteptare mută,
Dorul în priviri s-ascută,
Mă împinge peste oră
În perdea multicoloră,
Printre arme cereşti, steme,
N-am de ce a mă mai teme.
În războiul nevăzut,
Domnul care e mereu tăcut,
Ne ridică-n palma Sa,
Atingeri de catifea,
Dăruindu-ne deplin
Dragostea, raiul divin,
Pun capul pe pieptul Său.
Mă iubeşte Dumnezeu.

poezie de Iulia Dragomir (9 ianuarie 2024)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privire

Dintr-o străveche lume ce mă umple cu priviri de vis,
Zăresc lunatice izvoare despletite-n scris,
Iau din strâmtori şi din zigzagul apelor năvodul,
În suflet creşte făr' de-oprelişti sărutarea vieţii, rodul.
Aveai trei case şi erai înconjurat de iele,
Îţi fluierau în coastă pribegiri rebele,
Mă apărai cu glas şi scut de heruvim,
În inima Lui Dumnezeu ne întâlnim,
căci ce-i născut în har şi dar divin,
Rămâne-n lumea dragostei deplin.(17.06.2022-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decantare

Între vremea când spărgeam în luceferi privirea stelară
şi timpul scufundării în starea de a fi,
m-au încercuit răspunsurile legănate de lună,
nevoia de a fi iubită, de a iubi.
Traversând solstiţii, pe braţe cu gândurile
care atârnă cât singurătatea tranşării zilei de bezmetica beznă,
timpul, pe scara morilor, cu diferite nuanţe, sună.
Îmi simt pulsul tronând la încheietură,
ca ţărmul atins de mare.
Sufletul îşi deschide aripile gata de alipirile
ce răstoarnă în cântece privirile scânteietoare.(6.05.2022-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (6 mai 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela

Dintre toate ferestrele, cel mai mult îmi place
să deschid ochii spre sufletul nucetului
în care se oxigenează orânduirile basmelor.
Dintre toate zidurile, cel mai mult îmi place
să mă las înţărmurită de zidul intimităţii
care păstreză între parfumuri
descoperirea magnoliilor crescute înlăuntru.
E un acord tacit între tei şi pământ,
să înflorească pe aleea poemelor.
Dintre toate arderile,
cel mai mult mă încălzeşte jarul iubirii.
Scânteiază din tălpi până dincolo de moarte.
Mă mişcă după lumina din călcâiul timpului.
Mă aprinde candelă în căminul vieţii!

Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (8 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindire

Măi, bădie, ochii mei,
fu o zi, floare de tei,
stam în vară, căprioară,
cu privirea, Mărioară,
ce îşi scălda în oglindă,
dorul mut, blocat în tindă.
Albă ca o porunbiţă
cu vise de copiliţă,
am lăsat în prag de zi,
albastrul din ciocârlii,
din care-mi facusem ceas,
pentru lumea de sub pas.
Măi, bădie, de pe mal,
în tăcere e un cal,
ce nechează cu tărie,
saltă peste gropi o mie,
să doboare în mişcare,
povara de pe spinare.
Am visat într-o vâltoare,
că te-nconjurase, boare,
ce sădiseşi în lut moale,
să te prindă de la poale,
să te ia pe cale deasă,
poteca să o tot ţeasă,
punte până la străbuni,
cu viaţa să o-ncununi.
De aici, din înserare,
nu aud ce este-n zare,
M-am suit pe o ivire,
parcă-s dincolo de fire,
te-am lăsat să joci în stei,
ce ţi-e drag, în cort să iei,
căci ce este pe pământ,
se naşte din sfânt Cuvânt.
De e viaţa-n plan divin,
Aerul miroase a crin.(12.11.2023-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (12 noiembrie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmărginire

Cu fiecare gură de aer, se vindecă înaltul de craterul căscat crud
în faţa braţelor deschise larg, lăsate să alunece uneori peste verdele gândului.
Cu fiecare atingere a vieţii, înfloreşte lavanda pistruiată de raze pe câmpul zilelor,
se vindecă de plictiseală cupa de rugăciune a pământului.
Cu fiecare privire lipită de suflet, se nasc în burta vremii diamante,
numai bune de prins la cerceii amintirii.
Nu-ţi fie teamă! De sus se ordonează întrepătrunderea esenţelor,
trasează continuu dorul cerului.
Cu un compas magic, se vindecă cercul de cub pe tabla tentaţiilor.
E loc în sertarul inimii de ape şi munţi, de văi şi păduri,
îşi găsesc funcţia pietrele ce atârnă tăcute pe cale, cascadele năvalnice.
Legate cu fundă, nasc universul în care se frăgezeşte aluatul tainelor.
Cu fiecare adunare, se radicalizează prezenţa în statornicia inimii.
Mă vindec de unghiuri, te vindeci de algoritmi, ne îmbolnăvim de margine,
îndrăgostiţii veşnici ai dezmărginirii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotărnicie

Să îngrămădesc în sunete lumina decantată-n palme,
ca ofrandă vie dată lumii,
am cântărit în zi, în noapte cu tumultul lunii,
de folos cântării stelelor să fie.
În balans, m-am hrănit cu strugurii pleznind a vin din vie, am tăcut.
Din vuietele line, cu toată neorânduiala,
pod peste cutremurate neputinţe am făcut.
Atârnă de un fir de vânt, împinsul zilelor în liturghie?
Când din stânga, când din dreapta,
chemarea naosului, huuii, cum adie!
Cât poate sufletul, în pana aripii, dulcea apăsare a oblăduirii să ţină?
Cupa pătimirii, de tină şi icoane e plină.
Hotărnicesc de capul meu înţelesul aşezării sfinte?
Trimit indicii cei dragi din morminte...
La ce te-nchini entuziast, curat?
Auzi? Clopotul de adunare în adâncuri a strigat. (3 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (3 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Am sorbit nectarul ca pe o bărdacă de apă în canicula alergării dintr-o parte în alta a spaţiului.
M-am aşezat la torsul orelor, vrăbie în cuibul său de paie, construit la streaşina viselor,
sondând din priviri posibilitatea înălţării la hrana cerului.
Nu am călătorit departe de cercul inimii,
m-am rotit între aceleaşi coordonate de activat lumina din spatele pleoapelor.
Am ascultat glasul de odihnă al vacanţei.
Spicele gândurilor se legănau a zâmbi,
Picurând dulce, cu ochi de înger, năduful pământului între noapte, zi:
Îmi eşti ca ploaia, ca pâinea caldă,
câmp înverzit cu berze albe,
biblie de care nu te poţi lipsi.
Mă legi de Dumnezeu, tu, bucuria vieţii!
Cât te pot iubi! (6 august 2019)

poezie de Iulia Dragomir (6 august 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de înalt

Îmi place teribil, lumină,
când ochii-ţi râd în latente dorinţe
vizitând aprig cele mai ascunse cotloane ale vortexului
în care se vindecă rănile cocorilor.
Îmi place când ghicesc în colţul buzelor rădăcina pasiunii
pentru ritmul mugurilor îndrăgostiţi de rodiri.
Se aprinde chibritul viiturii
când zâmbetul zilei sărută flămând, primăvăratic cireaşa căutării.
Mă preling din privirea adunată în zenitul viorelelor
în strugurii pleznind de zeama viselor.
Mă bucur de chipul anotimpului în care surâde viaţa.
Beau cu nesaţ strălucirea.
Se împreună hulpav buzele petalelor în picanteria vremii.
Din inima anotimpurilor, mă petrec cu voia cerului.
Ce privilegiu pentru dorul de înalt! (11. mai 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (11 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

10

Florile vorbesc.
Se aşază în palma primăverii
să îşi dăruiască inima.
De atâta dragoste, nu pot altfel.
Îşi deschid petalele răspândind parfumul.
Pernele vorbesc.
Aşezarea şi plinul le trădează povara dulce a trupului
care a zăbovit preţ de o mirare
în chemarea sângelui.
Timpul vorbeşte.
Se spaţializează în esenţe visul primăverii.(14.03.2023)

poezie de Iulia Dragomir (14 martie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul

Doar aşa am simţit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinţei în verde,
prin îmbrăţişarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foşnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesaţiul respiraţiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variaţia gradelor
M-am înfăşurat în scoarţa brăzdată de vremuri,
să ricoşeze în pustiu iuţimea aprinderii.
Cu cât creştea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături suliţe albe,
clătintând din temelii lumina şi întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renaşteri rodul vieţii.
Lăuntrul primeşte în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

La răscrucea violacee a viaductelor cosmosului în care m-a trimis drumul,
natural ca mersul cerbilor în pădure,
am coborât, broască ţestoasă de 108 de ani, în valea mieilor.
Le auzi glasul? Înaintez...
Iarba înrourată se înalţă, se pliază cuminţică sub tălpile goale ale luminii,
străbătându-şi fiecare încheietură, pentru saltul în cuprinsul experienţei.
Ţintuită în pământul reavăn de inspiraţie, călătoresc pe traiectoria vieţii.
Încet, încet, firele desprinse de sensuri,
în plină adulmecare de pace, îşi dezmorţesc cumpănirea.
Ai vrea să te mint, câmpie crescută în degetul clipelor?
S-au tocit unghiile de aerul retragerii în poiana neatinsă de ciute.
Din mine însămi, în mine însămi, fac pod, mă traversez,
dincolo de turnul săpat în piatră peste împotmoliri şi nuferii de neînvins ai anilor.
Binecuvântare
Mă iau în brate şi mă ridic până la desprinderea din atârnările sinelui.
Îmi pun în faţă momentele din care a crescut sufletul cu înfloriri ochioase de apropiere,
cu săgetări de lumină dintr-o margine în alta a cutreierării aceluiaşi tărâm.
Le fac nod de ridicat la vedere, trag de imagini ca de filmul răpirilor în Serai.
De neasemuit cum se derulează biruitor
peste scăldatul cu stoicism în curiozităţile ambientului!
Mă iau de o mână şi mă aduc faţă în faţă cu decantările anotimpului. Hai, sus!
Din lăuntru în lăuntru, se trece prin filtrul văzduhului.
În smerenie, se recapătă scaunul de odihnă pentru fertilizarea inimii.
Binecuvântez cufundarea în adevărul vieţii din orice înclinaţie a genelor!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu cheltuieşti bani cu florile la cununia fiicei tale, spuse fata bătrână. Îţi dăruiesc glastra pe care-o vezi în fereastră. Tulpina e încărcată de flori. E din răsadul pe care mi l-ai dat în ziua când m-am logodit. Peste un an, pe vremea aceea, urma să-mi fac din florile lui cununa de mireasă. Dar această clipă nu s-a mai ivit. Ochii care aveau să mă călăuzească în largul vieţii mi-au secat de plâns şi s-au stins pentru totdeauna. Logodnicul meu se odihneşte în fundul apelor. Floarea a crescut şi eu am îmbătrânit. Dar răsadul pe care mi l-ai dăruit atunci tot mai poate fi bun la ceva. Din florile lui vom împleti cununa care va împodobi fruntea copilei tale.

Hans Christian Andersen în Povestea unui gât de sticlă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slăbit de dorul meu...

Slăbit de dorul meu,
Îmi cânt a ta iubire,
inelară...
peste care, cineva
a aşezat, cu luare-aminte
o eşarfă în plin senin
pentru un val
de timpuri...

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire pasăre de foc

Iubire, pasăre de foc,
Potcoavă cu noroc,
În suflet mi te-ai cuibărit,
Dar l-ai pârjolit,
L-ai inundat cu gustul cărnii tale fugare,
Apoi l-ai părăsit.
Iubire, din penele tale pierdute,
Pentru eternitate,
O mulţime am păstrat,
Ca pe-o virtute.

poezie de Valeria Mahok (19 noiembrie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul gândului

Nu ştiu dacă-i urare, blestem sau binecuvântare
ce caută aerul să cuprindă între respiraţii
când bate câmpia coaptă de perdeaua anilor
cu lancea pregătită de spintecări,
ca trenul în tunel, deraiat, avariat, accelerat,
năpustindu-se pe dealuri, pe văi,
piston peste timpuri.
Strigă în piatra timpanului din toate clipele:
Taci ca noaptea şi totuşi mă inunzi,
lacrimă de izvorât devenirea la masa cerului întru voioşia crestei.
Ia voalul cântului,
să se umple rotunjimea saltului de chemarea sâmburilor
să calci aerul precum apa,
să-ţi desfac aripile pentru zbor! (15.04.2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (15 aprilie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Două cuvinte cât o mie de ceasuri se prelingeau în atingeri diafane
până la marginea curcubeului.
Două cuvinte cât sufletul poemelor se azvârleau cascadă din vârful trăirii,
trambulină de adâncit în continente degetele urmelor.
Două cuvinte cât stelele strălucinde
se rostogoleau pe calea flămândă de lună.
Se dezbrăcau de umbre, torţe de sădit la uşa pieptului,
modelând în ispitire pereţii gândurilor.
Două cuvinte cât spiritul naturii mişcă între buze aerul universului.
În şi dincolo de auz, îşi lămuresc conturul între bătăile inimii. (2.07.2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (2 iulie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a tine

Miroase a tine
Recunosc tăcerea aceasta.
Miroase a tulburare, undeva între rugăciune şi parfum de femeie.
Are o uşă lemnoasă şi-o cheie.
S-a lipit de fundul pământului să nu i se audă pasul.
Şi... lucru curios! Îi aud glasul!
Miroase a lună sărutată de pe muntele vestit, a repetiţie în valsul sorocit.
O văd prin geamul vremii cum îşi mută în copaci privirea.
E în natura ei s-adulmece zidirea.
Are un tulnic ce-şi ridică între dealuri gâtul alungit.
Dintre talazuri şi pontoane, cu privirea fixă, s-a ivit.
E grijă pentru timpul nevoit să treacă prin tunel, pusă la urechea verii cercel.
Miroase a dor de împăcare cu sine. Veghează. Uită-te la ea bine! Miroase a tine! (23 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (23 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtarea

Spaţiul va mări distanţa dintre noi,
Vremea va aduce zăpezi şi ploi,
Va ninge cu tăceri şi gânduri noi,
Vom plânge pe dinăuntru, amândoi.

Timpul va aştepta cuminte
Iubirea fără jurăminte,
Să ne aducă aminte,
De sentimente neîmpărtăşite.

Inimile noastre nu se vor consola,
Peste tot se vor căuta,
Tristeţea se va instala tăcută,
Privirea va deveni mută.

Să nu lăsăm depărtarea,
Să ne alunge fericirea!
Mai bine inimile pline de iubire,
Să le schimbăm între noi, cu dăruire!

Eu voi avea grijă de inima ta,
Tu vei avea grijă de inima mea,
Timpul şi spaţiul nu ne vor mai durea,
Răpusă de dragostea noastră, se va micşora, depărtarea.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!