Arhitectura mamei

Te-ai mişcat, şi inima mea a stat în loc
ai făcut primul pas, şi faţada sufletului meu s-a răsucit, ca să privească
ai căzut, şi podelele mi s-au cutremurat, crăpându-se
te-ai ridicat, şi toate crăpăturile mi s-au umplut de recunoştinţă
dar ştii oare cum e ca o singură mişcare
să-ţi schimbe o întreagă arhitectură, cum e să ţi se prăbuşească
vechea structură de rezistenţă
când Dumnezeu a suflat peste un sâmbure sădit în ea
şi turnuri de iluzii şi scări interioare s-au preschimbat
în nisip, dar tu să nu tremuri, tu să nu-ţi întinzi braţele
să prinzi nicio cupolă de vise din trecut
un palat se surpă în tine, dar alte scări şi alte cupole se înalţă
dar cum vor arăta acele scări magice, pe care pasul cel moale şi mic le va mângâia
arhitectura ta va fi rotundă, să nu se lovească la colţuri
atunci când va cădea.

Ai ţipat, şi vocea mea s-a stins
ai rostit primul cuvânt, şi la pervazul ferestrelor mele au amuţit privighetori
ai plâns, şi draperii de nelinişte le-au umbrit
ai râs, şi sufletul meu şi-a găsit cântecul de leagăn
dar ştii oare cum e să recunoşti un plâns între o mie, cum e
să îţi zgârii vitraliile până devin transparente, cum e să îţi faci
crăpături în pereţii sufletului, să poţi asculta mai bine
fiecare inflexiune a acelei voci, tremurând a dorinţe încă nedospite
fiecare tonalitate a ei, îmbrăcând poveşti încă nespuse
cum e să îţi sugrumi vorbele complicate, în faţa unor
gângureli, dar tu să nu strigi, tu să nu-ţi întinzi braţele
să prinzi nicio frază ce-a fost zugrăvită în frescă pe tavanul vechilor încăperi
dar cum vor străluci odăile acelea de basm, în care glasul cel cristalin va răsuna
geometria lor va fi simplă, dar aşa vei cunoaşte fericirea
atunci când va cânta.

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De 100 de mii de ori în această viaţă te-ai ridicat şi apoi ai căzut de la înălţime. Imaginează-ţi fiecare aşteptare avută care nu s-a îndeplinit. Te-ai ridicat la înălţimea entuziasmului şi ai căzut la loc în prăpastia depresiei şi a dezamăgirii. În relaţii de iubire, cu părinţi sau prieteni, în job sau afaceri, legat de sănătate, obiective, visuri şi suferinţe, de câte ori te-ai ridicat şi apoi ai căzut. Apoi te-ai ridicat din nou, apoi ai căzut din nou. Am putea spune că aproape e ca un ritm al vieţii. Ştii de ce face viaţa cu noi treaba asta? De ce ne ridică şi dă cu noi de pământ? Ca să ne trezim. Încearcă să-ţi imaginezi cum va fi viaţa ta atunci când te vei trezi şi imaginează-ţi cum e să ştii că acum doar dormi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liturghie...

O cruce-n cimitir vei fi,
Săpânţa sufletului tău
uita-va ce-a fost greu
Iar lut vei deveni, tu ştii.

Ce a contat cu-adevărat
e fum acum, ai cheltuit
din viaţă teatru-ai construit
şi n-ai iubit cât ai fi vrut, păcat.

Amar destinul vătuit
înneacă patima din tine,
îţi fierbe sângele din vine
gândind la timpul irosit.

N-ai învăţat că-n astă lume
ce scumpă-i clipa efemeră,
oftat de jale ai la butonieră
ce-a fost, pare balet de glume.

S-au sprijinit de tine alţii
la rându-ţi la pereţi ai plâns
şi nimeni nu ştie ce-ai strâns,
când te rugai prin incantaţii.

Mustul din strugurii din vie
vor da vinul ce-l pui pe masă
de-i acru, oare îţi mai pasă
de anotimpurile vieţii? Liturghie...

Iar palmele cu care mângâiai odată
s-au stins împovărate de destin
iar moartea joacă la festin:
încă un suflet a plătit din rată!

Şi-atunci când totu-i prea târziu
să urli-ţi vine pe-o spranceană
viaţa-i o simplă zbatere de geană
pierdută la ruletă - spune: Ştiu!

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu te iubeşte şi te va ajuta să treci peste toate, iar atunci când timpul îţi va cicatriza rănile sufletului şi când inima ta va recăpăta iar forţă, îţi va trimite o altă iubire, alţi prieteni, alte şanse, alte drumuri, alte bucurii, alte mângâieri, alte vise...

citat din Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiica iubirii

Oh, mamă... eu ştiu că mă iubeşti!
În felul tău, acela care-l simţi...
Dar cu iubirea ta mă tot răneşti,
Şi n-ai ştiut să mai topeşti din zimţi!

Oh, de ai şti ce mult mă doare...
Atunci când nu mă simţi că plâng tăcut!
Mă ofilesc aşa cum şi o floare,
Îi iei lumina care ţi-a cerut!

Oh, mamă... ţi-am înţeles firea săracă,
De ai cunoaşte cât de adâncă e a mea!...
Ai fi lăsat vuietul să treacă,
Prin dragostea-ţi, ce se risipea...

Şi am tot plâns şi mă durea pe carne,
Când inima tu o loveai vorbind...
Şi tot strigam mereu la Tine, Doamne...
De ce o laşi a mă zdrobi zâmbind...?

Şi vântul începuse să mă doară...
Şi frunza din copac mă supăra;
Însă am înţeles... lăsând să moară,
Ceea ce eu nicicând nu pot schimba.

Şi înţelegerea m-a umplut în toate.
Şi toate s-au schimbat, deşi răni sunt...
Mai am încă speranţa... că tu, poate,
Ai să-nţelegi la rându-ţi ce eu sunt.

E o scrisoare de iubire pentru tine...
E sufletu-mi ce-a plâns că l-ai respins,
Când nu-mi vedeai suspinele saline
Nici sufletul rănit, căzut şi nins.

Oh, mamă... te-am iertat şi o ştii bine!
Eu fiică a iubirii mă numesc...
Dar, mi-ai lăsat durerile prea pline,
Şi chiar cu ele... eu sincer te iubesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Iubirea mea să te atingă,
În clipele când te doresc...
Şi amintiri să nu se stingă,
Până când clipele nu se-mplinesc!

Iubirea mea să te doboare,
Să nu mai ştii ce e cu tine...
Să îmi revii jos, la picioare,
Să fii al meu, doar pentru mine!

Iubirea mea să nu-ţi dea pace,
În nopţile când îmi lipseşti...
Să-mi faci bogate din sărace,
Clipele-n care fericeşti!

Iubirea mea să te consume,
Să poţi cunoaşte ce simt eu...
S-aduni momente în albume,
Cu noi doi şi cu Dumnezeu!

Iubirea mea să te înveţe,
Să poţi şi tu ca să iubeşti...
Să-ţi dea imbolduri şi poveţe,
Să ştii ce-ţi sunt, să-ţi aminteşti!

Iubirea mea sa te lovească,
În inima ta împietrită...
Şi dragoste ea să primească,
Cum soarta-i scrisă şi menită!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un lung ianuarie neprihănit

În trupul meu, lutul se iveşte mai limpede în gânduri
înaintea Lui Dumnezeu, ca o faţă ce şi-a făcut cărare între oameni,
din copilărie până la moarte.
Îl poţi cunoaşte atât de mult pe cât sufletul tău şi-a aprins lumina din miezul lacrimilor.
În timp ce mă apropii de Tine, buzele mele sunt pecetluite cu solzi de nisip,
ca un fel de alungare din lume,
să închid mormintele, să nu mai intre nimeni, nici cei răniţi,
nici cei singuri, când se adună în jurul luminii ca omizile de mătase în adâncirea cea de pe urmă.

Şi noi ne adunăm şi ne strângem dragostea
de care ne-am sprijinit ninsorile vieţii. Pe unde am umblat
ca nişte roiuri însetate de vară,
n-am primit nicio odihnă. Niciun loc de reazem
doar în cuvântul Tău, mai viu decât viaţa aşezată între scândurile timpului.
Dar eu nu Te pot duce
în timp ce noaptea cade
căci eşti prea sus, iar aripile mele nu s-au scuturat încă de tot pământul
n-au putere să arunce ţărâna în groapă şi să-şi despartă iubirea de singurătate, s-o aleagă din mijlocul ei, atunci când vine furtuna şi păpădiile coapte
rămân dezgolite.

Şi-mi simt sufletul cum se răspândeşte
mai puternic decât moartea, mai puternic decât întunericul în care nimicul a rămas ultimul de rostit.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe persoane fac mişcare şi nu ştiu că fac mişcare. Gospodinele care spală geamuri, fac curat în casă, merg la piaţă. Dacă şi un antrenor care le-a antrenat pe J. Lo sau Cindy Crawford te pune să urci scări, atunci ce e aşa greu, avem scări în toate blocurile.

citat din Valentina Pelinel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru pustiu

Ai spus că tu ai vise
şi vrei să le-mplineşti,
Cum vei putea, tu, oare
să poţi să le trăieşti?
când sufletul tău zace
răpus într-un trecut
ce nu simte dorinţă
şi-n care te-ai pierdut...

Cum vei putea-nţelege
când tot ţi se va da?
aşa cum tu speri, încă,
să ai în viaţa ta;
Cum vei decide preţul
la tot ce ai cerut?
dacă iubirea-n tine,
demult, a decăzut...

Ai spus că tu ai vise,
dar suflet ţi-a rămas?
Îţi va ajunge, oare,
să fii doar bun-rămas?
Ce rost mai e în tine?
cu trup frumos, dar gol...
Tu, care, în Iubire,
nu poţi primi un rol!

poezie de Florin Răileanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu ştii?

De ce-mi apari încă în vise,
tu nu ştii că uşile-s cu lanţ închise?
că o rază de lumină
se mai zbate pe podină
şi sărută răni adânci
părăsite de pe atunci
când îngeri au obosit
când aripi s-au veştejit?
De ce-mi arunci săgeţi de dor,
tu nu ştii că încă dor
răni ce stau pe la fereşti
aşteptând să mă găseşti
în a trupului închisoare
în a timpului ninsoare?
De ce-mi eşti drag de atâta timp,
tu nu ştii că al iernii anotimp
n-a mai plecat de atunci din mine
transformându-mă-n ruine?
Ceasul a uitat să bată.
La a sufletului poartă.
Visele pe pierd în vânt,
Rând pe rând şi gând cu gând.

poezie de Adriana Monica Burtea (7 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamiile, potecuţele de piatră prăfuite, pieţele cu fântâni, casele revărsate, prispe cu cerdacuri din lemn, drumurile în scări ale Balcicului s-au dovedit a fi un loc fascinant pentru arta şi arhitectura românească. Casele mele au iz românesc, dar sunt totodată moderne ca aspect şi funcţie, migălos aprofundate, care i-au făcut fericiţi pe clienţii mei. În ceea ce priveşte blocurile, când am făcut ce am vrut la lucrări particulare, primul l-am făcut cu aspect pur modern, iar celelalte le-am realizat cu caracter precis de-al nostru.

Henrieta Delavrancea în interviu (1980)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este ca urcuşul pe scări. După ce te-ai chinuit să urci fiecare treaptă şi ai ajuns în sfârşit sus, ai toate şansele să găseşti o uşă încuiată. Însă fiecare treaptă reprezintă o oportunitate şi o provocare unică. Fiecare te apropie mai mult de atingerea obiectivelor! Iar atunci când ajungi sus, uşile se vor deschide pentru că cheia este la tine!

Pat Quesenbury în Ce are de făcut o fată?
Adăugat de Vasloban Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aminteşte-ţi, trupul meu

Aminteşte-ţi, trupul meu, nu numai cât de mult ai fost iubit,
nu numai paturile în care te-ai culcat,
ci şi acele dorinţe
care-ţi străluceau în lumina ochilor
şi-ţi tremurau în voce – şi pe care anumite
întâmplări le-au destinat neîmplinirii.

Acum, când toate au devenit trecut,
parcă aproape ţi s-au împlinit aievea
acele dorinţe – aminteşte-ţi
strălucirea lor în ochii care te priveau cu nesaţ;
aminteşte-ţi cum tremurau în voce,
pentru tine, trupul meu.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde oare să-mi ascund palmele
să nu te mai deseneze în vise?
Cum să alung primul gând şi primul surâs
al dimineţilor mele...
când în el străluceşti tu?
Cum să opresc sufletul
să citească neîncetat poezia ochilor tăi?
Cu ce să-mi umplu inima
să nu te mai încapă pe tine...
să nu te mai bată...?
Cum să-mi port paşii...
încât să nu te mai păşească,
iar aripile să nu te mai zboare..?
Cum să înăbuş oare glasul din mine,
să nu te mai murmure
să nu te mai cânte
să nu te mai strige...
Ce să le spun urechilor mele...
când aud într-una chemarea ta -
ecou al propriei mele chemări...
de departe de după ziduri de lume?
Iar frunzelor copacilor din mine
spune-mi tu, dragul meu... cum să le alin dorul
şi freamătul..
când tu le eşti singurul leagăn...?

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cosmic

Nu-ţi dau adresa mea din univers.
Sunt pe net, printre încă cei vii,
care ştiu că nu ştiu.
Dacă însumez defectele mele, sunt om.
Nu mă întreb de ce trăiesc,
dar îmi place din când în când.
Am şi momente când sunt fericit,
dacă ştii ce-i fericirea!?
La voi cum este?
Am înţeles, eşti un fel de robot
fără iubire în programare
şi nu te enervează ţânţarii.
Nu am fost pe alte planete,
dar pot visa orice.
Nu ştii ce-i aia vis?
Mi-e milă de tine!
Nici milă nu ştii ce-nseamnă?
Deci, nu aveţi nici Dumnezeu?
Păcat! A, nici păcat
nu ştii ce înseamnă?
Totuşi, de ce exişti?

poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cameleon

mâinile tale miroseau a sfârşit,
un pustiu ce apasă resemnările zilei, care până ieri mângâiau tăcut

*

în casă
îngerul de lumină şi-a pus lacătul deoparte să închidă alte lumi
alţi ochi ferecaţi în stele

*

o să-ţi adun cuvintele - şi cele nespuse
semănate-n râuri tulburi

*

viaţa ta s-a scos la mal -
iar tu ai păşit desculţ la capătul lumii fără să mai priveşti înapoi
cu inima subţire,
patul muşcând din singurătate,
fără să mai deschizi geamul-
să vezi cum afară s-au strâns deja toate păsările cameleon-
noi nu le putem vedea dar ştim că sunt acolo
pe fundalul de sticlă smuls din capătul celuilalt cer

*

cât dorm pe jumătate de pernă
dragostea mea încetează să mai încapă-n mine

*

uneori moartea vine ca o pasăre cameleon
nu o vezi, dar o simţi când se apropie şi ai aşa un gust de o despărţire sinceră
îţi simţi viaţa apăsând, mai aprinsă către sfârşit-
fitilul lunecând în visul de pe urmă
şi brusc nu mai poţi trece drept unul care măsoară limite,
brusc timpul te atinge pe dinlăuntru - ca o fiară ce dă să rănească cu blândeţe -
dar rănile nu mai dor
căci nu mai au nici carne
nici pereţi care să se dărâme

*

şi te întinzi între lacrimi şi începuturi
ca un martor tăcut cu
toate gândurile decapitate de sufletul lor
le laşi întru totul
ochii îţi cad mantie
peste lumină
ca ultima amintire caldă
dar tu nu mai ai nicio grijă
plânsul tău s-a făcut o ninsoare amestecată cu foc
cum aşa vară n-ai mai pomenit

*

o bucată de hârtie peste care alţii vor picura ceara din lumânări
că ai mai trăit o dată şi dacă cumva va fi să te întorci
Dumnezeu te va pune la aceeaşi masă cu poeţii
când te-ai privit dincoace de fereastră
ai privit acolo dar tu
în tot acest timp, nu te-ai văzut
fiindcă erai singur şi nedesăvârşit

abia acum
toate temerile
ne-au devenit cărţi inutile

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către tine de nicăieri

De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aş fi fost pierdut
şi aş fi trăit departe de tine,
singur al nimănui

De n-ai fi fost tu,
vânt m-aş fi făcut
să te caut
de n-ai fi fost te-aş fi inventat
ca pe o maşină cu aburi

înainte să mă nasc
Dumnezeu mi-a sădit
mai întâi
iubirea pentru tine în suflet,
m-a scăldat în lumină
şi m-a trimis la tine,
dar m-am rătăcit
m-am tot rătăcit
până m-am pierdut
la mama în pântec

apoi
dintr-o întâmplare ne-am cunoscut
şi m-am îndrăgostit de tine,
fără să vreau, fără să ştiu.
Neştiute, sufletele noastre cumva s-au atins...
în ochi ne-au încolţit muguri,
în carne au înflorit cuci,
aerul mirosea sălbatic şi divin
a iarbă, a vâltoare şi a vin
şi am înţeles simplu că vom fi
suflete pereche.

mereu te-am căutat
şi nu te-am găsit...
tu ai stat printre oameni
sau dormind chircită
la subsuoara
unui înger de vin
eu printre morile de vise
din câmpia mea,
printre prunii pitici.

De nu vom putea fi împreună
am să te învelesc cu soarta
să nu-ţi fie frig,
am să te veghez cu viaţa
să nu-ţi fie frică în vis
de nimic.

Cred că ar trebui
să te ascund
ca să nu te găseşti,
până când lumina ochilor tăi
va înnopta definitiv,
braţele şi buzele
pecete îmi vor fi
pe umărul
sau pe sânul tău stâng,
vei sta cu tâmpla lipită
de sufletul meu,
şi-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,
te vei prelinge uşor pe obraz,
când cald, când sărat
când departe de mine
sau pe înserat.

Stropii de ploaie mă mângâie
aşa cum o făcea glasul tău.
Adorm... visez, mă înalţ.
Când ai vrut să mă săruţi pe furiş,
aşa, ca pentru ultima oară,
gândul tău a ţipat ca o pasăre spin
şi m-am trezit...

Ni s-a dat un dar divin,
îţi spun,
e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,
iubeşte-ne iubito şi iartă,
sărută-ne şi nu ne părăsi...
niciodată.

Te voi iubi, să ştii,
mereu te voi iubi...
şi când vei fi nor,
ploaia din ochii tăi voi fi,
Soare după ploaie de vei fi
eu raza ta voi străluci,
în întuneric.

De vei vrea să pleci,
mă voi sparge în mii
şi mii de bucăţi
mă voi risipi şi mă voi lipi
de umbra trupului tău
iubirea mea amară
îngerii ne toarnă în pahare
polen de lună,
iubiţi, iubiţi se pare...
de o ghilotină.

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vorbă

ai înălţat altare din pinii
scorburoşi ai vrut
să slăvim cerul şi pământul
tăcut
ai făcut lucrarea - nu ştiam că se potriveşte
aşa de bine acest rol - să în
locuim smirna cu parfum versace -
liturghiile le-ai făcut în zdrăngănit
de chitară şi nu te-ai oprit aici
ai făcut scări până la soare
oamenii au început să urce la stele
altarele sunt pupitre sofisticate
totul a început de la pinii scorburoşi
care s-au înălţat în haos
faci tot ce faci fără vorbă
tehnologia a dat mâna cu religia
omul se stinge şi se a
prinde dorul de mamă
ce ţipă în fiecare prunc
cu sânul în gură, tăcut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când împărăteasa văzu mieluşeii păscând pe sub ferestrele împăratului, sări plină de bucurie la dânşii, îi luă în braţe pe amândoi şi-i duse la soţul său. Din clipita asta, feciorul de împărat zi şi noapte nu se gândea decât la mieluşei: îi părea că în fiecare mişcare a mieluşeilor, în fiecare zbieret ieşit din gura lor, în fiecare privire află ceva, care îi cădea greu şi totuşi îi ustura inima. Văzând că soţul său a îndrăgit mieluşeii, împărăteasa iarăşi prinse gând rău şi nu se împăcă până ce, când cu bine, când cu rău, când cu vorbe dulci şi când cu plâns, nu făcu pe feciorul de împărat ca să se învoiască cu pierzarea mieluşeilor. Mieluşeii fură tăiaţi. Ce nu se putu mânca, împărăteasa puse să se arunce în foc... în foc şi piele, şi lână, şi oase, şi tot ce a mai fost. Nu mai rămase nimic. Nimeni n-a băgat de seamă că tocmai pe fundul vasului în care s-a spălat carnea, între crăpătura doagelor, au rămas două bucăţele din creierii mieluşeilor. Când apoi slujnica împăratului s-a dus la vale după apă, bucăţelele de creieri s-au spălat şi au mers cu pârâul până în apa cea mare, care curgea prin mijlocul împărăţiei. Aici din cele două bucăţele s-au făcut doi peştişori cu solzii de aur, unul tocmai ca şi cellalt, deopotrivă, ca să se ştie că sunt fraţi gemeni.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul cuvânt

Când, prima dată te-am zărit
Planetele toate s-au oprit..
Şi inorogi din câmp de stele
Pe spate ducând bătăile.

Băteau in piept cu cutremure
Răscolind galaxii, mările!
Şi apoi totul a împietrit..
Asteptând primul tău cuvânt.

Din care universul sa născut
Cu mine gol de tot şi toate
In mână cu o simplă floare
Un contur de Gopo fără culoare!

Dorind un Big bang de mirare
Dintr-o sublimă sărutare
Cu ambrozia curcubeielor
Cu vâlvătăiele muzelor!

Care in tine s-au contopit
Cu sărutarea de infinit,
Ce a despicat Universul
Si am simţit că sunt punctul..

Exclamaţiei, terminând cuvântul
Cu numele tău, inceputul
Care denumeşte Universul
Ce! După pasul tău are mersul

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor sunt adormiţi în domenii ale vieţii în care ar putea străluci. Atunci când ai obiceiuri proaste care îţi distrug sănătatea şi fericirea eşti adormit. Dacă te-ai trezi o clipă să vezi cum îţi dai cu ciocanul peste degete, sunt sigur că nu ai mai face acest lucru. Atunci când suferi din cauza lipsei de bani şi zilnic faci activităţi care te ţin departe de libertatea financiară, la fel, dormi. Dacă te-ai trezi, ai începe să îţi investeşti timpul şi energia în activităţi care te-ar apropia de stilul de viaţă pe care îl doreşti. Atunci când nu mai înţelegi nimic din iubire şi relaţii, iarăşi dormi. Dacă te-ai trezi ţi-ar fi foarte natural să iubeşti şi să fii iubit. Fiecare dintre noi doarme în anumite domenii. Unii poate dorm în toate domeniile vieţii, aşa că trezeşte-te acum până nu e prea târziu!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!