Barzachk

Sunt eu foc mistuitor să te topesc complet cu o rază?
Căzând dincolo de-o neaflată gază, perpendicular spre ochiul unui atent privitor,
Sunt eu foc mistuitor ce veşnic oriunde, calea-ţi luminează?
E numele meu Elohim Elai Ihova pentru idoli un decor?
Atunci cum să mă nasc ca voi în chip trupesc, dintr-un urmaş evreu?
Când pe Sinai nici lealul Musa de-l iubesc mai mult decât îngerul ceresc ce cântă-n cor,
Nu mi-a aflat numaidecât înfăţişarea, mereu ascunsă-n spatele unui voal întunecat de nor..

poezie de David Trăistaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot...

Nu pot să plâng, doar lăcrimez,
cu ochiul stâng mă luminez,
cu ochiul drept rămân străjer,
atent la piept să nu disper,
inima vrea s-o ia la trap,
dorinţa ta cât să-ţi încap,
de dor şi drag mă toropesc,
furtuni atrag, nori risipesc,
cerul senin mi-l vreau mereu,
cultiv pelin, doar cât vreau eu,
e datul tău, scris la soroc,
nici bun, nici rău, dar cu noroc,
m-ai legănat şi m-ai sortit
să-ţi fiu bărbat nedespărţit,
legat cu dor şi cu alean,
să-ţi fiu izvor, voinic oltean,
bântuitor, secat deloc,
mistuitor, pară şi foc,
viaţa trăim împovăraţi,
să ne iubim împreunaţi,
la ceas grăbit de asfinţit
sunt liniştit că sunt iubit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Februarie

În ianuarie să ne dorim,
Să ne-apropiem, să ne-ncălzim,
Să mă topesc când îmi zâmbeşti,
Să şti de ce mă-nebuneşti,
Să ai habar de tot ce simt
Şi să şti că nu te mint.
Dar nu-i ianuarie să te-ncălzesc,
E februarie... te iubesc.

În martie să înflorim,
Să admirăm şi să vorbim,
Să te ating, să-mi dai fiori,
Să mă simt cu capu-n nori,
Să te sărut, să mă adori,
Să te-mpodobesc cu flori.
Dar nu-i martie să-mi doresc,
E februarie... te iubesc.

În aprilie să glumim,
Cuvinte dulci să ne şoptim,
Să-ţi fac pe plac, să te sarut,
Să ai mereu tot ce-i plăcut,
Să spunem tot, să povestim,
Să fim cum vrem doar noi să fim.
Dar nu-i aprilie să glumesc,
E februarie... te iubesc.

În luna mai ne relaxăm,
Ne plimbăm, ne alintăm,
Ne remarcăm când lumea-i verde
Ca fiind cei doi ce nu ştiu pierde.
Strălucim spre-a lor uimire,
Ne remarcăm doar prin iubire.
Dar nu e mai să strălucesc,
E februarie... te iubesc.

În iunie să plănuim,
Ne hotărâm, atent gândim,
Doar doi... doar noi, în orice zi,
Să fim mereu doar doi copii,
Lăsăm in urmă ce-i la liceu,
Să fim doar noi, din nou, mereu.
Dar nu-i iunie să plănuiesc,
E februarie... te iubesc.

În iulie să călătorim,
Să vizităm, sărbătorim,
Să fim şi-atunci noi împreună
În cea mai călduroasă lună,
Atunci când este ziua mea
Să fiu încă-n viaţa ta.
Dar nu-i iulie să-mplinesc,
E februarie... te iubesc.

În august vom continua,
Eu al tău şi tu a mea,
Să te ascult, să îmi vorbeşti,
Să mă topesc când mă priveşti,
Să ştiu când tu eşti mulţumită,
Să ştiu când tu eşti fericită.
Dar nu-i august să mă-ncalzesc,
E februarie... te iubesc.

În septembrie admirăm,
Se răceşte, ne-mbrăcăm,
Atunci au loc multe schimbări,
Dar doar în jur, cu aşteptări,
Căci chiar de e un alt decor
Noi ne iubim neschimbător.
Dar nu-i septembrie să ruginesc,
E februarie... te iubesc.

În octombrie ne-mpărţim,
S-avem şi-atunci când n-o să fim,
Facem schimb de-o jumătate
Şi ascultăm, în piept, cum bate,
Să te simt, să ştiu ce zici
Chiar şi când nu eşti aici.
Dar nu-i octombrie să -ţi lipsesc,
E februarie... te iubesc.

În noiembrie aşteptăm,
Ne pregătim, ne bucurăm,
Aşteptăm să treacă luna,
Să fie ziua noastră-ntr-una,
Ne sărutăm, mai şi vorbim,
De prima zi să ne-amintim.
Dar nu-i noiembrie să retrăiesc,
E februarie... te iubesc.

În decembrie să cântăm,
Să te alint, să colindăm,
Să îţi fac un dar frumos
Să şti că sunt şi inimos,
Să aşteptăm doar împreună
Anul nou, privind spre lună.
Dar nu-i decembrie să răcesc,
E februarie... te iubesc.
În februarie vreau să fim
Îndrăgostiţi, să ne iubim,
Să fiu de ziua ta cu tine,
Să simt că vrei să fi cu mine,
Să fie veşnic pentru noi
Iubirea asta... doar noi doi.
E februarie şi mă opresc,
E februarie... te iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt dator

Îmi sunt şi soare, 'mi sunt şi stele
Şi mare-mi sunt şi sunt pământ
Iubirea dorurilor mele...
Să te iubesc dator îmi sunt!

Să-mi amintesc că sunt iertare
De-o veşnicie-mi sunt dator.
Sunt cântec de privighetoare
Şi adăpostul unui dor.

Îmi sunt dator să-ţi mângâi părul,
Când te aşezi la pieptul meu,
Căci numai eu îţi ştiu misterul
Prin care "tu" eşti veşnic "eu".

Îmi sunt blestemul dintr-un cântec
Şi armonia dintr-un vers.
Dator îţi sunt cu un descântec
Şi cu întregul Univers.

Îmi sunt dorinţa, ce te-aşteaptă
Să-mi vii din roza înflorită.
Dator îmi sunt să-ţi spun în şoaptă:
De mine eşti în veci iubită!

Să te-nsoţesc prin galaxie,
Să-ţi mângâi trupul mlădios.
Îmi sunt dator, îţi sunt şi ţie,
Iubirii noastre credincios!

Îmi sunt tăcere şi durere,
Lacrima propriului destin
Tribut pământul, când va cere,
Mă voi elibera de chin.

Daniel-Petrişor Dumitru

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVII

Nu te iubesc ca pe un trandafir japonez, un topaz,
ori o săgeată de garoafe sărită din foc:
te iubesc cum sunt iubite doar fiinţele sumbre,
pe ascuns, undeva între umbră şi suflet.

Te iubesc cum iubeşte planta care nu-nfloreşte şi
păstreaz,-ascunsă-n ea, lumina corolei ne-nflorite
şi, graţie iubirii tale, este ascunsă-n trupu-mi
acea puternică mireasmă emanată de pământ.

Te iubesc fără să ştiu cum, nici când şi nici de unde,
te iubesc sincer, fără confuzii şi fără trufie:
şi te iubesc aşa pentru că nu ştiu să iubesc altfel,

doar în acest chip în care eu nu sunt şi nici tu nu eşti,
aşa de-aproape că mâna ta pe pieptu-mi e mâna mea,
aşa de-aproape că se-nchid ochii tăi când adorm eu.

sonet de Pablo Neruda din O sută de sonete de amor (1959), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n aşternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.

Te voi iubi chiar şi atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ţi voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ţi-e pasul,
Am să te-aştept şi tot te voi iubi.

Voi săruta şi clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.

Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ţi umezească pleoapele şi gura,
Când buzele-mi alături nu îţi sunt.

Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare şi prăpăd.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celula-i rece şi pustie

De-o noapte-ntreagă plâng într-una,
Din nou sunt iarăşi osândit.
Privesc prin gratii pe cer luna
Ce după un nor iar sa pitit.

Degeaba-i cerul plin de stele,
Degeaba -ncerc să le vorbesc,
Aş vrea să stau mereu cu ele,
Dar... dimineaţa se topesc.

Un soare cald din nou s- arată
Şi... iată vine o nouă zi.
Dar ce folos... e-nourată
Şi raze... nu pătrund aci!

CELULA-i rece şi pustie,
Betonul... ud mucegăit,
Iar pixul meu... abia mai scrie,
Că trupul mi s-a-mbolnăvit.

Un înger însă mă păzeşte,
E îngerul meu păzitor.
El zi şi noapte mă însufleţeşte
Şi-mi dă putere să nu mor.

Mi-arată calea spre credinţă,
Îmi spune... că am câştigat.
Că diavolul fuge de mine
Şi nu mai pot fi atacat.

Parcă... prind din nou putere,
Isus... din cer mi s-a... arătat.
El a venit prin a lui vrere,
Să mă ferească de păcat.

Mi-a spus cu glasul lui cel dulce,
O doamne...! ca să te slăvesc.
Când sunt la greu şi-s la răscruce
Numele tău să îl rostesc.

Mă tem că nu prea îmi dau seama,
Cum în celulă mi-a intrat?
Şi ce putere mi-a dat oare...
Că sufletul meu e Salvat.

Eu... am greşit... şi îmi spăl vina,
Oricât de mult m-aş tot ruga.
Nu e îndeajuns doar rugăciunea
Să spele vina grea a mea.

Dar... deschid ochii, văd o rază,
Ce îmi pătrunde în celulă.
Şi-apoi... văd cum întreaga noapte
S-a liniştit de a ei furtună.

Noaptea o închei prin rugăciune,
O doamne...! ţie-ţi mulţumesc.
Că m-ai ales pe astă lume
Prin scris să pot să te slăvesc.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abou Ben Adhem şi îngerul

Abou Ben Adhem (sporească-i tribul an de an)
s-a trezit dintr-un vis armonios de pace, nepământean,
şi-n lumina lunii din încăpere, nu fără mirare,
a văzut un înger mai alb decât e crinu-n floare,
scriind într-o carte aurită pe fiecare coală.

În serafica pace Ben Adhem, cu îndrăzneală,
adresându-se prezenţei luminoase,-a spus:
"Ce scrii în acea carte-atât de-asiduu?"
Vedenia a ridicat capul şi-a răspuns,
însenindu-i inima cu un surâs dulce nespus,
"Numele celor care-L iubesc pe Isus."
"E şi numele meu trecut în ea?" a întrebat Abou.
"Nu, din păcate, nu."

Abou, cu voce-un pic mai joasă, dar încă vesel:
"Te implor, de dragul sfintei milostenii,
Trece-mi numele, eu sunt cel care îşi iubeşte semenii."

Mesagerul ceresc a notat şi-apoi a dispărut.

Noaptea următoare s-a ivit iarăşi îngerul strălucitor
şi i-a arătat numele de Dumnezeu binecuvântate.
Şi, iată! Numele lui Ben Adhem
Era acolo împreună cu alte nume, mai presus de toate.

poezie de James Henry Leigh Hunt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ta, domnule! Şi te iubesc! (dar de Anul Nou)

Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ţi-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
şi n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îţi dau viaţă
şi până când îţi desăvârşeşti menirea pe Pământ
şi te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îţi încolăceşti braţele fierbinţi,
iar eu te învălui în dăruire
şi mă pierd în dragostea ta;
când te preţuiesc şi mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta şi, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezideşti în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere şi resemnare; în speranţă;
în iubire şi crez!
Eu sunt giuvaerul tău,
când mă alint şi te abund cu năstruşniciile mele
dar, fără să ştii, sufăr în mine căci, ştiu că
nu sunt mereu aşa cum Dumnezeu mi-a zis,
când m-a rânduit nădejdii tale, din carnea ta
şi din iubirea ta!

Dar te iubesc, domnule,
căci sunt femeia ta!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te păstrez

Mă-nnebunesc săruturile-ţi toate,
Sunt ca-mplinirea unui grav destin;
O dăruire-adâncă, bunătate.

În poala ta căzând, plângând în şoaptă,
Femeia mea iubită, te implor,
Alungă-mă, aruncă-mă în noapte.

Când buza mea s-o-ntinde mai fierbinte,
Atunci îngheţe aspră buza ta.
Loveşte-mă, mă calcă, râzi, mă minte!

Dorinţa e-un călău ce ne pândeşte.
Blestem e chiar cel mai frumos prezent.
Te părăsesc, căci dorul mă striveşte.

Fiindcă vreau să te păstrez, drept pază
Eu ţi-am ales mai bine depărtarea,
Ce-ncântă, care idealizează.

Şi să rămâie visul meu ceresc:
Femeie dragă cărei să fiu drag,
Şi dincolo de moarte s-o iubesc.

poezie clasică de Endre Ady, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Nu vreau să fiu nepoliticos. Dar dacă îmi acordaţi o secundă, o să ajungeţi cu toţii acasă la timp pentru cină. Ştiu că eu sunt considerat a fi sursa acestor zvonuri. Şi cred că are sens. Pentru că uitaţi-vă la mine, un elev de 7 care stă mereu în spatele clasei la ora de engleză a doamnei Jacobs visând cu ochii deschişi la acelaşi lucru. La cum ar fi dacă... aş arăta mai bine, dacă aş fi mai sofisticat şi cu 15 ani mai bătrân. Pentru că doar atunci ar putea doamna Jacobs să mă considere ceva mai mult decât unul din elevii dânsei. Şi doar atunci ar putea acest zvon să fie adevărat. Adică, nu mă înţelegeţi greşit, sunt flatat de seriozitatea cu care aţi tratat aceste afirmaţii, dar eu unul le-aş fi pus pe seama imaginaţiei unui adolescent. Mă aşteptam să faceţi acelaşi lucru.
Directorul Stevens: Corectează-mă dacă greşesc, domnule Witter, ca să se ştie, spui că negi toate afirmaţiile menţionate mai devreme?
Pacey: Da, domnule, să se consemneze oriunde vreţi dumeavoastră. Doamna Jacobs este doar profesoara mea de engleză şi nimic mai mult spre marea mea dezamăgire.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paris, ce mult îţi seamăn!...

Paris, ce mult îţi seamăn! Abia surâde-o clipă
Pe cerul tău o rază, şi-ndată s-a-nnoptat;
Iar când coboară frigul asupra ta, în pripă
Primăvăratic suflă zefirul parfumat.

Ca tine-s veşnic vesel, dar inima-mi se strânge,
Căci dulce prevestire şi cobe-mi este viaţa,
Şi-n timp ce bucuria ascunsă-n ochii-mi plânge,
O soartă mohorâtă îmi luminează faţa.

poezie celebră de Jean Moreas din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Al. Ciorănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, copacule

Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-şi roteşte ochiul, căzând la orizont,
umbra ta e lungă şi subţire
pe câmpul acesta pustiu, de piatra

Am rămas aşa, ţinând în mână
şaua şi hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate şi pentru că nu mi-e sete,
pentru că aş vrea să plec, rămânând
de dragul unui cal care putrezeşte
şi-al unui copac cu frunze căzând.

Până unde - nici eu nu ştiu
şi nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
şi e dulce căldura şi e un timp şi e o linişte
ca o flacără verzuie, arzând!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Acasă astăzi am rămas,
Mintea fuge fără declaraţii,
Te rog, spală-te pe mâini!
Am nevoie de soare,
Am nevoie de aer,
În somnul meu dansează tot felul de mingi...
Închisorile sunt cool,
Dacă de acolo ieşi destul
De tatuat...
Singurul meu tatuaj
Nu a apucat să fie desenat pe piele,
El se derulează mereu
Atunci când e nevoie:
"Dr Ming a spus odată
Că soarele îţi luminează faţa,
Cititul îţi luminează mintea,
Natura îţi luminează sufletul
Şi zâmbetul unui copil
Îţi luminează viaţa..."

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui te iubesc

Pentru-a-ţi spune... te iubesc,
Vin cu visele-nspre tine
Şi-n ulcior de lut domnesc,
Pun cuvintele puţine.

Sunt convins... că nu greşesc,
Clipa asta... îmi convine
Pentru-a-ţi spune... te iubesc,
Vin cu visele-nspre tine.

Dintr-un magic colţ ceresc,
Scuturând amiezi divine,
Vreau în trupul tău să cresc
Timpul... făr-a-l mai reţine

Pentru-a-ţi spune... te iubesc.

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuanţe

Nuanţa iubirii
Un strigăt din interior
Într-un decor superb
În mii de culori
Mai mult decât
Poate ochiul să priceapă
Şi mintea să discernă
O impresie policromă
Care nu se mai termină
Aşa se împlineşte iubirea
Dincolo de raţiune
Numai din instinct
În mii de culori.
Cu alte mii de pixeli
O minune superbă
O chemare spre Eden.

poezie de David Boia (26 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripa mea

Şi a început să plouă şi să bată vântul
Atunci în începutul de ninsoare te-am prins de mână
Şi cu asfinţitul te-am ridicat către zări
Spre soare şi mâna mea şi ochiul meu au devenit mai siguri
Cum lanţul de argint pe un local
Acum e dimineaţă
Oglinzile aşteaptă
Să te întorci ca valul către mal
Atunci vom porunci să tacă luna
Iubita mea într-un decor vom merge
Eu răsuflarea, dintr-un corp ceresc
tu aripa.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

E Soarele steaua
ce Pământul încălzeşte
şi luminează cerul
atunci când totul pare
pierdut în neant
şi se scurge încet
în bezna adâncă
din pâlnia Universului.
E Soarele acesta
o pată aurie
desprinsă din cenuşa
unui astru muribund,
ce de veacuri
răsare şi apune,
veşnic neobosit,
încălzind acelaşi Pămân
plin mereu de
alte vieţuitoare,
ce-şi duc traiul
pe planeta albastră
care nu uită
să se învârtească mereu
în jurul Soarelui
şi în jurul său
în sensul acelor
de ceasornic,
purtând timpul
mereu înainte,
spre vremuri ce tind
spre nicăieri...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi şi mâine, mereu

prieteniile mi-au arătat cine sunt eu
un romantic incurabil şi de neoprit
am să iubesc lumea azi şi mâine, mereu
îi voi purta splendorile în infinit.

poezia îmi arată drumul spre eternitate
în momente de răscruce mi-a dat putere
cu aripile ei zbor azi spre libertate
şi nu am în sânge teamă de cădere.

muzica este alintul care mi-l doresc
în miezul simfoniei simt că plutesc pe valuri
oriunde prin lume cu ea călătoresc
şi-adesea se mulează punte între maluri.

sunt răsfăţata timpului şi vă iubesc
prieteni ce mă-nconjurati cu idealuri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie corporală

bărbia mea cam strâmbă şi-ntr-o parte
e o aluzie ironică şi tristă
la indecisele iluzii ce deşarte
în versurile mele mai persistă

iar ochiul meu adânc şi obosit
izvorul meu de vise şi lumină
se stinge ca un astru rătăcit
în universuri paralele de retină

auzul meu perfect ca un auz
călcat de Ursa Mare pe ureche
mă face ca să simt pân -la refuz
c-accentele din versuri n-au pereche

şi mână ruptă şi piciorul frânt
şi inima mai moartă decât vie
sunt un tribut mereu plătit în vânt
ca-n vers să fiu o pură armonie

a mai rămas doar craniul meu chel
şi creerul cu dram de raţiune
şi-nca ceva mai mult decât rebel
mai mult decât adânc, decât genune

dar nu mai mult decât un instrument
a unui infinit de energie
din care curge flux adiacent
acestei raţiuni de apă vie

de aia şi sunt rob, de aia scriu
de aia-s sugrumat de fantezie
să ştie toţi, că lutul pământiu
ca chip şi asemănare e Poezie

Infinitate, iartă-mă c-am obosit
Divinitate, sunt mereu la datorie
de Tine numai Doamne, sunt iubit
Şi Te iubesc -o recunosc-la nebunie

Şi-Ţi mulţămesc că am un drept întreg
să mă aştern în simple rânduri pe hârtie
şi dispunând de libera alegere- aleg
de pe hârtie să mă scurg în veşnicie...

poezie de Iurie Osoianu (16 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea mea e realitatea...

Pentru cei care pot asculta,
Pentru cei care pot auzi,
Cu el, eu sunt în spaţiu infinit,
Cu el sunt în timpul etern...
Sunt în viaţă.
Un soare răsare şi apoi apune...
O lună care luminează nopţile...
Un zâmbet, o îmbrăţişare, un sărut...
Gesturi mici care scriu pe liniile inimii...
Nu e nimic ce nu pot fi,
Nu e nimic ce eu nu sunt.
Un loc ascuns în lume...
Ca un labirint în centrul universului...
Calea mea în mijlocul cerului sau în altă parte...
Sunt dincolo de tine.
Sunt mai mult decât să mă gândesc...
Sunt mai mult decât un vis...
Eu exist, respir...
Eu sunt realitatea.

poezie de Eugenia Calancea (6 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!