Amestecări
M-am contopit cu cât e marea,
Cu cerul meu m-am contopit
Și nu mai știu care-i cărarea
Pe care-o am de străbătut.
Veghează luna peste câmpuri
Și îmi trezește visele,
Și-mi răscolește câte gânduri
Ce mi-au umplut poienile.
E noaptea pe umeri lăsată
Și o simt grea, de nepătruns,
E-o liniște ca o angoasă
Și al ei calm îmi e de-ajuns.
Stau pe o bancă doar cu mine
Și fulgeră pe cerul meu,
Și-o ploaie rece am în vine
Și cât de tristă sunt mereu.
M-am contopit cu cât e marea,
Cu valul ei m-am înfrățit
Și rugile îmi cheamă zarea
Cu liniștea ce-a înflorit.
E întunericul oriunde,
Împrăștiat e peste tot
Și razele de lună plină
Mă luminează fără rost.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Corina Mihaela Soare. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.