Frica de frică
ieri și mâine sunt în strai de nălucă,
plutim pe o clipă perpetuă
plătindu-ne timpului viața
ci totuși este viitor
când clepsidra va avea sus oază
ci totuși este trecut,
năruirea nisipului dedesubt și cântec de lebădă
pe tine te știu din locuirea în frunză...
o, ce liniște-mi tace
în cauterizarea șoaptelor ce nu se poate face...!
nu mă lumește nimic
de miezul din ou stă să iasă
un țărm de-ntuneric extirpând din sânge
sub lumina de nuntă crăiasă
tremur în haine a frică de frică,
îmbrac des grozăvii
un infern de cuvinte așteaptă la poarta raiului
îngerul fusese înjunghiat în călcâi și va muri dintre oameni
tu îți cauți de întrebări
în spinarea lor l-ai așezat pe Dumnezeu
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Anonimus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Sânge surd
zaharul nopții interogând surd de sânge
spre tine nu știu pe unde a mai scoate cămașa întrebării
rana venea dedesubt
alcoolul era la juma de preț jumătatea de eternitate
icoana avea chipul întors către asemănarea
celeilalte jumătăți
în jumătatea dinspre tine a gurii mi-am așezat carnea
să o pot striga pe nume de frunză
tu să intri în dărăpănătura aceea, locuindu-te Dumnezeu
în crepuscul de lumânare feroce
ruina să se șteargă la gură de cuvânt
moartea naște
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Rikky

Comentează! | Votează! | Copiază!
Microbezne
galopul încetinea înspre eternitate
nu ne era frică de mere
nici de mormântul dedesubt
știi bine că astăzi ori mâine-i cufund
în sincerul ieri, năpădit
de iarbă și lacrimă-n prund
de ființă...
vădit,
nu ne e timp de știință,
parcă toate-s cu dracii în sus
și-n pom de-ntuneric, sădit...
miezuri nu-s
în lumină de mit
și în poame
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub cerul ca spinarea de lacherde
Sub cerul ca spinarea de lacherde
Lumina e puțină, nefirească
Și ploi ne sting o flăcăruie-n iască
Abia aprinsă-n duh, să ne dezmierde.
În piepturi tristul prinde să se nască
Și rece-arzând e-n plaiuri rostul verde
De frig și frică visul ni se pierde
Drept oameni diavoli să ne recunoască.
Dar cu dreptate este vremea asta,
E toamnă, dragă, hai nimicuri zi-mi
Și-alină-te că-n tine-mi doare coasta.
E înc-amor, iertat de profunzimi
Și-n sânge ne încăierăm și basta!
Pe-adânc ori nalt tu rana clipei ști-mi...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Anonimus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu oglindă
La sânul vremii clipa-i blândă-n frică
umblând cu rana-n umbre și deschisă
ca o corolă ce s-o-ndupleci zisă
când adevăruri mușcă, ne urzică.
Dar gândul, de nimic, de cuget clisă
nu ne abate-n glia ce-i amică
a timpului ce chinul cărnii strică
de cântă-n tine lebăda promisă.
Infern de muzici de tăceri se-aude
interioara pasăre de-a isprăvit
cu toate-n duh a lutului tău trude.
În ochi de Dumnezeu de te-ai privit
și oglindindu-te acolo,-s nude
de rugăciuni tristeți ce-au istovit...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Freddy

Comentează! | Votează! | Copiază!
Întrebările vin din frică. Mintea vrea să știe "Cum?", pentru că așa poate supraviețui și menține controlul. Când nu e frică, nu sunt întrebări. Când nu sunt întrebări, răspunsul este în orice.
citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar ploaia mai poate uni
când Dumnezeu răstoarnă lumina în oameni
te ascunzi în frica unei tenebre, prea toate-s în văz și lutul
aleargă înaintea asfințirii
rostogoleai cuvinte în
jelania păsării de a fi
pe ușa din spate a clipei de ființă evadează
insecte de suflet
roua moale a nemuririi apleacă petala gândului
rațiunea e o secundă a mirării
vorbești pe limbi de ceasornic
trezind emoția copilului în ajun de mâine
îl așteaptă fericiri de soare în zori
când se deschide corola luminii spre floare,
clipa aceea unică a dezlipirii dintre cer și pământ
doar ploaia mai poate uni
ce s-a despletit între noi
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Paparuda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina din pahar
Mă minți divin și îngeri ai la gură,
Ci-n zodia misterelor confuze
Sărutul zăvorăște-a tale buze
A nuntă, cântec, nașteri ce trecură...
În veac, deasupra clipelor ursuze
Te scald sfios în dragoste și ură,
Ci amforele-n duh ni se umplură
Dar, vai! Morminte-n carne-s călăuze.
Un imn de-amurg în lut când se ridică
Va lăcrima-n văzduh o ploaie-atunci
A ne-nălța ne prăbușește-n frică.
Și beat în a tenebrelor spelunci
Lumina în paharul meu se strică
De mai că-ți vine-n iaduri s-o arunci...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Oceanul

Comentează! | Votează! | Copiază!
În mâini de mâine
privește sângele nu miez, doar coajă
eternitate mică-n zei de lume...
cu mâini de mâine te zidesc anume
să-mi fii altar ce ruga își degajă.
când pe hârtie stihurilor drum e
îmi ești puțina lirei mele vrajă
paiangul Dumnezeu când țese mreajă
iar tu mă naști, ci iar în piept cu hume
statui veghează-n liniște umplute,
dar zarva-n oameni curge-n gând prelat
și lărmuiesc, se-nchină-n pofte slute.
doar noi plutim pe visul dantelat
s-atingem țărm de clipe absolute,
în Oul cu enigmă har aflat
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
A avea
Privește-L în ochi pe Dumnezeul tău
și spune-I,
spune-I că soarele nu era perfect
atunci, la începuturi,
când l-a pus pe cer pentru tine...
Tu ai vrut să îl cioplești cu dalta ta
într-o formă perfect rotundă,
supradumnezeiască,
dar l-ai ucis.
Din rănile sale curge văpaie
pe pământ
și pădurile ard.
E atât de cald
încât toți oamenii au nevoie
să meargă la psiholog,
să-și descopere în ei depresia
și să o arate lumii cu degetul,
ca pe o scuză a nefericirii ce crește în ei.
Lumea ta este prea frumoasă acum,
pentru ca Dumnezeu să mai poată face parte din ea.
Omule, ești plin de tristeți într-o lume în care nu poți avea totul,
de aceea ai săpat în soare
până l-ai găurit
și i-ai scos miezul pentru tine,
doar pentru tine,
pentru a avea...
Iar acum, când vezi cu poftă și alte stele,
ești captiv în depresia lumii care a pierdut soarele.
Omule, L-ai pierdut pe Dumnezeu,
dar El nu te-a pierdut pe tine,
te așteaptă...
tu, să-L cauți,
dar nu prea departe,
nu în soare, nu în stele,
mult mai aproape...
în tine.
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul de Pământ
adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr și ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoașterii de mâine îngerul de Pământ
bea și mănâncă
la masa sângelui și a cărnii proprii
cocoașa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme
în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
își va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ
dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorință și prunci,
are toate amorurile îmbătate de neexistență când viul
încă mai sucește mințile cărnii
nu cunosc vorbele de la fântână
când și unde
e nupțialitatea visului în secunde, fecioare de timp
în haremul sultanului Suflet
tihnește-n cuvinte a-și deschide sicriul
îngerul de Pământ
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Angel

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică
ție nu?
de căutare
de răspuns
de întrebare chiar
îmi e teamă să fiu fericit
să strig iubirea în piață
ori să dansez precum zeii
cu tălpile pe Olimp și creștetul în cer
îmi e așa frică încât nu mai pot face nimic
stau și privesc cum trece clipa
tremur
nici nu mai văd nimic
.....................................
oricum mai bine orb căutând lumina
decât viu netrăind
.....................................
împărțit între două temeri
nepregătit să-mi accept inima
o supun creierului
dau vina pe lume
pe Dumnezeu
în loc să privesc în sufletul meu
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poarta raiului împarte lumina
Anotimpul meu preferat este iarna
în care m-am îndrăgostit de tine.
Ninge cu respirații grave,
tăcută și febrilă fruntea ta
poartă coronarele mele.
Gurile strivesc extazul în piele
devastat, pulsul, dat pe din două
are gust de carne însiropată.
La capătul privirilor neclintite
poarta Raiului împarte lumina.
Arhanghelii ne-au botezat
iubire,
Iarna se trăiește frumos.
Dumnezeu face concesii
după chipul și asemănarea lui.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvați, ci este faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, și nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare. Ne întrebăm adesea: cine sunt eu ca să fiu strălucitor, minunat, talentat, fabulos? Cine ești tu ca să nu fii? Ești un copil al lui Dumnezeu și faptul că joci la scară mică nu servește lumea. Nu este nimic grandios în a te micșora pe tine însuți astfel încât ceilalți să nu se simtă în nesiguranță alături de tine. Cu toții suntem meniți să strălucim. Ne-am născut să manifestăm gloria lui Dumnezeu în noi înșine. Iar asta nu se află în doar unii dintre noi, ci în fiecare. Și când ne lăsăm propria lumină să strălucească, le dăm și celorlalți permisiunea să facă la fel. Când ne eliberăm de propria frică, prezența noastră îi eliberează automat pe ceilalți.
citat din Marianne Williamson
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu tine și totuși fără...
Cu tine și totuși fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine și totuși fără,
fug și de răsărit și de-apus.
Cu tine și totuși fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine și totuși fără,
vreo șansă să nu-nnebunesc?
Cu tine și totuși fără,
cânt, plâng și dansez în noapte.
Cu tine și totuși fără,
astazi, nu mă mai tem de moarte.
Cu tine și totuși fără,
îndrăznesc timid să visez.
cu tine și totuși fără,
în iluzii vagabondez.
Cu tine și totuși fără,
încă învăț să trăiesc.
Cu tine și totuși fără,
wtf... am să reușesc!
poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul
așteptam încordat așteptarea
ce azi nu venea
mă întrebam
pierdut în trecut sau poate în alte întrebări
ce așteptam, nu știam
nici azi nu știu
istovit, plecam
pe unde nimeream
mă loveam aleatoriu de gândul căzut
mi's oasele frânte de renunțări programate
trist, m-am așezat în colțul luminii
așteptând
aici nimic nu își avea rostul
târziu am înțeles
nici eu
eram damnatul din cetate
furios am cuprins bezna în palme
i-am dat drumul în lume
mă deranja culoarea ei
desfigurat de întrebări
am rămas pe țărm, să număr anii
zidurile cetății au căzut sub imperiul timpului
a rămas doar ruina
se cățăra pe pereți căutând împlinirea
e neagră noaptea
mai cântă doar cucuveaua
pe umerii timpului
plouă mult, nu'i așa
am întins mâinile către cer
erau arse de întrebări
a rămas doar cuvântul
răstignit pe o cruce
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără alte cuvinte
(sonetul de timp)
renasc tăceri, ruine emulsive,
tu-ndestulezi cu taine-a ta ulcică
ci între noi a depărtări despică
o sete-n sânge fiert, stingând misive.
și-n rugăciuni fiind infern de frică
expectoram mirări și moi, lascive
la uși erau doar umbre convulsive
a înviere-n crucea noastră mică.
aceleași vorbe am spre a ne spune
în stih seninul mi s-a domolit
dar pe mai mult e de nimic genune.
îmi amintesc sonetul monolit
și clar și verde, da-n clepsidră dune
furtuni de timp truisme-au dezvelit...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Cupidon

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poarta raiului împarte lumina
Anotimpul meu preferat este iarna
în care m-am îndrăgostit de tine.
Ninge cu respirații grave,
tăcută și febrilă fruntea ta
poartă coronarele mele.
Gurile strivesc extazul în piele
devastat, pulsul, dat pe din două
are gust de carne însiropată.
La capătul privirilor neclintite
poarta Raiului împarte lumina.
Arhanghelii ne-au botezat
iubire,
Iarna se trăiește frumos.
Dumnezeu face concesii
după chipul și asemănarea lui.
Iolanda Șerban
citat din Iolanda Șerban
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai să fim sinceri
hai să fim sinceri,
nimic nu se înalță cu o singură rugăciune,
pe drumul de fum al implorării
e necesar să strigi de mai multe ori
în urechile îngerilor
tu ești la granița dintre dumnezeu și minciună
femeie cu lăuntrul vamă de prunci
te privesc azi
în oglinda retrovizoare a timpului,
dintr-un ieri suit pe spinări de iubire
în biserica rugăciunii tale intrau
uneori genuni și eres
amintirea, decupată din cerebralitatea visului
îmi revarsă în lumânare declarația de singurătate
în ajun de mâine, astăzi
cred,
absența ta e motivată de trist,
acela ce-mi spală picioarele vorbelor
pășind în cuvânt într-o limbă vorbită de mormânt
da, știu,
poemul acesta va înghiți săbii de indiferență
dar poate va mângâia mâine
o altă tristețe
și o altă rugăciune
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oameni
Văd oameni cu figuri din plastic
Pierzându-se-n gesticulații,
Cu tonul acru și bombastic
Bălesc scornind elucubrații!
Văd oameni cu figuri din piatră
Și totuși slabi și instabili,
Mânați de spiritul de șatră
La speculații, ce abili!
Văd oameni cu figuri din tablă
Cu graiul răgușit de-angină...
I-aud șoptind c-ar fi o rablă
Mâncată strașnic de rugină.
Văd oameni cu figuri de-aramă
De bolovani, părând o pietricică
Și să pronunțe cum îi cheamă
Îi simt cum li se face frică...
Și-acestea toate fiind spuse,
Eu cine sunt, până la urmă?
Când tot îmi mut din catrafuse,
Pe cine eu urmez din turmă?
poezie de Livia Frunză (24 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu într-un vis nu ai nici un corp și totuși visezi unul după cum visezi o lume de corpuri. Ce anume este real în ireal? A pune corpul pe primul loc, însemnă a pune mândria deșertăciunii, și totuși aproape toți oamenii fac asta. Fetițele sunt de mici învățate să facă asta, grija de corp, de imagine devine astfel "Dumnezeul" lor și călăuză le este depresia. Oare realizăm cu adevărat că într-o fracțiune de secundă corpul și mintea pot dispărea FĂRĂ URMĂ? Mintea, nu tu, este foarte mândră că are un corp, prin care te poate face pe tine sclavul iluziilor ei deșarte. Cât de mulți oameni realizează că frica le este călăuză în viață? Lupul Frică îmbrăcat în straie de gând.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!