Privire

Dintr-o străveche lume ce mă umple cu priviri de vis,
Zăresc lunatice izvoare despletite-n scris,
Iau din strâmtori şi din zigzagul apelor năvodul,
În suflet creşte făr' de-oprelişti sărutarea vieţii, rodul.
Aveai trei case şi erai înconjurat de iele,
Îţi fluierau în coastă pribegiri rebele,
Mă apărai cu glas şi scut de heruvim,
În inima Lui Dumnezeu ne întâlnim,
căci ce-i născut în har şi dar divin,
Rămâne-n lumea dragostei deplin.(17.06.2022-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar divin

Ninge... fluturi de mătase
Mi-au intrat în ochi şi-n oase,
Se preumblă peste râu,
Şi în sus şi până-n brâu,
Ninge-n aşteptare mută,
Dorul în priviri s-ascută,
Mă împinge peste oră
În perdea multicoloră,
Printre arme cereşti, steme,
N-am de ce a mă mai teme.
În războiul nevăzut,
Domnul care e mereu tăcut,
Ne ridică-n palma Sa,
Atingeri de catifea,
Dăruindu-ne deplin
Dragostea, raiul divin,
Pun capul pe pieptul Său.
Mă iubeşte Dumnezeu.

poezie de Iulia Dragomir (9 ianuarie 2024)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decantare

Între vremea când spărgeam în luceferi privirea stelară
şi timpul scufundării în starea de a fi,
m-au încercuit răspunsurile legănate de lună,
nevoia de a fi iubită, de a iubi.
Traversând solstiţii, pe braţe cu gândurile
care atârnă cât singurătatea tranşării zilei de bezmetica beznă,
timpul, pe scara morilor, cu diferite nuanţe, sună.
Îmi simt pulsul tronând la încheietură,
ca ţărmul atins de mare.
Sufletul îşi deschide aripile gata de alipirile
ce răstoarnă în cântece privirile scânteietoare.(6.05.2022-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (6 mai 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul

Doar aşa am simţit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinţei în verde,
prin îmbrăţişarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foşnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesaţiul respiraţiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variaţia gradelor
M-am înfăşurat în scoarţa brăzdată de vremuri,
să ricoşeze în pustiu iuţimea aprinderii.
Cu cât creştea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături suliţe albe,
clătintând din temelii lumina şi întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renaşteri rodul vieţii.
Lăuntrul primeşte în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercare

Deodată, enigmatică, în luna plină,
metamorfoza se agaţă de-amurgire,
portocalie, de dincolo de colină,
Din rar în des, o simt în prelungire.
Şi noaptea cade în memento mori,
Un carpe diem mă străbate, dramaturg,
Din soarele ce-i strecurat cu norii,
Ud margaretele la geamul rece, murg.
În infinitul meu cel verde şi bizar,
Printre cuvinte şi priviri, tresar.
În toate, Dumnezeu veghează din amnar,
Cu focul din iubirea milenară.
Rămân cu El, aşa îmi este vară.

poezie de Iulia Dragomir (7 mai 2024)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela

Dintre toate ferestrele, cel mai mult îmi place
să deschid ochii spre sufletul nucetului
în care se oxigenează orânduirile basmelor.
Dintre toate zidurile, cel mai mult îmi place
să mă las înţărmurită de zidul intimităţii
care păstreză între parfumuri
descoperirea magnoliilor crescute înlăuntru.
E un acord tacit între tei şi pământ,
să înflorească pe aleea poemelor.
Dintre toate arderile,
cel mai mult mă încălzeşte jarul iubirii.
Scânteiază din tălpi până dincolo de moarte.
Mă mişcă după lumina din călcâiul timpului.
Mă aprinde candelă în căminul vieţii!

Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (8 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindire

Măi, bădie, ochii mei,
fu o zi, floare de tei,
stam în vară, căprioară,
cu privirea, Mărioară,
ce îşi scălda în oglindă,
dorul mut, blocat în tindă.
Albă ca o porunbiţă
cu vise de copiliţă,
am lăsat în prag de zi,
albastrul din ciocârlii,
din care-mi facusem ceas,
pentru lumea de sub pas.
Măi, bădie, de pe mal,
în tăcere e un cal,
ce nechează cu tărie,
saltă peste gropi o mie,
să doboare în mişcare,
povara de pe spinare.
Am visat într-o vâltoare,
că te-nconjurase, boare,
ce sădiseşi în lut moale,
să te prindă de la poale,
să te ia pe cale deasă,
poteca să o tot ţeasă,
punte până la străbuni,
cu viaţa să o-ncununi.
De aici, din înserare,
nu aud ce este-n zare,
M-am suit pe o ivire,
parcă-s dincolo de fire,
te-am lăsat să joci în stei,
ce ţi-e drag, în cort să iei,
căci ce este pe pământ,
se naşte din sfânt Cuvânt.
De e viaţa-n plan divin,
Aerul miroase a crin.(12.11.2023-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (12 noiembrie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Ca trasă de o baghetă magică, memoria, amazoana mitologiei stărilor,
călătoreşte pe amprenta ochiului lăuntric.
Urcă şi coboară pe textura fină a aniversărilor pragului de trecut în partea ruptă de lume,
de la şase înspre multiplu de miracol.
Mm! E un miros de neconfundat pentru respiraţia gândului!
Miroase a sufletul casei.
S-a îmbăiat călcâiul lui Ahile în tumultul clipelor.
Fotografiez încăperile în care vibrează pereţii de parcă s-ar întrece zeii sunetelor în transcendenţe.
Intonează curgerea în cascadă a cufundării în viaţă.
Şşş! Plutesc între punctele cardinale,
călăuze pentru cunoaşterea spaţiului.
Descopăr mersul pe ani din buricul privirii
spre buricul prezenţei. ( Iulia Dragomir )

poezie de Iulia Dragomir (22 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul gândului

Nu ştiu dacă-i urare, blestem sau binecuvântare
ce caută aerul să cuprindă între respiraţii
când bate câmpia coaptă de perdeaua anilor
cu lancea pregătită de spintecări,
ca trenul în tunel, deraiat, avariat, accelerat,
năpustindu-se pe dealuri, pe văi,
piston peste timpuri.
Strigă în piatra timpanului din toate clipele:
Taci ca noaptea şi totuşi mă inunzi,
lacrimă de izvorât devenirea la masa cerului întru voioşia crestei.
Ia voalul cântului,
să se umple rotunjimea saltului de chemarea sâmburilor
să calci aerul precum apa,
să-ţi desfac aripile pentru zbor! (15.04.2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (15 aprilie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orânduire

Orânduire
Ai petrecut la genunchiul pământului să vezi de-i templul gol sau plin,
cât untdelemn a ars în candela vegherii cu senin, cât s-a prelins în pelin?
Ai zăbovit pe ştiuletele îngălbenit de ploi,
despăturind orele în foi subţiri, în nevoi?
L-ai curăţat de răni, de asperităţi ca pe alesele vase,
l-ai hrănit cu anafură, cu tăciuni?
S-a statornicit dorul în oase?
Din colţul neîmbrăţişat de vizite împărăteşti,
din împingeri peste largul zării,
privirile arse se prăvăleau peste tractoare, caleşti.
Arau depărtarea pe câmpuri înnămolite, domneşti.
Salutul vieţii porţiona cuprinsul: de-o parte înfloritul, de alta ninsul.
Se deschideau obloane, se-nchideau tăpşanuri în treieratul inimii la foc încins.
Pământul străbătut de asinul înconjurat de heruvimi a separat orânduirea de neorânduire...
Ce e-n fire? Cum se-mpărtăşeşte timpul cu iubire? (26 ianuarie 2018)-Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Am sorbit nectarul ca pe o bărdacă de apă în canicula alergării dintr-o parte în alta a spaţiului.
M-am aşezat la torsul orelor, vrăbie în cuibul său de paie, construit la streaşina viselor,
sondând din priviri posibilitatea înălţării la hrana cerului.
Nu am călătorit departe de cercul inimii,
m-am rotit între aceleaşi coordonate de activat lumina din spatele pleoapelor.
Am ascultat glasul de odihnă al vacanţei.
Spicele gândurilor se legănau a zâmbi,
Picurând dulce, cu ochi de înger, năduful pământului între noapte, zi:
Îmi eşti ca ploaia, ca pâinea caldă,
câmp înverzit cu berze albe,
biblie de care nu te poţi lipsi.
Mă legi de Dumnezeu, tu, bucuria vieţii!
Cât te pot iubi! (6 august 2019)

poezie de Iulia Dragomir (6 august 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Am fost fericită când între umbră şi lucire zâmbeai,
când cu dorul mă sărutai.
Petreceai în bucurie cu palmele spaţiul însămânţat de magie.
Amprentam cu dragostea pereţii şi ploaia, se sacraliza şi odaia.
Erai viu, eram vie.
De pe chipul tău, coborau în suflet aripi de înălţat clipele la nemărginire.
Te priveam cu ochi de lumină în fire şi dincolo de fire.
şi mi te topeai pe buze, te cutreieram pe orice colină, zidire,
să te beau necontenit cu gândul.
În poezie, eram deplină.
Am fost fericită la cufundatul în priviri, alipire dintr-o căutare,
scânteie la călcâiul de cer şi de sare,
când căpătaseră graiul cel mai dorit pentru indescriptibila stare.
Îmi scriai cu inima şi traduceam în tezaur chemările înstelării.
Ai venit la duşul mării
să mă inunzi de tine, înfiorare,
să mă cuprinzi înflorată, bronzată de dor şi de soare, nedespărţită visare.
Am fost fericită când în mijlocul mulţimii, oriunde,
te vedeam doar pe tine,
când minutele erau şi goale şi pline,
când tăcerea era drum şi zăvor,
când urcam către cer cu o stea, pe un nor,
când eram şi torent şi izvor,
când te-am scris cu mine însămi într-o mie de feluri.
În cântec te pictez,
să mă descoperi, să te creezi,
să te apropii, să te păstrez,
să trăiesc, să trăieşti.
Am fost şi sunt fericită că eşti.(11.08.2022)

poezie de Iulia Dragomir din Literatura de azi (11 august 2022)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem REM-ul, lumea noastră e o ficţiune, suntem eroi de hârtie şi ne-am născut în inima şi creierul şi mintea lui, pe care eu l-am văzut. Că poate până şi el, în lumea lui, nu este decât un produs al unei minţi mult mai vaste, din altă lume. Şi el caută cu înfrigurare o Intrare către acea lume superioară, căci visul nostru al tuturor este să ne întâlnim Creatorul, să privim în ochi fiinţa care ne-a dat viaţă.

Mircea Cărtărescu în REM
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă bărbatului

Bărbate, te-ai dus aseară
După pâine şi-ai venit...
Aveai capul mult mai mare,
Erai murdar şi ameţit.

Eu te-am văut de la fereastră,
Iar câinii te lingeau vârtos,
Oh, aveai lumea la picioare!
Doar tu erai cu susu-n jos.

Şi prin ogradă dai rateuri,
Că bormaşină de-ai fi fost,
Tot nu loveai cu stângu-n dreptu...
Dar erai beat, bolând şi prost...

Şi totuşi, faci şi tu un bine,
Căci la boboci dai de mâncare...
Bărbate, nu ţi-ar fi ruşine?!
Nu mai ai bani în buzunare!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragomir

ce frumoasă
ea pe stradă trecea
cu telefonul aprope lipit
de ureche vorbind
despre soţul ei dragomir
cu o prietenă
din sicilia - de
sigur
era prea tânără ca să spargă bărbaţi (?!) prea
tânără
să-l aibă de soţ
pe brunetul în toate, drago
mir, să abă
sicilii extinse sub săni
totuşi
vorbea prea frumos în sârbeşte
despre soţul ei dragomir
mort
ţintă pe podul din beograd
sub umbra
unor avioane sau tei
fără floare
din forţele nato

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcuş

Ca o compensare pentru spaţiul neacoperit de pulberea milenară,
muţi pasul pe sârma întinsă de tălpile încercate de mers.
Din carnea clipelor frăgezite de vers,
frămânţi aluatul pentru viaţa solară.
Ca o compensare pentru gama minoră
a încercănatelor desfrunziri,
culegi cireşe din pomii cu rădăcini în negrăite cinstiri.
Tălmaci pentru limbajul răsfirat în strigătul mut,
te trec prin poarta raiului ca printr-un sărut,
căci dragostea acoperă mulţime de cărări.
Cu Dumnezeu se urcă-n suflet chiar şi prin căderi.

poezie de Iulia Dragomir din Confluenţe literare (26 mai 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea, logos sfânt

De-ţi este bine,
nici nu mai contează
în ce cochilii se strecoară luna
să soarbă dintre ierburi seva dulce,
Ia din tăcere cetera, gorduna,
şi lasă capu-n iasomie să se culce!
De-ţi este bine,
stai în luntrea sufletului, leagăn sfânt,
cu flori de măr şoptindu-ţi despre vreme,
culege bucuriile din cer, de pe pământ,
Ia ce-i mai bun din viaţă, nu te teme!
De-ţi este bine, binele se-mparte
cu-ntreaga fire, logosul cerat,
sunt zâmbetul ce se aşterne, alfabet înaripat,
cu inima îţi scriu din ochi poemul,
care-n povestea vieţii te-a-ntrupat.

poezie de Iulia Dragomir (27 martie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul ploii

Colindul ploii
Leru-i ler, pecete sfântă,
îngerii din ceruri cântă,
Stau de strajă la hotare
Tremură şi câmp şi zare.
Leru-i ler, mir de lumină,
Tu ne ţii, Doamne, de mână,
Ne ridici dintre ruine,
Cu braţe de doruri pline.
Ne dai pită, ne dai sare,
Ardem ca o lumânare,
Pe genunchi ne pui cetate.
Scrii în noi cu bunătate.
Blânde Tată, cu iubire,
Ne salţi zilnic peste fire,
Stăm în palma de rodiri,
Şi gustăm din Fericiri.
Leru-i ler, de sărbători,
Sufletul miroase a flori.
(12-13 oct. 2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (12 octombrie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul Dragostei

Podul Dragostei divine
Peste hăul mare, întins,
Din slăvile sfinte senine
A ajuns şi pân-la mine,
Din cerul cel necuprins.

Dacă păcatul cel greu,
El prăpastie-a produs
Prin sinistru-i apogeu,
Între om şi Dumnezeu
Podul vieţii, a fost pus.

Cel mai sfânt material
Pus la buna Lui zidire,
Dar a fost, dar ideal,
La Golgota... triumfal
Din Tatăl, a Lui mărire.

Din El Însuşi, S-a luat,
Şi-ntr-o lume pârjolită
De blestemul în păcat
Cu spini fiind încoronat
Cale-a fost bătătorită.

Marea Sa bună voinţă
Din planul de mântuire
Prin marea făgăduinţă,
S-a văzut cu prisosinţă
Prin cereasca-I umilire.

Al Său propriu caracter,
Propriul Său corp divin,
Au venit de sus din cer
De-al dărâma pe Lucifer
Şi-a face podul deplin.

Fiind clădit cu măiestrie,
Îmbrăcând umanitatea,
Piatra-n cap de temelie
În prea sfânta armonie
N-a pierdut Divinitatea.

Şi-astfel podul construit
A ţinut, nu s-a dărâmat,
Fiind pe Dragoste clădit
Omul spre-a fi mântuit,
El prin vremi, a rezistat.

Oricine pe el va merge,
Orice suflet, ce-i trudit,
Liber fiind... de a alege
În Dragoste va-nţelege
Cât de mult a fost iubit.

Lumea, o, atât de mult
Iubită-i de Dumnezeu,
Şi pe pod, cei ce ascult
Liberi de-al lumii tumult,
Înspre cer, urcă mereu.

poezie de Flavius Laurian Duverna din Dor de veşnicii (2 februarie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aranjasem totul, să fie special
În încercarea mea, dar totul a părut în zadar,
Erai specială, parcă desprinsă din poveste
Parcă erai, dar astăzi nimic nu mai este.

catren de Dragomir Mihai-Viorel (6 martie 2013)
Adăugat de Dragomir Mihai-Viorel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea întâlnirii

A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mişcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îţi găseşti echilibrul, ţi-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârşit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările naşterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de paşi,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit aşteptările albului,
s-au înălţat curcubee la straja anotimpurilor.
Cu nevoinţă şi acceptare, într-un torent puternic şi lucrător,
ne descoperim în dezlănţuirea căutării înlăuntru.
A fost o minune că ne-am întâlnit, poezie!
Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!