Fără vorbă

ai înălţat altare din pinii
scorburoşi ai vrut
să slăvim cerul şi pământul
tăcut
ai făcut lucrarea - nu ştiam că se potriveşte
aşa de bine acest rol - să în
locuim smirna cu parfum versace -
liturghiile le-ai făcut în zdrăngănit
de chitară şi nu te-ai oprit aici
ai făcut scări până la soare
oamenii au început să urce la stele
altarele sunt pupitre sofisticate
totul a început de la pinii scorburoşi
care s-au înălţat în haos
faci tot ce faci fără vorbă
tehnologia a dat mâna cu religia
omul se stinge şi se a
prinde dorul de mamă
ce ţipă în fiecare prunc
cu sânul în gură, tăcut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nerostite

În seara aceea păreai oarecum altul, aveai chipul tăcut, ochii mai trişti ca altă dată. Îti simţeam sufletul greu şi nu ştiam cum să-ţi spun "sunt aici!"
Simţeam că mă priveşti, dar ştiam că nu mă vezi cu adevărat.
Aş fi vrut să mă cuibăresc în sufletul tău, sau mai bine să fi făcut schimb de suflete, să ne cunoaştem pe de rost.
Nu mai vreau să mă îmbrăţişezi fără să mă iubeşti.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălţat nămeţii înspre stele
Şi stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Scumpă măicuţă. Ştiu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ţi mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Şi-am dus durerea morţii după datini
Şi doar în gânduri, mamă, te mai am.
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ţi-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Şi rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veşnică şi mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer şi pe pământ,
A încolţit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheaţă,
Tu-ai să te naşti poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca şi-n viaţă
Versuri de lacrimi şi frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Şi caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuţă, nu te mai ridici
Spre cer înalţi un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă şi jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Şi ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălţat nămeţii înspre cer
Şi s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns şi-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuţa mea,
Eşti de plecarea asta vinovată
Şi vânt de dorul meu vei suspina.

Şi stelele din ceruri au căzut,
Nu-ţi mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuţă, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Şi stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuţa mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Şi candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieţii mele
Şi să te am aproape n-am putut.
Ţi-e trupul lut şi te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuţă bună, prelungindu-ţi chinul,
Poate că aş fi suferit şi eu.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Şi mângâierea-ţi simt şi te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele şi în ploi,
În lacrimă de foc şi în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele
Şi stelele din ceruri au căzut,
S-au înălţat nămeţii înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu a fost făcută înaintea iubirii

de ce să fi făcut dumnezeu lumea ca-n scriptură
de ce să fi început cu decorul
eu cred
aşa cred eu cu toată erezia
că la început nu a fost cuvântul
rostirea nu dă naştere lumii
mai degrabă cred că la început a fost iubirea
şi eva
şi păcătosul de adam
un pofticios nebun plin de dorinţă
abia apoi au început să facă lumea
cum a vrut ea doamne

poate că a zâmbit un pic şi ai făcut cerul
alături de ochii ei ne trebuiau şi niscai stele
un pic de soare
o lună
şi alte acareturi
o decapotabilă
un amărât de cont în bancă
şi un urmaş
ca lumea să fie întreagă

nu sunt eretic
dar nici ceea ce preoţii numesc enoriaş
sunt genul acela de păcătos consecvent
care nu se ascunde de lună
oricum nicio stea nu poate jura că nu mă ştie
cum nici eu nu port pene tot timpul
uneori doar coarne
aşa
în loc de conştiinţă
prelungiri de nu mai stiu cum
până nu mai ştiu unde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delimitări

Acesta e pământul nostru.
Noi am făcut schiţa acestor ape şi munţi.
Fiecare floare a răsărit după indicaţiile noastre.
Peisajul poartă semnătura noastră.
Da.
Pentru fiecare centimetru am luptat şi am gândit.
Sângele şi visul nostru e amestecat pretutindeni.
Mâna ni s-a înfipt în grumazul pădurii,
Ca în coama unui mistreţ întărâtat,
Şi am făcut ordine în sălbăticie.
Cu tălpile goale am dansat peste vipere
Până ce ultimul strop de venin
S-a scurs în sânul imun al ţărânii.

Acesta nu e pământul tău, laşule,
Care te-ai aciuat ca o molie în faldul steagului nostru.
Nici al tău, linguşitorule şi mincinosule,
Care mânjeşti cu vânzătoare săruturi faţa adevărului.

Acesta nu poate fi pământul tău, corupătorule,
Care încerci să deviezi corabia noastră către naufragii.

Acesta e pământul nostru!
Noi am făcut schiţa acestor ape şi munţi.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie

Dumnezeu a făcut omul
iar la sfârşit (i)-a pus
două puncte
caută-Mă
după care l-a aşezat
printre ispite
şi omul a început
să-L caute
şi cu cât îl căuta mai mult
cu atât începea să vadă
până când cele două puncte
s-au făcut ochi
... într-o inimă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai înălţat...

te-ai înălţat mult prea devreme
lăsând aici pe cei ce ţi-au fost dragi
nu vor avea de ce să te blesteme
cu ei de astăzi pâinea n-o să mai împarţi

şi bani vor fi de-acum mai mulţi
să-şi ia câte ceva în casă
vor fi şi mai sătui şi mai spălaţi
căci au scăpat de-o gură-n plus la masă

doar nopţile când vor veni
şi zâmbetul pe chip o să le-aşeze
în visul lor vei coborî să îi mângâi
iar ei de dor să te îmbrăţişeze

blestemată soartă fără de noroc
ce zborul ai înfrânt cu perfidie
din viaţă ai făcut un straniu joc
din lacrimi scurse neînţeleasă bucurie

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să mă pedepseşti

şi pentru ceea ce n-am făcut
dar voi face
din visurile mele
şi din teama ta
voi zidi un alt început
pe care să-l guşti
bucată cu bucată
da
poţi să mă pedepseşti
dar tot voi umbla
cu inima ta în mână
şi tot voi dormi în sângele tău
şi tot voi iubi tălpile tale
ce s-au oprit
într-o margine
a întunericului
deci
poţi să mă pedepseşti
pentru tot ceea ce n-am făcut
dar voi face
din visurile mele
şi din carnea ta
voi ridica
un alt început
crede-mă
n-am să mă opresc
până când
mâinile tale
nu vor gusta
bucată cu bucată
fericirea
pentru care
te-ai născut

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă. mamă

Iartă-mă, mamă
Mamă, iartă-mă de toate
Ce eu le-am făcut,
Cu tandreţe şi cu şoapte
Alte gânduri am avut.
Refuzând a ta vorbă
Am avut mai multe rele
Iartă-mă de rog mamă
Şi ma rog eu pân' la stele.
Ştiu că nu te-am ascultat
Când îmi vorbeai adesea
-Ascultă Sorina acest sfat
Şi vei putea să treci de rele.
Iartă-mă mamă, am greşit
Că nu te-am ascultat la timp
Tu eşti cel mai scump prieten,
Cel mai scump cuvânt.
Aş da totul să mă ierţi,
Doar pe-o clipă să te-ascult
Mamă iartă-mă re rog
Pentru tot ce am făcut.

poezie de Gandrabur Sorina (4 noiembrie 2017)
Adăugat de Sorina Gandrabur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum

Azi am înţeles, în sfârşit
De ce drumul mi s-a oprit

Azi toate măştile au căzut
Şi am văzut cine sunt

Cei care au spus că vor fi aici mereu
Ei doar au spus
Şi-am rămas doar eu

Ce au făcut nu miroase-a parfum
E adevărat tot ce vă spun acum
Care dintre ei se simte jignit
Să ridice mâna şi să spună că l-am rănit

Azi am aflat cum e să fii
Trădat de cei pe care-i ştii

Azi nu mai ai nimic de ascuns
Toate scuzele nu-s de-ajuns

Şi tot ei au spus
Că vor fi aici mereu
Ei doar au spus
Şi-am rămas doar eu

Ce au făcut nu miroase-a parfum
E adevărat tot ce vă spun acum
Care dintre ei se simte jignit
Să ridice mâna şi să spună că l-am rănit

Poate n-au ştiut
Astăzi voi pleca
Mi-au frânt inima

Ce au făcut nu miroase-a parfum
E adevărat tot ce vă spun acum
Care dintre ei se simte jignit
Să ridice mâna şi să spună că l-am rănit

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine este Albulescu ăsta? Este evreu, nu? Nu, domne, ta-su este Vasile Albulescu, dirijor la fanfara militară, mă-sa este catolică. Păi lucrurile stau aşa: pe mine tata a zis să mă boteze ca pe tac-su. Şi a spus Albulescu Iorgu şi aşa s-au făcut toate actele. În cristelniţă când m-a băgat am avut fericit un naş, a fost generalul Constantin Vasile şi în cristelniţă m-a băgat: "se botează robul lui Dumnezeu Vasile!" Maică-mea a tăcut din gură şi nu a zis nimic, dar când am început să ne înţelegem, mi-a zis Mircea. Cine a fost Mircea, fireşte că nu ştiu, dar ea a vrut ca în casă să poată să strige Mircea cu o autorizaţie. Asta a fost povestea cu numele meu.

citat clasic din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia

Şi Dumnezeu a apărut în spaţiu,
A privit în jur şi a spus:
Sunt singur –
Îmi voi face o lume.

Şi până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopţi
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Şi, de nicăieri, a apărut lumina,
Şi bezna s-a rostogolit într-o parte,
Şi lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Şi-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălţuind noaptea cu luna şi cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric şi lumină,
A potrivit lumea;
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu s-a retras –
Şi soarele era în mâna lui dreapă,
Şi luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Şi Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Şi se înălţau de nicăieri munţi.

Apoi s-a oprit şi a privit, şi a văzut
Că pământul era fierbinte şi sterp.
Aşa că Dumnezeu a ieşit la marginea lumii
Şi a scuipat cele şapte mări –
A clipit şi-au licărit fulgerele –
A bătut din palme şi s-au rostogolit tunetele,
Şi-au început să curgă apele de deasupra pământului –
Şi apele răcoreau arşiţa.

Apoi s-a ivit, verde, iarba
Şi-au îmbobocit, roşii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii şi-au întins braţele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Şi râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăşi,
Şi-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.

Atunci Dumnezeu a ridicat braţul şi şi-a fluturat mâna
Deasupra mării şi a uscatului,
Şi-a spus: Veniţi! Veniţi!
Şi mai repede decât a putut Domnul să-şi coboare mâna,
Peşti şi pescăruşi,
Animale şi păsări
Înotau pe râuri şi pe mări,
Mişunau prin păduri şi prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Şi a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Şi s-a uitat la steluţele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate vieţuitoarele ei...
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.

Şi-atunci Dumnezeu s-a aşezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în linişte,
Lângă un râu adânc şi larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit şi s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!

Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Şi acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele şi l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colţuri ale nopţii,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale –
Acest măreţ Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boţ de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.

Apoi i-a dat suflarea vieţii,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihiatrul: Povesteşte-mi totul în ordine cronologică. Ce-ai facut prima dată?
Pacientul: La început am făcut cerul şi pămîntul. După aceea am început să am probleme.

replici
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce Dumnezeu a făcut Cerul şi Pământul, după ce a făcut omul, după ce a făcut lumea cu tot ce există, şi-a spus: lumea merită să aibă o regină! Şi atunci a făcut femeia.

aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (15 iunie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 20 de ani de acum vei fi mult mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut. Aşa că desfă pânzele. Navighează din siguranţa portului. Prinde vânturile puternice. Explorează. Visează. Descoperă.

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sper ca în anul care vine să faci greşeli. Pentru că, dacă faci greşeli, atunci faci lucruri noi, încerci lucruri noi, învăţând, trăind, împingându-ţi limitele, schimbându-te, schimbând lumea. Faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut înainte şi cel mai important, faci ceva.

citat din Neil Gaiman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

replica

Ai făcut altar din două lemne şi-ai legat iar cerul de pământ
Te-ai făcut o punte peste stele, legământ semnat în sânge sfânt.
A tremurat pământul de groaza poverii ce-o purtai pe umeri goi
Judecătorul şi-a rostit osânda. Te-a legat de moarte cu un cui;
Iubind, spre răsărit Tu ai întins o mână
Iar cealaltă s-a încleştat de-apus
Coroană de sârmă înghimpată, ca gard peste frunte ţi-au pus.
Le-a fost frică de ce era după
Si dop de piatra la gură au adus
Cuvintele şi-au revărsat ecoul
Dând piatra in lături
Fără vorbă
Ai spus mai mult decât tot ce s-a spus.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Aici zac eu şi sunt un oarecine,
Deştept - zic unii; eu - un nătărău...
Că binele făcut l-am făcut rău,
Dar răul ce-am făcut, l-am făcut... bine.

epitaf epigramatic de Armand Jean du Plessis din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată cruzimea plecării tale – poate pe veci – nu e în stare să frângă elanul dragostei mele: vreau s-o ştie toată lumea, şi nu o tăinuiesc, sunt fericită că am făcut tot ce-am făcut pentru tine, împotriva a tot ce se cade, a tuturor datinelor. De când am început să te iubesc, onoarea şi religia mea constau numai în a te iubi fără margini.

Mariana Alcoforado în Scrisorile portugheze ale Marianei Alcoforado, A patra scrisoare (1669)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Intr-o bună zi ai ştiut în sfârşit
ce ai de făcut – şi ai început,
deşi vocile din jurul tău
nu conteneau să-ţi strige-n urechi
sfaturile lor rele - - -
deşi-întrega casă
începuse să tremure,
iar tu ai simţit vechile lanţuri
la gleznele tale.
"Redă-mi viaţa!"
ţipa fiecare voce.
Dar tu nu te-ai oprit.
Ştiai ce ai de făcut,
deşi vântul scrijelea
cu degete îngheţate
fundaţia lucrării tale - - -
deşi melancolia acelor glasuri
era amarnică. Era deja târziu,
mult prea târziu – şi o noapte cumplită,
şi drumul plin de crengi
căzute şi de pietre.

Insă, uşor, uşor,
pe măsură ce lăsai în urmă vocile,
au început să se-aprindă stelele
prin pânzele norilor,
iar acolo era o voce nouă,
pe care încet-încet
ai recunoscut-o ca fiind a ta,
o voce care te-a însoţit
în vreme ce păşeai tot mai adânc
în lume,
hotărât să faci
singurul lucru pe care-l puteai face - - -hotărât să salvezi
singura viaţă pe care-o puteai salva.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!