Propunere de legi cosmice pentru poeţi

ar trebui adoptate prin legi cosmice
anumite privilegii pentru poeţi

cum ar fi sticle de uitare, la discreţie
căci numai Dumnezeu ştie prin câte săbii este trecută în fiecare noapte
conştiinţa lor

cum ar fi locuri de reculegere deferite de ochiul oricărui privitor
paturi în mijlocul oceanelor
care să fie neapărat străjuite de rezervaţii
de linişte

căci poeţii sunt ca nişte angajaţi ai adevărului cu normă infinită
căci numai cuvintele lor pot mângâia chiar şi străfundurile morţii
căci numai tăcerile lor pot fi auzite
chiar şi de ultima stea din Univers

şi dacă tot veni vorba de nefiinţă
ar trebui ca acolo unde sunt înmormântaţi poeţii
să nu poate păşi numai veşnicia
căci cine ştie ce aprige şi neîmblânzite nelinişti
se odihnesc sub ţărâna aceea

ar trebui ca măcar din când în când fiecare om să îmbrăţişeze tot ceea ce îi iese în cale
lacrimi şi umbre, cerul şi iarba,
absenţa, absintul
pentru a simţi cu propriile lui ţesuturi cum este să iubeşti viaţa
până la ultima picătură de sânge
asemeni poeţilor

şi mai presus de toate, cititorule
poezia aceasta trebuie parcursă cu aceeaşi evlavie cu care un poet
descoase
nedesluşitul

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Estetica decadenţei
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e viaţa?

De ce când trăieşti
Trebuie ca să iubeşti?!
Iubire să dăruieşti
Şi sa spui la ce gândeşti.
Spune-mi câte vieţi
Ţi-ar trebui ca să ierţi?
Şi sa nu te-n vinuieşti
De câte ori greşeşti
O viaţă poate fi şi
Dură, dar şi gingaşă
Porumbei ce duc in urma lor
Amintiri ce deseori nu mor.
Şi totuşi ce e iubirea?
Nu cred că e gândirea.
Căci şi cu gândul urăşti
Nu numai când vorbeşti.
De câte ori nu te-ai gândi
Nu pot să spun că te-ai mândri,
Cu ceea ce gândeşti
şi cu ce vorbeşti.
Viaţa e o oarbă
Ce o admiri odată
Cu lacrimi şi bucurie
Căci mi-a fost dată mie
Să nu te superi,
Dar nu poţi să-mi ceri;
Să nu vorbesc şi să nu gândesc,
Căci viaţa eu iubesc.
Vorba e viaţa
unită cu ceaţă
Ce greu dispare
După ce moare.
Viaţa e natura
Culce şi amară ca gura
ca floare frumoasă –
Aşa cum Dumnezeu ţi-o lasă...

poezie de Adriana Gheorghie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevinovata greşeală pe care o comite un cititor, este aceea de a se îndrăgosti de un personaj, dorindu-şi chiar să fi trecut prin viaţa sa. Cu toate acestea, cel de care ar trebui să ne îndrăgostim este autorul, căci numai acesta a putut imagina şi însufleţi o entitate atât de fascinantă, peste care, dacă ai putea, ai arunca o suflare magică, doar să se rupă din carte pentru câteva minute, să schimbaţi o vorbă, un cuget, 'o viaţă'... Mulţi memorează personaje, uneori uitând din povestea cui, uitând chiar esenţialul... Iar dacă personajul îţi pare incredibil, numai gândeşte-te cum este creatorul său...

Valentina Ruică (25 mai 2021)
Adăugat de Valentina Ruică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la scris

Eu nu aparţin nici măcar trupului darămite vreunui curent literar.
Scriu ca şi când m-aş fi născut numai pentru asta
şi nu îmi pasă dacă ochiul morţii va fi singurul meu cititor.
Scriu ca şi când sufletul meu ar monologa în oglindă,
ca şi când fiecare cuvânt pe care îl scriu ar fi ultima mea respiraţie.
Poezia este sau nu e, vorba lui Suciu.
Toate poeziile care nu dor sunt nişte avorturi.
Toate poeziile care se scriu cu gândul la soclu
sunt la fel de false ca şi zâmbetul unui clovn.
Toate poeziile care se construiesc inginereşte sunt maculatură,
virgule între scânteie şi flacără.
Toate poeziile care nu curg în cascadă sunt apă chioara în gura unui beţiv.
Cea mai bună definiţie a poeziei pe care am cunoscut-o este depresia,
cea mai fantezistă biografia.
Uneori visez că mimez scrisul,
că pentru asta aş putea fi nominalizat la Premiul Nobel.
Dimineaţa mi se face ruşine de mine
şi mi se izbesc în minte sfaturile bunicului
asemeni limbii de clopot:
Trezeşte-te nepoate, cel mai frumos dar al vieţii este însăşi viaţa.
Nu există nimic grandios în încoronare.
Absolutul mai mereu adulmecă
mirosul agoniei,
pe aceia îngenuncheaţi pe dinăuntru.
Scriu ca şi când inima mea ar fi mută...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai

Odihnă activă, radioactivă, pe muzică
Numai asta visează perdelele,
Pe care cineva ameninţă că va veni să le scoată.
Şi starea aceea de nebunie aproape
Dar e de fapt o dulce împăcare cu universul
Când îţi vine să iubeşti pe toată lumea
Numai ca să intru şi eu în această lume,
Luată en gros,
Numai ca să intri şi tu în această lume,
Pe care eu o iau de bună,
Cu toptanul (am găsit traducerea).

Căci tu iradiezi bunătate, pentru că respiri
— Chiar dacă s-a mai spus —
Numai pentru dragoste.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ţi-am pus aripile sufletului în palme

Poezia este forma exprimării iubirii duse la extrem
Nu fi gelos pe modul de a crea,
Poezia este muzica sufletelor pereche
Eu nu te-am forţat să simţi, să scrii
Eu ţi-am pus aripile sufletului în palme,
Eu am ştiut că poţi simţi mai mult decât poţi arată
Şi pentru asta nu eşti tu vinovat, ci mama, viaţa...
Ştii, numai prin poezia ta m-am simţit mângâiată, binecuvântată,
Dezmierdată, cucerită în setea mea de cunoaştere,
Numai aşa viaţa mea a luat un curs normal
Căci relaţiile cu cei din jur
Nu mai erau propice setei mele dea deconspira sentimente.
Erau chiar mai puţin prospere decât ar trebui să fie.
Astăzi când am primit de la Dumnezeu darurile mult dorite
Ştiu să pot alege locul unde trebuie să stau,
Locul unde copiii pot creşte armonios,
Viaţa pe care o pot avea, cu aripi puternic ancorate în mister.
Tu eşti temelia energiei ce m-a ridicat de la sol.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nescrisul

oh suflete, tu simţi cu fiecare por
că ceea ce se scrie este numai suprafaţa aisbergului
şi că mintea poate reproduce numai o fărâmă
din mareele ce mistuie
lăuntrul

prin lacrimi
se va face rocada

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate vedea deasupra sa. Cu aceasta vreau să spun: fiecare vede la celălalt numai atât cât este el însuşi: căci el îl poate cuprinde şi înţelege numai în măsura propriei sale inteligenţe. Dacă aceasta este de calitatea cea mai umilă, atunci toate darurile spirituale, chiar şi cele mai mari, nu-şi vor produce efectul asupra lui şi el nu va observa la posesorul lor nimic, decât numai ceea ce-i mai josnic în individualitatea sa, deci numai slăbiciunile şi defectele sale de temperament şi de caracter.

citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soră cu mahmureala

Intri uneori într-o stare din aceea soră cu mahmureala
cu toate că ţie îţi place să bei numai pagini din Goethe
şi îţi aduci aminte de singurul tău prieten, de Gabriel
cum s-a împacientat el atunci când s-a despărţit de pântec
şi i-ai prezentat carnea cu toate cutumele ei
sau cum a renăscut el atunci când a descoperit poezia autentică
pe care cu toţii o caută
arhivată în palmele brăzdate de încercări ale bunicilor săi.
Cum striga el în ziua aceea din toate moleculele
de îi simţeai intensitatea vorbelor până pe măduva spinării:
Există unde care continuă mult după ce noi devenim tăcere.
Există ceva dincolo de orice suprafaţă!
Există, există, există....
Începi să vezi totul cu un binoclu cand te cuprinde starea aceasta
şi nu înţelegi de ce alţi oameni spun că Gabriel suferă de depresie şi de ce îi ocolesc pragul
când el nu face altceva decât să picteze în cuvinte tavanele unor biserici imaginare
şi ţi se face dor de acela care erai când locuiai în aceeaşi umbră cu el.
Cum vorbea el cu acela răstignit pe cruce prin toate tăcerile.
Cum vedea el în orice angoasă o auroră boreală.
Cum credea el că tot ceea ce este măsurabil este confecţionat din confetii.
Cum te liniştea el de fiecare dată când ţi se părea că mai toate ghilotinele vieţii te ameninţă, spunându-ţi:
Numai o lacrimă ne desparte de noi înşine
Numai trupul ne desparte de treptele chintesenţei
Numai un vis sunt toate
Naşterea, durerea, clipa
Numai un vis...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Îl are cu adevărat şi numai pe Dumnezeu, nimic nu-i mai stă în cale. De ce? Acest om Îl are pe Dumnezeu în toate lucrările sale şi pretutindeni, şi numai Dumnezeu este cel care lucrează prin el. Căci lucrarea aparţine mai curând celui care a pricinuit-o, decât celui care o realizează. În calea unui astfel de om nimeni nu poate sta, pentru că el crede, caută şi iubeşte doar pe Dumnezeu, pentru că s-a unit cu El în toate dorinţele sale.

citat din Johhanes Eckhart
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este mai uşor să înlături pasiunile tulburătoare decât să le stăpâneşti. E mult mai la îndemână să le respingi de la început decât să le domoleşti, odată ce s-au abătut asupra ta. Căci, în clipa când ajung să pună stăpânire pe cineva, pasiunile sunt mai puternice decât cel care-şi închipuie că le conduce şi nu vor putea fi cu nici un chip îndepărtate sau diminuate. Şi-apoi, chiar raţiunea, care ar trebui să le înfrâneze, este puternică numai atâta timp cât se ţine departe de pasiuni;dacă s-a amestecat însă cu ele, raţiunea nu le mai poate înfrânge, căci odată aţâţată şi stârnită, mintea se va supune celui care îi porunceşte. Dacă la început putem să înfrânăm unele pasiuni, mai târziu ele ne supun cu forţa şi ne împing înainte. Omul care se prăbuşeşte în prăpastie nu mai ştie de sine şi nici n-are cum să se împotrivească sau să întârzie căderea, prăbuşirea îndepărtând orice hotărâre sau părere de rău, iar el nu se mai poate opri să nu ajungă acolo, unde de fapt n-ar fi trebuit să pornească. Tot aşa sufletul, dacă e cuprins de mânie, de dragoste sau de alte pasiuni, nu i se mai îngăduie să-şi înfrâneze pornirea;va trebui să se prăbuşească cu toată greutatea până în fundul prăpastiei, mânat de natura viciilor.

Seneca în Dialoguri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci Liniştea sălăşluieşte şi în adâncul zgomotului şi numai prin Întoarcerea la Linişte poţi cunoaşte cu adevărat zgomotul. Acolo unde este Linişte, este acceptare, compasiune şi blândeţe, pentru că, în Linişte, orice sunet îşi arată adevăratul chip. Doar în Linişte poţi cunoaşte cu adevărat, căci doar în Linişte poţi auzi totul, iar dacă auzul nu îţi este influenţat de aspectele relative ale sunetului, sunetul îşi dezvăluie toate tainele şi se dezbracă de orice aparenţă fictivă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar Hristos este Viaţa

Domnul când îmi e scăparea
Nu mă tem de niciun rău
Căci mă-mbracă-n îndurarea
Şi-mi oferă El salvarea
Căci Isus mi-e Dumnezeu
Paza sufletului meu

Când Hristos îmi e lumina
El mă-mbracă în Cuvânt
Ca să-i cânt întodeauna
Că-mi e viaţa şi cununa
Până voi intra-n mormânt
Să fiu plin de Duhul Sfânt

Doar Isus îmi e menirea
Tot ce am aici mai sfânt
El îmi dă neprihănirea
Şi mi-arată doar iubirea
Ca Fiinţa Lui să-i cânt
Cât voi fi pe acest pământ

Cât de scump este azi drumul
Chiar la umbra Lui Hristos
Cum nu este chiar niciunul
Căci toate se sting ca fumul
Dar rămâne aici jos
Cel creat doar — de Hristos

Numai El e mângăiere
Numai El e bogăţia
Căci ne are în vedere
În lumea care azi piere
El ne ţine azi fiinţa
Şi ne dăruie credinţa

Prin Hristos şi doar prin El
La Tatăl avem intrare
Al vieţii sfinte Miel
Ne e scop şi ne e ţel
El ne e înviorare
Şi în veci de veci salvare

Nimeni altul nu mai poate
Să ne dea neprihănirea
Să ne scape de la moarte
În Rai să ne facă parte
Să ne ofere dar iubirea
Şi de asemeni izbăvirea

Nimeni mâna nu ne-a-ntins
Să ne ofere veşnicia
Viaţa noastră ca un vis
Să fie un drum deschis
Căci Isus e bucuria
Şi e raiul— armonia

Numai El azi ne oferă
A vieţii cale sfântă
Tot ce inima ne speră
Chiar a fericirii eră
De-n noi inima azi cântă
Şi spre El duhu se avântă

Căci trăim doar prin Isus
În lumina Lui curată
Cum nici stele aici nu-s
Dar sângele Lui i-a curs
Şi viaţa ne e dată
Doar prin jertfa-i fără pată

De aici nimeni n-a-ndrăznit
De aici de pe pământ
Să fi dar mărturisit
C-aici jos el a venit
Trimis chiar de Tatăl Sfânt
Pentru omu-n moarte frânt

El să fie o lumină
Omenirea s-o salveze
Pe-a lui braţe să o ţină
Fiind dar fără de vină
Tatăşlui s-o-ncredinţeze
Şi-n ceruri să o aşeze

Nimeni altul n-a-ndrăznit
Despre sine să susţină
Că-i lumină-n răsărit
Că este neprihănit
Şi că el e o lumină
Că nu are nicio vină

Eu sunt Viaţa şi-Nvierea
Nimenea nu a mai spus
Căci nimeni n-are-nfierea
Tatălui făcând plăcerea
Ca şi Fiul Lui Isus
Ce i-a fost în veci supus

Noi venim să-ţi mulţumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Azi copii Tăi să fim
Inima să-ţi dăruim
Mire scump şi minunat
Să-ţi dăm sufletul curat
Betania 15 dec. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrarea de cuget este un soi de tristeţe care provine din îndoiala noastră că un lucru pe care îl facem sau l-am făcut nu este bun. Ea presupune neapărat îndoiala. Căci dacă am avea deplină siguranţă că ceea ce facem este rău, ne-am abţine de la a face acest lucru, pentru că voinţa aspiră numai spre lucruri care au măcar aparenţa că sunt bune. Iar dacă am fi siguri că ceea ce am şi făcut este rău, am simţi căinţă, iar nu numai mustrare de cuget. Dar rolul acestei pasiuni constă în a ne face să cercetăm dacă lucrul de care ne îndoim este bun sau nu şi a ne împiedica de a-l mai face altădată, cât timp nu ne-am asigurat că este bun. Dar întrucât ea presupune răul, cel mai bine ar fi să nu avem niciodată prilejul de a o simţi. O putem de altfel preveni prin aceleaşi mijloace prin care ne putem lipsi de nehotărâre.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai entuziasmul impersonal pentru ceea ce ştii că este adevărat în gândirea ta şi pentru ceea ce simţi că este frumos în închipuirea ta, numai aceasta îţi pune pe frunte semnul celor chemaţi. Şi dacă un tânăr cu minte şi cu inimă, dar care se îndoieşte încă de sine, ne-ar întreba: "Prin ce să cunosc dacă sunt dintre cei aleşi?", i-am răspunde repetând un aforism zis odinioară: "Acela are vocaţiune, care în momentul lucrării se uită pe sine". Căci ceea ce împiedică atâţia oameni, de altminteri inteligenţi, de a vedea bine, de a gândi adevărat şi de a scrie frumos şi ceea ce îi condamnă să rămână totdeauna mediocri este tocmai mărginirea personalităţii lor în interese exclusiv individuale. Prin negura egoismului nu străbate lumina adevărului, nici căldura frumosului.

citat celebru din Titu Maiorescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă într-o călimară...

Un toc vechi şi murdar de cerneală
E singura-mi comoară
Dar fără voi ce s-ar alege
De scrisul meu?
Căci tot ce am făcut până mai ieri...
A mers pe foc sau la maculatură.
Oh, preferam să tac.
Dar asta până ieri. Acuma, gata!
Dau viaţă scrisului...
Punem capăt timpului pierdut...
Sperând că nu se va termina cerneala,
Căci eu chiar de aş plânge în călimară,
Sau chiar cu sângede la răni aş scrie...
Aş scrie iar cu lacrima-cerneală
Chiar de ar trebui să mor de-o mie de ori pe zi.
Oricum ultima mea clipă ţi-aş face-o cadou ţie, cititorule.
Şi aş trăi prin tine...
Chiar şi cu rugina sufletului meu aş trasa dungi,
Hieroglife pe hârtie...
Chiar de voi fi rănit mi-aş căţăra pana pe "masa tăcerii" lui Brâncuşi,
Ori pe o "coloană a infinitului",
Implorându-l să îmi sculpteze litere,
Ce le-aş aşeza în pagină doar pentru voi...
Şi tot aş scrie.
Mi-aş pune chiar şi viaţa,
Într-o călimară...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-a frecventat poeţii nu ştie ce e iresponsabilitatea şi nici dezmăţul spiritului. De câte ori îţi pierzi vremea cu poeţii, de atâtea ori simţi că totul e permis, căci ei îţi inspiră regrete absurde şi monstruoase... Nedând socoteală de nimic, fiindcă nu se adresează nimănui (decât lui însuşi), poetul se identifică ondulaţiilor lui sufleteşti. Iubesc poeţii, fiindcă nu ajung şi nu vor să ajungă la nimic. Poezia lor nu duce nicăieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i înţelege. Înveţi prin ei să nu mai ai ce pierde.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia scufundată în dragoste

Ar trebui ca inima dragostei să se bucure dacă nu ard?
Căci inima mea este sălaşul dragostei.
Dacă vrei să-mi arzi casa, arde-o, dragoste!
Cine va spune, "Nu-ţi este permis"?
Arde casa asta până la temelii!
Casa îndrăgostitului e mai frumoasă în foc.
De acum încolo voi face să-mi ardă ţelul,
Căci sunt precum lumânarea: numai flacăra mă face mai strălucitor.
Abandonează-ţi somnul de noapte; traverseza prin noapte
Regiunea nesomnului.
Uită-te la aceşti îndrăgostiţi ajunşi nebuni
Şi care, ca moliile, au murit uniţi cu Cel Iubit.
Uită-te la această corabie a creaturilor Domnului
Şi vezi cum se scufundă în dragoste.

poezie de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

poemele de dragoste se scriu numai seara
aşa se cuvine
atunci şi cuvintele au umbre
după care să ne ascundem în timp ce jurăm
că nimic nu ne va despărţi
deşi stăm fiecare pe câte un mal
al singurătăţii
că ne vom iubi până la moarte
deşi moarte este un cuvânt pe care
cei ce iubesc nu ar trebui
să îl rostească niciodată
poemele de dragoste se scriu numai seara
atunci ispitele au contururi estompate
ca şi demonii cei frumos cântători
înlănţuiţi de catargele corăbiilor
plutind în derivă
poemele de dragoste
se scriu numai seara
când razele întunericului usucă
cerneala de pe hârtie
şi lacrimile din călimară
când fiecare îşi poate alege
o stea şi o inimă
cărora să le dea acelaşi nume
pe care îl va uita
până în zori

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul fără poeţi

e cel mai vesel oraş
aici e o singură lume
una în care viaţa chiar se trăieşte
nu năvălesc demoni şi nici muze inventate
e linişte când e linişte

nici o ardere a cuvintelor nu e necesară
pentru că poeţii au fost închişi în canalele
de la marginea oraşului
numai în nopţile cu lună se mai aude câte un lătrat subţire
dar şi atunci sunt păsări ce cântă
iar oamenii îşi dorm liniştiţi visele

prin oraşul fără poeţi
curge râul de cerneală
şi locuitorii îi gustă albastrul
de la răsărit până la apus

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!