Noi

Ne-am născut din doi giganţi
Latinii, tracii din Carpaţi,
Aici, pe mândrul dulce plai,
Asemeni unui colţ de Rai.

Olah, valah, râmlean, român,
Suntem un neam daco-roman,
Căci Dacia e portaltoi,
Iar Roma mugurul altoi.

Spre răsărit de staje-au stat
Şi primele jertfe au dat
Brodnicii, Bolohovenii,
Sepeniţii, Berladenii.

Iar când puhoaie au venit,
Neam după neam necontenit,
În ajutor sărit-au iureş,
Românii din Maramureş.

Cu voievozii de-nceput,
Gelu, Glad, Menumorut,
Ion, Seneslau şi Litovoi,
Noi am avut primii eroi.

Pentru că-n 2000 de ani
N-am rămas puri daco-romani,
Ne-am amestecat cu germani,
Slavi, mongoli, turci, evrei, ţigani.

Acest pământ frumos, bogat,
N-a fost nicicând abandonat,
Stăpânul său adevărat,
A stat şi dârz l-a apărat.

A fost învins, dar nu răpus
Şi ocupat, dar nu supus,
Căci forţele şi-a adunat
Şi orice jug a scuturat.

Cum apa peste pietre trece,
Toţi ocupanţii vin să plece
Împovăraţi de bogăţii
Din ale ţării avuţii.

Aici, în Arcul Carpatin,
Suntem popor daco-latin,
Aici am fost, aici vom fi
Şi nimeni nu ne va clinti.

Istoria va mai cunoaşte
Timpuri ce nu vor mai renaşte,
Se vor mai abate noi furtuni,
Dar vom rămâne tot Români.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aici de mii de ani

Suntem aici de mii de ani,
O ţară mică, râvnită de duşmani.
Statornici noi am fost de când ne ştim,
Pe-acest pământ, atât de sacru şi divin.

Noi n-am bătut la poarta nimănui,
Noi ne-am văzut de casă şi copii.
De casă şi copii ne-am ocupat,
Am fost poporul cel mai condamnat.

Istoria ne-arată cât de buni am fost,
Noi am muncit şi ne-am făcut un rost.
N-am fost o ţară mare, migratoare
Am fost o ţară mică... De sine stătătoare.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici românii au rădăcini adânci

Oamenii care conduc azi destinele României, prin felul cum o cârmuiesc, nu fac altceva decât să înlesnească marilor puteri să facă din ţara noastră o pradă uşoară pentru ei.
Diriguitorii ţării ar trebui să se îngrijească, pentru ca românii să trăiască în linişte aici, unde înaintaşii noştri şi-au îngropat oasele şi au plătit tribut de sânge pentru apărarea gliei eminesciene.
Pe această glie-gură de rai- a trăit şi a luptat tot neamul românesc. În acest colţ de lume ne-am zămislit şi ne-am afirmat ca neam.
,, De la daci, de la romani
am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie şi ram
şi ne-m zămislit ca neam.
.........................
Tu, române,
,, Să păstrezi ţara şi neamul
că sunt tot ce ai mai sfânt!
Aprig să înfrunţi duşmanul
când calcă al tău pământ.
..........................
Toţi cei care conduc, astăzi şi mâine, destinele acestui popor, ar trebui să ia aminte că aici neamul românesc a prins rădăcini adânci, precum stejarii legendari.
,, De strajă ne stau Carpaţii
şi Dunărea bătrână.
Aici trăim ca fraţii
noi, naţia română.
... Aici Dumnezeu ne-a dat
Grădina Maicii Domnului.
Aici am eternizat
pacea scumpă omului.
... Aici ne-au dat lumina zeii şi sfinţii.
... Aici ne hrăneşte şi râul şi ramul.
Aici a trăit, trăieşte şi va trăi tot neamul.
Românii n-au duşmănit şi n-au prigonit alte popoare. Prin urmare, nu suntem datori faţă de nimeni. Dimpotrivă, vrem să trăim în bună înţelegere cu toată lumea.
... Când duşmanii stau la pândă
să ne facă traiul greu,
Românii cred în izbândă
şi în bunul Dumnezeu.
.......................
... Strămoşii noştri, dacii au crezut în veşnicia sufletului.
Noi, românii credem în veşnicia neamului nostru românesc.
Credem în hărnicia omului şi în rodnicia pământului,
Credem în statornicia celor care vremelnic îl stăpânesc.
Conducătorii noştri ar trebui să fie adevăraţi patrioţi. Să apere ţara şi poporul de atitudini ostile şi să se îngrijească de prosperitatea naţiei. Iar marile puteri ar trebui să înţeleagă că înainte de a fi europeni, noi suntem ROMÂNI.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământ

Scăldat în lapte de zâne,
născut din acest pământ,
cu sabia la plug arând,
am apărat hotarul sfânt.

De hoarde barbare călcaţi,
care pe aici au trecut,
le-am dat şi apă şi pâine,
dar ţara nu ne-am vândut.

Tisa, Dunărea şi Nistru
vorbesc istoria nescrisă
de care mulţi nu vor să ştie,
dorinţa lor a fost prescrisă.

M-am ridicat din ţărână,
oştean al ţării am fost şi sunt,
istoria o port în minte
şi n-am să uit de jurământ.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă respectul nostru de români...

Ne-au sărăcit, ca peste tot în lume,
Un neam de trădători şi de hapsâni.
Ne-au murdărit, ca naţie şi nume,
Din tot ce-am fost odată, ca români.

Dar nu ei sunt români adevăraţi.
Nu ei se ţin ca ţara să nu piară.
Noi stăm aici de griji împovăraţi
Şi suferim şi ură şi ocară.

Să ducem veşnicia de români
Şi plaiul mioritic să nu moară.
Ei doar în mintea lor se cred stăpâni,
Dar nu mai au nici inimă nici ţară.

Nu ne-am vândut copii şi nici părinţi,
Să căpătăm arginţii, precum Iuda.
Când te-om primi, sunt sigur, ai să simţi
Că-n palma noastră, odihneşte truda.

Şi chiar dacă acum suntem stăpâni
Doar peste sărăcia din hambare,
Lângă respectul nostru de români,
Te vom primi cu pâine şi cu sare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune-n tricolor

Vă scriu în seara reculegerii de fapte
Şi-a amintirilor ce or să vie,
Căci vă transmit aceste şoapte
În ceasul ultim de prostie.
Nu mai huliţi această ţară
Şi acest neam nemuritor
Căci ce-i aici, nu e "afară"
Şi nu va fi-n acest popor.
Gradina focului ce dă speranţa
Se tânguie, acum, sub glie,
Căci lumea îşi omoară-ncet speranţa
Şi astăzi, adevăru-i parodie.
Viziuni absurde-s aruncate-n joc
Peste a noastre neputinţe,
Iar mintea-n trup nu-şi are loc,
Căci este plin de suferinţe.
Constant se creşte energia
În corpul istovit şi gri,
Doar timpul ne reduce agonia
Şi ne aşază lespedea pe ii.
Legaţi de braţe peste timp
Am reuşit prin tricolor,
Să strălucească-al nostru nimb
Şi-al nost' popor nemuritor.
Rămâneţi fraţilor uniţi
Aici în lanţul Carpatin,
Nu-i mai slujiţi pe ipocriţi,
Istoria este chingă de satin.

Roşu... 15 ianuarie 2022

poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit în miez de noapte Zamolxis

A venit în miez de noapte, Zamolxis ca să ne spună,
Că nu ne mai este frate. Nu mai suntem împreună.
Politica ne-a despărţit, averile ne-au învrăjbit.
Nu mai avem zile bune. Ne-am împrăştiat prin lume.
"Săracii daco-romani, aţi rămas de-acum orfani.
Dacia vostră bogată, de toată lumea-i furată.
Rusia vă dă târcoale, Europa vostră doarme.
Pe voi, cei rămaşi în ţară, care n-aţi plecat afară,
Sărăcia vă sugrumă, ţara nu vă mai e mumă.
Singuri sunteţi vinovaţi, pentru tot ce înduraţi.
De ce nu vă adunaţi şi-împreună să luptaţi,
Pentru ţară, pentru neam, pentru frunza de pe ram?
Sufletul în mine plânge, când văd cum vă pierdeţi neamul.
Inima rău mi se frânge, când văd cum vă duce valul.
Unde-i Dacia străbună? Unde-i patria română?
Neam de daci şi de romani, ca să nu mai fiţi sărmani
Treziţi-vă din amorţire şi faceţi din nou unire.
Cu Burebista, Decebal, să formaţi puternic val.
Să faceţi pace în Carpaţi, o veşnicie să fiţi fraţi.
Să fiţi voi Mircea şi Mihai, stăpâni pe al ţării plai.
Din cenuşă să renască, ţara vostră rmânească".
Şi ne-a mai spus Zamolxis că:
"Dacia-Felix de altădată, în România Mare schimbată,
Să rămână-n veci unită, de glorie acoperită".

poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam... de dinainte...

Am fost de viţă Burebişti,
De Decebali, nu securişti,
Din viţă nobilă de daci,
Primordială, nu săraci!...
Am pus curaj în adevăr
Căci nu ştiam de-al Evei măr,
Era în noi doar o fiinţă,
Spre nemurire o credinţă!...
Am fost şi ţepele lui Vlad,
Zăgazul unui neam de brad,
Am pus ca temelii Ştefani,
Am fost un zimbru printre ani!...
Nu ne-a ajuns şi-am spus – Pe cai!
Viteji ca nume într-un Mihai,
Dar nimeni n-a venit cu scuza
Şi n-au ştiut c-am fost şi Cuza!...
Am fost prin toate voievozi,
Oneşti, cuminţi dar nu nerozi,
N-am arătat c-am fi novici,
Prin gând am fost Eminovici!...

Am fost de viţă... cum am fost,
Obiect pierdut i-acum de rost?
Ni s-a borşit viţa... de vie?!
Eu totuşi sper că viţa-i vie!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, te iubesc!

Românii-au suferit după război,
Când ruşii ne-au luat şi pielea de pe noi:
Ne-au luat şi grânele, şi vinul, dar şi vita,
Şi nouă ne-au rămas doar coada şi copita.

Cei ce-au trecut în timp prin astă ţară,
Toţi ne-au luat... şi n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame şi amar
Şi-au renăscut ca Phoenix, din cenuşă, iar şi iar.

Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu şi-a pierdut identitatea!

A stat în vânt şi ploi ca stânca în picioare,
Când mulţi au încercat să ne doboare.
Câţi s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ şi dulce limbă.

De-aceea îmi iubesc portul şi glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoşesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din neam în neam...

Din neam în neam ai răspândit Lumina
Nicicând nu ne-ai lăsat să rătăcim
Ne vrei imaculaţi precum hermina
Spre-a Ta răsplată, cu râvnă, să păşim.

Zilnic se-arată aceeaşi bunătate
Acelaşi eşti şi-n faptă şi-n cuvânt
Al Tău mesaj din adâncimi ne scoate,
Din grota tenebrosului mormânt.

Un gând răsare la răsărit de soare:
Din nou vei cerceta al nostru trai
Să nu ne frângă neplăcuta întâmplare,
Să stăm cu Tine, slăvite Adonai.

Din neam în neam decretele-Ţi transmise
Ne-au dat elan pe drumu-ntortocheat
Nicicând n-ai apelat la jocuri de culise
Ci doar călăuziri spre Rai ai dat.

Atâtea generaţii Ţi-au savurat iubirea
Şi n-ai lăsat năpasta să-nfrângă sacrul dor
La toţi ai Tăi le-asiguri fericirea
Din vale să-ntrevadă edenicul Decor.

Din neam în neam Ţi-ai arătat puterea
Stăpân ai fost, Stăpân vei fi în veci
Dovada cea mai clară este Învierea
C-ai vrut spre fiinţele umane să Te-apleci.

Şi azi trimiţi din Slavă revelaţii
Ca-n vremi străveci reverşi iluminări
Şi-atunci când viaţa creează complicaţii
Ne-mbraci, duios, în har şi-n vindecări.

O, nu-s cuvinte să descrie adorarea!
‘Nălţăm recunoştinţă ştiind că o primeşti
Suntem ai Tăi, nu părăsim cărarea
Că-n orice clipă, pe drum, ne însoţeşti.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (4 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă disperată

Păzeşte-i, Doamne, pe români,
Că-s neam creştin, nu sunt păgâni,
Mai vină-le în ajutor,
Fă-ţi milă şi de soarta lor
Că viaţă duc de câini!

Naivi am fost când am sperat
Că totu-n bine s-a schimbat,
Ne-am bucurat, ne-am veselit
Că pe tirani i-am izgonit,
Dar rău ne-am înşelat!

Venit-au alţii mai avari,
Mai duri, mai cruzi, mai ordinari...
Si nu ştiu cât vom mai răbda
C-om pune mâna şi vom da
Cu ghioage şi cu pari.

Căci foamea, frigul, traiul greu...
Te fac din miel să fii un leu,
Să n-ai nici lege, nici păcat
Si-i vai de cel ce te-a-nşelat,
Că uiţi de Dumnezeu

Si-n numele a tot ce-i sfânt,
Te prinzi de cer, intri-n mormânt...
De-aceea, Doamne, fă ceva,
Alungă jalea, căci aşa
Blestemu-i pe pământ.

Prea Bunule, noi am greşit
Insă pedeapsa ce-am primit
E mult prea grea şi e păcat,
Ajunge cât am îndurat,
Căci prea scump am plătit.

Păzeşte-i, Doamne, pe români
Că-s neam creştin, nu sunt păgâni,
Mai vină-le în ajutor,
Fă-ţi milă şi de soarta lor
Că viaţă duc de câini!

poezie de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

A fost o închinăciune a naţiei
În astă lume de dor şi certuri
La Dumnezeu şi bunul de Cristos
Sperând ca ţării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noştri oameni mari
Oameni de ştiinţă dar şi cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuşi,
A fost un Noica, Tuţea, şi un Aron Cotruş
 
Asupra ţării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge şi ură au apărut
Puhoi de bolşevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Ţărâna să le fie uşoară celor ce nu mai sunt
Celor ce ţara şi-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o ţară, o limbă, un neam

Am o ţară, o limbă, un neam
Şi mai am un picior de plai,
O gură de rai, lăsat Dumnezeu,
Am un pământ sfânt al meu.

Am o ţară cu oameni muncitori,
Unde sunt grădini cu flori,
Unde sunt şi câmpii, coline înverzite
Şi cuptoare pline de pite.

Aici eu am o ţară, o limbă, un neam!

poezie de Vladimir Potlog din Pe o ramură de grai (11 noiembrie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi la Alba s-o Sfinţim

Cine-am fost, cine-am ajuns?
Ieri am râs, astăzi am plâns,
Ieri, acum un veac, purtam
Steag visat din neam în neam

Peste munţi, ape, câmpie,
Peste Marea Românie
Unde bucurii, urale
Se-nălţau din piept spre soare.

Cine-am fost? Am fost, atunci,
Bunici vajnici dar şi prunci
Liberi, fericiţi, vioi,
Fără griji, fără nevoi,

Uniţi cu aripi în zbor,
Cu credinţa-n viitor,
Însă, Doamne, roata merge,
Lacrimi vin, lacrima trece.

Ne-au sfârtecat trupu-n două
Fulgerul căzut în rouă
Şi-a pus Prutul între fraţi,
Doliu-n vârfuri de Carpaţi.

Cum suntem şi câţi suntem
Avem iubirea ca-ndemn:
Să fim azi ce am fost ieri
Iubitori, măreţi străjeri.

Veniţi la Alba s-o Sfinţim,
Iar şi iar să ne Unim,
Să ne bucurăm de-ajuns
Cu credinţa în Iisus!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipa de senin

Of, iubito, eşti prea departe,
e în zadar!
Tu te-ai dus,
eu am rămas;
ai jucat totul pe-un zar
şi ai pierdut.
Eu n-am să vin,
tu n-ai să pleci,
deci timpul dintre noi
e mut.

Păcat.
Putea să fie ce n-a fost?
Putea să fie altcumva?
Îmi umplu singurătăţile
întrebări fără rost
şi amintirea ta.

A fost frumos,
a fost plăcut,
căci ne-am iubit
şi ne-am urât,
ne-am înşelat
şi ne-am jucat,
pân-am rămas,
pân-ai plecat.

Nu regreta.
Nu plânge mult.
Nu mă uita.
N-am să te uit.
A fost frumos.
A fost sublim.
A fost o clipă
de senin.

poezie de Cosmin Soames
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara codrilor de fagi

Mai e, de neguri, o scăpare,
În ţara codrilor de fagi,
Cât ea, pe Cer, strălucitoare,
Păstrează-o stea de la Trei Magi;

Mai e, de cerberi din adâncuri,
Un neam aici, netemător,
Ce poartă Crucea la oblâncuri
Şi-n piept un Cer izbăvitor;

Aici, nicicând nu fi-va moarte
De-un virus inventat de Iad,
Cât timp e alungat de Carte,
Când măştile-n biserici cad;

Aici, niciun român nu piere,
Că-n ţara codrilor de fagi
A Bucovinei, e-nviere,
Sub steaua ce-a condus Trei Magi!

poezie de Pavel Lică din Soldat împotriva Apocalipsei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de Reunire

Poate că sunt şi ţări fără durere,
Unde-ar fi veşnicia să-ţi îngâni,
Dar fiindcă nu râvnesc nici o avere,
Rămân să mor aici, printre români.

Am fraţi, care m-aşteaptă-n orice vară
Pe ţărmuri de ocean, în munţi--stăpâni,
Dar fiindcă nu vreau lutul să mă doară,
Rămân să mor aici, printre români.

Fac parte dintr-un neam ce se urăşte
Şi-i binevoitor cu cei păgâni,
Dar fiindcă Dumnezeu aşa voieşte,
Rămân să mor aici, printre români.

Poate că-s doar un om de modă veche,
Visând un Ideal ce nu-l amâni,
Dar fiindcă graiul meu n-are pereche,
Rămân să mor aici, printre români.

Am clipe, când stau, supărat pe toate,
De lacrimi scris, în faţa unei pâini,
Dar fiindcă vine ziuă după noapte,
Rămân să mor aici, printre români.

Ultimul chiar de-aş fi, nu plec de-acasă,
Înconjurat de lupi, muşcat de câini,
Dar fiindcă nu ştiu moarte mai frumoasă,
Rămân să mor aici, printre români.

Şi vulturii când mi-or săpa mormântul
Lângă mioarele apusei stâni,
Să zică-atât: "Fiindcă-a iubit Cuvântul,
El a rămas, murind, printre români".

poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam de zei

Noi nu suntem mancurţii nimănui,
Noi robi n-am fost barbarilor sălbatici,
Puneţi-vă cuminţi pofta în cui!
Popoare de nomazi şi de astmatici.

Expulsie de curve prin nisipuri,
Popor de hoţi ce-aţi rătăcit prin oaze,
Intoxicaţi mass-medii cu tertipuri,
Cu limbi spurcate în lins de găoaze.

Oricine are dreptul la pământ,
La viaţă, la tain, la cânt şi ţipăt,
Dar pe pământul nostru doar mormânt
Şi-o piatră vă vom aşeza la capăt.

Voi pielea de cămilă azi pe cap,
Vă străduiţi să ne-ndesaţi degrabă,
Să devenim mancurţi cu handicap,
De găozari ce ticluiesc corvoadă.

Şi cât o să vă rabde Dumnezeu?
Şi cât să vă mai suportăm hachiţe?
Noi suntem daci, iar voi popor ateu
Şi v-aţi născut din prea bolnave spiţe.

O să ne repliem iar pe Carpaţi
În sanctuare fără de stihie
Şi-o să vă botezăm cu noi scuipaţi,
Noi încă purtăm cuşmă, nu tichie!

Noi niciodată nu vom fi mancurţi,
Noi suntem neam de zei născuţi în munţi!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ungurii, şi românii au fost obsedaţi să construiască un stat naţional omogen, de aici şi dezvoltarea ideilor rasiale, de superioritate rasială, de aici discuţiile, polemicile şi proiectele politice.

Marius Turda în discurs (octombrie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a scris...

S-a scris în cer, cu gură de blesteme,
Să plece iar la infinit, poeţi
Şi ne-a lăsat azi, Demiurgul, semne...
Rămân, trăind prin noi, atâtea vieţii.

Nici n-a plouat. E secetă de lacrimi
Şi parcă-i pandemie peste vieţi...
De-un timp au prins poeţii noştri aripi
Şi s-au retras în infinit, asceţi.

A plâns cuvântul... Jale şi tăcere,
Căci moartea ca o boare a venit.
Poetul-nepereche, printre stele,
Ca o cometă-a vieţii a pierit.

Au curs din noi metafore şi verbe,
Am tot cinstit în scris poeţi-amnar,
Dar zborul către îngeri, vis, ni-i pierde...
Rămâd decât în mediul virtual.

Şi îngerii în Ceruri au pedeapsă -
Să-i ia cu ei pe cei de pe pământ
Când s-a sfârşit povestea lor, acasă,
Să-i poarte-n tihnă către Cerul Sfânt.

Poate că şi acolo sunt tablete,
Îngeri-poeţi şi îngeri-scriitori,
Ce spun în loc de bună dimineaţa,
Poeme de lumină şi ninsori.

Să-mparţi din Ceruri harul tău, poete!
Să ne lumine dragostea de neam,
Aici suntem doar biete amulete,
Cu gânduri prinse în al morţii ham.

Nu este timpu-a plânge de pieire,
Căci ca un vis tu vei trăi prin noi.
De azi te vom numi nemărginire
Dar vom rămâne-n suflete mai goi.

Să-mparţi din Ceruri, harul tău, în pulberi,
Peste poeţii ce-au rămas aici
Şi tolerant, dezastrele să spulberi,
Căci noi suntem prea simpli şi prea mici.

Tu, un Luceafăr uns cu modestie,
Ne luminează calea spre Înalt.
Prin tine să urcăm spre veşnicie,
Poeţi-opaiţ ce-n cupa vremii ard...

dedic acest poem, cu lacrimi în suflet, celui ce a fost Constantin Trita, rugând odihnă veşnică. Domnul să îl odihnească!
Vei rămâne o stea în sufletele tuturor celor ce te-au cunoscut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!