Piesă de teatru

Azi beau apă de izvoare, etichetă pe o sticlă,
Traversez doar pe la colţuri, cu atenţie şi frică,
Număr firele de iarbă, dar le număr prin peluze,
Şi tocesc pantofi de plastic prin oraşe prea confuze.

Stau la stopuri şi în trafic, om modern, tehnologie,
Câştig timp, însă pierd viaţă, nu prea ştiu ce va să fie
Amăgesc simţiri cu droguri digitale, retuşate,
Însă uit ce mai contează pentru suflet... din păcate.

Exist doar pe dinafară, în interior mă doare,
Parcă nici nu îmi mai pasă unde merg şi de ce oare,
Am pierdut, precum mulţi alţii, bruma de luciditate
Acceptând cumva ca ceilalţi să mă mâne de la spate.

Ce-i mai trist... totul îmi pare prea firesc şi las să fie,
Însă este, din păcate, o ascunsă tragedie
Cu actori... şi eu sunt unul, prinşi în roluri permanente,
Care joacă ce scriu alţii... cu privirile absente.

Doar interpretez hipnotic câteva replici absurde,
Sub un proiector de umbre ce se tot reflectă crude,
Peste optimismul care e rănit şi nefiresc,
Îl tot bandajez întruna, aşteptând să-l mai trăiesc.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii şi alţii

Unii poartă-n sân scrisori,
Alţii doruri şi suspine,
Unii s-ar iubi-ntre flori,
Alţii... în mătăsuri fine.

Unii-s prinşi cu groase funii,
Alţii doar cu-n fir de iarbă,
Unii-ţi dăruiesc petunii,
Alţii... fug spre clipa oarbă.

Unii spun că eşti prea mică,
Alţii că iubeşti nebun,
Unii ar vrea... dar le e frică,
Alţii... gustă tot ce-i bun.

Unii vin pe înserate,
Alţii abia-nspre zori plecară,
Unii ştiu că se mai poate,
Alţii... tremură pe afară.

Unii vor a face valuri,
Alţii-n şoaptă se-mplinesc,
Unii doar surupă maluri,
Alţii... iar întineresc.

Unii fulgeră şi tună,
Alţii strălucesc în soare,
Unii... s-au urcat pe lună,
Alţii... se aruncă-n mare.

Unii poate vor prea multe,
Alţii nici nu îndrăznesc,
Unii, încă, ştiu s-asculte,
Alţii... trist îmbătrânesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iubire

Unii spun, dar nu fac.
Alţii fac, dar nu spun.
Mulţi vorbesc, însă tac.
Care-i rău? Care-i bun?

Unii pleacă prea mult.
Alţii vin prea puţin.
Eu pe care-i ascult?
Cei ce pleacă? Ce vin?

Foarte mulţi trecători
Şi destui care stau.
Unii-s raze prin nori,
Ceilalţi ploaie îţi dau.

Cum alegi între ei?
Care oare sunt buni?
Cum să ştii ce mai vrei?
Cum să faci să-i aduni?

Tu încerci să le-arăţi
Că la mijloc poţi fi.
Îi iubeşti chiar pe toţi
Şi-n iubire vei fi.

poezie de Adi Conţu (24 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, eu sunt, exist. Încă, acum, aici. Nu ştiu unde, cum, de ce. Nici nu mă interesează. În jur sunt mulţi alţii aidoma mie sau diferiţi. Nu-i simt, nu-i văd, nu-i aud. Sau poate doar aşa mi se pare mie. Şi mă simt în continuare trist, neînţeles, inutil şi... Singur! Între toţi ceilalţi. Doar eu; unul, nu mai mulţi. Singur...

Cornelia Georgescu în În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet din etern

Am clipit doar puţin, doar atât şi te-ai dus,
Cu privirea te caut, dar nu eşti, ai apus
Printre timpuri târzii eu aştept, nu mai vii,
Poate crezi că sunt trist, însă ştiu că revii

Pân-atunci am să scriu, tu citeşte de vrei,
De mă cauţi prin vers poţi să vii să mă iei,
Ştiu că ei nu-nţeleg dar nu-mi pasă deloc,
Sunt puţini care ştiu ce-am simţit reciproc

Tu un zâmbet mi-ai fost când apusul venea,
Răsărit deveneai din lumină de stea,
Adiere de suflet, ce nu mulţi au simţit,
Un păcat minunat, un etern ce-am trăit

Mă condamnă de vrei, mă iubeşte de poţi,
Însă dacă o faci, te-aş ruga să-mi arăţi,
Ca să ştiu că exişti, ca să ştiu că mai sunt
Între steaua din cer şi albastrul pământ

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

Acei ce-s mulţi şi spun că ştiu de toate,
Pe cei ce ştiu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.

Sunt tot mai mulţi ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Şi nici de viaţa lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înşişi dumnezei.

Se tot rostesc şi se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Şi scrie, cu nesaţ, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.

Pe la biserici, unii, vindecarea
Şi-o vor, prezenţa zi de zi făcând,
De parcă totul îşi doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.

Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să îşi ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-şi doresc.

Şi-aşa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-şi zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dulce fără sare

Într-o lume mult prea rece,
Se topesc cuburi de gheaţă,
Nepăsarea parcă trece
Când iubirea le dezgheaţă

Şi încet apar izvoare,
Curg albastre, cristaline,
Apa limpede nu doare,
Ci ne face foarte bine

Devenim perechi iubire,
Ce scurtăm chiar infinitul,
Ne găsim parcă menire
În iubita şi iubitul

Nu-i uşor, nici imposibil,
Căutări, decepţii, teamă,
Însă totu-i reversibil
Dacă dragostea ne cheamă

Mai curg lacrimi, gust de sare,
Însă cum să ştim ce-i dulce
Fără clipa ce ne doare
Şi iubire ne aduce?

Între picături tristeţe,
Doar iubirea mai învinge
Lacrima care pe feţe
Chiar în suflet ne atinge

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întemniţat

De viaţă mă împiedic nefiresc,
Sunt prizonier în zilele sihastre,
Mă pierd şi parcă nu mă regăsesc,
Dispar cumva din zările albastre.

Încerc să prind mereu bucăţi de cer,
Dar nu-i al meu, nici nu va fi să fie,
Degeaba vreau să-l am, degeaba sper,
Atâta timp cât trupul meu mă ştie.

Mă tot încurc în ritm de zi cu zi,
Prea tulburat de reguli inutile,
Împovărat de clipe cenuşii,
Născute din detalii infantile.

Atunci mă simt absent şi taciturn,
Iar pleoapele îmi sunt perdea de lacrimi,
Aş lumina, însă devin nocturn,
Întemniţat de ale lumii patimi.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ceas

Zori de ziuă, crapă cerul,
Deschid ochii, altă zi,
Vine iar cu tot misterul
Noţiunii de a fi

Nu am ceas, am timp, atâta
Ţin la el ca un nebun,
Mi-l tot fură viaţa... sluta,
Îl tot ia, însă îi spun:

Tu ai clipe, existenţa,
Tu le numeri, eu trăiesc,
Tu tic-tac, eu cu dorinţa
Să exist şi să iubesc

Între noi, mereu o luptă
Cu secundele ce trec,
Însă cine le ascultă,
Când cu timpul mă întrec?

Sunt convins că oboseşte,
Când va fi, o să-l ajut,
E doar timp, nu-ntinereşte,
Deşi poate ar fi vrut

Zori de zi... nu sună ceasul,
Mă trezesc zâmbind mereu,
Nu ţine cu mine pasul,
Nici ce-i trist şi nici ce-i greu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condimente - Hit

Doar condimente peste tot:
În presă, radio, tv...
Pe stradă, masă, la terasă,
În lift, în pat şi nu mai pot!
Simt parcă toţi îmi întind plasă!
Doar condimente fără gust:
Pe dinăuntru şi pe-afară...
Şi dau doar minus în loc de plus,
Că viaţa e-o curvă penală!
Doar ţipete de la beţie,
Şi văd cum urlete străbat
Până şi căi de pribegie
Şi n-ai vreo şansă a fi curat!
Şi uite aşa îmi vine mie,
Să îmi iau lumea-n cap să plec...
Ştiu... parcă sună a nebunie,
Însă, n-am timp să mai aştept!
Doar condimente peste tot:
De la sărat şi fără stil,
Până la dulce de otravă...
Şi mă retrag atât de-abil,
De nimeni n-are să mă vadă!
O lume rea şi derapată...
O viaţă chin şi doar durere!
Eu ştiu că pentru toate-i plată...
Sătulă, însă fără avere!
Şi uite aşa anii se duc...
Şi condimentele sărace,
Nu-mi dau şi mie să apuc...
Să mângâie şi să mă-mbrace!
Perversă viaţă şi-agonie,
Ne joacă doar cum ştie ea!...
Bogaţi suntem în sărăcie,
Şi mintea goală ne domnea!
Doar condimente fără sens:
Avem prea mult... n-avem nimic!
Depresii cântă mult prea dens,
Cu inima închisă-n plic...
Suntem prea plini în goliciune,
Cântăm pe baluri de frustrări...
În suflete arde tăciune,
Zburăm în schizo şi visări!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceilalţi, săracii, sunt doar oglinzi care te reflectă pe tine. Poţi să fii furios pe alţii, să îi iubeşti, să îi cerţi, să îi ierţi, totul reflectă stările tale interioare şi vezi în alţii doar ceea ce ei au trezit şi evocat în tine. Poţi să spargi oglinda însă asta nu schimbă ceea ce eşti. Ghici ce anume schimbă ceea ce eşti?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vârtej prea metaforic

Ne-am pierdut identitatea într-un val al nepăsării,
Unde zâmbetele triste cuceresc obrajii lumii,
Undeva, la o treime, piramidele uitării
Încă ne arată timpul când ne inventau străbunii

Evidenţa stă ascunsă sub un lacăt al tăcerii,
Fără copii după cheia ce deschide universul,
Au rămas prin constelaţii sub privirea omenirii,
Dar cum să ajungi la ele doar cu gândul sau cu mersul

Încă sunt oşteni ai vorbei, însă prea puţini se pare,
Ce îndreaptă câte-un deget către sursa de lumină,
Înspre ceruri ei arată că există o cărare
Către infinitul sacru şi culoarea lui divină

Dar în cruda realitate, drumul existenţei noastre,
Şovăie sub îndoiala unor lecţii prefăcute,
Care ne îndepărtează de esenţele albastre
Şi preschimbă adevărul în expresii surdo-mute

Între timp, dar ce e timpul? Noi vâslim în gol secunde
Printre îngâmfări rebele, prea deştepţi şi plini de sine,
Într-un spaţiu care parcă caută să se scufunde
În vârtejul metaforic, unde răul pare bine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea eşti altfel... diferit,
Prea iubeşti şi eşti iubit

Sau te pomeneşti, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Şi cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbeşti, ce zâmbet ai!
Şi nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu ştiu cum... de ce exişti
Printre cei ce sunt prea trişti?
Poate eşti o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu eşti... oare? Eşti real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existenţă,
Poate vis... dar ce prezenţă!

Eşti doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulţumesc, mă simt mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rime simple

Mai scriu şi simplu... din păcate?
Poate că nu, poate că da.
Cuvântu-ncearcă să-mi arate
Şi un alt fel de-a exista.

Eu ştiu că-n cercuri elevate
O să mă fac puţin de râs,
Dar cine râde, uită poate,
Că după zâmbet vine plâns.

Mă uit atent prin dicţionare.
Atât de groase, de frumoase,
Dar mă întreb mereu, de oare,
N-au devenit cumva spumoase?

Atât de multe sinonime
Pe care nu le înţeleg.
La fel de multe antonime...
Prefer sămânţa s-o aleg.

Ştii, totul creşte din sămânţă,
Într-o sămânţă se întoarce.
Tot ce-i stufos parcă anunţă
Ceva, ce nu ştiu dacă-mi place.

Prea multe crengi, prea multe vreascuri,
Ce s-au uscat la timpul lor
Şi au căzut, de-atâtea veacuri,
Sub lovitura de topor.

Eu am să-ncerc să scriu mai bine,
Poate-i voi mulţumi pe toţi,
Deşi... m-aş mulţumi pe mine
Dar cum să faci şi cum să poţi?

poezie de Adi Conţu (26 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum ne-ai lăsat Tu pe pământ

Eu te rog din suflet, Doamne, lasă rochia pe femeie
Să o vadă tot bărbatul că-i frumoasă şi scânteie.
La bărbat dă-i pantalonul, nu-l lăsa să se prostească,
Fă din el să fie omul care vrea să cucerească.

Dar nu locuri, nu avere, ci doar inimi de frumoase.
Să le îndrăgească, Doamne, să le construiască case.
Să iubească împreună, să îşi fie mângâiere,
Fii-le Tu de sus păvază şi în suflet adiere.

Ţin-le Doamne calea dreaptă şi îi iartă de greşesc,
Pune-le albastrul zării în altarul sufletesc,
Să rămână împreună ceea ce le-ai dat să fie,
El bărbat şi ea femeie, amândoi în armonie.

Mă tot uit la ei acuma, nu mai ştiu cine e cine,
Dau din cap, dar îi iert Doamne, mă gândesc să fie bine,
Ştiu că Tu ai să mi-i mângâi chiar şi-n ceasul cel din urmă,
Iartă-i Doamne, Tu eşti Tatăl, noi doar suntem a Ta turmă.

Sunt de-acord cu bogăţia vreunui suflet de artist,
Însă când îi văd pe alţii sufletul devine trist.
Ştii? Artistul doar o face să arate exprimare,
Când însă încearcă ceilalţi, nu-i frumos, privirea doare.

poezie de Adi Conţu (12 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit şi rău mă doare, că doar câţiva mai sunt în prag...
Şi ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie şi poate chiar şi mai târziu...

Tristeţera mea nu e benignă, ştiu că v-aţi săturat de ea
Dar ea e-n mine şi ştiţi bine că n-am să mă despart aşa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea şi ştiţi
Toţi cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiţi...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult şi nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie şi să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă aşa mi-e bine şi mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud şi nici nu văd.
Acolo cerul e albastru şi niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă şi nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscoleşte de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Şi sper să îmi respect cuvântul şi să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanţa de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, din când în când, mai pe furiş, pe sub genele lungi, negre, întoarse, îşi ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenţionat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa şi el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deşi în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândeţe şi bunătate. În plus, avea un chip plăcut şi indiscutabil, un suflet bun; înţelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această şansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-şi dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deşi sufletul îi şoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuşi să se poarte astfel faţă de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuşi să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deşi, de fapt, parcă nu asta-şi dorea? Contradictoriu şi dificil, chiar şi pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu te descalţi la uşă

Tu, care te apleci frumos peste toamne,
vino la mine, să sorbim o cafea,
să bârfim un pic, să mai râdem şi noi,
că nu totul e trist şi nu e doar fum peste lume,
mai e şi zâmbet de soare, nu doar bălţi
lăsate de ploi...

Vino să-ţi dau mere culese, din acelea mai dulci,
poate citim împreună ziarul,
nu că ne pasă de ce minciuni se mai scriu,
ci să ne facem din timp o ţigară,
trăgând cu nesaţ clipa grăbită,
ce dă pentru noi cu zarul.

Vom pomeni şi acei poeţi
ce sunt săraci în buzunare,
însă plini de suflet, prea plini, doamne,
că ajung să-şi facă poemele
(să nu plătească facturi)
chiar felinare.

Tu, care îmi dai bineţe şi-atunci când dorm,
făcând mustul cel bun din vise,
să vii într-o cămaşă de in, albă să fie,
dar să nu te descalţi la uşă,
vreau ca urmele tale să spună
că ai fost şi rămâi
plăsmuirea vie.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iz de portocale

Stau, zâmbesc, îmi beau cafeaua, miros coji de portocale,
Mi-a înnebunit iubirea în tandreţurile tale,
Nici cămăşile de forţă n-ar putea să o supună,
N-ar avea cum să o facă... îmi e inima nebună

Mă aleargă toată ziua între vis şi realitate,
E mirajul ce-mi dă zilnic doar pastile colorate,
Le tot iau şi-n vârful limbii le aşez să se topească,
Ştiu exact ce îmi vor face, însă vreau să m-ameţească

Ce dacă mă pierd de lume undeva numai cu tine?
Într-o altă realitate unde nu îmi e ruşine,
Unde dreptul la iubire nu-i văzut ca un păcat
Şi-un sărut, la orice vârstă, nu ne pare prea ciudat

Mi-a înnebunit iubirea, însă recunosc că-mi place,
Mai bine mereu nebună, decât să o simt că tace,
Aşa că o las să fie, să danseze cum vrea ea,
Un tango al fericirii, ca să nu te pot uita

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste nas

Astăzi scrie aproape oricine,
Chiar şi cel ce nu e cult.
Eminescu a scris prea bine,
Însă alţii scriu prea mult!

epigramă de Doru Zaharia (22 iulie 2017)
Adăugat de Doru Zaharia
Comentează! | Votează! | Copiază!