Act in scenele vietii

Este pustiu în cer, în mări şi între noi
Este prea linişte în noi şi printre ploi.
Singurătatea, liniştea şi-obscurul
Răsună mut, de parcă ia naştere fumul.

Lumina nu mai e. A plecat cu gândurile.
A strâns între raze toate iubirile.
Un om enigmatic, sărac de simţiri
Îşi lasă o urmă, un pas, plin de-amintiri.

Ce inimă? sau ce-nfinitate de goliciune pură
Care-a şters totul, lăsând azi, nimicul singur, prin natură.
De mână cu umbra neconturată-a-uitării,
Plecând, înspre timp, călcând peste toate legile firii.

Şi-acum, undeva-n secunda prezentului pas,
Uit, nu trăiesc şi totul…totul îl las!
Nu ştiu cuvântul, replica sau rolul
Am pierdut scena, viaţa, rămânând doar ecoul…

poezie de Mihaela Zahari
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc la linişte

Vreau să devin bătaia inimii mele
Şi ţipătul sufletului să nu-l mai aud
Să-mi duc singurătatea în vacanţa mare
Şi visele de-acum să mi le urc în pod.

Boabe de minute sau o mulţime de ani
Momente suspendate în orele toate
Te privesc între fărămituri de timp sideral
Mă întorc spre gândurile mele uitate.

Mă-ntorc la liniştea silabelor nescrise
M-adun în jurul meu lipită de lumină
Cuvinte sap în râul care mă inundă
Descopăr curcubeul din mine ce înclină

Mă-ntorc la liniştea dintâi şi sper în tine
Lăsând doar timpu'-n urma lui, ce nu-i de vină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e în toate şi deci nimicul în nimica, căci nimicul nu e unde este totul.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creierul este cea mai complexă materie din uni­vers. Mai complexă materie nu există. Este compus din celule de numai câţiva microni, care se văd doar cu microscopul, dar fiecare dintre aceste celule poate să aibă până la peste 20.000 de conexiuni în acelaşi timp. O singură celulă, vă daţi seama? Toate aceste ce­­lule sunt conectate între ele. Dar creierul nu lu­crează doar prin conexiunile celulelor sale, ci şi prin substanţe neurotransmiţătoare, prin hormoni, prin toate umorile organismului care, la rândul lor, in­flu­enţează activitatea creierului care le coor­do­nează. Nu degeaba se spune că în creier "totul se lea­gă cu totul".

Leon Dănăilă în interviu (14 iulie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă totul în urmă

Lasă totul în urmă
Şi vino după mine.
Uită fosta ta iubire
Şi iubeşte -mă doar pe mine.

Sărută-mă pe buze,
Pe ochii mei albaştri.
Iubite, strânge-mă la piept.
Ca mai bine să ne cunoaştem.

Şi ţinânâdu-ne de mâini
Să pornim spre un nou viitor.
Şi să uităm trecutul,
Căci trecutul este muritor.

Să-mi spui că sunt regină
Să -mi spui că mă doreşti.
Să-mi aduci luceafărul
Şi toate astrele cereşti!

Lasă totul în urmă
Şi vino după mine.
Căci dragostea mea e dulce
Şi doar ţie îţi aparţine.

poezie de Vladimir Potlog (12 iunie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iubire

I-am pus iubirii dop la loc,
Ploii, umbrela într-un colţ
Şi norului i-am şters culoarea,
Pădurii i-am sedus rumoarea.

Şi linişte aştept să-mi fie...
Mi-e dor de toate numai mie?
La voi, tot vuiet se aude?
Iubirea are un" se-ascunde?

Din colţ în colţ se-aude-un cântec,
Parcă e clinchet de descântec...
Vibrează primăvara, vine,
Şi-ar înverzi totul în mine!

Doar dragostea păstrează dopul
Să nu se scurgă din nou totul,
Şi timpul să-şi deschidă poarta...
Nu ştim cum ne aşteaptă soarta!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa neagră

Cineva şi-a uitat visele acasă şi plâng,
gândurile golite de conţinut aşteaptă,
când pleci prea departete nimic nu te mai apropie
stai închis în tine şi scoţi aburi pe gură
numai bucurie nu scoţi,
doar un amar care face din iubire un chin.

E neagră speranţa de rezultate palpabile
Inima rămâne lovită de însingurare.

Nu ştiu cum am gândit saltul,
dar îmi amintesc povestea altora,
am strâns în mine toate neîmplinirile de aici
şi am plecat să extind totul printre străini
încât am rămas cu sufletul rănit şi pustiu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creanga Ta firavă

câteodată sunt haihui
şi mă simt al nimănui,
plutesc prin cerul cu stele
rumegând vise rebele,
încurcând viaţa şi timpul
încercând să urc Olimpul,
ca Sisif mă zbat să sui
bolovanul nimănui,
când ajung la jumătate,
(ca să vedeţi ce dreptate!)
cad cu totu-n handicap
şi o iau iar de la cap,
iar mă sui şi iară cad,
n-am cărare şi n-am vad,
parcă sunt o frunză-n vânt
între cer şi-ntre pământ.

nu ştiu încotro mă poartă
blestemata mea de soartă,
sunt şi eu un biet proscris,
între iad şi paradis
şi sunt creanga Ta firavă
între tină şi-ntre slavă.

câteodată-mi dau târcoale
toate gândurile goale
şi-mbrac zeghea de omăt
căutând drumu-ndărăt,
printre paseri, printre stele,
rezemându-mă de ele.

bolovanul mi-e prea greu
ca să-l urc singur doar eu,
aş chema pe nu ştiu cine,
dar n-aude şi nu vine,
parca-aş fi un temnicer
ce face scară la cer,
printre fulgere şi ploi,
printre zloată şi noroi,
când ajung în vârf de munte
pletele îmi sunt cărunte,
bolovanul se prăvale
şi o ia din nou la vale
şi-uitea aşa o duc mereu,
blestem de la Dumnezeu.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cel care-a plecat...

Nori de plumb ca nişte ziduri între Soare şi Pământ
Au întunecat văzduhul şi apasă peste sat,
Clopotele bat prelung, sparg tăcerea de mormânt,
Ca un geamăt de durere pentru cel care-a plecat....

Norii s-au pornit să plângă ca-ntr-un cor de maici jelind,
Lacrimi reci se scurg pe cruce spălând omul de păcat,
Gerul face din stropi stele pentru seara de colind
Şi se lasă întuneric peste cel care-a plecat...

Dans de fluturi parcă-s fulgii în lumina unui bec
Şi se-aştern peste morminte mici cristale de agat
Lasă urme pe zăpadă paşii care îl petrec
Şi bat clopotele-n turlă pentru cel care-a plecat...

Numele înscris pe cruce va mai dăinui un timp
Să se întrebe trecătorii cine-a fost şi ce-a lăsat
Şi vor trece ani în şir, anotimp după anotimp,
Să aştearnă încet uitarea peste cel care-a plecat...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru e totul

Negru e totul,
O licărire se întrevede,
Lumina rece îmi arde sufletul,
A mea lume în neant se pierde,
Totul neînţeles, negru totul.

În abisul îngheţat,
Privesc adânc,
Prea infim sunt eu, ca pe el să îl fi descifrat
Totul e ruină,
Singur speranţa îmi mănânc
Negru e totul.

Mă trezesc, negru e totul
Dezamăgit, de lume încet devorat,
Aştept o licărire din abisul îndepărtat,
Dar în zadar. Negru e totul.

poezie de Ioan Nechifor (29 noiembrie 2011)
Adăugat de Ioan Nechifor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geniului fratelui meu

El şi-a dorit să afle totul,
Fiind copil, ar încerca.
Dar între toate, şi întru totul,
El chiar pe toate le ştia!

epigramă de Horia-Tudor Deacu
Adăugat de Horia-Tudor Deacu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De noi depinde ce va fi

Dar, uite, ce frumos e-afară!
De ce refuzi să te dezgheţi?
Mai bine hai printre poeţi... –
Şi-n suflet se va face vară!

Lasă în urmă amintiri
Precum acelea de aseară.
Afară este primăvară,
Las' să se facă şi-n trăiri...

De ce continui să te miri
De parcă n-ai simţi ce scriu?
Stai liniştit, eşti încă "viu":
Cât timp stai bine în simţiri...

Este normal ca, uneori,
Să mai şi doară viaţa...
Nu poţi gusta numai dulceaţa
Celor mai calzi fiori...

E necesar, de multe ori,
Să simţi şi cum e să te zbaţi
Între banal şi ignoranţi,
Pentru-a putea, apoi, să zbori...

Nu poate fi totul doar roz
Şi nici nu este indicat,
Căci am uita ce-i important,
Am fi pe placul la moloz...

Dar nici nu trebuie să crezi
Că, dacă mâine-ţi va fi ger
Şi îngeru'-ţi va fi stingher,
Va fi la fel şi-a doua zi...

De noi depinde ce va fi,
De va fi soare, sau doar nori...
De vom putea face comori
Din ale noastre vieţi şi poezii...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (2 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci Liniştea sălăşluieşte şi în adâncul zgomotului şi numai prin Întoarcerea la Linişte poţi cunoaşte cu adevărat zgomotul. Acolo unde este Linişte, este acceptare, compasiune şi blândeţe, pentru că, în Linişte, orice sunet îşi arată adevăratul chip. Doar în Linişte poţi cunoaşte cu adevărat, căci doar în Linişte poţi auzi totul, iar dacă auzul nu îţi este influenţat de aspectele relative ale sunetului, sunetul îşi dezvăluie toate tainele şi se dezbracă de orice aparenţă fictivă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup si...cuvant!

Poate-ntr-o zi si tu te vei schimba.
Vei fii aşa cum te credeam?
Povestea ce-o alcătuiam
Nu e exact ce imi doream.

Şi-a fost furtună-a fost şi soare,
Şi paşii ne-au purtat...
De ce s-a terminat iar, oare?
Şi cineva iar ne-a furat...

Pe noi? Pe noi! Pe noi...
Acum suntem doar "eu" si "tu".
Au venit nori, au venit ploi
Păstrand acum un deja-vu.

Secunda nu trece. Totul e nud.
Privirile noastre unde se duc?
Trupurile simple, parca-s de lut
Modelează-mă iar, să te readuc.

poezie de Mihaela Zahari
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea Divină

Dragostea Divină

Doamne Tată Sfânt din Cerurile Preaânalte
Ai lăsat Cuvântul Tău Cel Sfânt să ne arate
Că ne iubeşti, şi că Puterea Dragostei Divine
Şi pe noi cei ce te căutăm în Harul Tău ne ţine.

Dragostea Ta este puterea noastră pe pământ
Turnată în inimile noastre prin Duhul Tău Sfânt
Ea ne umple viaţa de haruri şi bucurii cereşti
Ne întăreşte când trecem prin încercări pământeşti.

Dragostea Divină ne face puternici şi autoritari
Dumnezeu a turnat-o în inimile noastre să fim tari
Dragostea Divină este îndelung răbdătoare,
Să putem înainta cu bucurie în ziua următoare.

Dragostea este plină de bunătate şi de armonie
Ea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie
Nu se poartă necuviincios nu caută folosul său
Nu se mânie, Dragostea nu se gîndeşte la rău.

Nu se bucură de nelegiuire, ci de adevăr se bucură
Acopere totul, suferă totul ea este Divina legătură
Ce ne ţine lângă D-zeu atât omul de rând cât şi preotul
Dragostea acopere totul, Dragostea crede totul,

Dragostea nădăjduieşte totul, suferere totul,
Şi când este ferbinte îi simţi în inimă clocotul
Ea este Eternă toate vor trece Ea rămâne mereu
Cuvântul Sfânt ne spune că Dragostea este Dumnezeu.
06.02 2020

poezie de Constantin Sferciuc (6 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e să nu mă sperii de nimic. Singura mea armă de foc pe frontul vieţii e liniştea, calmul în faţa a totul şi a toate, în faţa întâmplării. Totul e o întâmplare. Viaţa însăşi e o întâmplare...

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e să nu te sperii de nimic. Singura mea armă de foc pe frontul vieţii e liniştea, calmul în faţa a totul şi a toate, în faţa întîmplării. Totul e o întîmplare. Viaţa însăşi e o întîmplare...

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sănătatea este totul, fără sănătate totul este nimic, dar nimicul cu credinţă este totul.

Ioan Teodosiu-Ioniţă
Adăugat de Ioan Teodosiu-Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesă de teatru

Azi beau apă de izvoare, etichetă pe o sticlă,
Traversez doar pe la colţuri, cu atenţie şi frică,
Număr firele de iarbă, dar le număr prin peluze,
Şi tocesc pantofi de plastic prin oraşe prea confuze.

Stau la stopuri şi în trafic, om modern, tehnologie,
Câştig timp, însă pierd viaţă, nu prea ştiu ce va să fie
Amăgesc simţiri cu droguri digitale, retuşate,
Însă uit ce mai contează pentru suflet... din păcate.

Exist doar pe dinafară, în interior mă doare,
Parcă nici nu îmi mai pasă unde merg şi de ce oare,
Am pierdut, precum mulţi alţii, bruma de luciditate
Acceptând cumva ca ceilalţi să mă mâne de la spate.

Ce-i mai trist... totul îmi pare prea firesc şi las să fie,
Însă este, din păcate, o ascunsă tragedie
Cu actori... şi eu sunt unul, prinşi în roluri permanente,
Care joacă ce scriu alţii... cu privirile absente.

Doar interpretez hipnotic câteva replici absurde,
Sub un proiector de umbre ce se tot reflectă crude,
Peste optimismul care e rănit şi nefiresc,
Îl tot bandajez întruna, aşteptând să-l mai trăiesc.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte şi inimă

suntem inexplicabil de singuri,
pentru totdeauna singuri,
aşa a fost planificat
să fie,
niciodată nu s-a dorit
ca lucrurile să fie altminteri –
iar când va începe
lupta cu moartea
ultimul lucru pe care vreau să-l văd
este
un cerc de feţe omeneşti
aplecat deasupra mea –
mai bine să se afle acolo
doar vechii mei prieteni
şi zidurile sinelui meu.

am fost adeseori singur, dar rar
însingurat,
mi-am potolit setea
la fântâna
sinelui meu,
iar vinul a fost bun,
cel mai bun pe care l-aş fi putut avea,
iar în noaptea asta
stând,
privind în beznă,
înţeleg în sfârşit
întunericul şi
lumina şi tot ce se află
între ele.
pacea minţii şi-a inimii
soseşte
când acceptăm ceea ce
este:

fiind născuţi
în această
viaţă ciudată,
trebuie să acceptăm
pariul pierdut
şi zilele pierdute
şi să găsim un pic de mulţumire
în plăcerea de
a le lăsa pe toate
în urmă.

bea din fântâna
sinelui tău,
nu plânge pentru mine.
citeşte ce-am scris,
apoi
uită
totul.
bea din fântâna
sinelui tău
şi începe
totul iarăşi de la capăt.

poezie celebră de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul se rezumă la doi

în toate există pereche
o inimă plus o altă inimă egal love
un suflet plus un alt suflet egal life
persoana întâi plus persoana a doua egal mai mult decât you
şi un zbor agitat pe lângă o plutire lină egal happy

totul se rezumă la doi
indiferent de cum am privi în ansamblu
faptul că eu sunt singur
sau că tu eşti singură
sau că un cuc întotodeauna e egal cu un alt cuc
nu înseamnă că suntem unici
că suntem irepetabili
că suntem izolaţi
ci că undeva pe lângă minele singur există cealaltă parte
ce aşteaptă să se reunifice cu partea lipsă
şi să fie doi lipit în unu
indestructibili şi unitari în dualitate.

totul se rezumă la doi
singurătatea mea plus singurătatea ei egal regăsire
capul meu în nori, plus picioarele ei pe pâmânt egal echilibru
visurile mele plus carpe diem- ul ei egal altă viaţă
şi minusurile mele plus plusurile ei egal completare

totul se rezumă la doi
într-o neînţeleasă aritmetică cosmică.

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!