Ultimul ceai
Stiam că n-ai să vii...
Dar eu... te așteptăm cu atâta înfrigurare...
Era un simplu ceai...
În orele tărzii,
Cănd...
Amândoi visam...
Lună și soare.
Ultimul ceai... fierbinte aromat,
L-am pregătit...
Încet și fără grabă.
Știam că n-ai să vii...
Și că ai plecat!
Și totuși... eu speram...
La gura de la sobă.
Sorbeam din ceaiul...
Ce timpul mi-l aduce,
Și... ochii-i închideam ca să te văd.
Tu... erai prea frumoasă,
Și prea dulce,
Dar deschizăndu-mi ochii
În jur era prăpăd.
N-am înțeles... de ce...
Am viața... atăt de apăsătoare...?
De ce un samovar...
Nu-ți este îndeajuns?
De ce servesc un ceai..
Când inima mă doare,
De ce fără de milă,
Timpul... prea repede s-a scurs?
Mă amăgesc degeaba...
Doar trupul îmi tresare,
Îmi iau cana în mănă...
Mă uit la ceas... văd c-ai întârziat.
Mă arde... mult prea tare,
Și-mi spun în minte..
Că totul e trucat.
Și sorb o gură... din ceaiul aromat,
Găndindu-mă la tine...
O cât... te-am adorat!
Un ultim ceai și-o seară fără tine,
Rămân acum tăcut...
Iar dacă sunt iar singur...
Sunt trist și abătut.
Un ultim ceai... ce s-a răcit de mult.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ioan Cojocariu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.