Nobila zgardă

cândva îmi doream să fac ţăndări lumina
lumina artificială irizaţiile ei
seamănă cu cioburile de viaţă în care
nu te mai regăseşti decât foarte târziu
ca un câine lângă un pod necunoscut
atunci când
ploile metaforelor devin acide
şi în toate cuvintele căutând
nu mai regăseşti
poezia
atunci latri la grilajele de fier
le muşti simetriile
şi-ţi inventezi răbdător
altă zgardă

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

atunci când lacrimile se vor zdrobi de pământ
şi vor simţi durerea mea
şi-în cădere lumina din ele se va stinge
să şti!
că viaţa nu-i decât o secundă
ce repede trece!

atunci când privirea mi se va pierde
şi lumina din ea nu va mai fi
să sti!
că întunericul nu poate înlocui lumina
căci viaţa nu-i un privilegiu

să şti că atunci când m-ai uitat
şi vei crede că eşti fericită
mă voi bucura
că viaţa nu-i, decât
o iluzie, un zbor în vânt
un fluture ce am avut impresia
că prin ce-am fost, doar a trecut!

poezie de Viorel Muha (2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas in pas,frunza in frunza

Treci pe lângă mine tăcut
Uiţi ţinta. O atingi cu vârful buzei
Pas în pas, frunză în frunză aşterni…
Vânt de gând alunecă-n palmele mele
Să fi fost oare părere?
Sau poate o lumânare aprinsă,
Tăiată în clipa strălucirii?
O singură dată suflând s-a stins.
Repetabilă singurătate eu, lumina,
Tu, plecând pas în pas, frunză în frunză…

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

mă ridicam
în vârful picioarelor
şi-mi priveam sufletul
cum
tiptil fugea la marginea
patului părinţilor
privindu-le
iubirea profundă

acum
dor gleznele
dar

tot mă ridic în vârful
picioarelor
privesc viaţa cum
tiptil furişează
o rază de speranţă
printre cărbunii încinşi
ai disperării

îi gâdilă în arderea lor
şi
când vreau să-i colorez
îmi zâmbesc
şi iar devin negri

prind acel zâmbet
îl desenez cu el însuşi
într-un cuvânt
sau mai multe
legate între ele
cu mine însămi

cred că e singura reuşită
pentru că
durerea îmi stă la căpătâi
bucurându-se că nu o alung

vreau
nu reuşesc
decât

în fracţiuni de viaţă
în care

cuvântul îi ia locul
mergând

în vârful tălpilor imaginare
ale sufletului dornic de cer

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incandescentă

lacrima lui Dumnezeu
mă înfioară
uneori devine atât de incandescentă
încât
ajung să rup din mine ploile
pentru a o domoli

copilul cu ochii din culorile vieţii
se furişează în gânduri
le destramă unul câte unul până devin
o singură sferă
sfera timpului sfera pasului
sfera devenirii în care
rătăcesc odată cu lacrima lui Dumnezeu
pentru a-mi regăsi centrul

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel glas de care îţi este atât de dor

mergi pe şinele unui tren deraiat
numeri vagoanele ca pe zilele unei săptămâni oarecare
în fiecare vagon regăseşti o bancă
luni aşteptai un cuvânt
marţi aşteptai un verb care să-ţi crească în clipe voinţa
miercuri te lăsai pe spătarul băncii şi priveai trecutul
naşteri peste naşteri plecări peste plecări
peste tine se aştern veşnicii şi scazi şi scazi întruna până te dizolvi în sine
joi începi să nu mai aştepţi
pleci la pimbare cu umbrele şi umbrela nu se mai deschide
plouă şi tu priveşti alt soare
pe acela de vineri în care într-un nouă te ascunzi de tot şi de toate
chiar dacă cifra defineşte o oră, o zi, un sfârşit de an de viaţă de gând de sunet
sâmbătă aduni ecoul fiecărei zile
laşi poarta deschisă pentru fiecare gest
să intre să intre
le pofteşti pe toate şi curge ziua până când
într-o duminică oare te saturi de toate şi pleci
pentru o nouă săptămână la fel de anostă la fel de simplă
un singur ecou strângi în pumn până când, strivit de emoţiile tale
redevine glas
simplu glas

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşti lumea? Atunci oferă-te vieţii în mod necondiţionat şi lasă viaţa să acţioneze prin tine pentru a înălţa întreaga lume. Când renunţi la tine, atunci te regăseşti pe Tine.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de întunericul prieten

uneori întunericul din mine se eliberează
şi toate aceste frustrări resimţite zilnic
devin pietrele unui bulevard învechit
pe care tocurile pocnesc
de plinătatea unui gol confuz

reclamă umbrele paşii desculţi
şi peste toate aceste aberaţii
cineva strigă: libertate!

râd zidurile calcinate ale unei biblioteci
de câte ori cărţile scot semnele afară, în grădină
la uscat
şi le agaţă de frunţi
cârligele sensurilor incomplete

scârţâie scheletele celor păcăliţi de vulpi umane
să iasă să iasă
să iasă să lupte cu o moarte prescrisă

spun mulţi în reclame: "să vedem cât de perfect..."
iar perfectul o ia la goană pentru că
e prea plin în sinea lui oricum

uneori întunericul din toţi se eliberează
şi strigă să se facă lumină
pentru că dorul de umbre aprinde lumânări
în bisericile îngerilor nicicând adormiţi

prin grădinile icoanelor abia sfinţite
umbrele îşi fac de cap

mi-e dor de întunericul prieten
cel de acum îmi pare a fi prins
cuprins
în lumina artificială

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă condamnaţi!

Să nu mă condamnaţi atunci când plâng,
Când uneori mai cad pe-al vieţii drum...
Voi nu-nţelegeţi cât de tare doare
Atunci când visul se transformă-n scrum...

Să nu mă condamnaţi atunci când tac
Căci vorbele pot fi de nu gândeşti
O armă ce-i perfidă şi ucide
Încrederea când sincer mai iubeşti...

Să nu priviţi la mine-ntrebători
Când voi căuta răspunsuri printre stele...
Simt inima în piept căutând ceva
Şi voi găsi Lumina printre ele...

Iar dacă nu puteţi să mă-nţelegeţi
Când vă privesc cu ochi înrouraţi
Crezând în pace, dragoste şi viaţă
Să m-acceptaţi dar... nu mă condamnaţi!!!

poezie de Maria Luca
Adăugat de Theo van Beck
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galadriel: Îţi dăruiesc lumina lui Earendil, astrul nostru sacru. Să-ţi fie lumina care te călăuzeşte în întuneric, atunci când toate celalte lumini pier.

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti lângă mine

Eşti lângă mine atunci când eu mă simt pierdută
Eşti lângă mine atunci şi asta mă ajută
Eşti lângă mine atunci când plouă şi când ninge
Eşti lângă mine atunci când dorul mă învinge
Eşti lângă mine atunci când rana rău mă doare
Eşti lângă mine atunci când caut alinare
Eşti lângă mine atunci, ca îngerul ceresc
Şi mă veghezi mereu, mă-nveţi cum să iubesc.

poezie de Angela Guo, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cauţi să ai o relaţie pentru a-ţi lumina întunericul din viaţă este ca şi cum ai căuta pe afară un întrerupător ca să aprinzi lumina în casă.

Sandra Anne Taylor în Secretele atracţiei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina şi apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spaţiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranţa spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna şi mă priveşte atent
Sunt doar un om... visez şi mă luminez...
Timpul se risipeşte în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipeşte în zori...
Cuvintele vor reacţiona
Până ce lumea va fi mai bună
Împreună vom evolua
Şi vom risipi valurile tulburi ale întunericului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o secundă clipa

Doar o secundă clipa
îmi înţelege glasul
apoi fuge-n pădurea
de gânduri să culeagă,
dorul de timp în coşul
cu rodul de trăiri
mustind a frământare.
Oftează şi-mi şopteşte
că ştie, mă- nţelege...
Încerc să-i prind suflarea,
o adiere blândă
în trepte de durere
sau bucurie mută.
I- ating c- un vârf de deget
unda abia simţită.
Senin cuprind în fire
căldura ei suavă
şi îmi alin fiorul...
Iubesc clipa.
Îmi pasă
atunci când lumânarea
mai stinge-o vârstă-n umbre
şi clipa moare-n noaptea
trecutului parşiv.
Dar ştiu că în viaţă
o altă clipă vine
şi voi putea cuprinde,
conturul ei...
Nu-i vis.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Deea_deea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezându-mă în cireş, Doamne,

mi-ai dăruit esenţa culorilor
puritate şi fericirea tainei Iubirii Tale
ai uitat, Doamne,
să mă-nveţi să respir
albastrul Inimii Tale
când roşul împleteşte trăirile
secundelor pământeşti,
în rodul bulzului de humă în care,
mi-ai închis sufletul, o clipă...
... cât o viaţă de dăruiri, irosiri şi iluzii,
în care cuvintele,
uneori sunt rostite,
alteori curg...
în lava tăcerilor fals construite
în pietrele ce nu sunt
fărâme din piatra piatră,
a regăsirii

poezie de Anne Marie Bejliu (26 august 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când te iubeam

Atunci când te iubeam primăvăra
Prin codri, prin poieni, prin ochi de cer
Şi vântu-nmiresmat de flori căra
Scrisori-petale, pline de mister.

Se înverzea tăcerea în lumină
Şi înfrunza un anotimp, zbanghiu,
Cărăruşind boemă şi senină
Covoarele de dor liliachiu...

Atunci... din pieptul meu căzuse-o stea -
Ca o speranţă pusă la mezat...
Şi aerul de şoapte se-aprindea
În braţele dorinţelor purtat;

Iar de la mine pân' la tine-un veac
Îşi preumbla cuvintele nespuse,
Tot căutând distanţelor un leac
În fâlfâiri de aripi nesupuse...

Atunci când te iubeam... La ceas târziu
O luna roată cerului dădea,
Zeflemitor m-a blestemat să fiu
O umbră a celei ce eram cândva.

Să bântui azi, plângând o zi de ieri,
Ca toamna brumărind peste zăvoi
Peste speranţe, vise şi dureri,
Peste iubirile ce au murit în noi...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să ne ferească Dumnezeu
de tăietura pizmaşului
când totul se rostogoleşte
într-o rană adâncă
din inima copacului cuvântului
atunci ne vom mai întâlni
vom ridica rădăcinile spre cer
salutând zborul păsărilor
cu o singură aripă
de cântec

primăvara
se va umple de toamnă
când rodul ascuns
într-un boboc de taină
va zbucni spre soare
mai adânc decât sămânţa
spre verdele crud
al începuturilor de lumi

să ne ferească Dumnezeu
de săbiile iernii
când vara aduce apusul
la sângerare de cer
odată cu vântul intrus
în cuibul cuvântului dintâi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

uit să ţes
vreau mereu
să fiu pasăre
dar la fel mult
uit să-mi ţes aripi
cu firul de argint
şi acul de
cuarţ incolor
dăruite toate
de Dumnezeu
în nervurile
fără goluri
ale năvodului
adevărului

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele sunt uşor de spus. Poţi să minţi, să induci în eroare, să manipulezi, să te prezinţi altfel decât eşti. Pe de altă parte, acţiunile tale arată întotdeauna cine eşti tu cu adevărat. Ceea ce faci vorbeşte despre tine mult mai clar decât cuvintele tale. Ştii şi tu aceste lucruri. Şi atunci cum de alegi să crezi cuvintele oamenilor atunci când acţiunile lor le contrazic?

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drept câştigat la naştere

mai bine un câine pe pământ
să muşti din cei răi
să turbezi când ieşi în lume
să-ţi laşi excrementele pe unde umblă ceilalţi
să latri că faci că dregi
să decapitezi orice zboară
să violezi trupuri de visuri
să te repezi la gâtul nebuniei
să mârâi la urechea naţiunii
să marchezi hectare de păduri

cel puţin ştii că dacă eşti declarat oficial
câine
o meriţi

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

Poezia,
ar trebui scrisă
numai de Femeie
fiindcă un bărbat
nu ştie ce înseamnă
Poezia,
decât atunci când
e un Ovidiu exilat
de toate femeile
pierzând-o
pe cea mai dragă,

tu împărat luminat
priveşti după gratii
adulatul tău Taj Mahal,
Femeia care a scris
cu viaţa ei
pentru tine
Poezia.

poezie de Radu Liviu Dan
Adăugat de Radu Liviu Dan
Comentează! | Votează! | Copiază!