Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gabriel Petru Băețan

A opta zi după facerea lumii

a opta zi după facerea lumii
pentru a da mai mult suflu cuvintelor
pentru a i se răspândi voința în toate cotloanele existenței
Dumnezeu a creat poeții
și le-a poruncit:
" voi trebuie să fiți solii mei în orice limbă
și vestitorii luminii în sufletele oamenilor
nu lăsați nici o ureche nemângâiată
nu lăsați nici un fir de iarbă neexplorat de ochiul ager al gândurilor voastre

tranformați orice detaliu în mirare
și orice zbucium în capodoperă

domesticiți umbrele
vorbiți-le chiar și morților
interogați chiar și pietrele

prin voi speranța se va infiltra
chiar și în peștera subconștientului"

și de atunci
în fiecare atom al Universului
sălăsluiește așteptând să fie decriptat de poeți
câte un vers

poezie de
Adăugat de Gabriel Petru BăețanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Axiomă

Nu intră - nici la blâd îndemn,
Nici la poruncă de satrap -
Chiar orice cui în orice lemn,
Chiar orice gând în orice cap.

epigramă de din Epigramiști cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriel Petru Băețan

Propunere de legi cosmice pentru poeți

ar trebui adoptate prin legi cosmice
anumite privilegii pentru poeți

cum ar fi sticle de uitare, la discreție
căci numai Dumnezeu știe prin câte săbii este trecută în fiecare noapte
conștiința lor

cum ar fi locuri de reculegere deferite de ochiul oricărui privitor
paturi în mijlocul oceanelor
care să fie neapărat străjuite de rezervații
de liniște

căci poeții sunt ca niște angajați ai adevărului cu normă infinită
căci numai cuvintele lor pot mângâia chiar și străfundurile morții
căci numai tăcerile lor pot fi auzite
chiar și de ultima stea din Univers

și dacă tot veni vorba de neființă
ar trebui ca acolo unde sunt înmormântați poeții
să nu poate păși numai veșnicia
căci cine știe ce aprige și neîmblânzite neliniști
se odihnesc sub țărâna aceea

ar trebui ca măcar din când în când fiecare om să îmbrățișeze tot ceea ce îi iese în cale
lacrimi și umbre, cerul și iarba,
absența, absintul
pentru a simți cu propriile lui țesuturi cum este să iubești viața
până la ultima picătură de sânge
asemeni poeților

și mai presus de toate, cititorule
poezia aceasta trebuie parcursă cu aceeași evlavie cu care un poet
descoase
nedeslușitul

poezie de din Estetica decadenței
Adăugat de Gabriel Petru BăețanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Alexandru Macedonski

Nimic, nici chiar speranța

Nimic, nici chiar speranța în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul și aripa ți-e frântă...
Departe lași în urmă al visurilor rai...
Și lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca înghețul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranța în ochi nu licărește
Când ziua după ziuă bolnavă se târăște...
Și poate ca să fie de aur cerul plin,
Și poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeață nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Și râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranța în groapă după tine
Atunci nu mai voiește să vie, — și nu vine!...
Și poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viață viitoare, și-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.
Any Drăgoianu

Orașul fără poeți

e cel mai vesel oraș
aici e o singură lume
una în care viața chiar se trăiește
nu năvălesc demoni și nici muze inventate
e liniște când e liniște

nici o ardere a cuvintelor nu e necesară
pentru că poeții au fost închiși în canalele
de la marginea orașului
numai în nopțile cu lună se mai aude câte un lătrat subțire
dar și atunci sunt păsări ce cântă
iar oamenii își dorm liniștiți visele

prin orașul fără poeți
curge râul de cerneală
și locuitorii îi gustă albastrul
de la răsărit până la apus

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Leliana Rădulescu

Lăsați poeții

Lăsați poeții-n lumea lor
De soare și iubire plină,
Lăsați-i să ne dea lumină
Și să ne vindece de dor.

Lăsați poeții să viseze,
Nu-i mai opriți din al lor zbor,
Că și-așa, prea devreme mor,
Viața n-o să mai rimeze!

Deși, ei nu cer ajutor,
Când cad, ades, pradă minciunii,
Pe ei îi dor rănile lumii,
Lăsați poeții-n lumea lor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriel Petru Băețan

Sunt oameni care ne cutremură sufletele pentru eternitate chiar și fără să ne atingă.

aforism de din Cotloanele ironiei (decembrie 2016)
Adăugat de Gabriel Petru BăețanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Silvana Andrada Tcacenco

Piatra filosofală

Eu pot orice, îmi spuse piatra,
Ai început cumva să-mi semeni,
Sfărâm, ucid, clădesc, nici Cleopatra
În măreția-i, nu-mi era asemeni,

Eu pot orice, îmi spuse lutul,
Chiar neștiind de unde am venit,
Moartea mimează începutul,
Șerpii s-așază în poziția infinit,

Eu pot orice, îmi spusei tu
Uitări peste sărut, mort peste viu
Aș vrea să uit, tu antidotul meu la nu,
Eu pot orice, chiar să nu fiu...

Îmi spuse, pot orice, eu piatră seacă,
Eternitatea, necioplită am legat-o
De aripile păsărilor care pleacă...
Și cineva, atunci, a ridicat-o.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea noastră pentru Dumnezeu nu rămâne niciodată fără răspuns. Și este chiar mult mai mult decât recompensată, pentru că Dumnezeu ne înțelege chiar și atunci când toți cei din jurul nostru ne înțeleg greșit. Pentru că Dumnezeu ne iubește chiar și atunci când toți ne părăsesc. Pentru că Dumnezeu și-aduce aminte de noi chiar și atunci când toți ceilalți ne-au uitat. Noi suntem ai lui Dumnezeu și doar ai Lui pentru eternitate.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Gabriel Petru Băețan

Chimie pură

suntem derivați din substanța emoției
cu reacții comune de contopire in același epicentru.
sfidăm orice axiomă chimică
și fiecare element din tabelul lui mendeleev.

intrăm in metamorfoză cu fiecare sărut
intr-un magnetism perpetuu
care fericește in fiecare sinapsă si atom
și mă tranchilizează.
e o chimie redefinită
de descompunerea timpului
pentru reacțiile dintre noi.

poezie de
Adăugat de NecunoscutSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

* * *

întotdeauna eu am mers alăturea cu timpul
când el curgea în infinit, alene
eu zi de zi în brațe la moș ene
îi dăruiam jumatea mea de viață, pur și simplu

că-așa îmi e sortit de la-nceputuri
pentru orice pe lume mi se iau tributuri
și pentru orice zâmbet am la rest un plâns
și pentru orice zi-o noapte tot a nins
și pentru orice floare mi se dau zăpezi
și pentru orice vis-un întuneric în amiezi
și pentru fostele și actualele iubiri
sunt ciugulit de inocențe de delir
și pentru tot ce las în urma mea
nimic și nici odată n-oi ierta
chiar dacă timpul meu se va opri
chiar dacă tu la fel mă vei iubi...

întotdeauna eu am mers alăturea cu timpul
când el curgea în infinit, alene
dar oare ce va fi dacă moș ene
îmi va restitui jumatea mea de viață, pur și simplu?

poezie de (23 iunie 2012)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriel Petru Băețan

Mergeți la vot! Nu lăsați cetățeanul turmentat să decidă pentru voi!

aforism de din Îndreptar pentru sarcasm
Adăugat de Gabriel Petru BăețanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dacă realizezi cu adevărat că absolut orice imagine, orice trăire care vine și pleacă nu este reală, pentru că Sinele este chiar Acum și chiar Aici, pentru că Sinele este veșnic, Sinele îl ești dinaintea corpului și vei fi după ce corpul nu va mai fi, îl ești chiar în această clipă, atunci în mod automat vezi că tot ceea ce vine și pleacă nu este Sinele. Poate o experiență care vine și pleacă să fie Sinele? Iată de ce zic că Samadhi nu are nici o legătură cu Sinele. Samadhi este o stare indusă de minte, creată de minte în urma unei practici.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-aș găsi

Te-aș găsi chiar și în tăcerea ce-mi învăluie sufletul,
pentru că orice sunet n-ar avea ecoul inimii tale.
Te-aș găsi chiar și în întunericul ce înghite orizonturile,
pentru că orice umbră le-ar învălui,
n-ar putea să lase nici o urmă.
Te-aș recunoaște în fiecare bătaie a inimii mele,
unde nici un vis n-ar putea să te ascundă.
Tu nu ești parte din lumea asta,
așa cum eu nu sunt parte din ea.
Existăm împreună la marginea timpului,
simțindu-ne eternitatea.

poezie de (16 noiembrie 2024)
Adăugat de Emilia MariamSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriel Petru Băețan

Cimitirul cuvintelor

acolo unde pe măsură ce îmbătrânim
nefericirea ne înțeapă tot mai des în piepturi
acolo, între cearcănele sufletului
sub sârmoasa iarbă a regretelor
zac toate cuvintele pe care nu am avut curajul să ni le rostim
ca niște copii morți la naștere
-
amintirea lor ne suprimă înălțarea
amintirea țipătului lor ne asurzește
orice gând, orice vocație, orice destin

acolo, fix în locul acela
singurătatea își înfige adesea cârligul în noi
balansându-ne viețile deasupra unei mări de acidă incertitudine
folosindu-ne visele spulberate
pe post de scripete

acolo totul este o rumoare
despre ceea ce am fi putut
să devenim

poezie de
Adăugat de Gabriel Petru BăețanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Orologiul care a uitat să pornească timpul...

Când zilele și nopțile nu erau încă făcute,

Timpul aflase câte ceva despre visurile ce

aveau să locuiască mai târziu în sufletele

care dădeau energie stelelor, cum și de unde vin.

Timpul este călugărul înțelept al Universului.

Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,

clipele curg la fel de nevăzute.

Dumnezeu a zis: să fie viață!

Și viață s-a făcut în ceruri și pe pământ.

Visurile au fost împărțite clipelor.

Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,

de la prima și până la ultima scânteie a stelelor.

Dumnezeu a zis: să fie Lumină!

Și s-a făcut Lumină:

inima speranței, sâmburele visului.

Cum îngerii nu îmbătrânesc,

le-a fost dată copilăria și zborul.

Ei le împărțiră luceferilor nou-născuți

pentru a deveni stele

de nădejde ale nopților pământene,

așteptând cu aripile la gură facerea omului.

Creatorul le dădu energie și frumusețe;

întunericul nu este o ființă.

Fiecare clipă naște câte un vis,

șperanța este mare luminatoare a visului.

Viața este și vis, și speranță, părți din Dumnezeu.

Din orologiul care a uitat să pornească timpul

s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.

Cum este deasupra pământului, de la răsărit

la apus, i s-a încredințat

drumul soarelui și drumul stelelor;

s-a făcut noapte și zi în numele timpului.

Dragostea este poruncă dumnezeiască,

adunându-se din ceruri

la glasul Celui care le-a zidit,

să fie cuvântul luminii.

Sufletul trebuie curățit de rămășițele întunericului

să rodească în om numai iubire,

că fără Dumnezeu nu se poate vedea frumusețea omului.

poezie de
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriel Petru Băețan

Poesie vivante

Poezia este mai vie decât toți oamenii și toate vietățiile la un loc.
Mai vie decât o cezariană proaspătă
din care scâncet stă să erupă.
Mai vie decât vița de vie cu a cărei sevă unii
își dreg rănile.
Mai vie decât toate focurile văzute și nevăzute ale Universului.
O fecundație într-un bob de sare,
minereul de speranță ce iradiază
chiar și plumbul,
chiar și un ocean lacrimi.
Atât de vie încât uneori îi pulsează morții în ochi.
Da. Poezia se perpetuează chiar și dincolo.
Ea însuflețește liniștea din cimitire.
Ea dă amintirilor celor dragi ecou în eternitate.
Poezia este viața însăși,
Combustibilul motricității noastre,
instinctul de a iubi.
Poezia este atât de vie încât
fiecare undă radio care se propagă prin trupurile noastre
e un vers!

poezie de
Adăugat de Gabriel Petru BăețanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Oamenii te vor judeca oricum pentru orice ești, orice faci, orice gândești și transmiți, pentru ce crezi. Întotdeauna vei deranja pe cineva, vei atinge o coardă sensibilă, vei trezi o rană veche și nici măcar nu depinde de tine. Fiecare e la nivelul lui de înțelegere pe care odată și odată îl va depăși. Dar până atunci, pentru ce preferi să fii judecat? Pentru măștile tale sau pentru autenticitatea ta?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriel Petru Băețan

Poezia e capabilă să se autoresusciteze, chiar și într-o limbă moartă!

aforism de din Estetica decadenței
Adăugat de Gabriel Petru BăețanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Tudor Gheorghe Calotescu

Vezi

inima mea e însărcinată cu tine
nici un chiuretaj nu poate anula asta
rănile și ascunse dor la fel
nici un fard nu va ascunde cicatricile
fiecare trecere lasă urme
nu poți nega că a fost
nici o operație estetică
nu schimbă interiorul
oricâte oglinzi fermecate aș consulta
nici o poveste nu se scrie singură
e nevoie de doi
orice alt fel de a iubi e literatură
fiecare bătaie
toate sistolele
liniștea diastolelor
extrasistolele
toate notele din timpanul iubirii
nu-și au rostul în lipsa concertului
cum să iubesc la ideal
e ca și când mi-aș hrăni caii cu jăratic
nu draga mea
eu te iubesc cu totul
cu toate rănile
cu toate minunile
cu tot sufletul
îți iubesc și lacrima și dorul
chiar și atunci când nu mai știi
încotro e mai bine
chiar și îndoiala
și disperarea
și...
și toate neacceptările

nu-ți cer să mă inventezi
cum nici eu nu te demonstrez
ar fi de ajuns să ardem

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O lume obosită este o lume care nu se odihnește - iar o lume care nu se odihnește este o lume zgomotoasă, condusă de tendința de mișcare a sunetului. Liniștea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe și nu se fragmentează. Liniștea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu știe asta. Liniștea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniștea rămâne în spatele sunetului și Liniștea va fi acolo și când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Liniște. Așadar, nicicând Liniștea nu poate fi absentă din existență - este singura prezență care nu are formă și care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poți vorbi Liniștea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezență Absolută. Însă, deși nu poți vorbi Liniștea, poți arăta către Liniște, chiar și prin intermediul cuvintelor. Și nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniștea nu este acolo, într-o direcție, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt și orice gând.

în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 11.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook