Oraşul fără poeţi

e cel mai vesel oraş
aici e o singură lume
una în care viaţa chiar se trăieşte
nu năvălesc demoni şi nici muze inventate
e linişte când e linişte

nici o ardere a cuvintelor nu e necesară
pentru că poeţii au fost închişi în canalele
de la marginea oraşului
numai în nopţile cu lună se mai aude câte un lătrat subţire
dar şi atunci sunt păsări ce cântă
iar oamenii îşi dorm liniştiţi visele

prin oraşul fără poeţi
curge râul de cerneală
şi locuitorii îi gustă albastrul
de la răsărit până la apus

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Lângă râul acesta am crescut,
lîngă râul acesta am descoperit copacii
şi adâncimea pădurii, lângă râul acesta
am învăţat pentru totdeauna mirosul apei.

Primii oameni pe acest râu i-am văzut,
cu feţele arse de soare, cu plutele lor din
trunchiuri, cu acele cufere împletite din răchită,
în care n-am ştiut niciodată ce duceau.
Omul îmbrăcat în cămaşă largă şi lungă ca o
rasă preoţească, ce şi-a întins braţele înspre
răsărit şi apus în apele acestui râu s-a înfipt
ca o cruce mare şi albă. Pe malul acestui râu
număram cocorii sub primele frunze
ale toamnei.

Eram copii, încă nu ştiam că aici nu este
nici un ecou, că tot ce vorbim dispare pentru
totdeauna, se topeşte în vuietul surd al apei
ca într-o vată lichidă ce nu întoarce nimic înapoi,
nici râs, nici plâns, nici ţipăt, nici şoaptă, nici
cântec.

Râul acesta ne-a legănat iubirea, el este chiar
viaţa noastră, chiar iubirea noastră; nu ştim
de unde izvorăşte şi unde se termină,
dar care curge, curge fără sfârşit.

Pe gleznele noastre urcă lin valurile calde
ale amurgului...

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propunere de legi cosmice pentru poeţi

ar trebui adoptate prin legi cosmice
anumite privilegii pentru poeţi

cum ar fi sticle de uitare, la discreţie
căci numai Dumnezeu ştie prin câte săbii este trecută în fiecare noapte
conştiinţa lor

cum ar fi locuri de reculegere deferite de ochiul oricărui privitor
paturi în mijlocul oceanelor
care să fie neapărat străjuite de rezervaţii
de linişte

căci poeţii sunt ca nişte angajaţi ai adevărului cu normă infinită
căci numai cuvintele lor pot mângâia chiar şi străfundurile morţii
căci numai tăcerile lor pot fi auzite
chiar şi de ultima stea din Univers

şi dacă tot veni vorba de nefiinţă
ar trebui ca acolo unde sunt înmormântaţi poeţii
să nu poate păşi numai veşnicia
căci cine ştie ce aprige şi neîmblânzite nelinişti
se odihnesc sub ţărâna aceea

ar trebui ca măcar din când în când fiecare om să îmbrăţişeze tot ceea ce îi iese în cale
lacrimi şi umbre, cerul şi iarba,
absenţa, absintul
pentru a simţi cu propriile lui ţesuturi cum este să iubeşti viaţa
până la ultima picătură de sânge
asemeni poeţilor

şi mai presus de toate, cititorule
poezia aceasta trebuie parcursă cu aceeaşi evlavie cu care un poet
descoase
nedesluşitul

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Estetica decadenţei
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul fără moarte

Mi s-a mai spus, o, mi s-a spus:
Priveşte râul fără moarte
Cum seva blândului apus
Pe rana lumii îl împarte.

Nu este leac, nici vindecare
Să tragă râul în pământ
Că dintre toate câte sunt
Doar râul arde şi ne doare.

Mi s-a mai spus, o, mi s-a spus:
Să scriu cu virgule, frumos,
Să călăresc mustangi de tablă
Trecându-mă pe moarte-n jos.

Coioţi ce ronţăiţi pustiu
Prin cârpa neagră nu vedeţi
Că albia acestui râu
E numai oase de poeţi.

Că stirpea morilor de vânt
Se-ngraşă zilnic cu o moarte
Când apa râului tăcută
Pe rana lumii se împarte.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub un tei care trăieşte

Te-ai născut în zi de iarnă când zăpezile tronau
Şi ţi-a fost adolescenţa o iubire ca-n poveşti,
Lângă lacul tău albastru poezii se creionau
Tu Luceafărul albastru, fiu din satul Ipoteşti.

Ai iubit un tei în floare şi o salcie la mal,
Şi scrisori ai scris mai multe să tot fie peste ani,
Cu un singur dor pe umeri cucerit-ai înc-un val
După ce atâta vreme te-ai ascuns de vechi duşmani.

Luna, cerul, lacul, teiul ţi-au fost muze la apus,
Veronica şi condeiul la mijloc de codru des,
Au fost îngerii şi demoni dar ai spus ce-aveai de spus
Sol prin valurile vremii, trubadur neînţeles.

Nu te vom uita vreodată, nici poemele-ţi de-amor,
Ai deschis un drum de versuri pentru generaţii-ntregi,
Şi-ai lăsat un praf de stele dar secundele nu mor
Sub un tei care trăieşte fără nici un fel de legi.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Day shift

noaptea piaptănă siluete adormite
străzi de piele umedă limbi de carne nouă

spânzurată într-un ştreang de iluzii
ziua se stinge în călimara poetului

oraşul tace ca o gură de canal
câtă normalitate taie somnul în două
ca un feliator de carne mucedă
resturile cad în linişte pentru şobolani liniştiţi

câtă normalitate în patul lui procust
perfect încadrat din fiecare trup
resturile cad în linişte pentru tezei liniştiţi

pleoape de cireşe negre ascund
sâmburi de întuneric din prunci nenăscuţi
ce încă îşi dorm primăvara morţii

strâng tot întunericul într-un ochi închis
sub pleoape de cireşe negre
resturile de noapte cad în linişte
pentru dumnezei liniştiţi

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt blestemaţi

Doamne
ei mor înainte de
moartea obişnuită
ca soldaţii cu săbiile ruginite
gustă din miezul infernului
ca dintr-o bucată de pâine
şi se îneacă în adevăruri
trăite pe jumătate poeţii
sunt blestemaţi
Doamne
carnea cuvintelor
e mereu amară
se îmbracă în suspine
adorm cu focul pe buze
şi se scaldă în strigăte
poeţii sunt condamnaţi
Doamne
zvârcolindu-se în pântecul
Cuvântului cu mâinile înmuiate
în cerneala timpului
se scriu şi se rescriu
până la prima particulă de nisip
peste care a trecut râul de smoală
botezându-i în numele scrisului
ca în numele durerii nesfârşite

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul care curge spre apus

La poalele acestui deal
rădăcinele scurte-ale orhideeii sunt înmuiate-n râu,
cărarea nisipoasă drintre pini este foarte curată, fără noroi;
în ploaia fină-a serii, cucii cântă,
cine spune că nimeni nu mai poate fi iarăşi tânăr?
Până şi râul din faţa uşii curge spre apus –
de ce n-ar putea un om cu părul alb cânta dimineaţa aidoma unui cocoş tânăr?

poezie de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul care curge

Brazii îşi arată măreţia, râul defilează printre ei,
Aburii descoperă magia pietrelor statornice-n temei.
De mult timp aici vin martor cheie, un tărâm străbunii-au făurit,
Mult răgaz şi linişte să-mi deie Creatorul Lumii, iscusit.

Timpul trece şi umple de viaţă un ţinut clădit cu dibăcie,
Plin de soare, muncă şi verdeaţă: un popor născut din hărnicie.
Se prăvale dinspre munte boarea peste deal şi rodnice vâlcele,
Unde neamul meu găsi candoarea şi-unde curge râul vieţii mele.

Prin prundiş sau grohotiş trăiră, frunţile le-au fost mereu cărunte,
Cei viteji aici se prăpădiră... iar din oase-am ridicat un munte.
Sfinţit meleag dorit de Dumnezeu... pe frunte i-am simţit vâltoarea,
Căci râul care curge sunt chiar eu, tumultuos i-am dat răcoarea.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu câte suflete am

Nu ştiu câte suflete am.
Le-am schimbat în fiecare moment.
Mă simt întotdeauna un străin.
Niciodată nu m-am văzut şi nici întâlnit.
Fiindcă am fost atât de mult, sunt numai suflet.
Un om care are suflet nu are linişte.
Un om care vede e doar ceea ce vede.
Un om care simte nu este el cel care este.

Atent la ceea ce sunt şi văd,
Am devenit ei şi-am încetat să fiu eu.
Fiecare din visele sau dorinţele mele
Apaţin celui care le-a avut, nu mie.
Eu sunt propriul meu peisaj,
Îmi supraveghez călătoria –
Diferit, mobil şi singur.
Aici unde sunt nu mă pot simţi pe mine însumi.

De aceea îmi citesc, ca un străin,
Fiinţa, de parcă-ar fi o o carte.
Neştiind ce va veni
Şi uitând ce-a trecut,
Notez pe marginea paginilor
Ceea ce cred că simt.
Mă mir, recitind,:" Acesta am fost eu?"
Doar Dumnezeu ştie, pentru că El a scris.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că m-am turcit...

Poate că tu crezi că m-am turcit şi am uitat regula dialogului
Nu se poartă în tăcere!
Tratezi prea apatic dragostea
Şi invoci subiectul numai când ai nevoie de el
Află că stelele nu sclipesc fără cerul senin
Cerul ce se reazemă pe bolta cerului
Are o singură frunte răsărită
Preferi să îţi petreci nopţile singură
Singurătatea ce uneori zboară
Şi te îmbată cu realităţi dulci-amare
Am căutat să-ţi trezesc inima ca un vifor
Să te fac copilă inocentă, întristându-mi ochii în fiecare zi
Arătându-ţi un cireş cu flori şi primăvara egală cu vara,
De la apus până la răsărit, unde se cuibăreşte doina şi dorurile
Iar marinarii să se îmbete cu vinuri de nisipuri
Părul ei mirosind a poveste
Tu mi-ai spus mie povestea, cu feţele zarului
Că îngerul are ochii sub piele
Iar miezul nopţii e aproape,
Când ne putem cuprinde în zare ca o zare.
Copii, săpaţi-mi mormântul lângă malul mării
E linişte!
Voi nu vedeţi că eu sunt vântul acela ce vă-mbracă în iubire.
Mi-au rămas ochii mici, închişi în zâmbetul vostru
Treceţi pe aici, în vetre se arde lutul.
Valea cu râul şerpuit îşi alungă inele din pădure
Nu mai sunt arbori mestecăni.
Bate vântul. La orizont doar ploaia a învăţat cântecul
E dimineaţă, trecut de şase
Am înviat.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E luni

plec în oraş
iubito
mi-ai zis
plec să cumpăr fleacuri
aşa cum pleacă toţi bărbaţii

ce-mi aduci
ce-mi aduci
te-am întrebat
iar tu mi-ai zis c-o să-mi cumperi un măr
unul atât de mare
încât o să putem muşca amândoi din el
eu
de aici
de la marginea lumii
tu
de acolo
din oraşul fără poeţi
un măr
ai zis
dacă tot am fost izgoniţi din Rai
şi trăim ca două linii paralele
poate că mărul acela
e punctul nostru aruncat la infinit
nu
nu
te-am rugat
nu vreau un măr
nu vreau să mai gust nici o pierdere
eu vreau
să te aduci
pe tine
înapoi
întreg

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

ca o pasăre vulgară
bate din aripi
şi ne fură miezul clipelor
dar
nu-i aşa
măsura unei iubiri
nu stă în banalul scurs
şi nici în tăria verbelor

e o definiţie absurdă
vei spune
dar noaptea trecută
când stăteai întins
pe patul moale
m-am simţit acasă
chiar dacă între noi sunt munţi
şi păduri
ape şi drum lung
eu am ajuns
până în adâncul visurilor tale
da
până acolo m-am strecurat

ce linişte
suflete
o linişte cu muguri primăvărateci
să o gustăm
din toate unghiurile

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta flămândă îmi gustă până la capăt tristeţea

se aşază
încet
pe gambe
pe coapse
îşi plimbă neînţelesul cuvintelor
intră în vis
răscoleşte o lume întreagă
născută în sângele meu
trăită de două mâini
pline de strigăt

umbra ta flămândă pare o gură imensă
făcută pentru a gusta
o rătăcire a lumii ce s-a deşteptat în mine
o ieşire a sinelui despre care mâinile
au tot povestit
şi nimic nu mai e cum a fost
nici visul
nici sângele
care s-a tot amestecat
cu fiecare iluzie
ce s-a cuibărit în sufletul meu

umbra ta
fără vârstă
se aşază
pe gambe
pe coapse
ca o gură flămândă
mestecă încet
primele semne
ale ruperii mele de trecut

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele-ţi îmi cântă visul

În sărutul tău, femeie, buzele şoptesc timide
Când aştern pe ale mele vise din efemeride,
Am să le adun pe toate, picături nemuritoare,
Stropi din zâmbetul prin care îmi eşti lună, îmi eşti soare

Te voi legăna cu ochii, voal privirea-mi ţi-e pe umeri,
Pielea ta străluce stele, printre ele te enumeri,
Nici nu ştii... dar fără tine, cerul plânge câteodată,
Îi dispare tot albastrul într-o mare agitată

Dulce linişte sublimă, povesteşte-mi de iubire,
Doar acolo sunt acasă, precum într-o mănăstire,
Te ascult, de vrei, de-a pururi, glasul tău îmi dă bineţe,
Buzele-ţi îmi cântă visul, lângă tine-s tinereţe

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A opta zi după facerea lumii

a opta zi după facerea lumii
pentru a da mai mult suflu cuvintelor
pentru a i se răspândi voinţa în toate cotloanele existenţei
Dumnezeu a creat poeţii
şi le-a poruncit:
" voi trebuie să fiţi solii mei în orice limbă
şi vestitorii luminii în sufletele oamenilor
nu lăsaţi nici o ureche nemângâiată
nu lăsaţi nici un fir de iarbă neexplorat de ochiul ager al gândurilor voastre

tranformaţi orice detaliu în mirare
şi orice zbucium în capodoperă

domesticiţi umbrele
vorbiţi-le chiar şi morţilor
interogaţi chiar şi pietrele

prin voi speranţa se va infiltra
chiar şi în peştera subconştientului"

şi de atunci
în fiecare atom al Universului
sălăsluieşte aşteptând să fie decriptat de poeţi
câte un vers

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că există o clipă în viaţa lumii când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la mamă, până se ajunge la o singură mamă. Una imensă. Ce linişte trebuie să fie atunci pe lume! În momentul acela, daca ar striga cineva «Ajutor!» eu cred că ar fi auzit pe întreg pământul. Dacă aş avea o sticlă goală, aş scrie un bilet şi l-aş lansa pe mare. «Mamă», aş scrie, «mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naşte-mă o dată!» Prima viaţă nu prea mi-a ieşit. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară. Dacă nici a doua oară, poate a treia oară. Şi dacă nici a treia oară, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria, mamă, numai dintr-atâta. Şi naşte-mă mereu! Ne scapă mereu câte ceva în viaţă. De aceea trebuie să ne naştem mereu.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagule

pentru că nu te-ai gândit
la moarte
când ţi-ai făcut casa în vârf de deal
vei fi bănuit de nesăbuinţă
că dintre zidurile strânse
greu te vor scoate
între scânduri fiind
vei auzi glasuri ce acuză
că ai fost visător între stele,
îţi vor afla datorii şi pricini
copiii rătăciţi şi pe cei nenăscuţi,
câinii pe lanţ vor tăcea
dar ei nu vor avea linişte
până nu vor spune că ai fost de pripas
cu iubiri pierdute sub colbul de lună,
faptele bune se vor şterge,
nu vei fi singur te vor însoţi
norii din priviri mohorâte,
bocitoarele în cuvinte sărace te vor spăla,
ca nişte
becaţe la marginea drumului
ce scormonesc iarba,
ei vor da de pomană straiele tale
să nu te uite satul,
peste pânza albă când te vor trece
vor ca tu cuminte
să mergi în constelaţii
unde nici răsărit nici noapte
nu vei cunoaşte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!