Abou Ben Adhem şi îngerul

Abou Ben Adhem (sporească-i tribul an de an)
s-a trezit dintr-un vis armonios de pace, nepământean,
şi-n lumina lunii din încăpere, nu fără mirare,
a văzut un înger mai alb decât e crinu-n floare,
scriind într-o carte aurită pe fiecare coală.

În serafica pace Ben Adhem, cu îndrăzneală,
adresându-se prezenţei luminoase,-a spus:
"Ce scrii în acea carte-atât de-asiduu?"
Vedenia a ridicat capul şi-a răspuns,
însenindu-i inima cu un surâs dulce nespus,
"Numele celor care-L iubesc pe Isus."
"E şi numele meu trecut în ea?" a întrebat Abou.
"Nu, din păcate, nu."

Abou, cu voce-un pic mai joasă, dar încă vesel:
"Te implor, de dragul sfintei milostenii,
Trece-mi numele, eu sunt cel care îşi iubeşte semenii."

Mesagerul ceresc a notat şi-apoi a dispărut.

Noaptea următoare s-a ivit iarăşi îngerul strălucitor
şi i-a arătat numele de Dumnezeu binecuvântate.
Şi, iată! Numele lui Ben Adhem
Era acolo împreună cu alte nume, mai presus de toate.

poezie de James Henry Leigh Hunt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!