Creaţie

Creată-i lumea din nimic
Şi-n numai şapte zile,
Fără cafea, fără ibric,
Doar suflete fragile.

Cu-n soare blând şi iubitor,
Cu stele... căzătoare,
Amestecându-le cu dor,
În drumul lor spre mare.

Cer şi pământ... cu ape reci
Şi omul şi scânteia,
Nu vei pleca de-aici în veci,
Când vei vedea... Femeia.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Mirosea a stele căzătoare
(dacă stelele-ar avea miros...!)
Mirosea a moarte pe cărare
şi-a tristeţe ajungând la os.

Mirosea a noapte de sfârşit lumesc
(căci şi lumea s-ar sfârşi cândva...)
Greu mi-era cuvântul să-l rostesc
şi să-mbrac cu el căzuta stea.

Frunze moarte miroseau a ieri
(parcă întrupau în ele Timpul).
Gândul îmi pleca spre nicăieri
întâlnind în cale numai vântul..

Viaţa se-ntorcea pe sine-n iarnă
(iarna se credea stăpânitoare!)
Fulgii doar durere mai puteau să cearnă
căci erau toţi... stele căzătoare.

poezie de Mihaela Albu
Adăugat de Mihaela Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vesperală

Femeia care mi-a vorbit aseară
De constelaţii fixe
Şi stele căzătoare
Avea figura lungă şi verde ca o pară
Şi ochii negri-galbeni ca un adânc de mare...

Femeia care mi-a vorbit aseară
De lucruri mici şi fără importanţă
Avea în glas căldura soarelui de vară
Şi-n gând accentuate propuneri de-alianţă...

Femeia care mi-a vorbit aseară
Avea idei frumoase, dar bizare...
Spunea că "plopii fără soţ" sunt vorbe de ocară,
Şi toţi Luceferii din cărţi sunt stele căzătoare...

Femeia care mi-a vorbit aseară
(Şi care o să-mi vorbească viaţa toată)
A fost odată Mamă,
Dar a rămas Fecioară...
Şi Fiul ei nici astăzi n-are Tată!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc încet

Se duc încet, nebune clipe
Spre amurg,
Cerul întreg întinde-aripe,
Stele curg.

Păsări plutesc, ca o chemare
Sau îndemn,
Îmbobocită... ca o floare,
Îmi faci semn.

Rebele gânduri spre lumină
Mă împing
Şi-n lacrima de rouă plină
Vise sting.

Doar tu si eu, frunze căzute
Din nimic
Şi din dureri... necunoscute,
Mă ridic.

Se duc încet, acele clipe
Care-au fost,
Tot alergând înspre risipe
Fără rost.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fără tine...

O carte fără file,
Călimară fără toc,
O gură fără vorbe,
O torţă fără foc;

O noapte fără stele,
Dimineaţă fără soare,
O luntre fără vâsle,
Tablou fără culoare;

Moară fără apă,
Corabie fără vânt,
Arcuş fără vioară,
Mierlă fără cânt;

Un tren fără şine,
Copac fără ramuri
Un câmp fără coline
Şi mare fără valuri.

Un cuib fără păsări
Drumeţ fără cale
Un vultur fără zări
Un crin fără petale.

poezie de Sergiu Mănuş (iulie 2002)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

...De şapte

Am vrut să dau de
şapte

minuni, coline,
zile, septenate,
peste şapte mări

Şi şapte ţări...
şi n-am dat
spre marea mea uimire

Şi în loc de şapte
aud dinspre iubire,
gângurindu-mi-se
... şoapte

parodie de Constantin Ardeleanu, după Eugen Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut un an

A mai trecut plin de-ntrebări, încă un an
Şi-n dimineţi, abia simţit... ai pus culoare,
Reaşezând păcate vechi într-un roman,
Făcând din clipe evantai... şi sărbătoare.

Au mai trecut amiezi arzânde, fără rost,
Spre depărtări tot căutând... neştiutoare,
La pieptul lui poate că tu, nici nu ai fost,
Dar aşteptai dinspre destin... o sărutare.

A mai trecut... înc-un amurg... însângerat,
Năluci şi ploi răstălmăcind a ta chemare
Pusă-ntr-un dor... reverberând... manierat
Şi aruncând... flămând priviri... năucitoare.

Au mai trecut... atâtea nopţi... fără de stele,
Ascunse taine-au prins aripi... ca o mirare
Dintr-un album de clipe reci... sau infidele,
Când curge luna-n trupul tău... ispititoare.

A mai trecut... plin de-ntrebări... încă un an,
L-ai aruncat făr-de regrete-n... Carul Mare,
Când timpu-alergă... ca o umbră... pe tavan
Şi-un ornic bate... a trecut... şi a schimbare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de amurg

drumul sublim îl are omul
drumul de piatră înroşită
de sângele lacom
căzut din umbrele oamenilor
ajunşi aproape
de apusul cerului

drumul roşu de suferinţă
spre nelumină
spre nimeni
spre nimic
umblat în toate chipurile
în toate felurile
în toate sensurile

drum bătătorit de oameni
de fier
cu picioare de lut

un drum neobişnuit
fără zare
fără liman
fără întoarcere
drum de amurg

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vei vedea

mă vei vedea în fiecare clipă
când lângă tine cineva va sta
mă vei vedea sub merii din grădină
sau ca lumină-n nopţi de catifea

în ochii ce privesc ades spre tine
vorbind cu alta tu vei murmura
cuvinte care-ţi amintesc de zile
când vocea caldă m-alinta

credeai că-n zile fără număr
tu vei uita mâna ce-a-ntins
ca să-ţi ajungă pân-la umăr
şi-obrazul tandru l-a atins?

mă vei vedea în fiecare clipă
sunt umbra gândului ce-l ai
îşi zbate timpu-a lui aripă
şi-n faţa lui tu nu ai grai

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de vers

Sunt poate totul sau nimic,
Pot să fiu mult sau doar un pic,
Un sub-atom sau univers,
Dar eu de fapt sunt numai vers.

Cuvinte simple-n ritm de dans,
Îmbrăţişate în balans,
Ce numai muzică aşteaptă
Şi suflete încet deşteaptă.

Sunt o iubire fără trup,
Din 'nalt de ceruri mă tot rup,
Plutesc uşor fără de chip,
Ca dragostea s-o înfirip.

Pot să fiu totul dar nu vreau,
Ascuns în poezie stau,
Aici e locul meu acum,
De-aici iubirea pot s-o spun.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele mele...

Visele mele,
portal deschis, între pământ şi stele,
realităţi paralele în viaţa mea şi trăirile mele,
mănunchi de fiori în mii de pelegrinări,
vii culori în nopţile grele.

Visele mele,
cununi de amintiri, din vechi şi noi trăiri...
scenarii de film, fără pereche sub stele,
frământări spre enigmatice dezlegări,
pe fruntea înrourată de sudori,
în dimineţi fără stele.

Visele mele,
zbateri în tăcere,
cu premoniţii bune sau rele,
nelipsite pe drumul vieţii mele,
viaţa îmi împliniţi, nu mă ocoliţi!
Cât voi trăiţi şi eu trăiesc,
printre vii morţi sau morţii vii,
numai Dumnezeu ştie,
să decodifice bine,
visele lumii şi ale mele,
,, Nimic nou sub stele"

poezie de Valeria Mahok (17 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Doamne, Tu eşti blând şi bun,
Fă să ningă de Crăciun:
Un Crăciun fără zăpadă
E ca vulpea fără coadă,
E ca puşca fără glonţ
Şi ca barza fără clonţ,
E ca ţuica fără grade,
Ca mândruţa fără bade,
Ca un bal fără toasturi,
Ca Fuego fără nasturi,
Ca stejarul fără ghinde,
Hruşcă fără de colinde,
Ca nisipul fără dune
Şi ca prunul fără prune,
Cum e cerul fără stele,
Guţă fără de manele,
Ca maşina fără roţi
Şi ca banca fără hoţi,
Ca pisica fără mâţ,
Ca Johannis fără câţ,
Cum e, fără roade, sacu,
PSD fără Ciolacu,
Cum e porcul fără troacă,
RTV fără Şoşoacă,
E ca strada fără stop
Şi ca Leşe fără clop,
Ca turistul fără ghid,
Orban fără de partid,
Calul fără de căruţă,
Badea fără de măsuţă,
E ca starul fără fani
Şi ca omul fără bani...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre stele căzătoare

Din înaltul cerului senin
Unde e stăpân doar Sfântul,
Stele se desprind şi vin
Să-îmbrăţişeze pământul.

Luna, mamă iubitore,
Noaptea, când nu bate vântul,
Trimite stele căzătoare
Să viziteze pământul.

Tera, ca o gazdă bună
Le primeşte-n ospeţie.
Ba le-îndeamnă să rămână
Pe pământ, o veşnicie.

Copilele lunii primesc
Pe pământ să locuiască.
Dar... cu nostalgie privesc,
Înalta boltă albastră.

poezie de Dumitru Delcă (16 septembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cavalerul

Sunt cavalerul
Fără de armură... gol,
Am sentimente-adânc
Crestate-n sânge
Şi... supărarile
Pitite-ntr-un subsol,
Pentru-a-nvăţa uitările,
A plânge.

Sunt cavalerul
Clipelor fugare... trist,
Îmi port destinul demn
Prin astă lume.
E poate
Un miracol... că exist
Şi tot renasc
În reverii postume.

Sunt cavalerul,
Nopţilor de taină... hoţ
Mă tot feresc de lună
Şi de stele.
Luceferii-s
Mereu fără de soţ,
Provocatori, hârşiţi
Numai în rele

Sunt cavalerul,
Ultimei ispite... dor
Eu în iatacuri
Re-ntrupez furtuna.
Dulci amăgiri
În suflete cobor
Si din... ispite
Îmi aleg... doar una

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testul a avut succes

Dumnezeu a construit o lume de suflete
şi tot El a slobozit, peste ele tunete.
A pus lumea la-încercare, să vadă dacă rezistă,
când durerea este mare, sau când bine nu există.
Testul a avut succes. Din lumea de suflete,
Dumnezeu sfânt a ales, pe cei fără cugete.
A lăsat să stăpânească pământul, doar lumea bună.
În linişte să vieţuiască, să nu-i atingă furtună.
De sus, El, Atotputernic, să vegheze-asupra lor
Isus să le fie sfetnic spre izbăvirea tuturor.

poezie de Dumitru Delcă (9 septembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre constelaţia Andromeda, ne vin către mijlocul lunii noiembrie numeroase stele căzătoare, cari nu sunt altceva decât sfărâmăturile unei foste comete, numită cometa Biela. Astronomii au observat mult timp cometa aceasta, când, la o epocă a reîntoarcerii ei, în loc să o mai vază, se pomeniră cu sute de mii de stele căzătoare; cometa se prefăcuse în bucăţi. Acum, în fiecare an, la 11 noiembrie, pământul întretăind drumul ce-l făcea odinioară cometa în jurul Soarelui, dă peste rămăşiţele defunctei comete, cari căzând pe Pământ îşi asigură şi ele liniştea de veci.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteia divină

în mine-i o scânteie ce se va face foc
când gerul va da buzna prin gândurile mele
flăcări sentimentale fără echivoc
vor lumina drumul meu către stele.

străbat exaltată ca Luna universul
să întâlnesc la porţi zâmbete îngereşti
la vernisaj de astre să prezint versul
legat ireversibil de magice poveşti.

în mine-i o scânteie care arde mocnit
precum iubirea care neîncetat creşte
ca un curcubeu ţâşneşte spre zenit
şi-un drum fără noroaie cucereşte.

divină e scânteia ce se va face foc
să topească gheaţa în jurul lui să joc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Dincolo de cuvinte este iubirea.
Dincolo de cuvinte poate fi
Durerea şi fericirea.
Dincolo de cuvinte este ceva sfânt,
Când sunt spuse de cineva
Cu suflet curat şi blând.
Dincolo de cuvinte rămâne un gol imens,
Dacă sunt spuse fără rost şi sens!
Dincolo de cuvinte sunt şi lacrimi de amor
Când vin dintr-o inimă plină de dor.
Căci omul fără cuvinte nu lasă nimic!
Numai o umbră tristă pe acest pământ.

poezie de Vladimir Potlog (24 februarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teminta gerului în simbioză cu pământul

Tărâmul îngheţat este chiar în faţă ta
În el fără să crezi se adăpostesc mii de suflete reci
Poate chiar sufletul meu se îndreaptă într-a colo.. chiar acum
Poate chiar şi al tău

Fără să ştim, fără să găsim răspuns
Suntem din ce în ce mai reci
Suntem doar nişte suflete învăluite de gheaţă
Ce se sbat în clar de luna pentru a dovedii adevărul crunt
Al omenirii

poezie de Ionuţ Olteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i dor

Nimic nu-i alb... opacitate,
Cuvinte gri, fără de rost,
Culese cu tenacitate
Pentru a fi falsificate
De un eretic anagnost.

Nimic nu-i nou... butaforie,
Decor de anotimp vital,
Când pică frunzele în vie
Şi pana... de la pălărie
A unui ins, proverbial.

Nimic nu-i clar... nesiguranţă,
Nervi, ignoranţă, refulări,
Puse adesea în balanţă
Cu o anume inconstanţă
A verbelor... fără cărări.

Nimic nu-i vis... ilaritate,
Viaţa-i cu timpul în consens
Şi pune numere la toate,
Ca semn pentru eternitate
A lacrimei, ca un condens.

Nimic nu-i dor... fără durere,
Bătăi de inimă ce fug
Spre indecentele himere
Care incită la plăcere
Şi arde sufletul, pe rug.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât ar fi să fie-amor

Cât ar fi... să fie-amor,
Fără mine-i numai dor,
Vânt şi pulbere de stele,
Dans nebun de triste iele.

Tot aştept, dar de ce oare?
Ochii... să îţi fie floare,
Sânii... pere pârguite,
Coapsele... descoperite.

Te sărut... şi tu mă muşti,
Mierea buzelor.. mi-o guşti,
Trupu-mi arde, cresc imens
Într-un soare atât de dens.

Aburindă... mă cuprinzi,
Lângă mine când te-ntinzi
Tălmăcind demult, descântec,
Mâna de ţi-o pun pe pântec.

Cât ar fi... amor să fie
Sau o sfântă leturghie
Din amiază-nspre amurg,
Sunt izvor şi-n tine curg.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!