Frica de frică

ieri şi mâine sunt în strai de nălucă,
plutim pe o clipă perpetuă
plătindu-ne timpului viaţa

ci totuşi este viitor
când clepsidra va avea sus oază
ci totuşi este trecut,
năruirea nisipului dedesubt şi cântec de lebădă

pe tine te ştiu din locuirea în frunză...
o, ce linişte-mi tace
în cauterizarea şoaptelor ce nu se poate face...!

nu mă lumeşte nimic
de miezul din ou stă să iasă
un ţărm de-ntuneric extirpând din sânge
sub lumina de nuntă crăiasă

tremur în haine a frică de frică,
îmbrac des grozăvii
un infern de cuvinte aşteaptă la poarta raiului
îngerul fusese înjunghiat în călcâi şi va muri dintre oameni
tu îţi cauţi de întrebări
în spinarea lor l-ai aşezat pe Dumnezeu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge surd

zaharul nopţii interogând surd de sânge
spre tine nu ştiu pe unde a mai scoate cămaşa întrebării
rana venea dedesubt
alcoolul era la juma de preţ jumătatea de eternitate
icoana avea chipul întors către asemănarea
celeilalte jumătăţi

în jumătatea dinspre tine a gurii mi-am aşezat carnea
să o pot striga pe nume de frunză
tu să intri în dărăpănătura aceea, locuindu-te Dumnezeu
în crepuscul de lumânare feroce
ruina să se şteargă la gură de cuvânt

moartea naşte

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Rikky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Microbezne

galopul încetinea înspre eternitate
nu ne era frică de mere
nici de mormântul dedesubt
ştii bine că astăzi ori mâine-i cufund
în sincerul ieri, năpădit
de iarbă şi lacrimă-n prund
de fiinţă...

vădit,
nu ne e timp de ştiinţă,
parcă toate-s cu dracii în sus
şi-n pom de-ntuneric, sădit...

miezuri nu-s
în lumină de mit
şi în poame

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cerul ca spinarea de lacherde

Sub cerul ca spinarea de lacherde
Lumina e puţină, nefirească
Şi ploi ne sting o flăcăruie-n iască
Abia aprinsă-n duh, să ne dezmierde.

În piepturi tristul prinde să se nască
Şi rece-arzând e-n plaiuri rostul verde
De frig şi frică visul ni se pierde
Drept oameni diavoli să ne recunoască.

Dar cu dreptate este vremea asta,
E toamnă, dragă, hai nimicuri zi-mi
Şi-alină-te că-n tine-mi doare coasta.

E înc-amor, iertat de profunzimi
Şi-n sânge ne încăierăm şi basta!
Pe-adânc ori nalt tu rana clipei şti-mi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu oglindă

La sânul vremii clipa-i blândă-n frică
umblând cu rana-n umbre şi deschisă
ca o corolă ce s-o-ndupleci zisă
când adevăruri muşcă, ne urzică.

Dar gândul, de nimic, de cuget clisă
nu ne abate-n glia ce-i amică
a timpului ce chinul cărnii strică
de cântă-n tine lebăda promisă.

Infern de muzici de tăceri se-aude
interioara pasăre de-a isprăvit
cu toate-n duh a lutului tău trude.

În ochi de Dumnezeu de te-ai privit
şi oglindindu-te acolo,-s nude
de rugăciuni tristeţi ce-au istovit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Freddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebările vin din frică. Mintea vrea să ştie "Cum?", pentru că aşa poate supravieţui şi menţine controlul. Când nu e frică, nu sunt întrebări. Când nu sunt întrebări, răspunsul este în orice.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ploaia mai poate uni

când Dumnezeu răstoarnă lumina în oameni
te ascunzi în frica unei tenebre, prea toate-s în văz şi lutul
aleargă înaintea asfinţirii

rostogoleai cuvinte în
jelania păsării de a fi
pe uşa din spate a clipei de fiinţă evadează
insecte de suflet
roua moale a nemuririi apleacă petala gândului
raţiunea e o secundă a mirării

vorbeşti pe limbi de ceasornic
trezind emoţia copilului în ajun de mâine
îl aşteaptă fericiri de soare în zori
când se deschide corola luminii spre floare,
clipa aceea unică a dezlipirii dintre cer şi pământ

doar ploaia mai poate uni
ce s-a despletit între noi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Paparuda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din pahar

Mă minţi divin şi îngeri ai la gură,
Ci-n zodia misterelor confuze
Sărutul zăvorăşte-a tale buze
A nuntă, cântec, naşteri ce trecură...

În veac, deasupra clipelor ursuze
Te scald sfios în dragoste şi ură,
Ci amforele-n duh ni se umplură
Dar, vai! Morminte-n carne-s călăuze.

Un imn de-amurg în lut când se ridică
Va lăcrima-n văzduh o ploaie-atunci
A ne-nălţa ne prăbuşeşte-n frică.

Şi beat în a tenebrelor spelunci
Lumina în paharul meu se strică
De mai că-ţi vine-n iaduri s-o arunci...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mâini de mâine

priveşte sângele nu miez, doar coajă
eternitate mică-n zei de lume...
cu mâini de mâine te zidesc anume
să-mi fii altar ce ruga îşi degajă.
când pe hârtie stihurilor drum e
îmi eşti puţina lirei mele vrajă
paiangul Dumnezeu când ţese mreajă
iar tu mă naşti, ci iar în piept cu hume

statui veghează-n linişte umplute,
dar zarva-n oameni curge-n gând prelat
şi lărmuiesc, se-nchină-n pofte slute.
doar noi plutim pe visul dantelat
s-atingem ţărm de clipe absolute,
în Oul cu enigmă har aflat

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A avea

Priveşte-L în ochi pe Dumnezeul tău
şi spune-I,
spune-I că soarele nu era perfect
atunci, la începuturi,
când l-a pus pe cer pentru tine...
Tu ai vrut să îl ciopleşti cu dalta ta
într-o formă perfect rotundă,
supradumnezeiască,
dar l-ai ucis.
Din rănile sale curge văpaie
pe pământ
şi pădurile ard.
E atât de cald
încât toţi oamenii au nevoie
să meargă la psiholog,
să-şi descopere în ei depresia
şi să o arate lumii cu degetul,
ca pe o scuză a nefericirii ce creşte în ei.
Lumea ta este prea frumoasă acum,
pentru ca Dumnezeu să mai poată face parte din ea.
Omule, eşti plin de tristeţi într-o lume în care nu poţi avea totul,
de aceea ai săpat în soare
până l-ai găurit
şi i-ai scos miezul pentru tine,
doar pentru tine,
pentru a avea...
Iar acum, când vezi cu poftă şi alte stele,
eşti captiv în depresia lumii care a pierdut soarele.
Omule, L-ai pierdut pe Dumnezeu,
dar El nu te-a pierdut pe tine,
te aşteaptă...
tu, să-L cauţi,
dar nu prea departe,
nu în soare, nu în stele,
mult mai aproape...
în tine.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul de Pământ

adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr şi ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoaşterii de mâine îngerul de Pământ
bea şi mănâncă
la masa sângelui şi a cărnii proprii
cocoaşa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme

în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
îşi va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ

dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorinţă şi prunci,
are toate amorurile îmbătate de neexistenţă când viul
încă mai suceşte minţile cărnii

nu cunosc vorbele de la fântână
când şi unde
e nupţialitatea visului în secunde, fecioare de timp
în haremul sultanului Suflet

tihneşte-n cuvinte a-şi deschide sicriul
îngerul de Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică

ţie nu?
de căutare
de răspuns
de întrebare chiar
îmi e teamă să fiu fericit
să strig iubirea în piaţă
ori să dansez precum zeii
cu tălpile pe Olimp şi creştetul în cer
îmi e aşa frică încât nu mai pot face nimic
stau şi privesc cum trece clipa
tremur
nici nu mai văd nimic
.....................................
oricum mai bine orb căutând lumina
decât viu netrăind
.....................................
împărţit între două temeri
nepregătit să-mi accept inima
o supun creierului
dau vina pe lume
pe Dumnezeu
în loc să privesc în sufletul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta raiului împarte lumina

Anotimpul meu preferat este iarna
în care m-am îndrăgostit de tine.

Ninge cu respiraţii grave,
tăcută şi febrilă fruntea ta
poartă coronarele mele.

Gurile strivesc extazul în piele
devastat, pulsul, dat pe din două
are gust de carne însiropată.

La capătul privirilor neclintite
poarta Raiului împarte lumina.
Arhanghelii ne-au botezat
iubire,

Iarna se trăieşte frumos.
Dumnezeu face concesii
după chipul şi asemănarea lui.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvaţi, ci este faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, şi nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare. Ne întrebăm adesea: cine sunt eu ca să fiu strălucitor, minunat, talentat, fabulos? Cine eşti tu ca să nu fii? Eşti un copil al lui Dumnezeu şi faptul că joci la scară mică nu serveşte lumea. Nu este nimic grandios în a te micşora pe tine însuţi astfel încât ceilalţi să nu se simtă în nesiguranţă alături de tine. Cu toţii suntem meniţi să strălucim. Ne-am născut să manifestăm gloria lui Dumnezeu în noi înşine. Iar asta nu se află în doar unii dintre noi, ci în fiecare. Şi când ne lăsăm propria lumină să strălucească, le dăm şi celorlalţi permisiunea să facă la fel. Când ne eliberăm de propria frică, prezenţa noastră îi eliberează automat pe ceilalţi.

citat din Marianne Williamson
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine şi totuşi fără...

Cu tine şi totuşi fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine şi totuşi fără,
fug şi de răsărit şi de-apus.

Cu tine şi totuşi fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine şi totuşi fără,
vreo şansă să nu-nnebunesc?

Cu tine şi totuşi fără,
cânt, plâng şi dansez în noapte.
Cu tine şi totuşi fără,
astazi, nu mă mai tem de moarte.

Cu tine şi totuşi fără,
îndrăznesc timid să visez.
cu tine şi totuşi fără,
în iluzii vagabondez.

Cu tine şi totuşi fără,
încă învăţ să trăiesc.
Cu tine şi totuşi fără,
wtf... am să reuşesc!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

aşteptam încordat aşteptarea
ce azi nu venea
mă întrebam
pierdut în trecut sau poate în alte întrebări
ce aşteptam, nu ştiam
nici azi nu ştiu
istovit, plecam
pe unde nimeream
mă loveam aleatoriu de gândul căzut
mi's oasele frânte de renunţări programate
trist, m-am aşezat în colţul luminii
aşteptând
aici nimic nu îşi avea rostul
târziu am înţeles
nici eu
eram damnatul din cetate
furios am cuprins bezna în palme
i-am dat drumul în lume
mă deranja culoarea ei
desfigurat de întrebări
am rămas pe ţărm, să număr anii
zidurile cetăţii au căzut sub imperiul timpului
a rămas doar ruina
se căţăra pe pereţi căutând împlinirea
e neagră noaptea
mai cântă doar cucuveaua
pe umerii timpului
plouă mult, nu'i aşa
am întins mâinile către cer
erau arse de întrebări
a rămas doar cuvântul
răstignit pe o cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără alte cuvinte

(sonetul de timp)

renasc tăceri, ruine emulsive,
tu-ndestulezi cu taine-a ta ulcică
ci între noi a depărtări despică
o sete-n sânge fiert, stingând misive.

şi-n rugăciuni fiind infern de frică
expectoram mirări şi moi, lascive
la uşi erau doar umbre convulsive
a înviere-n crucea noastră mică.

aceleaşi vorbe am spre a ne spune
în stih seninul mi s-a domolit
dar pe mai mult e de nimic genune.

îmi amintesc sonetul monolit
şi clar şi verde, da-n clepsidră dune
furtuni de timp truisme-au dezvelit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Cupidon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta raiului împarte lumina

Anotimpul meu preferat este iarna
în care m-am îndrăgostit de tine.

Ninge cu respiraţii grave,
tăcută şi febrilă fruntea ta
poartă coronarele mele.

Gurile strivesc extazul în piele
devastat, pulsul, dat pe din două
are gust de carne însiropată.

La capătul privirilor neclintite
poarta Raiului împarte lumina.
Arhanghelii ne-au botezat
iubire,

Iarna se trăieşte frumos.
Dumnezeu face concesii
după chipul şi asemănarea lui.

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să fim sinceri

hai să fim sinceri,
nimic nu se înalţă cu o singură rugăciune,
pe drumul de fum al implorării
e necesar să strigi de mai multe ori
în urechile îngerilor

tu eşti la graniţa dintre dumnezeu şi minciună
femeie cu lăuntrul vamă de prunci
te privesc azi
în oglinda retrovizoare a timpului,
dintr-un ieri suit pe spinări de iubire
în biserica rugăciunii tale intrau
uneori genuni şi eres

amintirea, decupată din cerebralitatea visului
îmi revarsă în lumânare declaraţia de singurătate
în ajun de mâine, astăzi

cred,
absenţa ta e motivată de trist,
acela ce-mi spală picioarele vorbelor
păşind în cuvânt într-o limbă vorbită de mormânt

da, ştiu,
poemul acesta va înghiţi săbii de indiferenţă
dar poate va mângâia mâine
o altă tristeţe
şi o altă rugăciune

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Văd oameni cu figuri din plastic
Pierzându-se-n gesticulaţii,
Cu tonul acru şi bombastic
Bălesc scornind elucubraţii!

Văd oameni cu figuri din piatră
Şi totuşi slabi şi instabili,
Mânaţi de spiritul de şatră
La speculaţii, ce abili!

Văd oameni cu figuri din tablă
Cu graiul răguşit de-angină...
I-aud şoptind c-ar fi o rablă
Mâncată straşnic de rugină.

Văd oameni cu figuri de-aramă
De bolovani, părând o pietricică
Şi să pronunţe cum îi cheamă
Îi simt cum li se face frică...

Şi-acestea toate fiind spuse,
Eu cine sunt, până la urmă?
Când tot îmi mut din catrafuse,
Pe cine eu urmez din turmă?

poezie de Livia Frunză (24 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu într-un vis nu ai nici un corp şi totuşi visezi unul după cum visezi o lume de corpuri. Ce anume este real în ireal? A pune corpul pe primul loc, însemnă a pune mândria deşertăciunii, şi totuşi aproape toţi oamenii fac asta. Fetiţele sunt de mici învăţate să facă asta, grija de corp, de imagine devine astfel "Dumnezeul" lor şi călăuză le este depresia. Oare realizăm cu adevărat că într-o fracţiune de secundă corpul şi mintea pot dispărea FĂRĂ URMĂ? Mintea, nu tu, este foarte mândră că are un corp, prin care te poate face pe tine sclavul iluziilor ei deşarte. Cât de mulţi oameni realizează că frica le este călăuză în viaţă? Lupul Frică îmbrăcat în straie de gând.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!