Dincolo de cuvinte

am legat un ţărm de ultima furtună
am legat picăturile de ploaie de jur-împrejurul insulei
la mijloc am prins cel mai înalt val
şi-am făcut un cort viu pescarului meu

de-acum ştiu că
liniştea e singură
aşa cum iubirea mă plimbă prin eu-l şi prin tu-ul
acestei depărtări din suflet

de-acum ştiu să
citesc anotimpuri care mă leagă şi dezleagă
într-un şotron configurat în trifoiul plin cu rouă

de-acum ştiu şi
merg acelaşi pas pe loc
într-o suire nemuritoare
cu pescarul bătrân şi insula mea verde

de-acum ştiu că
tot acel timp de care n-am ştiut
e tot acest zâmbet din furtună

am legat de mine un fluture
şi-am prelungit o zi
cât o viaţă

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezlegarea de mine...

M-am legat la ochi
să joc baba oarba
cu regretul
că nu voi atinge stelele
să-mi exercit dreptul
de a simţi
cum este legat la ochi
întunericul din mine
acum ştiu
nu numai şireturile
mă pot dezlega de mine
prin tunelul prin care
rotindu-mă voi veni la tine

poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot a-ţi cere...

îţi cer să uiţi atâtea despre mine,
îţi cer să uiţi, să mă alungi,
iubirea ce o am doar pentru tine,
îmi e povara nopţilor prea lungi

când vei privi în noapte cerul,
să nu mă cauţi în gândul tău,
de-acum în noi mort e misterul
atâtor nopţi pierdute într-un hău

mi-ai fost o rază de speranţă,
de ea m-am agăţat cu dinţi,
mi-ai fost un clinchet dimineaţa,
acum trezit îmi ies din minţi

îţi cer, dar nu mai pot a-ţi cere,
să uiţi atât de multe amintiri,
frânghii ce ne-au legat de sfere,
să le dezlegi de pe priviri

de-acum în noapte fără tine,
de-acum în faţa foilor,
voi scrie rime peste rime
în rând, de foc mocnit, mistuitor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot a-ţi cere...

îţi cer să uiţi atâtea despre mine,
îţi cer să uiţi, să mă alungi,
iubirea ce o am doar pentru tine
îmi e povara nopţilor prea lungi

când vei privi în noapte cerul
să nu mă cauţi în gândul tău,
de-acum în noi mort e misterul,
atâtor nopţi pierdute într-un hău

mi-ai fost o rază de speranţă,
de ea m-am agăţat cu dinţi,
mi-ai fost un clinchet dimineaţa,
acum trezit îmi ies din minţi

îţi cer, dar nu mai pot a-ţi cere,
să uiţi atât de multe amintiri,
frânghii ce ne-au legat de sfere,
să le dezlegi de pe priviri

de-acum în noapte, fără tine,
de-acum în faţa foilor,
voi scrie rime peste rime,
în rând de foc mocnit, mistuitor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arătarea

Din planeta nu ştiu care
Galaxia nu ştiu cum
Mi se-arată-ntr-o visare
O nălucă neagră fum.

Şi oprindu-se la mine
Preţ de câteva secunde
Nu mi-a zis de unde vine
Doar că merge orişiunde.

Grijă s-a legat să-mi poarte
Dacă am s-o însoţesc,
Că mă va feri de moarte...
Cât lumea am să trăiesc!

Bine că n-am dat crezare
Şi că n-am plecat hai-hui
Pe planeta nu ştiu care
Galaxia nu ştiu cui.

Ca-ntr-un joc de-a râsu-plânsul
Mi se-ntredeschise cartea
Care tălmăceşte visul...
Arătarea era moartea!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit pe geam şi, în loc să văd peisajul, îmi apare el, multiplicat în mii de înfăţişări şi culori. Chipul lui izvorăşte mereu şi din fiinţa mea, unde se află culcuşul amintirilor noastre bune şi rele, şi retrăiesc fragmentar tot ceea ce a fost şi ceea ce are un farmec inedit, petru că ştiu că de-acum n-o să mai fie nimic, de-acum începe neantul.

Mihail Drumeş în Scrisoare de dragoste (1938)
Adăugat de Katy2o
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescenţă

Adolescenţă, tu eşti plină
De mult farmec şi speranţă,
De mult zâmbet şi lumină,
De-acum ştiu ce-i aia "viaţă".

Ştiu cum cum s-o trăiesc din plin,
Fără lacrimi, fără teamă,
Iar ai mei când mă susţin,
Frica-ndată se destramă.

Te-aş descrie ca pe o taină,
Te-aş picta în mii de culori,
Te-aş iubi ca pe o mamă,
Ţi-aş cânta de sărbători.

De mulţumiri mari nedescrise
Pe umăr flori vreau să-ţi presor,
Te-aş scrie-n cărţile de vise,
Fiindcă m-ai învăţat să zbor.

Prin adolescenţă trecem fiecare,
Chiar dacă noi nu ne dorim,
Este perioada în care
Iubim mult şi suferim.

poezie de Alina Dobroviceanu din Creatie proprie (ianuarie 2014)
Adăugat de Alina Dobroviceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul rozelor de azi şi de ieri

Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum,
Aş vrea obştescul adăpost
Să-mi fie la un colţ de drum.

Ştiu al vieţii mele rost
Simţirea din al lor parfum,
Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum.

Oricui va spune pe de rost
Că nu-mi vrui soarta nicidecum
Născut în ceasul cel mai prost...
Dar am trăit, nu prea ştiu cum,
Umbrit de rozele ce-au fost.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Isolde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în mine...

s-a cuibărit toamnă în mine,
uscate veri petrec de-acum,
mai înfloresc în noapte rime
doar amintiri prin nori de fum

îmi trec o mână peste păr,
e-atât de rar şi de puţin
şi trupul mi-e bătrân şi-l car,
peste alei, printre salcâmi

pe ochii mei puţin închişi
port o pereche, de-ochelari,
cu ei mai văd câte-un tufiş,
de mure şi mărgăritar

fac paşii foarte obosiţi,
prin parcul ce îl ştiu de-o viaţă,
teii de-acuma sunt înfloriţi,
împrăştie parfum ce iartă

mă port în spate prea de mult,
sunt obosit de nopţi de veghe,
nici nu mai ştiu de-al meu trecut,
mă strâng atâţia ani în zeghe

pe tine cred că te-am uitat
nici nu mai ştiu de-ai fost iubită,
de trupul meu beteag şi slab,
de toamnele gonitei clipă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în mine...

s-a cuibărit toamnă în mine,
uscate veri petrec de-acum,
mai înfloresc în noapte rime,
doar amintiri prin nori de fum

îmi trec o mână peste păr,
e-atât de rar şi de puţin
şi trupul mi-e bătrân şi-l car,
peste alei, printre salcâmi

pe ochii mei puţin închişi,
port o pereche de-ochelari,
cu ei mai văd câte-un tufiş,
de mure şi mărgăritar

fac paşii foarte obosiţi,
prin parcul ce îl ştiu de-o viaţă,
teii de-acuma sunt înfloriţi,
împrăştie parfum ce iartă

mă port în spate prea de mult,
sunt obosit de nopţi de veghe,
nici nu mai ştiu de-al meu trecut,
mă strâng atâţia ani în zeghe

pe tine cred că te-am uitat,
nici nu mai ştiu de-ai fost iubită,
de trupul meu beteag şi slab,
de toamnele gonitei clipă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cine dorul se leagă

De cine dorul se leagă,
De cine dorul se leagă
Nu-l lasă cu mintea-ntreagă
Nu-l lasă cu mintea-ntreagă, of, of!
Nu-l lasă cu mintea-ntreagă
Nu-l lasă cu mintea-ntreagă...

S-o legat de-o fată mare,
S-o legat de-o fată mare
Lăsă sapa pe cărare
Si plecă în lumea mare, of, of!
Lăsă sapa pe cărare
Si plecă în lumea mare...

S-o legat si de-o bătrână,
S-o legat si de-o bătrână
Lăsă fusu-nfipt în lână
Si plecă prin sat nebună, of, of!
Lăsă fusu-nfipt în lână
Si plecă prin sat nebună...

S-o legat si de-on bătrân,
S-o legat si de-on bătrân
Lăsă pipa-aprinsă-n fân
Si plecă prin sat nebun, of, of!
Lăsă pipa aprinsă-n fân
Si plecă prin sat nebun....

Păi si de mine s-o legat
Si de mine s-o legat
Mult am tras pân'am scăpat
Vre-o trii luni am stat la pat, of, of!
Mult am tras pân'am scăpat
Vre-o trii luni am stat la pat, măi!

folclor românesc
Adăugat de Di.MoDi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu, Doamne, să mă rog mai bine,
Nu ştiu, Doamne, să Te chem mai mult,
Nu ştiu, Doamne, dacă eşti cu mine,
Nici nu ştiu de ştiu să Te ascult.
Ştiu atât: să Te privesc întruna,
Să mă cânt la cer de dorul Tău,
Să Te-aştept când licăreşte luna
Şi să strig când bântuie cel rău.

Nu ştiu să mă-nchin cu voce tare,
Nici nu ştiu să plâng dacă mai pot
Ţi-am cerut doar milă şi iertare
Şi-am venit cu sufletul cu tot...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funestă

Oh, ca o lamă rece, de bisturiu, mă arde
Privirea ta, din ceruri, de dincolo de moarte...
De-acum trăieşti prin mine şi-n mine vântul plânge
Şi picură din ceruri, în taină, numai sânge.

În ploaie ţi-e mâhnirea şi mângâierea-n vânt...
Oh, nu mai eşti cu mine! M-aşez lângă mormânt...
Îmi plec umil genunchiul şi îţi şoptesc cuvinte.
Tu, în tăcerea-ţi crudă, nu le mai iei aminte...

Şi nu-mi răspunzi, iubite, întunecarea ta
E lacrima e curge tăcut, pe faţa mea...
Sunt singură şi tristă, un jurământ tacit
Te-a luat de-acum în ceruri... Tu ştii cât te-am iubit?!

Şi lacrima tot curge... Şi lacrima tot ţese
Şi adânceşte-n suflet cărările funeste...
M-aştepţi! M-aştepţi, iubite, spre dincolo de lume...
Voi fi a ta! Aleasă unei iubiri anume...

Mă doare existenţa inexistentei umbre!
Ceva-n adâncuri stranii de dorul tău se umple...
Tu nu-mi mai eşti lumină! Eşti înger... Ştiu că vii
Să-mi protejezi destinul în fiecare zi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume

Mă duc, stăpână, de-acum şi nu ştiu de-oi mai veni.
Ah, ascultă, să-ţi grăiesc, până n-apuc a muri
Răbdare îţi zic să faci şi răbdând să nu urăşti,
Inima care ţi-am dat numai tu s-o stăpâneşti.
Ori în ce stare voi fi, să ştiu că m-or îngropa
Amanet cu viaţa mea numai la dragostea ta.
Rob desăvârşit al tău fiind dat prin giurământ,
A mă preface nu-i chip până ce-oi intra-n pământ.

acrostih de Costache Conachi din (acrostih: MARIOARA)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Am drumul vieţii în faţă,
se-ngustează, e în ceaţă,
cui să fac de-acum demers,
c-aş vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur să lucrez
să pot să mi-l asfaltez
aşa cum îmi place mie
să fac viaţa poezie.
Liniştit, la bătrâneţe,
nepoţilor dau poveţe,
să-i încânt şi să-i descânt,
în viaţă să-şi ia avânt,
aşa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereţii
am simţit tumultul vieţii,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,
norocul n-a fost cu carul,
am primit cu degetarul,
prin trudă şi isteţime
l-am ţinut legat de mine,
a simţit a mea prezenţă,
curaj şi perseverenţă.
Eu la nimeni n-am cerut,
dar am dat cu împrumut,
singurel m-am descurcat,
n-am ajuns de râs în sat,
am mâncat când am putut,
am băut când am avut,
dar altuia n-am cerut,
nimeni n-a văzut c-am plâns,
am oftat doar pe ascuns,
la durere n-am zis pâs,
iar în faţa lumii-am râs.
Acum am îmbătrânit,
dacă plec... merg fericit,
îmi iau cu drag bun rămas
că în urmă-mi ştiu ce las!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar prost

nu ştiu să iubesc
nici să urăsc
sau să port obidă
sunt precum băţul de chibrit
gata să scapere
doar că jilave timpuri am mai prins

nu ştiu unde-i focul
o fi la cap
o fi trupul subţiriu
o fi altundeva

nu ştiu să mor
tot aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte
şi ca să nu râdeţi de mine cât sunt de prost
ceva tot ştiu

ştiu că toată zbaterea asta e pentru tine
tu mă înveţi clipă de clipă
bunul din rău
ca o lumină
ca o iubire
ca focul
nu ştiu să mor
aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorsei cătră lecţiile mele chinuite, la paginile înnegrite şi scrijelate cu unghia. Nu ştiu ce lumină a trecut din soarele primăverii în ochii mei. Nu ştiu ce înţelegere bruscă, izvorâtă din adâncurile măruntei mele fiinţi, a legat deodată, ca un fulger, semnele şi cuvintele. Cu o clipă mai nainte eram ca în faţa unor hieroglife. Acum, cu bătăi de inimă, înţelegeam că am găsit cheia care deschide taina cetirii.
Acest ceas al luminii ş-al înţelegerii celei mari a rămas legat în amintirea mea cu Capra cu trei iezi [...]

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În stilul lui Bacovia

e seară şi ninge-ndesat
zăpada-n zăpadă se lasă
şi abia mă mai mişc îngheţat
şi abia mai ştiu drumul spre casă

e beznă un câine-a lătrat
de-acum n-are rost să mai sper
sprijinit de un stâlp un soldat
şi-aprinde ţigarea stingher

e noapte şi ninge turbat
şi nu mai zăresc nici un drum
cum viaţa-i un loc depărtat
cum totu-i mai simplu de-acum!

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu c-au fost puţine

Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Poate-o poveste tristă... sau poate-un basm nebun!
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine
Acele vorbe-alese... şi-aş vrea şi-acum să-ţi spun...
Că visu-mi este-acelaşi... acelaşi vis din care
Trezire să nu-mi fie... dacă nu-mi eşti trezire!
Nu pot fără de ochii-ţi, ce-mi amintesc de-o mare,
Cu valuri verzi-albastre şi-un ţărm plin cu iubire...
Născută-n miez de timpuri, la jumătăţi de vieţi,
Un rug născut spre-a arde... şi-o singură vestală.
Au fost prin noi... şi frunze... şi toamne şi nămeţi,
Ne-au mai rămas memorii... şi-o ultimă petală...
Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!