Ianuarie

freamăt...
spaţiul, tot, devine…
leagănul pământului,
gânduri zăvorâte de nori,
puls zbătut,
puls roditor în ramuri.
alunec din zarea privirii,
din orizont cusut cu fire de sânge,
în pânza cerului
natură şi eu,
trup şi inimă,
muguri şi ochi,
flori crescute ca palme
nuntă de zări cu floare
clipă frântă de secundă,
soartă lovită de tâmpla vremii
uşor zefir purtat pe clape de pian.
colb de soare,
ramuri golaşe,
zi uitată
dincolo
dincolo pe lespedea secundei
ianuarie-jumătate,
acasă, Eminescu
aici, printre flori
luceafăr şi stele ce curg din ramuri spre cer...
întoarse de oglinda pământului.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori pe ramuri

Uscată-i iarba, galbene coline,
Ici, colo, pete albe de lumină
Aruncă sentimentele sublime
In pânza vremii.... fără vină.

Aşa a fost, aşa va fi mereu.
Pulsează inima in tâmple,
Se zvârcoleşte iarna in antreu
Si aripile reci si le intinde

Târziu imi esti, cuvinte nu găsesc,
Imi bate viforul in geamuri
Si-n sinea mea mă răzvrătesc
Visând lăstari si flori pe ramuri.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zigzagurile repezi de lumni şi umbre, ca nişte zburătoare ameţite de lumina din spatele întunericului, alergau fugărite de clipe, ţesând din unghiuri de ramuri cuib de îngeri ce aleargă pe cer ca o jerbă de stele. Mirişti ţepoase de ramuri şi frunze chihlimbării ascund în barba nerasă a pământului trecutul în care au germinat clipele veşniciei.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura

Natura parcă plânge şi în noapte
Se vaietă, cu ramuri aplecate-
-ndreptându-se spre pământescul trup...
Triste, se-ascund de noi ramuri pierdute
Şi-n colţuri rătăcesc, de mucegai pătate,
Sau pe trotoare goale, sălbatice şi ude
Măcar pentru o clipă, popasul îşi găsesc
E-n suflet încă toamnă, furtună e în inimi
Pe lespezi sângerânde, pătate de lumină
Se pierd speranţe, sentimente, umbre,
Pierind în ceaţa vremii, spre locul de odihnă

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara

Trecură ploi şi vânturi...

*

Pe fagul singuratic,
din poiana-ndepărtată –
o frunză solitară
printre golaşe ramuri.

*

Când primul fulg de nea
sosi în palma frunzei,
fiindu-i grea povara,
căzu cu fulgul în braţe
de ramuri mângâiată.

*

O rază aurie
zărind chircita frunză,
în care fulgul sta ascuns,
veni să o dezmierde.

Neaua înfiorată,
în căuşul frunzei gazdă,
se prefăcu în apă,
alunecând în iarba
în care frunza poposise.

*

Sosi din nou
rafala cea de gheaţă
ca frunza să o salte
spre a o purta în van
printre golaşe ramuri
de arbori adormiţi.

poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana

cu mâini
făcut-am
trup din lut
şi Ana
zămislit-am
din privire
un puls
din clopot
dangăt
am trezit
şi somnul
am adus
peste
lumina
din toate
a rămas
doar
vânt…

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci, iubite...

Nu aş fi vrut să mă întorc acasă!
Acolo-mi era sufletul, lăstarii
Ce-am smuls din cuibul vetrei luminoasă
Şi replantat, crescând precum stejarii.

Acum, au muguri izbucniţi pe ramuri,
Boboci şi flori şi-i mereu primăvară,
Îi simt prin somn că parcă bat în geamuri
Şi mă trezesc de dor, ce grea povară!

Îmi întind mâna să ajung să-i mângâi
Dar nălucirile dispar cu noaptea,
În întunericul tăciune bâlbâi
Trei vorbe şi mă-nchin, e ziua-a şaptea

Şi zori-au răsărit după colină
Şi gându-mi zboară spre-acele tărâmuri
Cu ramuri verzi din a mea rădăcină
Cu muguri şi boboci şi flori de zmeur!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă acestei primăveri

Prinsă-n leagănul de umbre, de tăceri şi aşteptare,
Printre braţe de lumină, caut pete de culoare.
Asimetric, printre stele, ramuri dănţuiesc de doruri
Căutând cu-nverşunare a iubirilor hublouri.
Nu rămân singurătate, clopot, lacăt şi ninsoare,
Cci alerg, alerg într-una şi mă pierd în depărtare.
Roi de fluturi zboară-n mine şi spre transcendent mă-nalţă
Printre ramuri, printre stele, primăvara prinde viaţă.

Prinsă-n leagănul de umbre, de tăceri şi aşteptare,
Vreau ca pajul de lumină să apară pe cărare...
Poartă-n pletele de grâne, azi, miros de pâine copată,
Mâna sa – marmură fină, e cu miere-mparfumată.
Peste buzele de sângeri poartă şoapte de lumină
Şi-n brăţare de liane, prinde doru-mi şi-l alină.
Câmp de maci are-n privire şi-n argint ţesut îi este
Albul, chipul de lumină, din uitata mea poveste.

Printre braţe de lumină caut pete de culoare,
Caut roze şi miresme şi săruturi pentru care
Ca un fluture de ceară, înălţat înspre lumină,
Aş plăti iubiri solare, oh, mireasa mea divină.
Muguri moi mustesc în mine, lacrimă-n afara mea,
Sunt quasar nuntind sub stele. Plouă pulberi moi de stea.
Marea-n unde mă cuprinde – cupă de smarald şi jad,
În iubire, renăscându-mi ploaia de iubire, ard.

Asimetric, printre stele, ramuri dănţuiesc de doruri,
Se ascunde prinsă-n umbre, luna, iarăşi printre nouri.
Univers, în ţesătura ta de flori, o altă lume,
Torci, spre-a transforma în aur taina vremilor nebune.
Vezi ceasornicul cum bate, paşii îi opreşti deodată,
Odihnindu-le tăcerea sub o lespede de piatră.
Şi de dincolo de zare, din clepsidra sfărâmată,
Faci copaci şi flori şi fluturi, faci şi umbre dindtr-o dată.

Căutând cu-nverşunare a iubirilor hublouri,
Rătăcesc în întuneric prinsă-n lanţuri reci de nouri.
Şi-n tăcere, în spirală, cad cu stelele deodată,
Într-o ploaie de impresii, prin a sufletului poartă.
Biată inimă de piatră, biată inimă de ceară,
Sângerezi, hrănindu-ţi plânsul cu atomi de primăvară.
Vânt mă-nalţ pe-alei de sticlă şi-n pădurile de jad,
Pasăre ruptă din soare, zbor spre infinit şi ard.

Nu rămân singurătate, clopot, lacăt şi ninsoare,
Sunt un răsărit de lună, sunt un răsărit de soare.
Cresc pe braţe muguri încă, hrănitori de libertate,
Sunt un fluture, lumină, cânt de dor şi cânt de şoapte.
Sunt sortită a rămânemust suav de primăvară,
Mierea ce, în plecăciune, te-nvelşeşte cu aramă.
Nu mă plec degrabă morţii. Sub a sa înfiorare
Nu-i decât etern şi rece, nu-i decât întunecare.

Căci alerg, alerg într-una şi mă pierd în depărtare,
O nălucă, primăvară, lotcă lunecând pe mare.
O mirifică-nserare peste valuri se coboară...
Eu sunt o îmbrăţişare răsărind în fapt de seară.
Răsărituri sângerânde, se coboară-n mare, iată!
Eu ţes mării, cu garoafe, o cămaşă înflorată.
Şuieră în depărtare, şuieră cu duioşie,
Vântul, printre flori şi păsări, cânturi moi de păpădie.

Roi de fluturi zboară-n mine şi spre transcendent mă-nalţă,
Primăvară, primăvară, tu dai lumii altă viaţă.
Cucul, berzele, ştirica, rândunica, vin pe rând,
Curcubee şi iubire, iar în suflete pictând.
Un opaiţ luceşte... Cerul, de lumina lui de jar
Şi-a deschis porţi de lumină, din hotar până-n hotar.
Cârlionţi de păpădie, la urechi fetiţe-şi pun,
Iar bătrânii ies la sfadă pe băncuţele din drum.

Printre ramuri, printre stele, primăvara prinde viaţă
Şi cu flori, şi cu lumină, blândă, iarăşi ne răsfaţă.
Se înghesuie pe ramuri flori şi rod bogat se-arată,
Primăvară, primăvară, dulce şi împarfumată.
Râu de miere se prelinge şi brodează frunza-n codru,
Vezi de nicăieri, oriunde, cum se-adună tot norodul.
Simţi mustind o altă lume, mai bogată în culoare,
Vezi ţâşnind înspre lumină, gâzele, din floare-n floare.

Printre ramuri, printre stele, primăvara prinde viaţă,
Roi de fluturi zboară-n mine şi spre transcendent mă-nalţă,
Căci alerg, alerg întruna şi mă pierd în depărtare,
Nu rămân singurătate, clopot, lacăt şi ninsoare.
Căutând cu-nverşunare a iubirilor hublouri,
Asimetric, printre stele, ramuri dănţuiesc de doruri.
Printre braţe de lumină caut pete de culoare,
Prinsă-n leagănul de umbre, de tăceri şi aşteptare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra mormântului...

In memoriam Mihai Eminescu

Pe statuia învechită
Teiul crengile îşi apleacă,
Spiritul lui Eminescu
Veşnic viu, vine şi pleacă.

Atât de fragedă-i chemarea,
La steaua care o urmăreşte,
Căci zeci de ani vor trece în timp,
Dar, alt Luceafăr greu va creşte.

Luna îi sărută ochii reci,
Teiul îi mângâie obrazul,
Spiritul lui Eminescu
Cântă versuri printre ramuri.

Flori şi lumânări aprinse
Îi împodobesc plecarea
Visând codrii de argint
Spiritul lui Eminescu
Îşi astâmpără chemarea.

Sus în ceruri printre stele
Luceafărul se învârte roată,
Iubirile îi deşteaptă...
Poate se va întoarce o dată,
În alt lan de poezii
Şi iubire mult visată.

poezie de Valeria Mahok (8 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendenţă
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viaţă,
nu în viaţa asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
şi nopţile de mai,

speranţa,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

copac înverzit –
muguri şi flori pe ramuri
în primăvară

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul ultimului vis

Mă retrăsesem într-un colţ de lume
Ca într-un început de nouă viaţă
Când îl aud, devreme-n dimineaţă,
Prin pomii înfloriţi, cântat, un nume.

Privesc atent la pasărea ce zboară,
Dar nu e ea cea care-mi cântă mie,
În trilul ei e-o altă armonie.
Nu, nu e numele ce mă-nfioară!

Se-ascunde-o adiere printre ramuri
Şi-o urmăresc petală cu petală
Cum se alintă, caldă şi domoală,
Dar nu se-nalţă numele-n balsamuri.

Un flutur alb se-ndeamnă către-o floare
Şi-l urmăresc în zboru-i singuratic
Prin aerul curat, primăvăratic,
Plutind uşor, în irizări de Soare.

De printre flori şi ramuri de cais,
O voce m-a oprit din căutare
Şoptind un nume şi, spre-a mea mirare:
"Eu sunt ecoul ultimului vis".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa începutului

Îmi bat în geam ramuri cu flori de măr...
Cu fericirea timpul mi-l măsor.
E pajiştea covor de verde crud...
Când ciripitul păsării ascult,
Izvorul se frământă-n aşternut,
Strunind în vuiet albia de lut.
Şi plouă, plouă, plouă! Flori de măr
S-au prins în gând, în suflete, în păr.

Îmi bat în geam ramuri de flori de măr...
Sunt astăzi ca o aripă în zbor.
Cu sufletul ating nemărginitul,
Sunt şi apusul, sunt şi răsăritul.
Înmuguriţi în mine-s toţi atomii
Şi florile, şi zările, şi pomii.
Sunt însămi primăvară şi lumină?!
Copacii-au prins în mine rădăcină.

Cu fericirea timpul mi-l măsor.
În lumi de vis mă-nalţ şi mă cobor...
E măru-n floare – mare de lumină...
Mi-au înflorit şi caişii în grădină.
Mărgăritare-n salbe lucitoare
Grăbesc înspre căldură şi culoare.
Ce simfonie sfântă, ce miracol!
Întregul univers e un oracol.

E pajiştea covor de verde crud...
Adorm şi-n vis nuntirea i-o ascult.
O liră fermecată-i geana-n noapte,
Mă mângâie cu-ale tăcerii şoapte.
Sub ascuţişul lunii creşte-n tihnă
Şi se desface, mugur de lumină.
În evantai de stele se întoarce,
Descătuşat de timpuri şi de pace.

Când ciripitul păsării ascult,
Când dor de dor în vis şi mă ascund,
Sunt un pian cu trup – claviatură
Şi braţele-ncrustate în natură.
Am adormit – ecou sub flori de cais,
Spre a putea renaşte-acelaşi vis.
De-aceea primăvară,-mi ninge-n păr,
În fiecare an, cu flori de măr.

Izvorul se frământă-n aşternut,
E iureş oglindit în Duhul Sfânt,
Pământul tot e imn şi catedrală,
Catapeteasma Mariei Fecioară.
Un înger şi-a deschis spre începuturi
O aripă de stele şi de fluturi.
Atâta pace se arată-n toate,
Că parcă-n lume nu mai este noapte.

Strunind în vuiet albia de lut,
Fulgerul clipei s-a topit de mult.
Răcoarea dimineţilor se-adapă...
Ni-i sufletul în limpeziri de apă,
Roză spălându-şi tainica lumină,
Înmugurind de pace şi de tihnă.
Coboară-ţi fruntea! Primăvara lasă
Să fie-n tine ca la ea acasă.

Şi plouă, plouă, plouă! Flori de măr
Mi-au nins în suflet şi mi-au nins în păr.
De azi e iarăşi liliacu-n floare –
O lume de parfum şi de culoare.
Şi ramurile s-au brodat cus stele...
Se-apleacă ramuri iar, cu giuvaere,
În lanţuri de liane se răsfaţă.
O lume, lumea mea, va prinde viaţă.

S-au prins în gând, în suflete, în păr,
Frânturi de stea. Şi arde în pridvor,
În geamul spart, lucind ca o oglindă
O flacără, iar eu crestez în grindă,
În alte timpuri, altă primăvară,
Ce peste lume, ca un vis coboară.
Horă de flori, de cântec şi lumină,
Pe câmp de verde crud de muselină.

S-au prins în gând, în suflete, în păr,
Şi plouă, plouă, plouă, flori de măr.
Strunind în vuiet albia de lut,
Izvorul se frământă-n aşternut.
Când ciripitul păsării ascult
E pajiştea covor de verde crud.
Cu fericirea timpul mi-l măsor
Şi-mi bat în geam ramuri de flori de măr.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa gândurilor

Tu, mireasă-a gândurilor, vino
Te aştept la geam, cu flori de măr
Leagăn de mătase-ţi stau în cale,
Să putem pluti spre adevăr

Dulci adieri, printre ramuri,
Umbra paşilor aştept să-ţi fur
Fruntea ta s-ncununez cu lauri
Împreaună să plecăm la drum

Sub a cerului umbrelă-n noapte,
Să ne sărutăm, să împletim
Raze dulci, cu fire de păianjen
Şi să-nvăţăm să ne iubim.

Tu şi eu să-nchidem veşnicia
Şi unirea trupurilor noastre
S-aducă-n suflet veşnicia
Prelungindu-se în zările albastre.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Susurul izvorului
alintă umbre de ramuri
cum degetele fine
ung sufletul
pe clape de pian

gogyohka de Monica David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă de... păsări

Nuntă de păsări sub un cer cu stele...
Părea o nuntă – nunta clipei mele
Bătând firav şi blând ca o aripă,
Uitând de vis, de boală şi de frică.

Nuntă de clipe, nuntă de lumină...
Azi când un vânt m-a smuls din rădăcină
Şi plouă cerul nunta mea de lacrimi,
Căci am purtat atâtea cruci cu patimi.

Nuntă de negru, floare în nuntire,
Atunci când mai speram în fericire
Şi binecuvântate mâini solare,
Atinsu-m-au cu nunta mea de floare.

Nuntă de îngeri, veghe şi lumină,
Nuntă de pace, vocea Ta divină
O simt strigându-mi azi, din depărtare –
Nuntă de vis, de păsări şi de floare.

Nunta credinţei – Cana Galileei,
I-a pus cunună de safir femeii.
Nuntă de pace şi de flori, de stele,
Nunta de sticlă a iubirii mele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de primăvară

Flori de primăvară-n păr,
Flori de câmp şi flori pe ramuri,
Toate ies la adevăr.
Triluri mii de păsărele
Ne încântă fantezia
Soarele cu-ale lui raze
Ne alungă astenia.

poezie de Eugenia Calancea (1 martie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

murmur de vânt
muguri şi flori
primavara
aşează pe ramuri
toate culorile

gogyohka de Marin Rada
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii iubirii

păşesc către cer
stele pe ramuri de suflet
timpul răsuflă prin ani
în poeni, parfum de liliac
în larg o mare nebună
valuri se sparg, eu biet catarg
tremurătoare beţie
răsuflă pământul, trăieşte, vorbeşte
în palme petale deschise
de flori şi iubire
parfum de roze, tuberoze
tremură în zare curcubeul
curg raze împletite
în grădina cerului aripi mi-au crecut
să vin, să vin în zbor la tine
îngeri în alb împart crengi de iubire
mi-e trupul o stea şi ard în flăcări
din lacrimi beau foc
sus, în cer, o cabană de flori
cineva mă iubeşte
ce-mi pasă
că mâine vine moartea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de tăcere

Dincolo de tăcere
Se află o lume plină de durere
O lume în întuneric apusă,
Unde visele au încetat să bată la uşă.
Dincolo de tăcere,
Eu te aştept pe tine
Ca pe o rază aurie,
Ca pe o clipă de speranţă
În această lume întunecată,
Să cobori dintre nori
Să iubeşti printre muritori
Să fim doar noi doi
Printre mii de flori
Printre mii de vise
Două suflete închise.
A apus şi ultima rază de soare,
Moartea încearcă să mă doboare.
Chiar dacă nu mai am speranţă,
Dragostea mă ţine în viaţă...

poezie de Manuel Gabriel Danca (11 martie 2009)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă întunericului etern

În întunericul perfid,
Scormonesc câte-o secundă
Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Universul meu asudă.
Sunt iederă, trudind spre-nalt,
Mă-nţeapă muguri de lumini,
Făclii de vis în mine ard,
Poeme-mi cresc prin rădăcini.

În întunericul perfid
O arcă pe-un ocean de jar
Mă zvârcolesc şi mă întind
În lumea fără de hotar.
Pe pleoapele de jad şi plumb
Sângeri îmi cresc în răsărit,
Chiar dacă redevin amurg
Şi o secundă am murit.

Scormonesc câte-o secundă...
Pe a timpului cărare,
Trece un alai de nuntă
Şi-un convoi de-nmormântare.
Relative deci sunt toate,
Iluzorii vise, temeri,
Toţi ne pierdem în uitare
Printre lucruri, printre semeni.

Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Îmi cresc secundele-n cuvânt,
Precum apare-un razelit
Dintre mormane de pământ.
Rănit, îmi cade-un albatros
În palma-ntinsă în neant
Şi timpul parcă s-a întors
Cu el alături, din înalt.

Universul meu asudă
Şi emisfere se divid,
Este aceeaşi luptă crudă
În întunericul perfid.
Şi se succed război şi pace,
În suflet m-am cutremurat,
Fiindcă-n mine astăzi zace
Poem cu frunze de granat.

Sunt iederă trudind spre-nalt,
Cuvânt topindu-se în soare,
Şi în poem m-am afundat
Să dau tăcerilor culoare.
Pe sâni mi-am pus un şevalet
Şi prins în cele patru zări,
Pruncul din mine, inocent,
Pierea în fluturi de ninsori.

Mă-nţeapă muguri de lumini,
Sângerează fiinţa-ntreagă,
Au prins în mine rădăcini,
Poemele şi-n jur mi-aleargă.
Azi mă slobod din necuvânt,
Sângerez cuvinte-n noapte
Şi în tăcere mă ascund...
Plâng la margine de şoapte.

Făclii de vis în mine ard,
i-e trupul rug, altar sunt eu
Şi sânge pietrelor de jad
Scurgându-se din ochiul meu.
La tâmple iar îmi înfloresc
Gheţari şi în clepsidra spartă,
Ca un poem înmuguresc
Şi cu nimic nu-s vinovată.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Sunt un copac pierdut în zări
Şi trec în rânduri pelerini
La tâmple albe de ninsori.
Azi frunzele mi s-au topit
Şi-ntunecat, un alb mormânt,
Îmi spune iarăşi "bun venit!"
Eu n-am să-i spun nici un cuvânt.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Făclii de vis în mine ard,
Mă-nţeapă muguri de lumini,
Sunt iederă trudind spre-nalt.
Universul meu asudă
Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Scormonesc câte-o secundă
În întunericul perfid.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!