Exil într-o secundă
Timpul e un cascador contorsionist
de la circul relativității,
eu sunt aici cu trupul
și-mi simt capul țintuit în puncte infime
la darts -
gândurile zac împrăștiate printre claxoane și stres
iar pentru siguranță, mi-am angajat o gardă de corp în subconștient
să-mi pună sub supraveghere mințile
pentru a le detona controlat în ritm de
Domino
Tu, oare mai știi să vezi dincolo?
cum vântul a-nvățat copacii să danseze?
cum frunzele țin încă o dată să-ți spună
că secundele nu se reportează ca la Loto?
cum liniștea pădurii și susurul izvorului au ceva de-a face cu legile nedescoperite de omenire?
Încă am dreptul să cad la învoială cu iarba și cerul,
încă mai am dreptul să mă adap din absolut și să-mi spun că omenirea mai are o șansă
în ecuația asta globală,
încă mai cred în dor, cetină de brad și tril de înaripate,
încă mai recunosc bunătatea în ochii bunilor mei
dar și seninul care așteaptă să îi cunoști perspectiva
semafoarele (n-)au puterea
să ne-ntoarcă secundele scăzute care s-au scurs în noi
și să ne aducă la picioarele nestăvilite ale veșniciei
și dacă tu nu agreezi exercițiul ăsta de imaginație,
îndreaptă-ți atenția către lucrurile simple
și aruncă prejudecățile în urmă.
poezie de Valentin Tufan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre secunde
- poezii despre brazi
- poezii despre vânt
- poezii despre subconștient
- poezii despre stres
- poezii despre semafor
- poezii despre ritm
- poezii despre relativitate
Citate similare
Încă nu mi-a sosit ceasul
Încă nu mi-a sosit ceasul,
Nu mă jeliți înainte de vreme,
De zeci de ani parcă așteptați
Să-mi bată clopotele!
Clopotele bat pentru alții deocamdată,
Pe care nu-i jeliți.
Mie încă nu mi-a venit ceasul,
Simt asta în vene,
Dumnezeu și mai câțiva de acolo
Mă iubesc,
Simt asta în tâmple.
Nu mă jeliți înainte de vreme,
Clopotele catedralei nu mă sperie,
Sunt o înaltă formă de artă,
E o onoare pentru mine să le ascult.
Nu mi-a venit rândul,
Simt asta în sânge,
Acut,
Încă mai pot să-mi ridic fața din țărână,
Încă mai pot culege o floare,
Încă mă tulbură femeile
De pe stradă,
Încă mai pot să mă ridic din genunchi,
Încă mai pot suporta incertitudinea
Zilei de mâine,
Încă mai pot încasa palmele sorții,
Mai pot sfida singurătatea,
Tăcerea.
Nu mă jeliți înainte de vreme,
De parcă așteptați asta
De zeci de ani,
De când mă tot jeliți
Vă împuținați voi înșivă,
Mie încă nu mi-a venit rândul,
Eu simt asta
În vibrația clopotelor.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre înălțime
- poezii despre viitor
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
- poezii despre sperieturi
- poezii despre singurătate
- poezii despre onoare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Încă mă visez cu tine
Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub pași pietre în rânduri
Cum înțeapă din pământ.
Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ți strâng clipele din gând.
Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Diminețile sunt pline
Doar de mine prin odăi.
Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.
Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbați bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre zahăr, poezii despre somn, poezii despre seară, poezii despre poezie, poezii despre ochi sau poezii despre mâini

Un poem de azi, de ieri, de mâine
Încă o dată să trec
prin anotimpul
epidemiilor, al copacilor înfloriți
secerați de ninsoare la sfâșit de aprilie,
al atacurilor de panică
de la sfârșitul zilelor, al momentelor
când
știu dinainte ce gest o să faci, ce replică o să-mi dai
pentru că sunt ale mele, ale tale,
ale noastre, amestecate-ntr-o
confuzie
psihedelica,
încă un knock-ut, încă
o dată puterea de a ierta
ce nu credeam că voi ierta,
eu, care-s o necredincioasă,
totuși tânjesc
la un fel de iluminare spirituală, la zen-ul suprem,
ca yoghinii, pielea deja palidă,
lipită de os, doar lipsa
unui canal de comunicare, lipsa unei surse
la care să mă pot conecta fără să mă pufnească râsul,
când în cele din urmă toate par infantilități,
felul nostru stupid
de a ne lăsa drenați
de vampiri energetici,
din start, fără să ne dăm nicio șansă,
încă o dată
să merg
prin iarba care îi părea neconceput de verde soră-mii
prin lentila ochelarilor,
după ani și ani de miopie,
să-mi alint pielea
cu câteva băi de soare,
aici, între dealurile acoperite
de km de viță-de-vie,
unde aș putea să mă prăbușesc oricând
și să nu mai știe
nimeni de mine.
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zile, poezii despre yoga, poezii despre verde, poezii despre vampiri, poezii despre trecut, poezii despre sfârșit sau poezii despre râs

Tăcere
am strâns gheața de pe chipul iernii
și-am aruncat-o
înapoi
spre un Decembrie
timp proscris
simt durerea nopții cum mă strânge
în clește, încă o zi
încă un ieri
o fereastră din mine a rămas lumină
întoarsă spre cer
astăzi norii picură așchii, prea subțiri
ca trupul să-mi mai poată simți
amintirea îngropată în zidul tăcerii
privesc cum cad secundele și pictează timpul
înspre trecut, cu mine
nu mai sunt nici măcar iarna să-ngheț
la capătul unui drum închis
pe câmp aleargă vântul, strigând a pustiu
poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre prezent, poezii despre pictură sau poezii despre nori
Bezmetici
Încă nu am înțeles
lumea asta pe de-a-ntregul,
încă mai avem de mers
să pricepem tainic sensul..
Încă noi ne mai căutăm
în iluzii compromise,
încă ne mai îmbătăm
de parfumuri și de vise.
Încă suntem la-nceput
făcând pași spre a cunoaște,
încă multe-s de făcut
a-nțelege toate aste.
Încă noi mai bâjbâim
în lumină pe-ntuneric,
încă nu știm să iubim
și ne este gândul cleric.
Încă moartea sperie
și puține știm de dânsa,
încă nu știm tot ce e
în mărirea neatinsă.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre lumină, poezii despre iubire, poezii despre gânduri sau poezii despre cunoaștere
Balada cercului închis
Aici am trăit, am iubit și am plâns,
Cercu-i încă închis, fânu-i încă nestrâns
Toamna-mi bate în geam dar de ce s-o primesc?
Încă nu sunt sătul de ce am sau privesc,
Încă simt, încă ard, încă pot auzi
Pașii tăi, strecurați printre noapte și zi,
Până ce nu mai știu dac-ai fost, dacă ești,
Prea de cât mă robesc unor pași femeiești,
Unor ochi, unor sâni, unor glezne și-apoi,
Unor semne, mai vechi, de pe umerii goi,
Despre-al căror trecut cine poate vorbi,
Dacă nu cel sortit să te poată iubi?
poezie de George Țărnea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre viață, poezii despre sâni, poezii despre plâns, poezii despre noapte, poezii despre glezne sau poezii despre femei

* * *
acasă, oamenii tăcuți
au simplitatea înscrisă în gesturi mărunte,
palmele lor bătătorite vorbesc despre grijile peste care s-au culcat stelele aburinde,
mersul lor așezat pregătește creanga de brad
pentru lumea de apoi,
colindele frâng cerul din care se prelinge dorul de cei care s-au dus,
încă un an își pune pecetea peste frunțile lor
încrețite de curgerea timpului, înfiorător de năvalnic,
casele par mai mici, cu ochii mijiți către soarele palid,
iar fulgii firavi cern liniște pentru încă puțin...
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre dor, poezii despre crengi sau poezii despre acasă

Lucian: Ce-i cu tine? Ce se întâmplă cu tine, Lia? Încearcă să-ți revii odată! Fii tu însăți din nou! Nu crezi că dacă aș fi avut de gând să-ți fac totuși ceva, aș fi făcut-o de cum am intrat pe ușă, înainte de a te fi trezit? Te rog... Ce naiba?! Drept cine mă iei? Nu sunt vreun psihopat, pervers, obsedat sau altceva de genul ăsta... Sincer, încă mai am capul pe umeri, adică judec normal și sunt conștient de acțiunile mele.
Lia: Da. Bine. Pricep. Și... Am să-mi revin. De fapt, deja mă simt mult mai bine. Acum poți să mă lași singură.
Lucian: Ești sigură că te simți bine?! Știi, cred că ar trebui să porți o cămașă de noapte mai sigură; acesteia prea îi cad breteluțele mereu, după cum am observat. În plus... Mi-a plăcut foarte mult poziția... Știi prea bine care! Ah; încă un singur lucru. După aceea, gata, am ieșit. Îmi pare rău dacă te-am supărat cu ceva și te-aș ruga să mă ierți dacă am greșit față de tine. Asta-i tot. Te aștept afară. Să te echipezi repede. Grăbește-te! Colegii ne așteaptă.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre supărare, citate despre sinceritate, citate despre noapte, citate despre iertare, citate despre gânduri sau citate despre greșeli

Liniștea toamnei
timpul câteodată își scutură pletele obosit
în răsărituri și apusuri îl vezi încă zâmbind
dulcele tău chip rămâne amintire
pe versurile lui Eminescu și-n povestire
firele de raze din soare de clipe
sunt întodeauna picuri bine venite
o lacrimă din colț de geană
picură liniștită, adormită, nerăzvrătită
alunecă încet și liniștitor
încă sperând și strigând cu dor
este toamnă lungă-n câmpie
te aștept încă aici în seara târzie
...
și moleșeala dulce de fericire
îmi dă speranță încă pentru iubire
poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre versuri, poezii despre păr sau poezii despre fericire

Fără pustiu în suflet
candelabrul lumii în ramuri se desfășoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braț pune sus colțul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi șoptește
că durerile lumii mele au încă putere
deșertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce și să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deșertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâșietoare
chiar dacă pe toți încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineților albe pline de alb
când în deșert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre deșert, poezii despre nisip, poezii despre durere, poezii despre Soare, poezii despre început sau poezii despre suflet
Auzi?!?
Când trupurile noastre s-au despărțit
Și cerul a plâns cu durere,
Doar ochii mei au mai zâmbit,
Auzi gura mea cum îți cere?
Hai, haide, hai joacă-te iară,
Joacă-te în păru-mi... e minunat,
Afară încă, încă mai plouă.
Joacă-te! Vântul încă n-a stat!
poezie de Lusiana Drăgușin (14 aprilie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăgușin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie sau poezii despre gură

Nu v-am scris pentru că mi-a fost tare rău și încă mi-este, dar mai puțin decât îmi era. Pe lângă paralizia picioarelor, care de la șolduri în jos, îmi sunt complet amorțite și în imposibilitatea de a face ceva cu ele, apoi încă o serie de boale ce provin tot de la prima, pe care nu știu cum să o numesc, pentru că doctorul nu a pus încă diagnosticul. Sunt aici de o lună și jumătate și nu am ajuns cel puțin nici să cobor din pat, cu toate îngrijirile distinsului profesor Marinescu, ce pune pentru căutarea mea. Și știința are o limită, așa că bietul doctor dă și el din umeri și îmi recomandă răbdare"...
Ștefan Luchian în Scrisoare către prietenul său Constantin Mille
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre medicină, citate despre medici, citate despre știință, citate despre timp, citate despre sfaturi, citate despre profesori, citate despre picioare, citate despre limite sau citate despre imposibilitate

Tinerii au pasiuni puternice și tendința de a și le satisface chiar și într-un mod nechibzuit. Au sângele fierbinte și sunt iuți la mânie. Datorită dragostei lor față de onoare nu pot suferi să fie jigniți și se indignează dacă li se pare că n-au fost tratați cum se cuvine. Țin prea puțin la bani pentru că n-au învățat încă ce înseamnă să fii lipsit de ei. Au principii foarte înalte, pentru că viața nu i-a umilit încă, sau pentru că nu s-au deprins încă cu inevitabilele ei îngrădiri. Ar prefera să facă mai degrabă fapte nobile decât altele folositoare. Viețile lor sunt orânduite mai degrabă după sentimente decât după rațiune. Ei cred că știu totul și sunt absolut siguri de asta. De fapt, tocmai de aceea ei fac lucrurile într-o măsură prea mare.
citat celebru din Aristotel
Adăugat de Emil Dogaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre înălțime, citate despre învățătură, citate despre tinerețe, citate despre sânge, citate despre principii, citate despre onoare, citate despre iubire sau citate despre bani

Iubește-mă cât sunt în viață
Iubește-mă fără rețineri,
Acum, cât suntem încă tineri.
Iubește-mă ca pe-o comoară
Descoperită prima oară.
Iubește-mă cât sunt în viață,
În fiecare dimineață,
Iubește-mă la prânz și seara,
Cât încă nu mă plânge ceara.
Iubește-mă în miez de noapte,
Spunându-mi la ureche șoapte,
Iubește-mă în pat de rouă,
Cât încă Luna este nouă.
Iubește-mă cât încă soarta,
Deschide inimilor poarta,
Iubește-mă cât încă visul
Deschide-n suflet paradisul.
Iubește-mă ca pe-o magie
Cu vers și ritm de poezie,
Iubește-mă, citindu-mi cartea,
Cât încă nu mă cheamă moartea.
Iubește-mă fără orgoliu,
Nu aștepta o zi de doliu,
Iubește-mă cât încă vântul
Ți-oferă darul meu, cuvântul.
poezie de Ionuț Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (8 iunie 2022)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi sau poezii despre tinerețe
Ieri erai încă tânără
Ieri erai încă tânără, ca frunzele,
Ieri erai încă zarzăr și plop,
Ieri erai încă proaspătă, ca izvoarele,
Ieri erai încă ulcior și vioară.
Ieri erai încă podgorie în pârg,
Ieri erai încă sprintenă ca mânjii,
Ieri îți tremurau încă buzele, genunchii,
Acum sălciile-s galbene, galbene...
poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roșu (1940)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zarzări, poezii despre viticultură, poezii despre vioară, poezii despre galben, poezii despre frunze sau poezii despre cai
Încă nu e târziu
Niciodată nu e târziu
să iubești!
Niciodată nu e târziu
să te trezești!
Atunci când în jur ți se pare,
Că îți fuge pământul de sub picioare,
Când nu mai vezi nici lună, nici soare...
Mai e încă o șansă dezlegătoare:
Ești tu, barca ta salvatoare!
Încă nu e totul
Pierdut,
Încă timpul din noi
nu s-a oprit,
Încă te pot sava
noi aripi de zei,
Încă
găsi-te-va soarta
Printre atâtea
electrice căi!
Veni-vei cuminte
la Poarta împlinirii,
Te vor întâlni
Sfintele șoapte ale iubirii...
Urca-vei în calea
de dragoste plină,
Atinge-ți-vei buza
de spuza zării senine!
Și pluti-vei înaripat
cu gândul la ziua de mâine!
Pe drumul cu rouă
vom păși împreună!
Tu și eu:
O viață cu totul nouă,
Senină!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre sfinți, poezii despre salvare, poezii despre rouă sau poezii despre picioare

Joi
Eu încă scriu pentru tine
Lungi poeme cu vremuri bune
Inventez pretexte de bine
Colorate cu sâmburi de tăciune
Și mai scriu și pentru mine
Incantații de fericire
Rupte din soare apune
Sperând să mai cred în iubire,
Eu încă mai scriu pentru noi
Pentru tot ce a fost nefiind să ne fie
Pentru viața de aici și apoi
Eu încă mai scriu pentru ziua de joi....
poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inventatori sau poezii despre culori
21 grame
Încă mă întreb ce sunt,
Încă mă întreb ce ești.
De ce trec, iar, rând pe rând,
Doar arhangheli în calești?
Încă simt, dar nu sunt viu.
Înca ard, nu sunt foc.
Ochii dor de loc pustiu
Și nu se închid deloc.
Nu mai pot, ca să mai cuget,
Nu pot, nici să mai iubesc.
Clipe pier ușor pe deget,
Totul zburdă în ceresc.
Și puterea am pierdut-o,
Chiar voința m-a lasat.
Iară viața strigă: Vino!
Către corpul de pe pat.
Și-am rămas un suflet trist,
Enigmatic printre stele.
Ce se-ntreabă: Eu exist?!
Când se uită la himere...
poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Liviu Reti

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre metrologie, poezii despre greutate sau poezii despre existență

Întors în gânduri de iarnă
asfințitul pogoară-ncet în vale
un copac dezgolit încă mai suspină printr-o frunză
se aude susurul unei ape
un pleosc tulbură liniștea
e lacul, e unda ce mă răscolește
o potecă strecoară-n pădure drumul ei
pași și foșnet, crengi ce suspină
un alb fugărit de lumină îmi amăgește privirea
este ea, iubirea pierdută
sărut cerul și număr gânduri pe un nor
inima-mi bate-n clopot
biserica din trupul vieții mă logodește
cu tine, te caut
răsună glasuri, un cor de copii
afară este iarnă, bate vântul, ninge câte un fulg
amintirea ta din vară îmi mai stăruie în minte
vreau înapoi sărutul umed al buzelor încă
nedeschise
vreau să mă auzi, vreau să mă știi din nou
sunt aici
te țin imaginar de mână
port în suflet încă trupul tău
mă auzi?
nu mă lăsa să strig în noapte
unde ești, te vreau,
te vreau înapoi
poezie de Viorel Muha (2014)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre văi, poezii despre trup și suflet, poezii despre păduri sau poezii despre numere

Te-aștept
pentru că mă chemi, nechemându-mă
Fără să-mi spui nimic,
îmi povestești și mă-nfășori în iubire...
fără să-mi atingi decât inima
Pentru că-mi veghezi sufletul
Și-mi contempli mintea
Pentru că mă cunoști
Dar nu mă vezi aievea
Ci mereu mai frumoasă
și mai bună mă faci...
Pentru că-mi doresc
Să fiu așa cum mă imaginezi tu...
Pentru că te-am așteptat o viață
Și te voi visa încă una
Pentru că te-ai sădit în sufletul meu
Ca o sămânță vie...
Și ca un lăstar dulce ai prins rădăcini în mine...
și mă-nflorești cu flori de foc, în întuneric
Te ud cu lacrimi de dor... până vom atinge cerul,
Iar apoi te voi culege
Ca pe un fruct din rai...
Cuminte, cu sete și teama de-a nu te pierde în păcat...
Te caut pentru inocența cu care mă ferești de departe
de concretul fără culoare
și fără speranță
Pentru că mă cunoști
Cum nu mai știe nimeni...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre inocență, poezii despre inimă, poezii despre imaginație sau poezii despre frumusețe