Iubire cu măsură

Draga mea, cu ochi de mură,
N-are-n dragoste măsură,

Nu-mi dă pace, orice-aş face,
În ogradă sau în şură,

Nici pe vale, nici pe luncă,
Ori pe deal, pe curmătură,

Calea-mi ţine sistematic,
Când mă vede în trăsură;

O primesc şi-n drum spre casă,
Îmi cerşeşte-o pupătură,

Eu, cu toate-acestea zise,
Nu profit de conjunctură,

Că deşi codana-mi place
Încă are caş... la gură.

poezie de Ion Ruse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am întâlnit

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceai la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

Şi soare nu-i poate se stie
Arată luna, nu mai se vie
Pe acelaşi druuuuum
A câta oară
Mă urc la deal, da' nimeni nu coboară
Dar nimeni, nimeni, nimeni nu coboară.

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceaï la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

cântec interpretat de Cleopatra Stratan, muzica de Pavel Stratan, versuri de Pavel Stratan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosesc

Sosesc cocoarele, sosesc,
De după deal de ţintirim,
Iar anii trec, copiii cresc,
Se schimbă tot ce-i omenesc,
Şi noi îmbătrânim.

Mi-aduc aminte ca acum
Când alergam cu capul gol
Prin prăfăria de pe drum
Şi când ardeam cărţile scrum,
Şi şcoalei dam ocol.

Şi mai târziu, când am plecat,
Ce veselie în trăsură!...
Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat
Pe când plângea un biet argat,
Cu-n deget dus la gură.

Şi vreme lungă mai târziu,
Când m-am întors cu dor de bine,
Nehotărât, fără să ştiu
Ce pot să fac şi ce-am să fiu
În lupta mea cu mine.

Şi-n fine, astăzi, când gândesc
La ce ne este dat să fim,
Cum anii trec, copiii cresc,
Bătrânii cum se odihnesc
În deal la ţintirim.

Mă simt nepriceput şi mic
În gloata de zădărnicii,
Şi nu mai pot zice nimic,
Ci numai ochii îi ridic
Şi caut spre copii.

poezie celebră de Duiliu Zamfirescu din Spre mare (Poezii nouă, 1889) (1961)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa şi Scaunul

I

Zise Masa către Scaun
"Îmi vine să scârţâi şi să scheaun,
Mă doare capul de căldură,
Iar la fiecare picior am câte-o bătătură!
De-am avea şi noi parte de-o plimbare,
Am mai schimba o vorbă despre una-alta sau cutare!
Te implor, hai afară până nu mă vezi knock-down!"
Zise Masa către Scaun.

II

Scaunul, privind spre Masă:
"Fată, ideea asta tu deoparte lasă,
Cu vorbe goale prea te-îngraşi,
Ştii doar că noi nu putem face nici doi paşi!"
Zise Masa c-un oftat:
"Ţi-e teamă să ieşi la aer curat?
Am câte ai şi tu, patru picioare,
Hai să facem o-încercare."

III

Aşa că-împreună, iavaş-iavaş,
Au pornit-o en fanfare către oraş,
Tropăind când la deal şi când la vale,
Dând curioase, ici şi colo, rotocoale.
Adunaţi în jurul lor, buluc,
Oamenii voiau să ştie un' se duc:
"Iată, Masa şi Scaunul, în pas de ştaier,
Au ieşit la plimbare să ia aer!"

IV

Dar coborând pe-un drum, pe-o alee, pe-o cărare,
Spre-un castel înalt din vale,
S-au rătăcit într-un loc cu multe ape şi imaşuri,
Hălăduind, încoace-încolo, multe ceasuri.
Până când, pentru-a se şti iar în siguranţă,
Au plătit o Raţuşcă măcăneaţă,
Un Şoarece şi-un Cărăbuş, din iarba deasă,
Să le-arate drumul înapoi spre casă.

V

Bucuroase,-au şoptit încetişor,
"Să sărbătorim, frăţiorul meu fermecător,
Călătoria noastră-n oraş, pe dealuri şi pe luncă!
Să mâncăm fasole deci, cu şuncă!"
Plini de voie bună, Şoricelul, la sacou de pluş,
Răţuşca şi cafeniul Cărăbuş
Au cinat şi-au dansat pe scaun şi pe masă...
Apoi, fiecare-a plecat spre patul lui de-acasă.

poezie de Edward Lear, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi aflu pace...

Nu-mi aflu pace, n-am cu ce lupta;
Mă tem şi sper şi ard şi sunt de gheaţă;
Mai sus de cer vreau, zac în ţărna grea;
Nimic nu am şi-o lume strâng în braţă.

De Amor sunt întemniţat aşa;
Juvăţul nu-mi slăbeşte nici mă-nhaţă;
Nici nu-s ucis, nici lanţul nu mi-l ia;
Nici mort nu vrea să fiu şi nici în viaţă.

Văd fără ochi şi fără limbă glăsui;
Mi-e sete de sfârşit şi caut milă;
Urât îmi sunt şi spre iubire năzui.

M-alin cu dorul meu şi râd în plânsu-mi.
De moarte şi de viaţă mi-este silă.
Prin tine, Doamnă, astfel sunt eu însumi.

poezie de Francesco Petrarca din Din poezia de dragoste a lumii, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit iarna în sat

De-alaltăieri tot ninge,
Viscoleşte peste sat.
Nu se văd copii să strige.
Gălăgia a-încetat.
Frigul iernii îi adună
În casă, pe laviţă.
Vremea nu mai este bună
S-alerge pe uliţă.
În casă e cald şi bine,
Mâţa doarme după sobă,
Bunica poveşti ne spune,
Nepotul bate la tobă.
Sub streaşina de la casă
Vrăbiile zgribulite,
Fug de iarna viscoloasă
Că şurile-s troienite.
Doar Grivei se-ascunde-n şură
De năprasnica zăpadă,
Să latre, nu are gură.
Nu se mai joacă-n ogradă.
Vântul îndoaie copacii,
Crengile în geam lovesc.
Colo-n grajd, la burta vacii,
Doi viţei se încălzesc.
Aşa sfidează gerul iernii
Şi oameni, şi animale,
Până va da colţul ierbii
Sus pe deal şi colo-n vale.
Vremea bună va veni.
Iar vor fi copii afară.
Gălăgie iar va fi
Pe mica lor ulicioară.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

trebuie să fim copaci
căci din ei ne cresc ramuri
trebuie să fim rădăcini, adânci, căci din noi
nu vreau să crească spini

nu vreau în viaţă deşertul scaeţilor ce spulberă nisipul
nu vreau cerul roşiatic şi nici câmpia
nu
vieţi ruginite
nu vreau ruguri pe dealuri
nu vreau să călăresc pe caii morţii
nu vreu talangă, ca la oi rătăcite atârnată de gâtul vieţii
şi nici zgomotul trâmbiţelor care zornăie arginţii

nu-mi lua aerul
nu-mi crăpa pământul şi nu-mi strica izvoarele
nu-mi dezbrăca tu munţii
nu vreau nopţi în loc de zi şi nici
poruncă în genunchi ca să primesc

o trestie stă atârnată de-o streşină de casă
un copil joacă nisipul uscat sau glodul
lutul cântă fără negrul de şmoală ce-n drum
vărsat ar vrea ca să miroase
iar voi să staţi, în prea-înalte case

nu vreau

vreau seara să-mi sărut iubita, fără funigine în ochi
vreau
nu vreau să vă privesc în ochi

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazelul iubirii nemăsurate

Iubirea este-o tevatură,
Că nu prea are ea măsură

Şi te aruncă-n hăul rece
Chiar dintr-o sfântă săritură.

Te ameţeşte rău de cap,
Te bagă-ntr-o încurcătură,

De nici bolând nu zici c-ai fi
De-ai scoate doar prostii pe gură;

Iar lumea te-o făcea de râs,
Că n-ai ţinut în bătătură

Ceva-ul tău nemăsurat,
Ceva-ul tău ca o arsură,

În vremi ce nu îşi potolesc
Amorul dulce-ntr-o trăsură,

Aleargă-ntruna la galop
Şi se opresc direct în şură.

poezie de Carmen Cristina Ştefănescu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CERSETOR

Mă uit la tine,
Lung şi şters,
Tu ştii ce e cu mine,
După nesigurul
Meu mers,
Cerşesc în stradă,
Că n-am casă
Cu ogradă,
Nici nu-mi pasă.
Am costumul
De nuntaş,
A unui domn
De la oraş.
Altceva?
Nu am nimic,
Nici nu dreg,
Dar nici nu stric.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când veniră

Când veniră furii în ogradă
Ei n-au venit întîi grămadă.
Nu au venit cum vin, deobşte, hoţii
Cu ceata şi-odată cu toţii.
Ograda, satul şi cătunul
I-au cunoscut, venind, pe cîte unul.
Şi n-au venit nici noaptea, pe furiş,
Feriţi de drum şi luminiş.
Ei au venit cum vin vecinii,
În toiul zilei. Se coceau ciorchinii
Şi atîrnau din frunze poame coapte.
Era mai multă zi decît fusese noapte
Şi n-aţipeau, că-n deal se şi trezea
Ziua de aur în grădina mea.
M-au întrebat ce-mi fac copiii.
Unii munceau prin fundurile viei,
Alţii-i zăream pe scule cum se-ndoaie
Biruitori în luncă şi-n zăvoaie,
Cu seceri de scîntei şi cu topoare noi.
În lanurile de trifoi
Vedeam şi coasele cum zboară,
Tăind nutreţul meu a patra oară.
Cum auzeam că spun şi-ntreabă
Păreau să fie oamenii de treabă.

Dar cîinii ridicaţi în bătătură
Iau dus lătraţi, din gură-n gură.
Cîinii mei proşti, Potaia şi Lăţosul,
Citesc cu nasul şi mirosul.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai nevoie de dragoste

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

poezie de Bogdan Stavăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabondul

Lăsaţi-mi traiul care-mi place,
Iubirea nu-mi ştie de nume,
Vreau cer senin şi multă pace,
Cărări – să mă petrec prin lume.
Vreau pat în fân sub bolta sfântă,
Hrană – să îmi iau din râuri;
Astfel de viaţă mă încântă,
Astfel vreau să trăiesc pururi.

Însemne-mi destinul viaţa
Acum sau mai târziu, oricând o vrea,
Binecuvântată fie-i lumii faţa
Şi drumul dinaintea mea.
N-am bani şi nici iubiri de dus,
Nici cu prieteni a mă ţine,
Mi-ajunge cerul cel de sus
Şi drumul de sub mine.

Fie ca toamna să m-ajungă
Pe drumegul meu sihastru,
Amuţind păsările-n luncă,
Chemând ierni cu ger albastru.
Alb ca făina, câmpul îngheţat –
Cald lângă foc, ca-n paradis –
Toamna nu mă va supune niciodat',
Cum nici al iernilor abis.

Însemne-mi destinul viaţa
Acum sau mai târziu, oricând o vrea,
Binecuvântată fie-i lumii faţa
Şi drumul dinaintea mea.
N-am bani şi nici iubiri de dus,
Nici cu prieteni a mă ţine,
Mi-ajunge cerul cel de sus
Şi drumul de sub mine.

poezie clasică de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călcând

Când vei veni la mine la cruce să-mi aprinzi
La cap o lumânare, te rog să nu-ţi întinzi
O mână cum se face la gară sau în port;
N-am să mă pot abţine să ţi-o sărut, nici mort.

Să-ţi iei la revedere mai bine cu piciorul
Când vei pleca spre casă călcând în mers amorul
Care precum un şarpe de tine se va ţine;
Să mai opreşti o gură de măr şi pentru mine.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara lui Mură-n Gură

În ţara lui Mură-n Gură,
Totu-mi este pe măsură.
Când mă scol de dimineaţă,
Nu la şapte, ci la zece,
Vine-o tavă cu dulceaţă
Şi-un pahar cu apă rece.

Şi dulceaţa zice: ia-mă!
Şi paharul zice: bea-mă!
Ia-mă! Bea-mă!
Uşor de zis!
Însă gura s-o deschizi,
Nu-i deloc aşa uşor!
- Ajutor! Ajutor!
Linguriţa, grijulie,
Îmi deschide gura mie.
Ei, aşa mai merge, zic,
Dacă mă ajuţi un pic!

Dar e timpul să fac baie!
Apa intră în odaie
Cu volanele-i albastre.
- Ne-adresăm domniei voastre!
- Cum doriţi să fiţi spălat?
Uite-aşa, culcat în pat!
Cum doriţi să fiţi lăut?
Uite-aşa, în aşternut!
Iar acum, prosopul cel pufos
Se înclină, moale, până jos
- Eu să vă frec aş vrea, pe spate
- Nu, vai de mine, nu se poate!
Întreabă-te şi întreabă-mă
Cum pot să ies din plapumă?
Afară-i frig, în pat e cald
La urma urmei, nu mă scald!

În ţara lui Mură-n Gură,
Căşti o gură cât o şură,
Şi îndată-ţi pică-n ea,
Tot ce vrei şi tot ce ai vrea!
Sărmăluţe-n foi de viţă,
Supă caldă, tocăniţă,
Cozonac, compot, halviţă
Cârnăciori şi ciulama,
Murături, et cetera.

Am mâncat, de m-am umflat!
Nu-i nimic, o macara, iată că pe sus mă ia
Şi m-aşează după plac,
Colo-n umbră-ntr-un hamac.
Huţa-huţa, ce să zic,
Bine-i când nu faci nimic.
Lecţiile stau pe masă,
Dar de lecţii nici nu-mi pasă.
Stau şi moţăi în hamac,
Ele singure se fac.

- Dragă aritmetică, nu ştiu ce te-mpiedică
Să rezolvi vreo trei probleme!
Eu de fleacuri nu am vreme!
Draga mea gramatică,
Nu fi antipatică!
Nu fi, zău, nesuferită!
Şi transcrie într-o clipită
Exerciţiile mele!
Vezi că eu n-am timp de ele!
Hai, draga mea istorie,
N-am chef să am memorie!
Ţine minte tu mai bine,
Cine s-a luptat cu cine,
În ce an, şi-n care loc!
Eu să-nvăţ nu am timp deloc!

În ţara lui Mură-n Gură,
Am prieteni pe măsură!
Vreţi să vi-i prezint cumva?
S-a făcut! Poftiţi încoa'!
Ăsta-i Puiu-prinde-muşte,
Asta-i Lica-vreau-găluşte.
Ăsta-i Miţă-strâmba-nas
Ăsta-i Duţă-mielul-gras
Asta-i Sanda-somn în gene
Şi-ăsta-s eu: burduf de lene.

Toată-toată ziulica,
Aţi văzut? Nu fac nimica.
Şi programul se încarcă.
Astfel, nu e de mirare,
Că ceva mă-mbie parcă
Şi mă trage la culcare.
Ah! Îmi este somn de pic!
Şi-apoi, prea mult am vorbit cu voi!
Când vorbesc mai multişor
Obosesc îngrozitor!

În ţara lui Mură-n Gură
Somnul repede te fură!
Nici n-ai timp să spui la lună
... Noapte bună!...

poezie satirică de Nina Cassian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările ce duc spre luncă

Revăd din nou cărările ce duc spre luncă,
pe malul râului, sub paşii tot mai grei,
iar zarea-n depărtare-mi pare mai adâncă
când ochii-mi zăbovesc pe florile de tei.

Chiar glasul ciocârliei, dincolo de baltă,
se-aude, peste apă, parcă mai schimbat,
cu triluri rătăcite-n clinchetul de daltă
pe lacătul ce-mi ţine dorul încuiat.

La asfinţit, când zarva de pe râu dispare,
eu încă te aştept sub plopii de pe mal,
dar timpul, evadat din vechile tipare,
mă cheamă peste râu c-un cântec de caval.

Rămân orfane-n luncă gândurile toate,
trec râul, mai în jos, prin vadul blestemat,
în faţa mea aud doar dalta care bate
pe lacătul ce-mi ţine dorul încuiat.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui coleg complet ştirb

N-are-n gură nici un dinte,
Nici măcar măsea de minte
Şi să tragă la măsea,
Îi dau eu proteza mea.

epigramă de Eugen Albu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 7

Cum te uiţi la o eclipsă de soare
printr-un geam afumat,
tot astfel se uită prin mine
ochiul din spatele meu, opal
spre ochiul fix din orizont, oval
coborând din deal spre o vale
urcând o vale spre deal.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curca

(nepoatei mele, Maria Elaine)

Curcă, curculiţă,
Când ieşi pe uliţă,
Eşti o mândruliţă
Şi te plimbi agale,
De la deal spre vale.
În ogradă, încântătoare,
Tu eşti o regină mare.

poezie pentru copii de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd veniră

Cînd veniră furii în ogradă
Ei n-au venit întîi grămadă.
Nu au venit cum vin, deobşte, hoţii
Cu ceata şi-odată cu toţii.
Ograda, satul şi cătunul
I-au cunoscut, venind, pe cîte unul.
Şi n-au venit nici noaptea, pe furiş,
Feriţi de drum şi luminiş.
Ei au venit cum vin vecinii,
În toiul zilei. Se coceau ciorchinii
Şi atîrnau din frunze poame coapte.
Era mai multă zi decît fusese noapte
Şi n-aţipeau, că-n deal se şi trezea
Ziua de aur în grădina mea.
M-au întrebat ce-mi fac copiii.
Unii munceau prin fundurile viei,
Alţii-i zăream pe scule cum se-ndoaie
Biruitori în luncă şi-n zăvoaie,
Cu seceri de scîntei şi cu topoare noi.
În lanurile de trifoi
Vedeam şi coasele cum zboară,
Tăind nutreţul meu a patra oară.
Cum auzeam că spun şi-ntreabă
Păreau să fie oamenii de treabă.

Dar cîinii ridicaţi în bătătură
Iau dus lătraţi, din gură-n gură.
Cîinii mei proşti, Potaia şi Lăţosul,
Citesc cu nasul şi mirosul.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ziseră şi făcură. Se gătiră de drum, îşi luară fiecare desăguţa d-a umeri, în care baba puse pe fund basmaua bărbatului ei, iară unchiaşul ştergarul cel vărgăţel al neveste-sei, şi apucară unul spre răsărit, iară altul spre apus. Nouă zile şi nouă nopţi se duseră, se duseră, şi iară se duseră. Întrebară şi pe bun şi pe rău, pe mare şi pe mic ce ar face ei ca să poată avea un copil. Ceea ce le spuseră să facă ei răspunseră că au tot făcut, dară în deşert. Ei căutau să le spuie cineva altceva, ce nu ştiau ei, dară nu-şi găsiră omul. A zecea zi sculându-se unchiaşul, ieşi afară să se spele, ca să pornească la drum mai departe. Când luă ştergarul să se şteargă pe ochi, ce să vază? Trei picături de sânge pe dânsul. El îşi zise: "Trebuie să mă întorc acasă, căci Dumnezeu ştie ce va fi păţit baba mea." Întinse unchiaşul la drum. Nu mai căuta nici de mâncare, nici de odihnă, şi se întoarse acasă cum plecase.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!