Confesiune
Două cuvinte cât o mie de ceasuri se prelingeau în atingeri diafane
până la marginea curcubeului.
Două cuvinte cât sufletul poemelor se azvârleau cascadă din vârful trăirii,
trambulină de adâncit în continente degetele urmelor.
Două cuvinte cât stelele strălucinde
se rostogoleau pe calea flămândă de lună.
Se dezbrăcau de umbre, torțe de sădit la ușa pieptului,
modelând în ispitire pereții gândurilor.
Două cuvinte cât spiritul naturii mișcă între buze aerul universului.
În și dincolo de auz, își lămuresc conturul între bătăile inimii. (2.07.2020-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (2 iulie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre puls
- poezii despre poezie
- poezii despre natură
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre degete
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.