Alunec

Si în cădere
Mă agăţ
De colţul lunii
Cu un strigăt de lup.

Unghiile mi-au crescut lungi
Si acum le pictez frumos
In fildeş alb şi negru
Pe toate şapte.
In păr am sălcii
Si nu-mi mai aduc aminte
Care lacrimi sunt ale mele.

Din timp în timp
Imi mai pilesc câte un dinte
Iţit aiurea, cruce pe mormânt.

L-aş invita la un ceai
Pe Bătrânul alb
Dar n-am mai şters praful
De-o viaţă
Si mai bine aştept
Vremea curăţeniei generale
De apoi.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept în maşină, rozându-mi unghiile în timp ce Saul cumpără un buchet de flori. Sau mai bine zis, îmi rod pieliţile, că unghiile le-am terminat săptămâna trecută. Sunt aşa de entuziasmată de cină, de parcă aş fi înaintea unui concurs de dat cu mopul.

Anna Maxted în Alergând pe tocuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De şapte ori câte şapte
Am spus rugăciunea în noapte,
De şapte ori câte şapte
Mi s-a răspuns doar în şoapte,
De şapte ori câte şapte
Sunt mai aproape de fapte,
De şapte ori câte şapte
Însoţesc calea de lapte,
De şapte ori câte şapte
Voi împleti minţile coapte
Cu iubirile apte...

poezie de Vasile Zamolxeanu (2 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste şi-atât

cândva toate erau ale mele
şi viaţa era de-nţeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales

principii şi taine, aiurea
puteam să greşesc orişicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul şi orice gând

puteam să mut chiar un munte
doar suflam şi l-am şi sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat

iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu ştiam că fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit

nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viaţa de mai de apoi

cândva iubeam zi şi noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam şi credeam doar în flori

te-ai dus tinereţe adio îţi spun
viaţa-i hâdă acum şi neghioabă
dihănii ca troli şi orci mă supun
crezând că au cu mine vreo treabă

cândva eram tânăr şi chiar eram eu
voiam să le ştiu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

*****

orice născut din născut ţipă când se naşte viu

simt cum mă nasc şi doare
nu ţip
sunt mamă şi copil al meu
nu-mi provoc avortul deşi motive sunt
am părul mult prea galben şi soarele mă arde
calc strâmb şi găuri mi-au apărut pe drum
am căutat lopată să le astup
dar fiecare ploaie le sapă iar
am căutat să fiu acoperiş de casă
dar vremea mi-a scuturat şindrila iar vântul mi le-a dus
s-au spart
n-am sare câte răni am căpătat
acum sunt singură şi mă moşesc
cea mai bună mamă şi cel mai bun tată
sunt eu

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

rămân înăuntru în zbatere, ele singure cu mine
mă pedepsesc şi încep şi ele să plângă
apoi se uită înapoi şi văd încleştat trecutul
de prezentul care vor să-l uite, chiar mâine

ce-a mai rămas din mine, rămâne
o felie subţire de timp rătăcită
falange lungi de degete pietroase, căzute
strivesc cuiburile mele mult îndrăgite
cuiburi din adânc de aduceri aminte

de pe munţi, lacrimile încet mi se preling
prin eleştee de stalactite, cristal încrustate
iar din peşteri, văgăuni şi scorburi uitate
sorb adâncuri de mult în mine uitate
iar eu curg încet prin lacrimile mele
izvor nesecat de aduceri aminte
în lacrimi de stânci de munte zdrobite

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă să plângi, mi-a zis Dumnezeu (II)

nu-mi aduc prea bine aminte
zâmbetul lui
şi nici
ultimele îmbrăţişări
ştiu doar că
pe întunericul din noapte
scrijeleam cu unghiile - TATA
tăcut
de sub umbra rămasă
undeva în timp
mă privea Dumnezeu
de parcă
nu s-ar fi
întâmplat mai nimic
până în ziua în care
mi-a şoptit
întoarce-te în lumină şi
în zborul de pasăre
niciodată în umbrele
care nu se văd
şi vei fi tu însuţi

aşa e

când răsare soarele
în oraşul din mine e lumină
multă multă lumină în amintirea
celui care a fost
tata

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă modernă

Trăim banal şi superficial
Urările se fac de complezenţă
Ne mai loveşte moartea c-o absenţă
Ca să ne ancoreze în real.

Emoţii schimbăm cu un biet ecran
Nu mai e timp nici de-o cafea banală
Te mulţumeşti cu una virtuală
Facebook zice: "A mai trecut un an!"

Singur alegi să-ţi faci viaţa un chin,
Te plângi:"N-am timp!", dar comentezi aiurea
Postări anoste, şi te pierzi cu firea
Pentru probleme ce nu-ţi aparţin.

De multe ori nu apuc să muncesc,
E vital să văd postările toate,
Nu pot trăi ruptă de "realitate",
Viaţă modernă, de-aia te iubesc!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte: şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i, gângurind şi uitându-mă în ochi-i cu drag! Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi de la dânsa am învăţat. Iar înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept

mi-au fost furate gândurile, dezbrăcate
violul s-a petrecut pe stradă
numele este în dicţionarul cu străzi
mă ascund de atunci
n-o să mă mai găseşti niciodată
dimineaţă am numărat un cer fără picioare
dezgolit de priviri
sunt rătăcită printre cărările mele
la ora cinci te aştept
într-un timp care nu mai există

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul senctuţii

Eu merg făr'de griji înainte,
Energică, mândră, voioasă,
Sunt sprintenă (încă) la minte,
N-am teamă de Doamna cu coasă.

E drept că-mi mai pică vreun dinte,
E clar că vederea mă lasă;
Şi totuşi eu merg înainte,
Energică, mândră, voioasă.

Iar dacă mi-aduceţi aminte,
De-o veche zicală, nu-mi pasă;
Am fost o copilă cuminte,
Acum sunt o babă frumosă...

Şi merg făr' de griji, înainte!

rondel de Ica Ungureanu din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuratate in dar

se adună norii şi nu ştiu de ce
în colţul de ambră al adâncului
un fluture mai zbate încă aripile
împrăştiind culori
peste clipele mele numismatice
rotocoale învăluite de pulberi
s-au prelins pe sub praguri
şi m-au lăsat
unic admirator
al unei colecţii pe care
aş fi vrut să o las
moştenire
celui ce voi fi.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau răspunsuri... încă mai aştept!

Mi-ai împletit cunună din astre
şi un fir de gând,
pe frunte mi le-ai pus
fără de vină,
să-mi lumineze calea
atunci când mă frământ,
când nu-mi găsesc cărarea
şi nici rostul,
crezând că-i a mea vină.

Nici tu,
dar nici Apollo
cel sfătuitor
nu-mi daţi răspunsuri,
când întrebările
mă dor!

Unde-i lumina
care mi-a fost promisă,
unde-i iubirea,
pe care o aştept
smerită,
unde-s răspunsurile
pe care le aştept
de-o viaţă
şi unde-i bucuria
să mă răsfeţe
în fiecare dimineaţă??
Unde-s???
Le voi găsi
la margine de lume,
le voi primi ca dar,
în nopţi fără de somn,
ori poate,
le voi citi în raza
lui Venus,
cel strălucitor!?

Pe Tellus Maters tu mi-ai dat
o casă,
în faţă am acum,
a masă,
pe ea bucate
câte vrei,
dar n-am răspunsurile VIAŢĂ,
le vreau pe toate,
chiar dacă tu,
nu vrei!

Le merit!
Nu sunt sfântă,
nu mă găseşti în calendar,
ci doar aici pe Terra
unde bătătorită-i calea
pe care tu mi-ai dat-o-n dar!

Pe Jupiter,
l-am invocat în taină,
suprem judecător,
să văd de am dreptate
în cele socotite!
Şi dacă am,
tu VIAŢĂ,
tu zăludo,
să-mi spui pe dată
toate răspunsurile
chiar dacă-n gândul tău,
mă crezi nebună!

L-am întrebat pe Cronos,
răspunsul nu mi-a dat
la simpla-mi întrebare,
firul vieţii
mi-e secat?
Şi dacă da,
îl pot uda?
Mai pot eu înoda
ceea ce viaţa
ştiu,
va refuza?

Nu-mi reproşa că am trăit
ca Hermes,
ştiu că da,
dar dat-am tot ce am simţit
şi altora!
Cu prisosinţă chiar,
n-am fost zgârcită
trebuie s-o recunoşti,
m-am pus pe mine-n poezie,
m-am dăruit cu totul
fără de regret,
dar vreau răspunsurile,
eu înca, mai aştept!

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sandy Bates: Cu puţin timp în urmă, de fapt chiar înainte să mor, eram pe masa de operaţii şi încercam să găsesc ceva de care să mă agăţ, ştii... pentru că atunci când eşti pe moarte, viaţa devine brusc extrem de... palpabilă, de reală, iar eu căutam un sens pentru tot ce mi s-a întâmplat şi brusc mi-am amintit de o zi minunată de primăvară – era duminică şi vara era aproape. Şi-mi aduc aminte că în acea dimineaţă am mers cu Dorrie la o plimbare prin parc, apoi ne-am întors în apartament. Stăteam aşa, pur şi simplu, iar eu am pus un disc cu Louie Armstrong, cântecele cu care am crescut... Fermecător!... Apoi mi-am ridicat privirea şi am văzut-o pe Dorrie cum stătea acolo şi brusc mi-am dat seama ce frumoasă era şi cât de mult o iubeam. Şi... nu ştiu, a fost aşa, un amestec din toate, muzica, boarea de vânt, şi felul acela în care mă privea Dorrie. Şi pentru o clipă totul părea să se îmbine perfect, aproape indestructibil. Ciudat, acea secundă în care privirile noastre s-au întâlnit m-a emoţionat profund.

replică din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen (26 septembrie 1980)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei frumoase... vârste

Eu merg făr'de griji înainte,
Energică, mândră, voioasă,
Sunt sprintenă (încă) la minte,
N-am teamă de Doamna cu coasă.

E drept că-mi mai pică vreun dinte,
E clar că vederea mă lasă;
Dar merg făr' de griji înainte,
Energică, mândră, voioasă.

Iar dacă mi-aduceţi aminte,
De-o veche zicală, nu-mi pasă;
Am fost o copilă cuminte,
Acum sunt o babă frumoasă...

Şi merg făr' de griji, înainte!

rondel de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte
De casa-n care m-am născut, revăd adeseori
Fereastra micuţă prin care soarele
Se strecura sfios în zori;
Nu-ntârzia, nici nu făcea prea lungă ziua
Care de cei dragi nouă ne desparte,
Dar acum, doresc ca noaptea
Să-mi fi dus suflarea cât mai departe!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte
De trandafirii albi şi roşii, de crinii
Parfumaţi, de violete şi de-ale nuferilor cupe,
De toate-acele flori, fiicele luminii!
De liliacu-n care-şi făceau cuib prigorii,
Unde frate-miu-n lumina aceea care uneşte
Atârna de ziua lui flori galbene de salcâm –
Acel arbore încă mai trăieşte!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte,
Era acolo un balansoar
Unde aripile rândunicii-n zbor
Erau susţinute de aerul limpede cristal!
Spiritul meu zbura atunci, un fulg,
Acum e cleios şi are aripi grele,
Iar iezerele verii nu mai pot răcori
Arşiţa tâmplelor mele!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte,
Brazii erau înalţi, de-argint când venea gerul,
Credeam pe vremea-aceea
Că fruntea lor atinge cerul:
Era inocenţa celui neştiutor într-ale lumii;
Dar acum, când amurgul se-apropie tiptil,
Ştiu că astăzi sunt de rai mult mai departe
Decât atunci când eram doar un copil.

* Acest poem a inspirat filmul de scurt metraj I REMEMBER (1925), în regia lui Harry Edwards, cu actorii Harry Langdon & Natalie Kingston.

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimele dorinţe

"Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte..."

El, scos din tranşee mai mult mort decât viu,
Surd, ameţit şi şchiop, c-un picior rupt de la jumătate,
Murmura absent aceleaşi propoziţii dezlânate:

"Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte...

Părinţii aşteaptă-ncrezători în viitorul fiilor, rozaliu –
Aşteaptă-un cuvânt într-o tăcere răbdătoare, zi şi noapte,
Dar ce mi-au spus ei sau cine-s părinţii lor, din păcate,

Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte..."

poezie de Wilfrid Wilson Gibson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai un zâmbet

să adun surcelele astea de umbre
de pe chipul anotimpului rece
să dau deoparte falduri de nostalgii
lăsând clipa să-mi ciugulească din palmă
pe linia vieţii mi-au crescut sălcii
vântul le doare prin ramuri
gonesc tăcerile pe prundul râului secat

mai stai un zâmbet cu mine viaţă
să pun la grindă câteva cuvinte
călăuzitoare şi dulci ca atunci când
pofteşti şi ţi se dă dintr-un suflet primenit

roade-ţi unghiile pentru câte duci şi zaci
dar fii încrezătoare măcar cât să treci pragul
pune-ţi voaluri şi pene şi perle fii o doamnă viaţă
când duci cu tine copilul cărunt şi-adus de spate
încă neastâmpărat

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unghiile

în timp ce-l mângâiam
ecranul s-a făcut una cu palma (?!) iar palma
s-a făcut că râcâie pixelii
din ecran
unghiile au mai crescut

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!