Teatru pustiu

Ai spus că tu ai vise
şi vrei să le-mplineşti,
Cum vei putea, tu, oare
să poţi să le trăieşti?
când sufletul tău zace
răpus într-un trecut
ce nu simte dorinţă
şi-n care te-ai pierdut...

Cum vei putea-nţelege
când tot ţi se va da?
aşa cum tu speri, încă,
să ai în viaţa ta;
Cum vei decide preţul
la tot ce ai cerut?
dacă iubirea-n tine,
demult, a decăzut...

Ai spus că tu ai vise,
dar suflet ţi-a rămas?
Îţi va ajunge, oare,
să fii doar bun-rămas?
Ce rost mai e în tine?
cu trup frumos, dar gol...
Tu, care, în Iubire,
nu poţi primi un rol!

poezie de Florin Răileanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
Mi-e dor de viaţă, ca de bucurie.
Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
Mi-e dor de clipa fără de sfârşit.

Mi-e dor de vise care-s împlinite
Mi-e dor de taine nedescoperite.
Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
Mi-e dor de mine şi mi-e dor de... Tine.

Putea să fie, dar păcat, n-a fost
Acum, când îmi doream mai mult un rost
Unde am greşit şi ce-am cerut eu oare?!
Lasă-mi măcar speranţă-n inima ce doare.

Rămâne doar o amintire dragă
E trist, dar pentru o viaţă-ntreagă...
Iubire veşnică de tu vei dărui,
Dragoste nemărginită vei găsi.

poezie de Mariana Simionescu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să devii un om împlinit sufleteşte doar când scapi de frica de a pierde ceva. Iar de frica de a pierde scapi când pierzi totul şi îţi dai seama ce mult ţi-a rămas. De ce te temi? Ai uitat că tot ce e mai bun în tine a apărut atunci când nu mai aveai nimic de pierdut, când ai ales să mori mai degrabă decât să trăieşti altfel decât ascultând de propria ta lege? Nu ţi-a fost frică de moarte, iar acum ţi-e frică să nu îţi pierzi reputaţia, o relaţie sau slujba? Cum îi poţi tu ajuta pe oamenii din jur care au nevoie de iubirea ta, de puterea exemplului tău, de încurajările tale dacă trăieşti în frică? Lumea are nevoie de tine puternic şi neînfricat, nu mic şi speriat.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele comori

Ce-i oare mai frumos pe-această lume
Decât un cer senin – un cer albastru?
O grădină cu flori, copaci, legume...
Ce-i mai frumos decât să ştii ce-i Sacru?

Ce-i oare mai frumos decât să poţi
Simţi cu sufletul tot ce-i în jur?
Să fii altfel! Să-i poţi iubi pe toţi:
Duşmani, nepoţi, necunoscuţi, netoţi...

Ce-i oare mai frumos decât să poţi,
Cu sufletul, cuprinde-ntreaga lume?!
Să poţi trezi pe oricine din "morţi",
Să fii tu însuţi o minune.

Ce-i oare mai frumos decât să vrei,
Întregul Univers, în braţe, să îl strângi?
Să-i faci să realizeze şi pe ei:
Că nu doar de tristeţe poţi să plângi!

Ce-i oare mai frumos decât să simţi
Pe pielea ta – exact ce tu oferi?
Nicicând să n-ai puterea să te minţi
Că nu meriţi toate aceste averi!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (15 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmează-ţi focul

Focul te urmează,
Cu scântei ce îţi lasă semne,
Paşii tăi au urme de cenuşă,
Mintea ta pluteşte în fum.
Vrei să arzi totul în tine,
Să scoţi ce e mai bun,
Sau vrei să dai căldură?
Luminile nu au sens,
Când stelele au acelaşi nume.
Tunetul poate fi cuvântul tău
Atunci când vrei să trăieşti.
Motivele vin, motivele mor, motivele dor,
Motivele... au lumea lor scuzabilă.
Tu ai doar un gând
Cu care poţi îngheţa viitorul
Sau poţi aprinde,
Tot ce a fost.
Ascunde, simte, trăieşte, învaţă,
Semnele te văd mai întâi pe tine.
Fiecare joc pierdut e un motiv
Pentru a nu ţine scorul.
Când te privesc în ochi
Îmi dau seama că aş vrea să pierd tot ce am,
Ca tu să-mi poţi vedea scânteile
Ce vor să te aprindă şi să te învăluie.
Oamenii fug uşor şi de multe ori
Au instinct de oi...
Dacă tu simţi
Că vrei să înţelegi jocul,
Lasă-ţi grijile în pom,
Urmează-ţi focul!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

Mă-ndrăgostesc de tine zi de zi,
Te port în piept cu gânduri... şi cu vise...
Fără de tine simt că aş trezi
Toţi demonii din temniţele-nchise!
Fără de tine-aş fi doar o idee
Născută fără sens... şi fără rost...
Şi pentru simplul fapt că eşti femeie,
Eu te iubesc cu tot ce sunt... ce-am fost...
Şi te respir cu tot ce va urma,
Cu toată nemurirea scrisă-n versuri,
Cum te iubesc... nici nu pot exprima!
Mă-ndrăgostesc de tine şi-n nonsensuri.

poezie de Florin M. Răileanu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa noastră

Timpul trece şi ne schimbă,
Istoria vrea să ne-amintim,
Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Cerul vrea doar să zâmbim,
Visul cere povestire,
Speranţa spune că se poate,
Dorinţa-şteaptă împlinire,
Omul le trăieşte toate.

Timpul trece şi ne schimbă,
Chiar de vrem să refuzăm,
Schimbarea-i una-n orice limbă,
Nu putem, în timp, să stăm,
Dar ascultă ce gândeşti,
Cum te-aştepţi, mereu, să fii,
Ia în calcul ce-ţi doreşti,
Tu alegi cum să devii.

Istoria vrea să ne-amintim,
Să invăţăm din ce a fost,
Să nu uităm ce povestim,
Să gasim, în lume, rost,
Să simţim cum s-a simţit,
Să retrăim momente-ntregi,
Să aflăm de ce-au murit...
Dar ce înveţi doar tu alegi.

Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Se hrăneşte din dorinţă.
Din simţiri ce nu se schimbă.
Se-ntreţine cu voinţă.
Nu se vede dar se simte
Fix aşa cum îţi doreşti,
La toţi diferă, ţine minte:
Tu decizi cum să iubeşti.

Cerul vrea doar să zâmbim,
Când eşti trist, el strânge nori,
Să luptăm, să strălucim,
Când plângi mult, el până-n zori.
Nu-ţi uita vreun sentiment,
Nu urî când poţi iubi,
Nu grăbi când totu-i lent,
Nu fii trist când poţi zâmbi.

Visul cere povestire,
Să-ţi ofere noi idei,
Să vezi altfel, să inspire,
Să te simţi aşa cum vrei,
Să ai tot ce-ţi poţi dori,
Să nu ai nimic închis,
Şi motive de-a zâmbi...
Asta-i viaţa, dar... în vis.

Speranţa spune că se poate,
Ne şopteşte s-aşteptăm,
Să nu vrem să dăm din coate,
Sau, în luptă, să cedăm.
Să nu te opreşti din zbor,
Poţi primi fără să ceri,
Nu te da bătut uşor,
Ai pierdut, când nu mai speri.

Dorinţa-şteaptă împlinire,
Dar c-un preţ, ca în poveşti,
Tre' să lupţi, să-ţi ieşi din fire,
... să obţii ce îţi doreşti.
Dar, doar una, de-ai avea,
... orice lucru, de păstrat.
Ce-ai schimba în lumea ta?
Ce-ţi doreşti cu-adevărat?

Omul le trăieşte toate,
Spuse cel, acum, citit,
Speră-n vise, fiindca poate,
Şi-n momente de zâmbit.
Îşi doreşte amintiri,
Iubind şi plutind pe-un nor,
Şi un vers, plin de simţiri:
Omu-i om sau cititor.

Omul le trăieşte toate,
Dorinţa-şteaptă împlinire,
Speranţa spune că se poate,
Visul cere povestire,
Cerul vrea doar să zâmbim,
Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Istoria vrea să ne-amintim,
Timpul trece şi ne schimbă.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima lacrimă

Tristeţea ta se-ascunde în tăcere,
în lacrimi ce, demult, se tot adună
şi nu se scurg de teamă să nu spună
că-n fiecare zace o durere.

Ai ochii plânşi, dar cum poţi plânge, oare,
când vrei, în jurul tău, să nu se ştie
decât de-un glas ce-aduce armonie
şi-alungă orice urmă de-ntristare?

Vei mai putea, mai este loc în tine?
Mai poţi păstra, în lacrimi, suferinţa
acelor ce-şi arată neputinţa
de a-şi urma pornirile spre bine?

Cât vei mai duce-a altora povară
tu, înger trist şi păstrător de lacrimi?
E-o nemurire plină doar de patimi?
N-ai vrea să plângi şi tu întâia oară?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa pe care nu am avut-o

Am atât de multe vise...
şi o singură viaţă doar...
Luna alergă după mine,
pe strada pustie dar plină...
Acum, nici măcar nu plouă,
pentru că în jurul meu
înfloresc ghioceii...

Autoportretul şi-a pierdut
creionul care mă cunoaşte,
undeva într-o toamnă
de demult...
Încâlcesc adevaruri
pierdute pe un val de tristeţe...
E o zi bună
pentru a inventa lumi!

Păpuşa pe care nu am avut-o
Ţi-am dăruit-o ţie la prima ocazie.
Dar tu ai uitat că trebuie
să vorbeşti cu ea din când în când;
Stă uitată în mormanul tău de jucarii...
Şi tace...

Păpuşa pe care nu am avut-o,
pe tine te iubeşte mai mult...
îmi e dor de păpuşa care te iubeşte pe tine...

Când sunt singură,
mă mai atârn doar de vise...

Am atât de multe vise...
şi o singură viaţă doar...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (5 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte naufragiate

"Să nu uiţi!'
Aşa mi-ai spus,
Să nu uiţi că te iubesc întreit!

Şi am crezut
Că asta-i fericirea
În grad absolut
Căuşul palmei Domnului
Că e am crezut,
În care ne vom cuibări
Până ce barba iţi va albi.

Mai ştii
Cand ţi- am spus că la tine
În genunchi
Voi veni
Iar tu mi-ai spus
Că preş te vei face
Să nu mi-i rănesc?
Eu am venit iubite
Dar tu leagăn te-ai facut
Pentru trupul alteia
Şi mi-ai rănit inima
Sufletul gol
"Un câine şchiop ce vine pe şosea
Prin vifor către tine",
Genunchii mei
Fără rost au rămas.

Şi-mi vine în minte întrebarea:
"Eşti prost când te îndrăgosteşti
sau doar prostii se îndrăgostesc?"

Şi-atunci mă apropii de mine
Şi salvez aceste cuvinte
Ce sunt tot ce mi-a mai rămas...

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De e adio

Când nu o să mă mai iubeşti,
Mă voi fi răstignit 'n altar,
Că braţele-mi vor fi-n zadar
Şi ochi sub spini, de mă priveşti.

Când îmi vei părăsi amor,
Voi fi găsit 'n deşert pierdut,
Nisip în boabe desfăcut,
Topit de doru-ţi arzător.

Când n-o să vrei să ştii de mine,
Mă voi topi litere-n plumb
Şi-n pinteni, cu apăsat carâmb,
Mă las pătruns tatuu de tine.

Când vei decide ca să pleci
Şi-mi desfaci piept să mi-l laşi gol,
Voi fi milenar fulg la pol,
Pe o banchiză, în vise reci.

Când nu te voi putea găsi,
Nici pluşul pielii, nici vreo şoaptă,
Nici lacrimă, zâmbet la poartă...
În drum, praf mă voi risipi.

Când o să mă laşi nimănui,
Că tu-mi eşti lumea ce o ştiu,
Mă poţi găsi, de revii, viu...
Te aşteptând pe-o stea, în sicriu.

Mă rog de-acum, implor, revi, ooo,
Că-s încă glas, de-mi spui... adiooo.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn iubirii

Viaţa, pân' la urmă, e doar scrum,
E, mai mult, cădere şi-njosire...
Poţi trăi oriunde şi oricum –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Un copil priveşte-n viitor,
Un bătrân scrutează-n amintire...
Poţi trăi plenar – sau fără spor –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Anotimpurile-ţi pot fi reci,
Sau scăldate-n caldă strălucire...
Poţi trăi plângând, sau să petreci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

În colibă viaţa poţi să-ţi duci,
Ca un câine, poţi lătra-n neştire...
Pe cărări greşite poţi s-apuci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Cine-i, oare, în lume acel om
Să nu cadă, o dată-n rătăcire?!
Poţi fi mărăcine, poţi fi pom –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi trăi-n picioare – sau pe brânci,
Laş sau brav poţi fi-n nenorocire...
Poţi şi din gunoaie să mănânci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi, cum creşte iarba, să asculţi,
Sau, nepăsător fiind - din fire,
Poţi trăi în văi sau vârf de munţi –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

S-ar putea, de nimenea dorit,
Să trăieşti în neagră părăsire...
Dar, oricât ai fi de părăsit –
Tot nu poţi trăi fără iubire.

Fericirea-i, cel mai des, un vis,
Ce sfârşeşte în dezamăgire...
Poţi trăi pe nori sau în abis –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Hei, prietene, priveşte-n sus,
Cerul lumii, soarbe-l în privire...
Poţi fi răsărit, poţi fi apus –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi pleca, în viaţa de-apoi,
Liniştit gândind la nemurire,
Floare dac-ai fost – sau un gunoi –
Doar o dată – de-ai simţit iubire.

... Viaţa, pân' la urmă, e doar scrum,
E-un coşmar – sau albă nălucire...
Poţi păşi pe drept sau silnic drum –
Dar nu poţi trăi fără iubire...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare

Când eu nu v-oi mai fi,
Cineva lipsa îmi va simţi?
Şi de acolo de unde oi fi
Oare peste cei dragi aş putea privi?

Fără trup oare tot eu aş fi?
Aş avea aceleaşi amintiri?
Mi-ar mai păsa de cineva?
Oare toate astea ar mai conta?

Stau nopţile şi mă întreb
Destinul meu e împlinit?
Rostul meu este aici?
Oare viaţa asta e doar un test?

Când firul vieţii brusc s-a rupt,
Luminile uşor sau întunecat
Şi toate becurile sau stins,
Oare stinse au rămas?

Tot ce am fost,
Tot ce în viată am făcut
În afară de cei cunoscuţi,
Oare pentru altcineva ar mai conta?

poezie de Ciprian Ionuţ Chiricea (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Opt ani din viaţa mea, de aşteptare, de iluzii, de speranţe... S-au dus! Aşa, dintr-o dată! Brusc... Într-o singură clipă! Cât ai bate din palme doar. Am pierdut, e clar! Totul.
Maria: Luci, nu vorbi aşa! N-ai pierdut încă nimic!
Lucian: Nu?! Oare?! Am tăcut tot timpul ca idiotul şi am amânat mereu momentul, aşa că... E numai vina mea! Eu am greşit, mereu. Ce-aş putea face acum? Nu mai pot schimba nimic. Eu... Am pierdut, totul! Ce mi-a rămas? Sunt un nimic! Zero barat! Inutil...
Maria: Luci, te bat! Nu mai vorbi astfel!
Lucian: Ah, mă baţi?! Ai vrea tu... De parcă ai şi putea!? Poate aş merita şi o bătaie. Zău... Dar am dreptate. Am pierdut, totul. Totul...
Maria: Nu, n-ai dreptate! N-ai pierdut încă nimic! Încă poţi schimba ceva. Spune-i odată! Ce tot aştepţi?! Vrei să-i spun eu?
Lucian: La ce bun?! Să mă refuze? Din nou? A câta oară? Nu m-am învăţat oare minte? N-am la ce să mă mai aştept din partea ei...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGUR CÂND EŞTI...

Te-ai întrebat, tu, oare
de ce iubirea doare?
Nu cred că ai simţit,
dorul mare, nesfârşit,
departe de cel iubit!
Ştii, tu, cum e sa fii
departe, să-ţi simţi inima
cum plezneşte în coarde,
sperând că mai există
a ta iubire şi nu a rămas
doar o simplă amintire?
Ştii tu cum e, când
trezindu-te în noapte,
să te simţi singur,
printre stele şi şoapte,
şi să-ţi doreşti o altă inimă
lângă tine să bată, nu să stai
de veghe, noapte de noapte?
Singur când eşti
îţi doreşti să scapi
de singurătate, să ai aripi,
să pleci oriunde, doar
să nu mai simţi apăsarea
tristeţii, în nopţile reci,
când cu un suflet drag,
ai vrea să le petreci,
Şi nu cred că ştii
cât este de greu să speri,
să tot speri, azi, mâine, mereu!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti o străină

Azi mi-ai spus că pleci şi ai plecat
Iubirea noastră s-a terminat?
Dar care iubire?, mă întreb mai bine
Când doar eu te-am iubit pe tine.

Gândurile mele au prins un glas,
Tu erai tot ce mi-a mai rămas,
Dar tu n-ai fost niciodată alături de mine
Ai fost doar tu cu tine.

Un gând rece şi întunecat
Îmi întreabă sufletul curat:
Străino, eu nu te cunosc
Tu mi-ai spus că pleci, dar unde-ai fost?

poezie de Dragomir Mihai-Viorel (30 decembrie 2012)
Adăugat de Dragomir Mihai-Viorel
Comentează! | Votează! | Copiază!