
Gânduri de iarnă
Cad în spirală fluturi albi din cer,
Cresc flori de gheață-n nopțile cu ger
Pe geamuri par dantele de cleștar,
Se-ntinde roba iernii pe hotar
Îmi pare câmpul alb imaculat,
Zăpada se așterne peste sat,
Cern albe stele norii cenușii,
Pădurea îmbracă haine argintii
Povestea despre Moș e doar un mit
Dar pentru cine crede... a venit
Pe întinderile albe de ninsoare
Cojocul roșu-i pată de culoare
Iar sacu-i greu de-atâtea jucării
Tablete, lego, cărți pentru copii
Ei scriu și fac cu Moșul un acord
Să vină iarna de la Polul Nord
Mi-am pus în gând să fiu din nou copil
Să mă strecor din iarna mea tiptil
Să cred în Moș Crăciun și-n Făt Frumos
Chiar azi clepsidra vieții mi-am întors!
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iarnă
- poezii despre gânduri
- poezii despre alb
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre stele
- poezii despre păduri
Citate similare
Pribegia drumului
Despre pacea dintre stele nu mai vreau s-aud,
vara citesc numai cărți despre polul sud.
Bătrânii nu mai țin amintirile în acord
și iarna citesc doar cărți despre polul nord.
Fiorul pădurii caută un fierăstrău
și munca este plătită cu păreri de rău.
Se vând culori pentru bilete rătăcite
pe scări din fire de paianjen împletite.
În muzeu un tablou privește nepăsarea,
zilele aduc apusul nocturn cu zarea,
nopțile văd zilele negre tulburate
prin destine fantastice puse-n palate.
Viețile sunt paralele spre amăgire,
doar anotimpurile sunt în prelungire.
Sunt sătul de orarul orb al vieții mele,
dar refuz pribegia drumului spre stele.
poezie de Constantin Rusu (2010)
Adăugat de Constantin Rusu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre noapte, poezii despre zile, poezii despre timp, poezii despre plată, poezii despre palate sau poezii despre pace

Iarna...
Soarele și-ascute dinții, sub tălpi scârțâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează și împodobește geamuri,
Cu steluțe de cleștar se inundă iar livada,
Pomii-n somn își țes inele tremurând ușor din ramuri...
Țurțurii par gene lungi care-atârnă pe la streșini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esența de rășini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnișoare...
Fumul pe acoperișuri se învăluie, se zbate,
Semn că viața dăinuiește și în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...
S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Și din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colții și-i arată!...
Satul se cufundă-n noapte și se sting lumini la geamuri
Iar pe uliță nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul șuieră năprasnic și cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...
poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieții mele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre somn, poezii despre ger, poezii despre Soare, poezii despre țurțuri, poezii despre întuneric, poezii despre vânt sau poezii despre viscol
E timpul iernii să revină...
e timpul iernii să revină
dintr-un concediu prelungit,
lăsându-și albul și-a lui vină,
să se așeze pe trecut
să se așeze peste dealuri
și peste câmpuri, peste munți,
să se amestece cu valuri,
fulgii să zboare unduiți
se-aude iarna cum revine
cu scârțâit de ger pătruns,
cu nopțile cu lună plină,
cu-al ei pustiu ce a ajuns
e timpul ei sortit de sensuri,
de rătăciri duse de vânt,
e timpul urmelor de versuri,
lângă un foc călduț și blând
e iarna albă înnoptată,
e iarna albă peste zori,
pe cer sunt stelele de gheață,
ciulinii înfloresc fulgite flori
pădurea iarăși se îmbracă
cu haina albului de nea,
norii din cer încet revarsă,
prea albii pufi de catifea
e timpul iernii să revină
și toamna tremura de frig,
sub streșini păsări se adună,
pe jos e alb ca țipirig
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri sau poezii despre trecut
Dantelă de zăpadă
Iarăși se întunecă, dar azi a nins
Prima ninsoare din iarna aceasta
Nu e departe ziua când voi urca
Pe săniuțele argintii ale iernii
Răscolind zăpada
Dar e decembrie și ninge
Peste brazii de afară, parcă
Și ciorile au obosit să se adune
Pe-nserat
Mă așez la geam, spun o rugăciune
Pentru cei întârziați, pentru cei
Duși departe unde zăpada nu le e
De tot albă
E decembrie și ninge
Zăpada se așterne ca o dantelă
Pe case și morminte
poezie de Victor Țarină
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre săniuș, poezii despre religie, poezii despre ciori sau poezii despre brazi

Basmul vieții
Din tot ce arde purpuriu sub pleoapa lunii,
ce cratere te fură cu surâs de jar?
Din tot ce zboară peste fusul rătăcirii,
ce pânză te răpește în rotirea bucuriei
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
E iarnă, dar nu-i timpul de îngheț pentru privire.
Câtă bucurie! Te-aud și tăcând!
Vremea întâlnirilor de sens învie?!
Topește dragostea zăpada separării de cuvânt.
Vezi? Prezentul-i dar sublim de alb în gene.
Lumina mea, ce-ai împânzit cercetător simțirea,
pentru a radia din creștet până-n tălpa stelelor nemărginirea,
pentru tine, din culesul roadelor, ce vrei?
Trec anii, la urechea inimii cercei, podoabă peste vreme,
noi, îmbogățiți prin ei,
la sărbătoarea adâncirii în poeme.
Din tot ce cheamă spre duminici printre clipe,
cum vrei să se înfiripe,
să crească timpul în minunea de a fi?
Din tot ce vine, pleacă, ce rămâne,
ce ți-e hrană, apă, aer, știi?
Ce răsare? Ce apune?
Basmul vieții, tu, necontenit,
cu tot ce faci și ce nu faci, îl scrii.
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând? ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n g
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre bucurie, poezii despre zbor, poezii despre urechi, poezii despre sărbători sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ce vină are iarna?
Suflările tale
sunt moi și calde,
Inima îmi răvășește gândul
că pot înflori
în ninsoarea ta.
Copilăria mea umblă desculță
în freamătul nins al iernii
și lumea o iubește.
Iubesc ninsoarea asta...
Ce vină are iarna
că înfloresc
sub ninsoare ta?
Suntem între cer
și ninsoare,
suflările tale albe
îmi încălzesc
brațele de fildes.
Am scos din cufărul de ninsori
păpușa.
Ne cântă despre ghioceii
mai tineri ca noi
care ne-au înflorit tâmplele,
eu îi șoptesc ceva, un basm
despre luceafărul care
umbla desculț prin praful de stele.
Nu mai schimba povestea, îmi zise, e iarnă!
Și lasă-mă să cobor încet,
să alerg
prin zăpezile anotimpului;
sunt moi și calde
în ninsoarea ta.
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de Camelia Oprița

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre tinerețe, poezii despre schimbare sau poezii despre păpuși
Poveste de iarnă
Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul înghețat,
Acoperă cu flori de gheață ferestrele și-ntregul sat.
Pe dealuri ea așterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.
Iar vântul intră-n jocul iernii și viscolește fulgii toți,
Cu veselie îi adună pe toți copiii pe la porți.
Ei vântul îl aleargă-n vale și fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag și alb covor.
Iar iarna se înveselește și-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopțile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.
În jocul iernii intră seara ca o măicuță obosită,
Ea liniștește copilașii și-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivățul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.
În case-acum e cald și bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieții mă îngheață,
Doar inima-mi e încă jună și desenează flori de gheață.
Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se așterne neaua și ninge-n suflet cu povești,
Curând la noi va veni Moșu... colindători pe la ferești....
poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gheață, poezii despre copilărie sau poezii despre văi
Tablou de iarna
Goliciunea iernii pare
Tristete traita-n visare
Peste tot ea stapaneste:
Case, dealuri amorteste.
Din aerul lipsit de soare
Pe pamant vor sa coboare
Mici stelute argintii
Alergand printre copii
Alba, moale si pufoasa
Peste camp e haina groasa,
Neaua acopera-ndata
Natura-mpodobita toata.
Un cantec surd se-aude
In departare, unde
Vantul matura-n cale
Fluturi albi cazuti in vale.
Adanca si misterioasa
Tacerea se asterne deasa.
Stelutele-nfloresc plapande
Pe la geamuri tremurande.
poezie de Mirela Aldea
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre fluturi sau poezii despre aer

Sub mantia iernii
Își varsă cerul fulgii cu obidă,
Cu-nverșunarea celui rătăcit
Tăind în trupul iernii o firidă
Lumina-și plânge albul spălăcit.
Mai scrie gerul peste timp o carte;
Ferestrele de litere-au orbit!
O lume pare c-a plecat departe
Și numai iarna singur-a venit...
Au amuțit gutuile în geamuri,
În sobă focul mormăie-o sudalmă;
Mai fornăie doar vânturile-n hamuri
La drum când le îndemână iarna calmă.
Prin timp șchioapătă sănii ruginite
Tot așteptând de la copii o veste,
Și brazii tac, cu brațe-ncărunțite,
Iar satul trist a devenit poveste...
I-atâta alb, și-atâta dezolare,
Tăcerilor doar gândul le răspunde;
În suflete cresc flori de-nsingurare
Și umbrele ce totul vor ascunde...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre trup și suflet, poezii despre tristețe, poezii despre suflet sau poezii despre sat

Ninge pentru prima oară...
Ninge pentru prima oară-n iarna aceasta
Stele albe cad peste copii
Ce zburdă cu ochii la cer
Și fulgii vin, și fulgii pier...
Ninge pentru prima oară-n iarna aceasta
Și ne cuprinde un dor de alb
Zăpada răscolește amintirile din noi
Și nu vrem să mai știm c-au fost vreodată ploi.
poezie de Titina Nică Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre ochi sau poezii despre amintiri
Poveste poleită cu argint
cerul îmbracă arborii cu straie albe
podoabe înstelate așează pe ramuri
orhidee înflorite zâmbesc la geamuri
gândurile iernii sunt fremătări dalbe.
poleită în argint grădina a încremenit
sub râu învolburat doar păstrăvii zburdă
iarna are rostul magic nu este absurdă
naturile își odihnesc destinul menit.
oameni de zăpadă au apărut în curți
copii se joacă veseli cu bulgării moi
ei nu știu de tristețe de griji de nevoi
sunt fii de cercetași ai vieții recruți.
nu poate fi știrbită iarna din noi
cu farmecele ei suntem mai avuți.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre păstrăvi, poezii despre orhidee sau poezii despre odihnă
O toamnă bacoviană
Acum coboară peste sat
O toamnă bacoviană.
În câmp, munca s-a gătat,
Ceru-i pregătit de iarnă.
Dinspre nord vine ninsoare,
Se așterne peste case,
Peste tot pune culoare
Cu flori albe de mătase.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, citate de Dumitru Delcă despre toamnă, citate de Dumitru Delcă despre iarnă, citate de Dumitru Delcă despre flori, citate de Dumitru Delcă despre alb sau poezii despre George Bacovia

Iarna
Iar e iarnă, frig și ger,
Veșmânt alb e peste tot;
Înnorat e-albastrul cer,
Prin zăpadă mergi-înot.
Mici cristale de zăpadă
Cad într-una, fac grămadă,
Straie albe să aștearnă
Lunga și geroasa iarnă.
Săniuțele zglobii
Duc la vale pe copii;
Omuleții de zăpadă
Se înghesuie să-i vadă.
Moș Crăciun aduce-n dar
Brad frumos împodobit;
Sărbătoare este iar,
Chiar și anul s-a-nnoit.
Iarna vine, iarna trece
Chiar dacă afară-i rece,
De ești împăcat cu tine
În suflet ți-e cald și bine.
poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori sau poezii despre frumusețe

Azi...
Azi mi-am prins în păr fire de argint
Nu am multe toamne...(Ce frumos mă mint!)...
Am doar primăveri, în lila mă îmbrac,
Sunt în anotimpul florilor de mac
În zori mă trezesc cu privighetori
Ciocârlia-mi urcă triluri pân' la nori...
Eu culeg din lan roșii flori de mac,
Spice și cicoare... cunună să-mi fac
Cu privirea sus, dincolo de nori,
Iau din cer azurul și îl pun în flori
Și din albăstrele îmi fac un buchet,
Lângă ele pun un surâs discret...
Îmi pun la urechi cireșe- cercei
Și mă ninge vara cu floare de tei
Cu parfum de roze seara mă răsfăț
Să nu vină iarna!... Nu vreau să îngheț!...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre seară, poezii despre răsfăț, poezii despre roșu sau poezii despre roz
Pe palmele uimirii
ce frumoasă
este iarna
cu fulgi albi din cer ce vin
să-ți
albească astăzi haina
și
s-o facă un dalb crin
cu
steluțe albe albe
totul
este transformat
chiar și câmpul
e-mbrăcat
și atâtea trotuare
prin oraș
ninge ninge
vin din cer
flori
steluțe ca un vis
cad pe palmele uimirii
soli fiind
doar ai iubirii
dintre cer
azi și pământ
împletite cu mireasma
frigului
scăldat în frig
poezie de Ioan Daniel Bălan (11 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre oraș sau poezii despre iubire

Iarna
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se pierd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbuci albi de fum
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dismiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
S-a întors iarna
S-a întors iarna.
Ca o privire furioasă,
ca o femeie geloasă
la soba de-acasă,
iarna s-a întors!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gelozie, poezii despre furie sau poezii despre femei

Primăvară târzie
Astazi scriu despre-a vieții culoare
Prinsă-n ploi însetate de dor,
Ce îmi picură-n suflet candoare,
Risipind de pe cer orice nor!
Astăzi scriu despre sunetul zilei
Și-l aud prin tăceri murmurând
Și mai scriu despre tremurul filei,
Când îi dau, temător, câte-un gând!
Astăzi scriu despre noi începuturi,
Ce apar dimineața, în zori,
Despre zboruri uitate în fluturi,
Și semințe uitate în flori!
Despre-a mea primăvară târzie,
Care ninge și-acum, deseori,
Peste lutu-nsetat, poezie,
Cu fulgi albi, trubaduri visători!
poezie de Marilena Ion Cristea din Neînverzitele păduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre uitare, poezii despre sunet sau poezii despre primăvară
Speranță albă
În nostalgia iernii devin o visătoare,
M-alintă fulgii albi ce se aștern pe tâmplă
Când mă ating, vreau să le dau culoare
Să înțeleg neînțelesul, a tot ce se întâmplă.
Ninsoarea îmi dezgheață iarași dorul,
Noian de vise îmi îmbracă-n alb imaculat
Clipele frumoase, ce-au fost vieții fuiorul
În plete mi le prinde, ca fulgul așteptat.
Pământul ia căldura plapumei de nea,
În strălucirea-i să renască dorința amorțită,
Visez un vis frumos, e doar iubirea mea
Ce-a fost și nu mai este, e-n cer pecetluita.
De-am căutat iubirea în orice anotimp,
Iubirea să o gust, să-i dau fior, culoare
Aștept iarna să vină, aștarnă albul nimb
Căldura-i să o simt din recea ei candoare.
Pe broderia rece a florilor de gheață
Să pot, să scriu cu inima poeme de iubire,
S-alerg printre nămeți cu zâmbetul pe față
Iradiind în jurul meu căldură, fericire.
poezie de Maria Călinescu
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de basm
Fulgii dansează
la fereastra aburită
unduindu-și brațele-n văzduh
în pași de poezie
prin troiene de lumină
sub tăcerea dimineții
vântul sună
împletindu-și aripile
împodobite cu stele albe
copacii își scutură podoaba
peste clinchetul clopoțeilor
este iarna de basm
în glasuri de copii
se aude bucuria sărbătorilor
din ochii mei,
izvor de fericire
așez iubirea într-un vers
să lumineze
bradul de Crăciun.
poezie de Maria Ciobotariu (10 decembrie 2014)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie