Maya Lee

sunt cel mai neiubit dintre pământeni,
când trec pe stradă casele mă privesc chiorâş
de peste garduri,
copacii îşi scuipă în sân,
luna se trage speriată
după un nor,
până şi bufniţa închide ochii
cuprinsă brusc de migrenă;
o paiaţă sunt,
o gonflabilă umflată cu visuri,
o monedă în mâna destinului
care nu se poate hotărî singur
în ce mod să mă piardă.

o gorgonă de gânduri
mă apără cu sângele său,
purtându-mă, victorioasă,
pe scutul propriei mele
feminităţi.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de tristeţe veche

Privirile cui mă ating?
sunt încă primăvara ta, trandafirul,
şi nu m-ai cunoscut;
nu sunt, mărturisesc, decât primăvara ta,
şi nu m-ai cunoscut;
şi aşa vor trece ani şi ani, grădina va începe, încet, să înflorească,
ceasurile şi limbile timpului meu bat, acum, ora neagră
crengile ruginesc, desprinse din pământul cu dor de apă sărată
căci pentru noi nu mai sunt mări de cules
şi nici poame dulci.

Ochii lor se închid. copacii nu ne mai privesc în grădină, ochii lor de lemn se închid;
probabil, pentru noi, trandafirii
nu se vor mai înroşi prea mult, în luna august;
ochiul pomilor
se va închide peste flori
şi peste trupul meu
care te-a aşteptat prea mult.
Pentru că este, mereu, trandafirul cu petala cea dulce, ca zmeura!
trandafiri dansează peste grădini
şi în lacrimile mele
ultimele.
Ţineam minte trandafirul acela,
ştiam omul,
împlea viaţa mea cu tot raiul, dar şi cel mai concret pământ se închide,
zâmbetele nu mai sunt pentru mine,
nici caii
şi nici dimineţile.
Nici zâna aşezată pe pervazul domniei tale, iubitule, care semăna cu o turturică prostuţă,
mălinul plin de flori mov, înflorita lui molcomă,
ascunde-mă!
ascunde-mă, lângă ea!
parfum peste oasele tale, şi-n trup,
piteşte-mă, aşa cum ascunzi norii prea roz!
îmbătarea zilei pe care am uitat-o! şi concreta ceaşcă cu vrajă de ziuă!
sunt toate iluziile inimii, floarea;
Înmiresmarea
îmi fi-va, însă, regatul, regretul,
căci pentru noi, nu mai sunt mări şi nu mai avem ce iubi.

Cu regretul meu, mă voi îmbrăca şi mă voi întrista, poate prea mult
până când, peste leagănul meu,
întins ca un hamac, ca un regat molcom,
(hamacul trandafirilor
şi al apelor acum sălcii)
până
fi-va aşa:
lunile de pe cer vor învăţa cum să râdă fericirile colinelor foarte verzi
sărutările rozelor ţi se vor aşeza uşor
ca nişte aripi de fluture
peste umeri
şi peste urmele pe care le-ai lăsat, neiubind
Peste cămaşa ta se va depune atunci, încet, vraja dragostei şi parfumul,
mă vei răni din nou foarte dulce,
şi te voi răni,
la rândul meu, cu ciudă pe timp şi pe rugină
luna noastră trandafirie se va aşeza, din nou, către răsărit

până atunci,
e negru la mine pe palmă,
ca şi cum m-aş fi pătat cu un rug întreg de frăguţe.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Dis)continuităţi

oamenii care privesc
din exteriorul sentimentului
până când muzica gravă se subţiază
trece în altceva/ un decor de duzină
fără minima repercusiune în realitate

oamenii despre care nu poţi spune
dacă sunt trişti... dacă doar răi... nişte măscărici
dacă mâine se vor schimba văzând
copacii ăştia ca-ntr-un destin rătăciţi în frunze
şi câtă singurătate/ câtă strângere de inimă
când nepăsarea înăbuşă glasul!

dar ei trec/ deocamdată trec
ai zice că n-au cunoscut vreodată sugrumarea plânsului
nici ravagiile fericirii aduse la un moment dat de durerea suportată
când bolnav fiind te-ai făcut pasăre/ ai intrat în cer
cu cântecul l-ai ţinut de vorbă pe Dumnezeu
şi înapoi a curs timpul în grădini cu magnolii şi egrete

oamenii trec pe lângă
toţi copiii aceştia care altfel vor creşte
pentru că n-au avut cum
să-şi recunoască mama
în clipa în care au văzut-o prima dată
şi ea a plecat definitiv

oamenii ăştia poate sunt tocmai copiii aceia
şi atunci copacii trebuie să-şi poarte singuri de grijă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică şi după felul cum mergi pe stradă, se pot trage concluzii despre tine. Eu, de când am căzut, merg încet şi privesc în jos. Concluzia e simplă: sunt o babă!

Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii

Deschide ochii, deschide-i albastru,
Te rog, lasă marea din ochii tăi
Să se reverse asupra mea,
Să mă poarte pe talazurile ei,
Peste nisipuri,
Aşa cum ştii numai tu...
Deschide ochii, deschide-i cât cuprinde,
Deschide-i albastru!
Sunt aici, cât mai sunt,
Nu mă vinde pe o monedă de aur...
Eşti atât de frumoasă!
Hei, sunt încă aici,
Lângă tine, voi fi pentru totdeauna,
Trebuie doar să vrei,
Putem respira acelaşi cântec,
Putem trăi printre nisipuri,
Putem număra stelele nopţii...
Ochii tăi sunt două crizanteme albastre,
Care trezesc îngerul din mine.
Nu întinde mâna după furtuni tropicale,
Sunt trecătoare,
Deschide ochii, ia-mă cu tine
Pe cărarea albastră,
Trezeşte îngerul din mine,
Nu mă vinde pe treizeci de arginţi...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul

sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereţi
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă şi ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiţi de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie şi paşii mă dor
spaţiul răneşte absenţa
şe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâşiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absenţe
între file de carte am aşezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârşit
mâinile ard printre şoapte în noapte
sunt foc nesfârşit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei şoapte
la final, voi lumina cerul arzând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tăcerii

Tăcerile sunt gânduri nerostite,
Peste îmbrăţişări cad umbre reci,
Ecou în urma ta pe unde treci,
Urme de dezmierdări nedovedite.

Trecutul imuabil îţi permite
Pe tine însuţi să te laşi să pleci,
Tăcerile sunt gânduri nerostite,
Peste îmbrăţişări cad umbre reci.

Singurătăţii mele neclintite
Îi sărut ochii obosiţi şi deci,
După atâta vreme pot admite
Că nu ne vom mai despărţi în veci.

Tăcerile sunt gânduri nerostite.

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tăcerii

Tăcerile sunt gânduri nerostite,
Peste îmbrăţişări cad umbre reci,
Ecou în urma ta pe unde treci,
Urme de dezmierdări nedovedite.

Trecutul imuabil îţi permite
Pe tine însuţi să te laşi să pleci
Tăcerile sunt gânduri nerostite,
Peste îmbrăţişări cad umbre reci.

Singurătăţii mele neclintite
Îi sărut ochii obosiţi şi deci
După atâta vreme pot admite
Că nu ne vom mai despărţi în veci.

Tăcerile sunt gânduri nerostite.

rondel de Mioara Anastasiu din Parfum patetic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

eclipsă de lună -
se opreşte şi câinele
brusc din urlat

haiku de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuie pe crupă de cal

În Mediterana supun val după val,
Tu eşti statuie pe crupă de cal.

Calul înoată spre mine în val,
Tu eşti gorgonă, eu sunt un cal.

Spumegă marea, val după val,
Eu sunt ascetul călare pe cal.

Mediterana-i gorgonă cu faţă de val,
Iubirea-i statuie pe crupă de cal!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că Friedrich Nietzche este unul dintre cei mai vizionari din lumea occidentală; ochii săi au penetrat cu adevărat rădăcina profundă a problemei. Dar întrucât alţii nu o pot vedea – ochii lor nu sunt atât de pătrunzători, nici inteligenţa lor atât de ascuţită – omul a trăit singur, abandonat, izolat, neiubit, nerespectat.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

oglinda: ghilotină peste lume. sunt un cap/ăt despărţit de dumnezeu şi mă rostogolesc, după chipul şi asemănarea mea, de la primul cuvânt, până la ultima nuanţă de roşu.
oglinda: linie de fracţie cu dinţi. totul se împarte la unu, pentru că zero face frig:) +1 = -1:(
oglinda: calculator de riduri. aceasta este desăvârşirea ta (femeie).
oglinda: felia de pâine. pe ce parte o să cad azi? o să-mi amintesc de mâna brutarului excitat, ca de o ploaie sfântă?
oglinda: tango între punctul de pe i şi infinit.
oglinda: distanţa dintre pradă şi prădător. mă prind sau pierd încă un eu. să nu uit să închid ochii când trec dincolo.
oglinda: fereastră cu vedere spre ea. ea, cea care expiră când eu inspir. ea, cea care moare când eu trăiesc. later edit: un gest inegal anulează definiţia oglinzii. ea, cea care trage cortina.
oglinda: balansoar între trecut şi viitor. come as you were. cu viteza luminii. cu toţi morţii din tine.
oglinda: rană dublu adezivă care mă ţine întreagă. acest pahar sangvin. diavolul poartă ultima nuanţă de roşu.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi putut. Nu vom ajunge niciodată să înţelegem semnificaţia acestor vorbe. Căci în toate momentele vieţii noastre există lucruri care s-ar fi putut întâmpla, dar până la urmă nu s-au întâmplat. Există clipe magice care trec neobservate şi – brusc – mâna destinului ne schimbă universul.

Paulo Coelho în La râul Piedra am şezut şi-am plâns (1994)
Adăugat de Edith S.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aseară, în parcarea de la Selgros, am omorât un înger

aseară, în parcarea de la selgros,
am omorât un înger.

pe când mergeam liniştit să-mi iau ceva de băut
un înger mi-a sărit în cale în parcarea imensă a supermarketului
de la capătul liniei de autobuz 22.

s-a aşezat brusc în faţa mea şi a început să-mi vorbească repede,
într-o limbă stranie şi guturală.
iritat, am încercat să-l dau la o parte -
dar îngerul nu vroia, cu niciun preţ, să mă lase să trec.

pe nesimţite, mintea mi-a fost cuprinsă de o furie animalică
şi am început să-l lovesc cu sălbăticie
plin de ură
de entuziasm
nebunie...

loviturile mele curgeau năvalnic
peste faţa... pieptul... peste mâinile... şi picioarele îngerului
care s-a umplut curând de sânge.

în mod ciudat -
el nu se ferea deloc de izbiturile mele repetate -
continua să-mi spună, în aceeaşi limbă necunoscută, lucruri pe care nu le pricepeam,
în timp ce furia mea creştea tot mai mult.
până când îngerul s-a prăbuşit sub loviturile mele
şi a murit.

gâfâind, mi-am ridicat privirile şi am privit în jur -
o linişte adâncă se aşezase peste tot.
am inspirat adânc în piept aerul călduţ al serii
cu miros de benzină şi iarbă proaspătă din parcarea pustie de la selgros.

cerul senin era străbătut pe alocuri de fâşii roşiatice -
precum rănile deschise
ale îngerului mort
care zăcea nemişcat la picioarele mele

mi-am tras respiraţia pentru câteva momente
apoi m-am căutat în buzunarele blugilor după o monedă de 5 mii pentru căruciorul de cumpărături
şi am intrat să-mi iau ceva de băut.

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de Adrian Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Taine necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

100

În oraşul dintre munţi -
Ca ştirbite stalagmite -
La un an după război,
Casele rânjeau rănite.

Toamna munţii-nvineţea,
Sevele-ngheţau în plante,
Bruma cobora în zori
Peste băligi, diamante.

Douăzeci şi trei august
Prima-i pomenire vie
Şi-a adus-o printre plopi
Mari, de toamnă timpurie.

În oraşul dintre munţi,
Oamenii nu pricepură
Cât de mare-i acea zi
Învălită-n ploaie sură.

Prin noroiul de pe străzi
Defilau numai o sută,
Doar o sută de bărbaţi -
Sub a vântului volută,
Steagul roşu vuvuia
Printre casele sărace,
Precum flamurile mari
Ale armiilor face.

La fereşti se închinau
Babele ca-n cimitire,
Alţii clătinau din cap
Parcă a nedumerire,
Alţii presimţeau sub cer
O schimbare nevăzută,
Şi prin ploaie defilau
Cei o sută, cei o sută.

Trec o sută prin ruini,
(Azi sunt parcuri şi sunt case)
Trec o sută, câinii bat,
(Azi, motoare zgomotoase)
Trec o sută cadenţat,
Stropi de glod pe strai s-anină,
Trec o sută, nouri cresc,
Dar sub nouri e lumină.

Trec o sută - ochi fierbinţi,
Buze strânse-nvineţite,
(Până azi căzură mulţi
Ori sub ploi, ori sub cuţite).
Trec o sută pe asfalt -
Şfichiuiţi de ude ramuri -
(Până azi crescură mulţi
Din acei ce-au stat la geamuri).

În oraşul dintre munţi,
Ca o apă-n soare suie
Oamenii pe strâmbe străzi,
Şi-n stindarde vântul vuie.
Ca o inimă pulsând,
În mulţimea desfăcută
Se aud sonor păşind
Cei o sută, cei o sută.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să dau nume de actori importanţi care apar peste tot cu acelaşi chip. O, nu! Sunt foarte fericit când pot să fiu cat mai departe de mine. Am fost foarte fericit când Şerban Marinescu mi-a dat să joc în "Cel mai iubit dintre pământeni". Am fost foarte fericit atunci când Tocilescu m-a chemat să-l joc pe Farfuridi. Mi se pare una dintre cele mai mari izbânzi ale carierei mele. M-am bucurat enorm c-am putut să-l fac.

Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!