
Timpul
ca o pasăre vulgară
bate din aripi
și ne fură miezul clipelor
dar
nu-i așa
măsura unei iubiri
nu stă în banalul scurs
și nici în tăria verbelor
e o definiție absurdă
vei spune
dar noaptea trecută
când stăteai întins
pe patul moale
m-am simțit acasă
chiar dacă între noi sunt munți
și păduri
ape și drum lung
eu am ajuns
până în adâncul visurilor tale
da
până acolo m-am strecurat
ce liniște
suflete
o liniște cu muguri primăvărateci
să o gustăm
din toate unghiurile
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre verb
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre păsări
- poezii despre păduri
- poezii despre noapte
- poezii despre munți
- poezii despre muguri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Lutul
M-am lovit de mal și-am fost bătut de valuri
Ajuns pe țărm m-au călcat în picioare umbrele serii
Soarele m-a secat de vlagă până când tu ți-ai murdărit mâinile cu mine
Niciodată până atunci nu am mai simțit atingerea ta
Și cu zâmbet nămolos am crezut că am scăpat de obscuritatea rădăcinilor de salcie
Până când am simțit din nou atingerea apei.
m-ai frământat și m-ai zdrobit în palme
mi-ai spus să mă despart de bulgări
și mi-ai frânt tăria de-am devenit moale...
ți-ai consumat energia învârtind morile,
sforile ce roteau masa pe care mi-ai așezat forma,
amețeala rotundului ce mi-a luat mințile;
până când nemaiștiind ce se întâmplă cu mine
m-am lăsat când pe o parte când pe alta dupa forma palmelor tale.
Eu, lutul!
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre seară
- poezii despre picioare
- poezii despre mâini
- poezii despre murdărie
- poezii despre lut
- poezii despre energie
- poezii despre devenire
- poezii despre apă

Nu știu
dacă noaptea
când dormi
îți pui mâna sub cap
sau te agiți până la ziuă gândindu-te
cum îmi imaginez că ești
cum te ascunzi prin pătura groasă
crezând că sunt acolo
gata să îți măsor
fiecare centimetru de piele
nu știu
dacă ziua
când privești pe fereastră
brațele tale taie aerul din cameră
ca și când ar vrea să mă atingă
vezi tu
eu nu știu nimic
chiar nimic despre tine
nici dacă îți bei cafeaua în grabă
sau dacă pâinea pe care o înghiți
are gustul acestei iubiri
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre somn, poezii despre pâine, poezii despre iubire, poezii despre imaginație, poezii despre cafea sau poezii despre aer

Și s-a făcut liniște
o liniște atât de adâncă
încât dacă întind mâna
sufletul tău o să prindă aripi
dar nu mă mai cred în stare
să mă ridic
din noroiul zilelor
și să-l aduc înapoi
acolo unde îi este locul
în pieptul meu
și s-a făcut liniște
verdele doarme pe câmpuri ude
păsările ciugulesc din zarea albastră
macii se înalță în lumina dimineților
doinele mângâie copacii înmuguriți
iar tu
nu-i așa
tu îți continui viața
ca și când nu m-ai fi cunoscut
niciodată
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre zile, poezii despre viață sau poezii despre verde

* * *
Acum... nu-ți cer,
Nu-ți voi mai cere,
Revedere, reîntânlire!
Te voi iubi în liniște,
Și în tăcere!
Tăcerea unei iubiri nemuritoare,
În infinita clipei arzătoare!
Și chiar de-i ger în iarna trecătoare,
Tu ești focul ce tot arde-n viața...
Viața asta, viața noastră!
Unde îmi ești începutul,
Din nesfârsitul încă nesfârșit!
Dorința ce mă macină,
Între timpuri ori netimpuri!
Că atâtea rădăcini în mine ai înfipt,
Și atâtea lacrimi din ochi s-au scurs,
Încât acum sunt tot doar uns,
Cu seva din sufletul tău!
Îmi cresc aripi pân 'la cer,
M-apropi chiar de Dumnezeu!
Și nu-i nici un mister,
Sunt Eu... tot Eu,
Și Tu... tot Tu,
Și Noi... tot Noi,
Chiar și fără de Noi!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre început, poezii despre religie, poezii despre iarnă, poezii despre foc sau poezii despre dorințe
Fulguie liniște
fulguie liniște
cu aromă departe
între sânii tăi descheiați
către miazăzi
acolo unde pasul meu
te-a găsit degerată de fericire
fulguie încă un pic
până găsesc ieșirea spre inima ta
cea care umple întreg spațiul
ce ne cuprinde
cu bune și rele
până când tăcerea învie
fulguie liniște
ca-ntr-o serenadă nocturnă
cu liliecii îngeri
ascunși între gânduri
știi.... am uitat să postesc
pentru ultimul fulg
ce-ți topește iertarea
fulguie liniște
peste închisoarea albastră
poezie de Marius Pop
Adăugat de Dana Sima

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre sâni, poezii despre inimă, poezii despre iertare, poezii despre gânduri, poezii despre fericire sau poezii despre albastru
Totuși, să știți că sunt rezistent la durere. Luna trecută mi-am tăiat venele și nu m-am simțit nici prea-prea, nici foarte-foarte. Dar mama era într-o asemenea stare, încât am jurat să nu mai repet gestul. M-am ținut de cuvânt. Vorba e vorbă, chiar dacă suntem mai mulți care ne exprimăm prin gura mea.
Eduard Einstein în Cazul Eduard Einstein (2015)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre mamă, citate despre gură, citate despre durere sau citate despre cuvinte

E atât de frig
că m-aș putea ascunde
între palmele tale
fără să știu câte zile au trecut
și câte nopți am strigat
să mă arunci
până la marginea lumii
ca pe un adevăr
de care te împiedici mereu
și până la urmă
până la urmă
eu m-aș vindeca de tine
și toată nebunia asta trăită
ar rămâne îngropată adânc
în sufletul meu
în sufletul tău
nu-i așa
spune tu
nu-i așa
că m-aș putea ascunde
între palmele tale
fără să-mi rostești numele
doar să mă guști
și să-ți placă
nu-i așa
spune tu
nu-i așa
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre nebunie sau poezii despre adevăr

Pământul se va odihni zile în șir
iar cuvintele
ascultătoare
ca animalele de companie
vor înghiți minutele scurse
în carnea mea
e ca și cum
Dumnezeu
mi-ar desena o hartă
a înțelegerii
pe palmele moi
în văzduh va fi liniște
o liniște ca un abur dulce
voi fi eu
până la urmă
atât
fără să port în spate
povara altor inimi
când clopotele vor bate
voi aștepta desculță
Dumnezeul de care
nimeni și nimic
să nu mă despartă
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre odihnă, poezii despre minute, poezii despre hărți sau poezii despre desen

Timpul și-a făcut culcuș în inima ta
ca un hoț înfigând ghearele
până în adâncul ființei
de aici vine teama de a nu încerca
să ieși din veșmântul care te acoperă zilnic
mi se pare normal să lupți cu mine
până la urmă cine sunt eu
nu-i așa
sunt doar o pasăre cu o aripă frântă
și când vreau
îmi rezerv dreptul să iubesc infinitul
cu toate brazdele lui aurii
frica și-a făcut loc în sângele tău
iar eu
de aici
din capătul acesta de lume
simt cum pe buzele arse
o rugăciune prinde contur
până la urmă cine sunt eu să te judec
nu-i așa
sunt doar o umbră
care își plânge pașii
pe nisipul vremii
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre sânge, poezii despre plâns sau poezii despre nisip

M-am ridicat
pe jumătate
de lângă un bărbat care locuiește cu mine
cealată jumătate dormea adânc
în brațele lui
mi-am strâns părul
mirosea a trecut
ca florile ce se vestejesc și rămân aiurea
suspendate între două vârste
am pășit
încet
în fața oglinzii
să mă învăț cu mine
jumătatea nelipită de pielea bărbatului
teribil de tânăr
am întins arătătorul
ca și când aș fi dat acele ceasornicului înapoi
până la vărsta lui
cât să încapă și această jumătate
ce umblă cu mâinile înfipte în părul trecut
apoi m-am liniștit
eram doar o parte din ceva ce se tot divizează
pe măsură ce pașii se îngroapă în covor
ca într-o chemare
absolut întâmplătoare
a timpului
sau poate a mâinilor lui
încercuite de o liniște asurzitoare
păream atât de naivă
în fața oglinzii
eu
adică
jumătatea ridicată din mine însumi
eu
neînvățată cu toate jumătățile
ce se înjumătățesc în fiecare zi
eu
care m-am abandonat în brațele bărbatului obișnuit
cu umbletul meu din fiecare viață
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bărbați, poezii despre învățătură, poezii despre vârstă, poezii despre tinerețe sau poezii despre păr

"Mă cred fluturele ce stă nemișcat pe piciorul tău..."
ai spus
iar lumea din jurul meu
a devenit atât de mică
încât
m-am simțit inutilă
cu brațele moi
cu tâmplele zvâcnind de durerea cuvintelor tale
și când n-am putut să mai respir
am închis ochii
de parcă sub pleoapele mele
se ascundea
o grădină imensă
unde strigătele stau suspendate
și vezi tu
mă tem să te crezi fluture
că toamna fluturii trec în uitare
și nu vreau să îmi fie dor
nu încă
pentru că n-am apucat
să gustăm
din întâmplarea noastră
ca dintr-un fruct zemos
și să ne limpezim poveștile
să ne ștergem brațele
de sânge
să alergăm desculți prin toate visele
ca și când tot ce am trăit până acum
a fost nimic
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fluturi, poezii despre uitare, poezii despre toamnă, poezii despre ochi sau poezii despre fructe

Străinul
într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză și ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ți se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din fața casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâșietor la lună
și toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlțâia patul și casa
și întunericul nopții
mă înfricoșa
când s-a făcut dimineață
străinul i-a luat lui tata căruța
și caii și pe mine sub braț
de atunci nu mai știu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână și m-a dus
înapoi acasă la părinții mei
era liniște și fain
ca și cum aș fi ajuns în rai
mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
și că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris și Nichita
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre tată

Cârciumăreasa
La nunta florilor m-am dus. M-au invitat.
M-am simțit bine, am stat în capul mesei,
M-am fâstâcit, mireasma lor m-a îmbătat,
Am căzut în brațele cârciumăresei.
Un deget mi-a întins, ușor m-am ridicat,
Onorat am sărutat mâna miresei,
La nunta florilor m-am dus. M-au invitat.
M-am simțit bine, am stat în capul mesei
Crinul in frac fură un sărut metresei,
Cârciumăreasa e cu gândul ne-mpăcat,
Rușinată și-a schimbat culoarea feței,
Catrința roată i se face la jucat,
La nunta florilor m-am dus. M-au invitat
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre nuntă, poezii despre sărut furat, poezii despre schimbare, poezii despre rușine, poezii despre jocuri sau poezii despre flori
În pat la Gina
Respir ușurat de când muguri de pin sirop am ingerat,
Dar bine m-am simțit și cu Calmotusin, căci am expetorat;
Însă în pat la Gina, m-am simțit minunat!
Sunt sigur că siropul de Paltagină n-a fost expirat.
epigramă de Emilia Țeț
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre muguri
La final
Când mi-am pierdut întâia carte
și m-am ascuns în cea de-a doua
găsindu-mi siguranța în a treia,
în cea de-a doua mi-am pierdut
du doar speranța... -
Uitat de fiecare frază
scuipat de literele șchioape
m-am pus pe drum sa-mi caut o lume
în care nici păcatul cărții
nici pierderile nu sunt otrăvite.
Așa ajuns în țara anilor din urmă
în țara orelor în care m-am născut
m-am regăsit un pui de om în fașă
și fericit și plin de siguranță.
Dar a venit tata și când m-a văzut
m-a strâns în prima carte ce-a găsit-o,
apoi s-a dus acasă luându-și arma
și a împușcat cu două gloanțe barza
ce m-a adus sub aripi cu trei cărți.
poezie de Christian W. Schenk din Elegii Coliconeze, III (2001)
Adăugat de Gheorghe Papuc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre sfârșit, poezii despre ore, poezii despre naștere, poezii despre aripi sau poezii despre acasă

Orașul fără poeți
e cel mai vesel oraș
aici e o singură lume
una în care viața chiar se trăiește
nu năvălesc demoni și nici muze inventate
e liniște când e liniște
nici o ardere a cuvintelor nu e necesară
pentru că poeții au fost închiși în canalele
de la marginea orașului
numai în nopțile cu lună se mai aude câte un lătrat subțire
dar și atunci sunt păsări ce cântă
iar oamenii își dorm liniștiți visele
prin orașul fără poeți
curge râul de cerneală
și locuitorii îi gustă albastrul
de la răsărit până la apus
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș, poezii despre poezie sau poezii despre râuri
Căci Liniștea sălășluiește și în adâncul zgomotului și numai prin Întoarcerea la Liniște poți cunoaște cu adevărat zgomotul. Acolo unde este Liniște, este acceptare, compasiune și blândețe, pentru că, în Liniște, orice sunet își arată adevăratul chip. Doar în Liniște poți cunoaște cu adevărat, căci doar în Liniște poți auzi totul, iar dacă auzul nu îți este influențat de aspectele relative ale sunetului, sunetul își dezvăluie toate tainele și se dezbracă de orice aparență fictivă.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sunet, citate despre relativitate, citate despre cunoaștere, citate despre compasiune sau citate despre adevăr
M-am trezit deodată cu soția mea, m-am așezat la computer când ea a plecat la serviciu și nu m-am ridicat până ce nu s-a întors acasă.
citat din George Stephen
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre soție, citate despre serviciu, citate despre căsătorie, citate despre calculatoare sau citate despre acasă

Moartea, un fluture alb
vine din umbră și mușcă
din marginea urmelor
așa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieșise din drepturi
tata mă ținea strâns de mână
ca și când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de liniște
dimineața
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă și coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie
de fapt fiecare
are propria liniște
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aș fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...
acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniștea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...
pielea îi mirosea a fum
stăteam unul lângă altul
și ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare
părea trist și nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă șerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
așează-ți capul pe pernă și
privește fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...
și-am adormit
dimineața aerul călduț
îmi înfășura trupul
ascuns între palme
simțeam o stare
de sufocare și teamă
am deschis geamul și
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămașă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea
poate neputința din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult
m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii și l-am strigat...
undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...
îmi părea cel mai trist lucru
aș fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre și
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină
abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...
de dincolo pătrundea mult frig...
poezie de Teodor Dume din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iași
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vorbire, poezii despre tristețe sau poezii despre transporturi
Lumina ochilor tăi
M-am pierdut în verdele ochilor tăi
și-am alergat până am ajuns departe
în adancul inimii tale.
Minunată se vede lumea,
însă tu o vezi cu bunătate,
iar eu alerg mirată prin ei.
Ce bine și ce lumină e acolo
... dar ai clipit și m-am regasit
fericită că sunt "lumina ochilor tăi"!
poezie de Lusiana Drăgușin (18 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăgușin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bunătate