Pentru a împiedica lacrima

Floarea se naşte zâmbind,
floarea trăieşte zâmbind,
şi, desigur,
ni se pare de prisos
s-o întrebăm:
de ce eşti tristă?
te doare ceva?
ce s-a întâmplat?

Nici nu ne trece prin gând
că şi frumuseţea
poate avea motive
de suferinţă -
uităm
că şi noi, uneori,
zâmbim luminos
doar pentru a împiedica lacrima
să ajungă în ochi.

poezie de Vasile Romanciuc (1976)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mână ce dai floarea

Tu, mână ce dai floarea, ce parfumată eşti,
În pielea ta subţire se-ascund, tăcând, poveşti.
Miros a câmp şi dealuri umbrite de păduri,
A amintiri frumoase adăpostite-n muri...

Tu, mână ce dai floarea, în palma ta-s mirări,
Sunt puncte suspendate, sunt semne de-ntrebări,
Petale inocente atinse doar de soare,
De fluturi mici şi galbeni ce ies zâmbind din floare...

Tu, mână ce dai floarea, cu degete subţiri,
Se-ascund în tine lacrimi, iertări şi străluciri,
Amurguri înroşite care ating pamântul
Şi-n liniile vieţii, însângerat, cuvântul!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă ce încă doare...

Eu am plecat de lângă tine iar,
Dar sufletul meu n-a plecat.
E doar al tău şi este în zadar,
Sa mint mereu că te-am uitat.
În nopţile târzii când dorul doare
Şi când prin ciob de gând te caut,
Lacrima arde-n ochi cu disperare,
Iar dorul plânge-n cânt de flaut!

Îţi scriu pe cer că încă te iubesc,
Cum floarea iubeşte grădinarul.
Şi c-aş dori sa te reîntâlnesc,
Cu tine doar, eu aş uita amarul.

Pe unde eşti? Şi pe ce valuri?...
Te poartă viaţa asta blestemată,
Aş vrea să ştiu de-ai găsit maluri,
Eu nu sper să le pot găsi vreodată!

Iubirea ni s-a stins anost,
În acea tristă zi a despărţirii
Şi nu-i mai găsesc adăpost,
Inimii arse-n patima iubirii!

poezie de Dorina Omota (6 aprilie 2016)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea se naşte

să fie frumoasă pentru ea
pentru noi - desigur
rămâne frumoasă şi ruptă -
pentru zâmbetul tău
te invită s-o pui în păr
să cazi
în extaz
privind-o cum în
dură gingăşia şi frumuseţea
este ca o femeie care ar vrea
să moară tânără şi frumoasă
sau
să aibă tinereţe fără bătrâneţe
şi viaţă fără de moarte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

o lacrimă

Din lacrimă de dor se naşte primăvara,
din vise verzi mai înfloreşte încă floarea,
din albe fire-adânc ţi se arată
că-n viaţă doar vei trece
şi meriţi înc-o soartă.

De inima-n suspine,
nicicând să te-apropii
căci floarea din retină
nici ea nu-şi ştie sorţii.

Tristeţea pân-la stele
e o lacrimă ce doare
şi visul e dorinţă.
Nu plânge niciodată.
Durerea e făgăduinţă.
Veni-va iar o vreme
când vei simţi căinţa...

Ȋn palme-ţi va rămâne
o urmă..
e dorinţa...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă zâmbind,
Şi tot zâmbind ignoră-mă.
Vindecă-mi rănile zâmbind,
Şi-apoi tot zâmbind ucide-mă

catren de Daria Creţu din Ruinele unei iubiri: 1944
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spunem cum vrem

Floarea soarelui răsare,
Soarele n-ar avea cum,
Nici din munte, nici din mare,
Nici din curte, nici din drum.

Floarea soarelui apune
Doar o dată, pe când moare,
Ceea ce se poate spune,
Dacă vrem, şi despre soare.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (15 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum ai fi

Femeie cu ochi albaştri,
Plângi cu lacrimi mari, cât aştrii,
Şi zâmbeşti curat, ca zarea,
Chipul tău reflectă marea

Femeie cu ochi căprui,
De ce taci? De ce nu spui?
Tu iubeşti intens şi poate
Mai puternic decât toate

Femeie cu ochii verzi,
Mă priveşti... oare mă vezi?
Eşti atâta de frumoasă,
Floarea florilor în casă

Femeie cu ochii negri,
Atât de frumoşi, integri,
Care mă pătrund profund,
În simţire şi în gând

Femeie cu păr bălai,
Tu îmi dai şi ce nu ai,
Eşti un dar, rază de soare,
Hai iubeşte! Că nu doare!

Femeie dulce, brunetă,
Fii tu însăţi, fii cochetă,
Şi zâmbeşte! Că ne place
Când surâsul tău nu tace!

Femeie cu păr roşcat,
Tu ce faci? Iar ai uitat
Cât poţi fii de specială?
De ce stai în îndoială?

Femeie cu păr şaten,
Eşti motiv pentru refren
În al vieţii portativ,
Nu fii tristă! N-ai motiv!

Femeie... oricum ai fi,
Eşti cea mai frumoasă... ştii?
Ce am fi noi fără tine?
Te iubeşte... e mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand ma gandesc la tine...

Când mă gândesc la tine,
ceva mă doare dincolo de fire,
un dor mă sfâşie, e-atât de ascuţit,
ca lama subţire de cuţit...
Se-apropie toamna sau umbra, poate,
a unui vis frumos ce trece,
sau din păduri te strigă ecoul meu de ieri,
dar nimeni nu-l aude, doar tu de nicăieri.
Când mă gândesc la tine,
ceva mă doare dincolo de fire.
când prima stea începe să respire
şi ard în vâlvătaie frunzele de-arţar
la tine mă gândesc, la tine doar...

citat din Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

câmpii întinse –
floarea soarelui zâmbind
spre vecinul grâu

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea de dor

dedicat fiicei mele Izabela-Alina, la 3 ani după naşterea şi plecarea ei dintre noi

Sunt tot mai tristă,
Lacul nu-mi mai zâmbeşte
Sunt singură cum am fost in prima zi a vieţii
Probabil că nici anii nu pot acoperi
Tristeţea din inima mea şi a ta,
Floarea mea de dor, floarea mea de foc, floarea mea de nea.
Ai plecat atât de repede ca nici ochii nu ţi-i i-am putut privi Nici braţele nu te-au putut cuprinde... o atât de trist...
Înca mai simt degetele tale în palmele mele...
Încă te mai văd, deşi eşti printre îngeri şi stele
Iubita mea, Izabella-Alina anii au trecut
Fraţii tăi încă te mai caută, se joacă şi te strigă...
Tu eşti aici? Iartă-mă că nu ţi-am pus flori la mormânt....
Iartă-mă că nu am timp să stau de vorba cu tine...
Iartă-mă ca nu poţi simţi dragostea de mamă,
Dragostea de tată şi de fraţi. Iartă-mă de mii de ori... Iartă-mă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mirăm uneori de banalităţi şi uităm că am văzut la Luvru pe Gioconda zâmbind.

aforism de Harry Ross (septembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stânşi unul în altul, cu inimile zvâcnind la fel, ne căutam mâinile, să ne simţim alături şi să ne privim în adâncul ochilor, de aproape şi îndelung, într-o lumină ce se aduna în noi pentru întâia oară. Ne bănuiam, unul pe altul, zâmbind. Nu ştiam de ce zâmbim. Nu mai căutam un rost. Toate tainele trăiau în noi. Ar fi fost de prisos să încercăm să le dezlegăm. Ne mişcam, simţeam, trăiam la rându-ne prin ele, stăpâni şi robi deopotrivă ai acestui mister de îngemănare sufletească.

G.M. Zamfirescu în Maidanul cu dragoste
Adăugat de Marina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa noastră

Timpul trece şi ne schimbă,
Istoria vrea să ne-amintim,
Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Cerul vrea doar să zâmbim,
Visul cere povestire,
Speranţa spune că se poate,
Dorinţa-şteaptă împlinire,
Omul le trăieşte toate.

Timpul trece şi ne schimbă,
Chiar de vrem să refuzăm,
Schimbarea-i una-n orice limbă,
Nu putem, în timp, să stăm,
Dar ascultă ce gândeşti,
Cum te-aştepţi, mereu, să fii,
Ia în calcul ce-ţi doreşti,
Tu alegi cum să devii.

Istoria vrea să ne-amintim,
Să invăţăm din ce a fost,
Să nu uităm ce povestim,
Să gasim, în lume, rost,
Să simţim cum s-a simţit,
Să retrăim momente-ntregi,
Să aflăm de ce-au murit...
Dar ce înveţi doar tu alegi.

Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Se hrăneşte din dorinţă.
Din simţiri ce nu se schimbă.
Se-ntreţine cu voinţă.
Nu se vede dar se simte
Fix aşa cum îţi doreşti,
La toţi diferă, ţine minte:
Tu decizi cum să iubeşti.

Cerul vrea doar să zâmbim,
Când eşti trist, el strânge nori,
Să luptăm, să strălucim,
Când plângi mult, el până-n zori.
Nu-ţi uita vreun sentiment,
Nu urî când poţi iubi,
Nu grăbi când totu-i lent,
Nu fii trist când poţi zâmbi.

Visul cere povestire,
Să-ţi ofere noi idei,
Să vezi altfel, să inspire,
Să te simţi aşa cum vrei,
Să ai tot ce-ţi poţi dori,
Să nu ai nimic închis,
Şi motive de-a zâmbi...
Asta-i viaţa, dar... în vis.

Speranţa spune că se poate,
Ne şopteşte s-aşteptăm,
Să nu vrem să dăm din coate,
Sau, în luptă, să cedăm.
Să nu te opreşti din zbor,
Poţi primi fără să ceri,
Nu te da bătut uşor,
Ai pierdut, când nu mai speri.

Dorinţa-şteaptă împlinire,
Dar c-un preţ, ca în poveşti,
Tre' să lupţi, să-ţi ieşi din fire,
... să obţii ce îţi doreşti.
Dar, doar una, de-ai avea,
... orice lucru, de păstrat.
Ce-ai schimba în lumea ta?
Ce-ţi doreşti cu-adevărat?

Omul le trăieşte toate,
Spuse cel, acum, citit,
Speră-n vise, fiindca poate,
Şi-n momente de zâmbit.
Îşi doreşte amintiri,
Iubind şi plutind pe-un nor,
Şi un vers, plin de simţiri:
Omu-i om sau cititor.

Omul le trăieşte toate,
Dorinţa-şteaptă împlinire,
Speranţa spune că se poate,
Visul cere povestire,
Cerul vrea doar să zâmbim,
Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Istoria vrea să ne-amintim,
Timpul trece şi ne schimbă.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile se duc

Zile se duc si vin, pe drumul lor,
Prind aripi de vis, aripi de dor,
Zile se duc si vin, dar nu mai eşti,
De ce ai rămas sa ratacesti?

Floarea zâmbetului pierdută ieri,
Tu, suflete, iar şi iar mi-o ceri,
Floarea zâmbetului azi s-a uscat,
Roua pe gene mi-a picurat.

Cerul prea senin s-a înnegurat,
Ca printr-un vis trist, tu ai plecat,
Văzduhul a plâns în a ta urmă
Prin doi ochi înceţoşaţi de brumă.

Zile se duc şi vin ca vis antic,
Astăzi nu a mai rămas nimic,
Zile se duc şi vin, fericirea
Lăsând-o din nou în urma mea.

Azi, iubite, ia şi veşnicia,
Prinde în buchet bucuria,
Lasă-mi numai tăcerea şi atât...
O voi păstra în timp, văd eu cât.

Lasă-mi în urmă un gând pierdut,
Spre un ţărm depărtat, neştiut,
Un gând frumos, bun, fraged, curat,
Pentru un înger care m-a uitat.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

uneori, viaţa îmi pare
o tragică farsă
încerc să accept o logică
ridată de taine
fotosinteza ierbii
floarea de colţ şi durerea
pietrei ce-o naşte
de ce zboară frunzele
perpetuând anotimpuri
simte căldură fulgul de nea
nu ţi se pare mister
lacrima, plânsul?
ce umbră poartă canoea
cioplită din inima
unui mesteacăn
şi mâna cioplitorului
de ce-o aruncă în marea
adâncă, întunecată?
sfidând logica
întreb
ce simte lemnul
sărutat de apă
şi piatra
şi iarba
şi fulgul de nea?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar floarea

Când floarea îşi pierde petale şi moare,
Nu piere, de sine se înfructă.
Îşi dă timp sămânţă, îşi dedase şi miere
Şi atâta parfum... frumuseţea ce-a suptă.

Se adulmecă singură floarea, pe ierburi se culcă,
Se închide în sine-şi, îşi dăruie seva şi carne.
Din ram se coboară, odată cu frunze ce cad, nu mai urcă...
Se împrăştie toată la lume... vrea vis de-a renaşte să toarne.

Alungă tristeţea de moarte, aminteşte de naştere într-una,
Se rupe pe sine, să încânte în buchet cu candoarea
Cui se dă-n sacrificiu. Nu-i ea ţel, chiar de vază-i, nu-i zâna,
Stăpâna... E dorul în fond; c-a renaşte din scrum, doar ea ştie, ea floarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pledoarie pentru vechii prieteni

Deşi eşti în deplina vară-a vieţii,
Iar vocile din mijlocul unui public numeros
Şi noii prieteni sunt meritelor tale cântăreţii,
Nu fi neînţelegător şi nici orgolios,

Gândeşte-te la prietenii tăi de-odinioară:
Talazul timpului va mâli floarea de crin,
Frumuseţea ta va trece, cum trece-această vară,
Dar pentru ochii vechilor tăi prieteni mai puţin.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte...

Zâmbeşte
Şi vei fi fericit.
Zâmbind vei face
Şi pe alţii fericiţi.
Nu te costă nimic,
Dacă vei zâmbi.
Zâmbind,
Vei avea în suflet,
Soare şi lumină,
Pentru a dărui
Şi celor din jur,
Făcându-i fericiţi.
Cât de frumos,
Este când zâmbeşti.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!