Mamei mele

Cea mai aproape, cea mai dragă, cea mai iubită, cea mai departe,
Sub fereastra-aceea mare unde-am regăsit-o întotdeauna,
Stând acolo la fel de imensă ca Asia, cu râsul ei, seism,
Ginul şi puii de găină neavând nicio şansă-n mâinile-i,
Irezistibilă asemeni lui Rabelais, dar foarte tandră
Cu câinii schilozi şi cu păsările rănite din jurul ei –
Un cortegiu pe care nimeni nu-l putea urma, asemeni unui cataclism,
Mai puţin căţeluşul dând din coadă-n urma fanfarei.

Ea nu arunca nici o privire spre bombardierele de pe cer şi nici nu se-îndura
Să-şi abandoneze ginul sau să-l ascundă-n beci,
Mai degrabă stătea sprijinită de marginea mesei de mahon, ca un munte
Pe care numai credinţa l-ar fi putut clinti; îi trimit, cât mai sunt sub soare,
O, toată credinţa şi toată iubirea mea să-i spună
Că ştiu, se va strămuta curând din plângere-n plângere-cântare.

poezie de George Barker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul care a luat locul unui munte

Era acolo, cuvânt cu cuvânt,
Poemul care a luat locul unui munte.

El i-a respirat oxigenul,
Chiar şi-atunci când cartea zăcea întoarsă-n praful de pe masă.

Îi reamintea cum a avut nevoie
De un loc unde trebuia să ajungă urmându-şi propria direcţie,

Cum a reconstituit pinii,
Cum a mutat stâncile şi şi-a croit drum printre nori,

Căutând perspectiva care urma să fie cea corectă,
Unde el urma să fie perfect într-o inexplicabilă perfecţiune:

Exact acea stâncă unde inexactitatea lui
Urma să descopere, în sfârşit, panorama spre care ei năzuiseră,

Locul unde putea sta întins şi, privind în jos spre mare,
Recunoaşte unica şi singuratica lui locuinţă.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Doamne,
Mă uit în urma mea
Şi te văd numai pe tine
Departe de tot
Aproape de părinţi.
Mă uit înaintea mea
Şi te văd tot
Numai pe Tine
Tot aşa de departe,
Aproape de copii
Ce-o fi cu distanţa asta
Între Tine şi tine
În mijlocul căreia
M-ai răsărit
De nici nu ştiu
Din care parte
Să te chem
Pe la mine.

poezie de Marius Robu (19 februarie 2007)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărţi negre

Nu prezenţa pietrelor,
nici aplauzele vântului,
te vor face să ştii
c-ai ajuns,

nu marea care sărbătoreşte
doar plecările,
nici munţii,
nici oraşele muribunde.

Nimeni şi nimic nu-ţi va spune
unde te afli.
F i e c a r e c l i p ă e u n l o c
Î n c a r e n-a i m a i f o s t n i c i o d a t ă.

Tu poţi umbla
convins că împrăştii
o lumină în jurul tău.
Dar cum ai putea şti asta?

Prezentul e întotdeauna întunecos.
Hărţile lui sunt negre,
şi apar de nicăieri,
descriind,

în ascensiunea lor lentă
în ele însele,
propria lor călătorie,
pustiul prezentului,

deprimarea, temperata
necesitate a finalizării lui.
În vreme ce devin existenţă
ele sunt asemeni respiraţiei.

Iar dacă sunt, eventual, studiate,
este numai pentru a afla,
prea târziu, că ceea ce tu ai crezut
că te privea pe tine

nu există.
Casa ta nu-i marcată
pe niciuna dintre ele,
nici prietenii tăi,

aşteptându-te să apari,
nici inamicii,
listându-ţi erorile.
Numai tu eşti acolo,

salutând
ceea ce vei fi,
iar iarba neagră
rezistă tuturor stelelor negre.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai veche pâine a lumii e credinţa

Cu ochii către cer, cu ochii spre pământ,
Ne rugăm la Domnul cu toată fiinţa,
Nu semănăm furtună să culegem vânt:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Înflorim cu timpul trecerea-n vecie,
Îmbinăm iubirea, cu toată iscusinţa,
Cu destinul vieţii: femeie, poezie,
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Pun toată bucuria în roua dimineţii,
Nimic în cale nu are putinţa
Să răstălmăcească visul tinereţii:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Hrănim cu dânsa, în zumzet de albine,
Copiii noştri îngeri cu toată silinţa,
Recunoştinţa naltă curge-n clavecine:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Prin ea Domnul alină treptele de dor,
Frumoasele biserici ne-nalţă conştiinţa
În Grădina Maicii celui Nemuritor
Unde pâinea sfântă a fost şi e credinţa.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa nu e o pasăre rară, care acum, uite-o că e, iar mâine... nu mai e. Credinţa ia fiinţă, ca orice convingere sau simţământ, în urma unui act de cunoaştere.

Lucian Cristescu în Drumul meu spre Hristos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imunitate

Sistemul tău imunitar
E foarte bun, dacă mă ţine
La kilometri de hotar
Şi-aproape la un pas de tine.

Ţi-ai pus departe graniţa
Sau te-ai retras în tine toată,
Căci am trecut cu raniţa
În spate, nici măcar lătrată.

Să nu mă-trebi ce-aveam în ea ;
Nici dinamite, nici grenade,
Numai atât: Iubirea mea –
Sub nicio şarjă ea nu cade.

Deşi mai am o bună parte
Din drumul ăsta foarte lung,
De tine, tu eşti mai departe
Decât am reuşit s-ajung.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (31 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulţumire ce-i lumina chipul tânărului, ştiindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea şi nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind să-i provoace acesteia suferinţe, se temea acum de modul în care ar reacţiona băiatul la aflarea unei asemenea noutăţi. Poate că l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puţin, aşa-l avea totuşi aproape: era Lucian, elevul său favorit şi simţea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat să-l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenţii. Pentru el, era totuşi, doar directorul Institutului, nimic mai mult...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai respiraţie

Nici Creştin şi nici Mozaic, nici Muslim şi nici Hindus,
Budhist, Sufist sau Zen. Nu, oricărei religii
sau sistem cultural. Eu nu sunt din Est
sau din Vest, nici din ocean şi nici din pământ,
nici din eter şi nici dintr-o oarecare formă naturală,
nici nu-s compus din elemente întâmplătoare. Eu nu exist
ca entitate a acestei lumi sau a celei care va urma,
nu descind din Adam şi Eva sau din oricare alt
mit fondator. Locul meu este nelocul, urma
fără urme. Nici trup şi nici suflet.

Aparţin Lui, Celui pe care-L iubesc, am văzut cele două
lumi ca pe una singura, cea pe care o ştiu şi care mă cheamă,
prima, ultima, cea din afara mea şi din mine,
singura care respiră cu respiraţia unei fiinţe omeneşti.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani de-a rândul

Am trăit la fel ca toţi călugării fără să ştiu că sunt
Am mâncat puţin şi ce-am apucat fără să ştiu că am postit
Am îmbrăcat numai rochii lungi în urma cărora oraşul se reaşeza
Fără să ştiu că pielea mea era o prelungire a veşmântului monastic
Am mers pe jos până la casa mea, urcând şi urcând poteci ale minţii
Fără să ştiu că locuiam într-un lăcaş de cult pe care nu-l vedeam
Atât de bine era ascuns sub pleoape
În camera mea claustrală eram de fapt pe vârful unui munte
Unde nimeni nu ajungea, mi-am dedicat viaţa altora
Şi le-am făcut jurăminte ştiind că nu e cale de întoarcere
Am băut numai apă de izvor aşa cum fac asceţii
Fără să ştiu că prin inima mea se putea vedea de la mare distanţă
Distanţa era de fapt goliciunea, doar cu ajutorul ei m-am putut găsi
Şi pentru ea am învăţat să confecţionez zale care nu pot fi înfrânte
M-am separat de restul lumii inaptă: Vorbesc doar cu îngerii
Şi-n părăsirea mea îmi sunt îndeajuns câteva cuvinte
Pe care ei ca lăptarii la prima oră a dimineţii mi le pun la uşă
Dar mai ales am citit cărţile sacre şi am contemplat priveliştile
Care-mi apăreau la geam după fiecare pagină, m-am pierdut în ele ani de zile
Îmi pare rău că nu pot fi găsită la timp

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opium

mintea mea e macul copt care a explodat în sute de seminţe întunecate
acolo e opiumul care hrăneşte iluzia fericirii

toată siguranţa pe care o simt
e ireală
trec cu degetele prin ea ca printr-un roi
de musculiţe
se agită puţin şi apoi se dispersează
o ştiu acum
ştiu că sunt singură
e doar datoria mea să mă apăr

strâng din dinţi
mi se blochează toată ura în piept şi mă doare

şi ce dacă sunt iubită
şi ce dacă sunt nevinovată

furtuna de deasupra
coboară în mine
şi rămâne

cât de aproape e moartea uneori
îi simt respiraţia pe piele
se abureşte ca o oglindă

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi pasă, tinere poet? De ce vrei tu să ştii cine sunt şi de unde vin eu?... M-am născut, ca şi tine, în valea plângerii şi toţi nefericiţii care se târăsc pe pământ sunt fraţii mei. Aşadar, este oare atât de mare acest pământ, pe care îl cuprinde un singur gând şi pe care o rândunică îl înconjoară în numai câteva zile? Ce poate fi atât de ciudat şi de misterios într-o existenţă ome­nească? Ce influenţă atât de mare crezi tu că ar avea o rază de soare căzând, mai mult sau mai puţin vertical, peste creştetele noastre? Haida-de! Toată lumea aceasta este foarte departe de soare — este o lume foarte rece, foarte palidă şi foarte îngustă, întreabă vântul câte ore îi trebuie ca s-o răscolească de la un pol la altul.

citat celebru din romanul Lelia de George Sand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Thomas More: Catherine de Aragon nu e doar o regină exemplară şi urmaşa unor mari regi, este şi foarte iubită în toată ţara. Doamne fereşte ca regele să o abandoneze doar ca să îşi liniştească conştiinţa. Nu cred că poporul l-ar ierta.

replică din filmul serial Dinastia Tudorilor
Adăugat de Conescu Raluca, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile sunt adaptate a acţiona asemeni asistentelor şi educatorilor din
primăvara copilăriei noastre, din simplul motiv că ele însăle sunt copilăroase,
pripite, prostuţe, cu vederea scurtă într-un cuvânt, toată viaţa lor sunt asemeni
unui copil matur, o fiinţă intermediară între un copil şi un matur, ce nu reuşeşte a
fi nici una, nici cealaltă, dar care este un om în cel mai strict sens al cuvântului.
Luaţi în calcul cât timp se va juca o tânără cu copilul zi de zi, dansând şi cântând împreună cu el; iar apoi luaţi în calcul cât poate face un bărbat din toate acestea dacă ar fi pus în locul ei, chiar dacă ar fi mânat şi de cele mai bune intenţii din lume!

Arthur Schopenhauer în Despre femeie
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste de Ierusalim

E o stradă pe care se vinde numai carne roşie
Şi o stradă pe care se vând numai haine şi parfumuri.
Şi e o zi când vezi pretutindeni numai schilozi şi orbi,
Pe cei plini de lepră, pe paralitici şi pe cei cu buzele-atârnând.

Aici ei înalţă o casă şi acolo dărâmă.
Aici sapă în pământ
Şi acolo sapă în cer,
Aici ei stau şi acolo merg,
Aici ei urăsc şi acolo iubesc.

Dar cel care iubeşte Ierusalimul
Călăuzit de ghiduri turistice sau de cărţi de rugăciuni
E asemeni celui care iubeşte o femeie
Îndrumat de manuale cu poziţii sexuale.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbu Dolinescu: Sloganurile sunt pentru cei ce umblă să înşele mulţimile. Noi nici nu ne-am apropiat încă de ele, iar când vom merge în mijlocul poporului, nu-i vom făgădui nimic, ci îl vom învăţa să muncească şi să lupte. Politicienii pot să discute, să critice şi să-şi schimbe programele şi doctrinele şi sloganurile după cum bate vântul. Ei nu cred cu adevărat în nimic. Credinţa noastră nu admite critică şi nici discuţie. Unde începe discuţia, încetează credinţa şi mai ales puterea ei. Credinţa discutată nu mai poate muta munţii din loc. Iar noi vrem şi mai mult: să înnoim sufletul neamului, să-l smulgem din mlaştina în care l-au scufundat politicienii cu programe şi doctrine, să netezim calea unui viitor demn de originea lui!

replici celebre din romanul Gorila de Liviu Rebreanu (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măgăriţa bătrână

E bătrână – măgăriţa care ne-a arat ogorul atâţia ani.
Am înţeles asta-n ziua când s-a poticnit în genunchi pe picioarele din faţă,
iar cotiga a fost împinsă la deal de Tata,
folosindu-se de toată puterea lui.

În seara aceea, Tata i-a îmbrăţişat picioarele subţiri,
ca un om care îşi trece braţul peste umerii unui vechi prieten.
A spus: "Suntem bătrâni, şi tu, şi eu."

De-acum, măgăriţa-şi dea seama că nu ne mai era de nici un folos
şi şi-a pierdut interesul pentru apă şi fân.
Blana, numai zdrenţe, pe care o purtase toată viaţa
avea o cicatrice, de pe care căzuse părul, de mărimea unei palme.

I-am cerut tatei să o ducă la iarmaroc,
dar, înspre seară, s-au întors împreună,
asemeni unei tinere perechi, forţate de părinţi să divorţeze,
părăsind casa în zori şi revenind, timizi, în amurg.

În ziua următoare, am ieşit afară
şi am văzut măgăriţa cu bărbia sprijinită de gard;
m-a chemat cu o voce tremurată, atât de îndepărtată şi de tristă –
dar Tata a spus că el ştie ce-a intenţionat să spună.

poezie de Niu Qingguo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un plâns cât toată suferinţa

în ţara care a arestat lumina
oamenii suferă, se ofilesc şi mor
răpuşi de întuneric şi uitare

cuvintele sângerează pe străzi în tăcere
singurătăţile separă oameni de suflete
iar ochii apoşi privesc fără să vadă speranţa

venin. atmosfera e plină de venin
întunericul ne înghite pe rând, nemestecaţi
un şir imens de Iona în burta chitului

preacurvia a mai fost strivită cu foc
şi deşertul încă poartă urma răutăţii scrisă în carne
azi curva sulemenită stă iar pe tron de ocară

fie numele tău şters dintre numele viilor şi morţilor
sămânţa ta fie risipită în cele patru vânturi să nu te mai aduni
nici măcar în cenuşa aducerilor aminte

fie vouă toată urâţenia lumii
şi asemeni lui Midas, tot ce atingeţi să dispară
prefăcut în bulgări de aur pentru răscumpărarea păcatelor

aici putea fi raiul pe pământ, dar l-aţi făcut loc sterp şi fără viaţă
asemeni spiritelor care-au semnat pactul
îmbrăcând haina blestemului

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia: Scumpi!... Un foc interior mă mistuie! Ard toată! Parcă aş fi Biblioteca din Alexandria...
Bărbatul: Tu te aprinzi foarte uşor... Natura ta este inflamabilă... Eşti o fire incendiară...
Femeia (îşi duce, speriată, mâna stângă la sân): Doamne, ce febră m-a apucat!...
Bărbatul (sincer): Îmi pare atât de rău...
Femeia (tremură): Ard, Scumpi! Sunt toată numai o flacără!... Nici nu mai ştiu, dacă sunt eu, sau cenaclul "Flacăra"...
Bărbatul (cu pasiune): Mami!...
Femeia: Te rog să mă ajuţi, dragul meu!
Bărbatul: Ce să fac?... Să chem salvarea sau pompierii?...
Femeia (tandră):... Nu, Scumpi... Vino mai aproape... Aşează-te aici, pe genunchii mei, dragule...

replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Cu tăcere surdă calc
Pe nisipul alb...
şi cald,
care sfarmă asfinţitul
ce desparte
ce-i pe jos de ce e sus.

Dar eu sunt?
Eu stiu că nu-s.
Nu-s aici, aproape mie,
nici departe,
nici pustie,
nu-s tăcere,
nici fiinţă,
nu sunt nimeni undeva,
nu-s incet,
şi nici cândva...

Cresc fără răsad cuvinte
înapoi şi înainte,
mângâiate şi cuminţi,
fără fraţi, fără părinţi...

Iar eu cred...
Şi cred în ele...
Şi trăiesc
Fără fiinţă
Din credinţă...

poezie de Mara Chiriac
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!